Archives for category: Psychology

Cassandra:
‘Oh God, please make it so that my prophecies won’t come true!’
God:
‘I’m sorry Cassandra. This is what I’ve made Man for. It’s His business to heed to your warnings!’

Alegerile pe care le facem fiecare dintre noi sunt extrem de importante.

Trei oameni au plecat de acasa din proprie initiativa si au facut mult mai mult decat cateva sute care se asteptau unii pe ceilalti.

“Cu trei ca ei faci breakingnews.
Cu trei sute ca ei n-am fi chiar fiii ploii.
Cu trei mii ca ei ar pâlpâi o speranţă.
Cu trei milioane ca ei am fi ce ne place să credem că suntem.”

Lelia Munteanu, Gandul

Cine ne opreste sa facem si noi ca ei?
Sa identificam problemele din jurul nostru si sa le rezolvam fara sa ne impinga cineva de la spate?
Tocmai pentru ca este vorba de chiar viata noastra, nu?

Orice incepator in ale managementului stie ca echipele sudate, ale caror membrii se cunosc si se respecta intre ei, fac fata mult mai bine provocarilor. Chiar si celor care apar pe neastaptate sau, mai degraba, in mod deosebit celor care apar pe neasteptate.
Cei trei, Gheorghe Trif, Gheorghe Giurgiu şi Argentin Toader, sunt membrii unei comunitati sudate, buni cunoscatori ai mediului in care isi desfasoara activitatea si animati de spiritul de autonomie specific celor invatati sa isi poarte singuri de grija; lor si comunitatii din care fac parte.
Faptul ca structurile care ar fi trebuit sa-i gaseasca rapid pe accidentati  nu au reusit acest lucru este un semnal ca cei care le populeaza nu constituie echipe cu adevarat functionale.
Sa fie aceasta oare o consecinta a faptului ca foarte multi dintre acestia au ajuns acolo ca urmare a unor ‘numiri politice’?

Acelasi manager incepator stie la fel de bine cat este de important ca informatia sa curga firesc intre cei implicati intr-o actiune comuna. Se pare ca nu a fost cazul.
Partea mult mai proasta este ca informatia nu circula firesc in interiorul intregii societati romanesti. ‘Clasa politica’ afla tarziu realitatile din teren iar populatia aproape niciodata tot ce se intampla. Cititi raportul asta al ActiveWatch si va lamuriti.
Poate credeti ca presa scrisa este de mai mult ajutor.
“Cei care au murit de frig în Munţii Apuseni sunt victime ale unui sistem politizat în care cei care ştiu să-şi facă bine meseria sunt daţi la o parte, pentru a le face loc celor care au rude sau prieteni în partidele aflate la putere. Nimic nu se cumpăra la voia întâmplării în instituţiile de stat din România, fiindcă toate contractele trebuie să aducă venituri şi la partid.”

Sabina Fati, Romania Libera

O radiografie cat se poate de exacta. Din pacate autoarea nu merge suficient de departe cu analiza sa. Citind restul articolului un cititor neavizat ramane cu impresia ca singurul lucru care ne mai ramane de facut este sa scapam cumva de ‘Ponta’ si gata, intram in Schengen, laptele si mierea incep sa curga pe strazi iar cainii cu covrigi in coada incep sa roiasca din nou printre noi.
Trebuie sa intelegem odata ca situatia cu care ne confruntam acum, cea descrisa atat de bine de Sabina Fati, se datoreaza faptului ca intreaga clasa politica s-a indepartat de restul societatii. Nu este ‘opera’ unui singur partid/coalitie si nu poate fi rezolvata doar prin simpla indepartare a cuiva/catorva de la putere si inlocuirea lui/lor cu altii ‘mai cinstiti’.
Atata timp cat “Preşedintele exercită funcţia de mediere…… între stat şi societate.”, adica cu alte cuvinte atita timp cat statul va fi vazut/inteles/conceput ca fiind separat de restul societatii si nu ca parte integranta din ea nu se va putea vorbi despre o colaborare fireasca intre toti membrii societatii.
Cei care fac parte din clasa politica sau din administratie se vor crede deasupra tuturor celorlalti iar oamenii ‘de rand’ ii vor percepe pe primii ca pe un fel de asupritori. Iar chestia asta are niste implicatii cat se poate de practice si de directe.
Taxele nu sunt intelese ca niste cotizatii la un fond comun ci ca niste biruri colectate de un stapan venetic. In conditiile astea platitorii incearca sa ii fenteze cat mai tare pe colectori iar cei care gestioneaza banii se comporta in modul descris de Sabina Fati.

Si uite asa revenim la importanta alegerilor individuale. Simpatiile politice sunt una, inregimentarea politica pana acolo unde discernamantul individual e pus in paranteze este cu totul si cu totul altceva. Mecanismele democratice nu vor fi cu adevarat deblocate pana cand nu ne vom asuma cu totii libertatea individuala. In primul rand pe cea de gandire.

Doar astfel vom putea intelege pe deplin discursul tinut de Traian Basescu la intalnirea cu delegatia AMCHAM in 2011:
“Şeful statului a continuat exemplele cu firmele de contrucţii care cer ministerelor facturi cu 50% mai mari decât în mod normal, cu complicitatea consultanţilor. „Sectorul privat să iasă din ipocrizie. Statul are un partener, nu poate fi corupt singur. Cel mai comod pentru sectorul privat este să critice statul, dar este esenţială asumarea de către ambele părţi”, a completat Băsescu.

Ar fi cazul sa ne lamurim o data ca daca o mai tinem mult asa ne vom taia de tot creanga de sub picioare si asta nu e bine de loc.
Vrancea atat asteapta.

Maturizarea asta e o treaba destul de complicata.
Copiii mici reactioneaza emotional la ceea ce li se intampla.
Pe masura ce invata sa vorbeasca parintii lor le impun tot felul de reguli si respectarea acestora ii transforma in fiinte din ce in ce mai rationale.
La inceputul adolescentei, adica exact atunci cand li se pare ca au inteles tot si ca nu mai au nimic de invatat, se comporta ca niste mici robotei. Asa se explica atat ‘cruzimea’ cat si inflexibilitatea lor.
Abia mai tarziu, cand isi dau seama ca cele mai multe dintre regulile facute de oameni sunt relative – spre deosebire de cele naturale, care sunt absolute – incepe cu adevarat procesul de maturizare.
Abia atunci cand incep sa inteleaga ca nu e bine sa te lasi prada impulsurilor de moment dar ca nici ratiunea golita de orice sentiment nu este suficienta pentru a naviga printre stancile destinului.
Si de fapt niciodata nu ne maturizam pe deplin, niciodata nu reusim cu adevarat sa mentinem un cat de cat echilibru intre emotiile care ne trag dintr-o parte intr-alta si ratiunea care ne spune tot timpul ca nu avem destule date pentru a lua o hotarire definitiva.

“If you want to understand someone, you have to look at their world from their point of view.”

“Or walk a mile in their shoes…”

Well…it might help but it doesn’t get you even halfway there.

Understanding somebody’s action takes two steps.

The easy part is assembling the data base from where that somebody has started to make the decision/action you are trying to understand. And you can indeed do that by following the advice above.

And here comes the tricky part.
You might try to interpret that database as yourself. “What would I do if I were in his place?” is a very interesting question but by answering it you only widen whatever understanding you have about YOURSELF.
If you want to really understand somebody else you need to understand his way of thinking, it’s not enough to find the ‘motives’ that have prodded him into action.

Of course it’s practically impossible to ever get an accurate estimation but the simple exercise of honestly trying to think AS somebody else and not merely ‘in his shoes’ will help tremendously.

Some more advice on the subject: http://www.scotthyoung.com/blog/2007/08/28/the-critical-7-rules-to-understand-people/

De fapt a spune ca ‘politica este o curva’ e echivalent cu a spune ca a face sex e tot una cu prostitutia.

Am formulat asa tocmai pentru a sublinia ca expresia consacrata cu privire la politica e deficienta si din punct de vedere al exprimarii, o activitate – politica – nu poate fi ‘curva’ ci cel mult ‘curvasarie’. Partea proasta este ca expresia ne-a fost fluturata atat de mult prin fata ochilor incat ne-am obisnuit cu ea si am inceput sa o consideram a fi adevarata.
Nu, nu este intotdeauna asa ci doar in masura in care ii permitem noi sa fie.
Atunci cand facem sex (ma rog, eu unul prefer sa fac dragoste, nu sex, asta este expresia consacrata) ne alegem partenerul dupa preferinta si comoditate. Preferam o noapte salbatica dar fara batai de cap? Ne ducem la curve. Preferam o relatie stabila dar care implica responsabilitati? …

Cam asa e si cu politica. E o activitate esentiala, la fel ca sexul, fara de care comunitatile umane nu ar putea supravietui, si care poate fi incredintata unor oameni seriosi sau unor ‘curvari’.
Iar asta nu e totul.
Nici curvasaria si nici politica nu pot fi practicate de unul singur.
Dupa cum bine spunea Basescu: “Statul nu poate fi necompetitiv sau corupt fara un partener – mediul privat. Responsabilitatea trebuie asumata de ambele parti” tot asa politicienii nu ar putea sa-si bata joc de noi daca noi ne-am purta cu mai multa responsabilitate, pentru noi si pentru copii nostri.
Si inca ceva.
Cele mai multe curve ajung sa faca trotuarul de nevoie sau fortate de altii, nu de placere iar odata ajunse acolo nu mai pot scapa din cercul vicios. Am impresia ca tot cam asa se intampla si cu politicienii, odata ajunsi in hora nu mai pot da inapoi. Si hora se invarte din ce in ce mai tare…

Bine, si ce facem?
Legalizam prostitutia?
Se spune ca dupa ce ‘se potolesc’ curvele devin neveste foarte bune. Pare plauzibil. Dupa ce au trait in infern cele care au fost suficient de puternice si de inteligente incat sa supravietuiasca si sa iasa de acolo ar trebui sa fie tampite sa vrea sa se mai intoarca acolo.
Pe de alta parte orice om normal nu intra intr-o relatie pe termen lung cu altcineva fara sa afle ce a facut celalalt inainte.
Iar dupa aceea, indiferent de cata incredere are in partenerul sau, este atent sa vada ce face – exista si posibilitatea ca acesta sa innebuneasca la un moment dat si sa dea foc la casa, nu?
Primul si cel mai important lucru pe care il avem de facut este sa nu mai credem ca politica este neaparat curvasarie.
Conceptul asta a fost pus pe tapet tocmai de cei care vor sa ne obisnuiasca cu ideea ca nu mai este nimic de facut si ca trebuie sa ne obisnuim cu situatia. Iar partea si mai proasta este ca repetand-o nu facem decat sa ii descurajam pe oamenii cinstiti care ar vrea sa intre in politica: ‘pai daca acolo sunt numai curve eu de ce sa ma duc, ca sa se spuna si despre mine tot asa?’
Iar al doilea lucru este sa nu mai acceptam genul asta de comportament. Tin minte ca l-am auzit o data pe Basescu la un ‘telejurnal’ si nu reusesc sa gasesc undeva citatul ca: ‘nici un ministru sau director n-ar putea face nimic fara unii care sa-l ajute si fara ca cei din jurul lui sa inchida ochii’.
Pana la urma si politicienii sunt conectati la viata reala. Pe vremuri, cand politica era apanajul capetelor incoronate, lucrurile erau mai simple dar mult mai brutale. Daca cel care detinea controlul situatiei (suveranul, singurul care avea autonomie fata de ceilalti) o dadea in bara tara era atat de slabita incat cei din jur incepeau sa profite de situatie: mai luau o bucata de pamant, cateodata o ocupau cu totul…si uite asa se incheia domnia celor nepriceputi.
Acum teoretic e mai simplu, ne alegem conducatorii. Chestia e ca daca nu-i alegem cu grija, si mai ales daca nu stam cu ochii pe ei, ajung sa faca ce le trece lor prin cap si nu ce ar trebui sa faca pentru ca lucrurile sa functioneze cat mai bine. Asa ca nu mai este cazul sa asteptam sa ne cada sandramaua in cap si abia dupa aceea sa luam masuri.
De fapt scandalul care ia amploare in invatamant, cel cu banii din care urmau sa fie luate cadouri pentru profesori, este inca un semn ca oamenii s-au saturat sa mai rabde.

Iliescu despre Nastase

Nu scapam de umbra lui nici macar acum.

Adevarul, trist, este ca inca ii domina pe urmasii sai politici.
Ponta declara ca Nastase a fost condamnat ‘politic’ iar Basescu se plange cui sta sa il asculte ca ‘daca ajung astia sa controleze justitia lupta impotriva coruptiei va fi oprita.’

Ce spune Iliescu pe chestia asta?
“Nu este, cred, o legătură, o conexiune directă între factorii politici şi justiţie, dar este schimbarea de judecată din partea oamenilor.”

Vedeti vreo diferanta intre ce a spus el si declaratiile celorlalti doi? N-a sustinut ca NU este nici o legatura ci doar ca nu o vede el… n-a spus ca Nastase ar fi nevinovat ci doar ca este vorba despre ‘schimbarea de judecata din partea oamenilor’… Sa nu uitam ca mai demult Iliescu i-a atras atentia lui Nastase ca ar trebui ‘sa se apropie mai mult de oameni’ si sa nu mai fie atat de arogant.
Poate ca n-a folosit exact aceste cuvinte dar mesajul era clar…si atunci si acum. In plus nici un om politic cu scaun la cap nu va recunoaste vreodata ca in tara sa, pretins democratica, exista procese politice sau vreo factiune politica care vrea sa utilizeze justitia intr-un fel sau altul. E descalificant, atat pentru tara cat si pentru el ca om politic. Daca tot esti acolo fa ceva sa dregi situatia, nu te plange in stanga si-n dreapta, ca d-aia te-au ales oamenii. Sa faci nu sa te plangi sau sa arati cu degetul. Pentru asta ii avem pe ziaristi, politicienii sunt pentru altceva.

Cu alte cuvinte Iliescu a ramas unul dintre putinii profesionisti din politica romaneasca iar faptul ca stie sa spuna adevaruri in asa fel incat sa nu te poti supara pe el este o dovada in acest sens. In plus, modul in care il caracterizeaza pe Nastase este genial: “Mi se pare că a căzut la mijloc un om care are şi meritele lui în toată dezvoltarea societăţii româneşti.” Ce recunoastere mai clara vreti ca in afara de merite mai sunt si altele….dar poti sa te superi pe el pentru cum a spus-o?

Si asa ajungem la ce ma doare cu adevarat pe mine.

Suntem in situatia de acum si pentru ca Iliescu, profesionistul in ale politicii Ion Iliescu, nu a stiut, nu a putut sau nu a vrut sa foloseasca prilejul pe care l-a avut in 1990.

Lumea se uita la el ca la salvatorul natiei, exact asa cum se uita acum la Ponta.
Iliescu tocmai ‘ne salvase’ de Ceausescu, Ponta ne-a promis ca ne scapa de Basescu.

Iar noi i-am ascultat si le-am dat increderea noastra.
FSN-ul a luat 66% in 1990, USL-ul 60% in 2012.
Si ei ce-au facut?
Ilescu a chemat minerii iar Ponta a incheiat un pact de neagresiune cu Basescu.
Ce a iesit din vizita minerilor stim cu totii. Rezultatele pactului cu Basescu apar si ele, unul cate unul.

OK si noi ce avem de invatat din asta?
Sa-i ascultam pe ai batrini si sa intelegem odata ca:
– La pomul laudat nu te duci cu sacul.
– Nu pune toate ouale ( 😀 ) intr-un singur cos.
– Nu e prost cine cere ci acela care da.

Adica nu ajunge ca cineva sa aiba capacitatea si ocazia sa faca ceva bun, omul acela mai trebuie sa fie si impins de la spate. Altfel tot ce ii trece lui prin cap va face.
Sperantele alea ca sa gasim ‘un om cinstit, drept si cu dragoste de popor, un adevarat barbat de stat cum au fost…si pe el sa-l punem in fruntea statului’ (iar noi sa ne culcam pe o ureche) sunt complet nerealiste. Am actionat, ca natie, dupa principiul asta aproape intreaga noastra istorie iar rezultatele se vad.

Ce-ar fi sa schimbam un pic macazul?
In primul rand sa mergem la vot. Daca nu ne plac candidatii, nu-i nimic, punem mai multe stampile si anulam buletinul de vot dar transmitem un mesaj extrem de puternic: ‘aveti grija ce faceti, suntem cu ochii pe voi!’. Absenta de la vot transmite intr-adevar ca ne e scarba de ce se intampla dar si ca nu ne pasa suficient de tare incat sa facem ceva. Iar daca tot nu ne pasa ‘ei’ de ce sa ne bage in seama?
Cand se anunta rezultele sa facem bine sa le citim cu atentie. Cati dintre noi stim cine ne reprezinta in Parlament? Dar in consiliile locale? Cati dintre noi am trimis vre-o scrisoare, vre-un mail catre vre-unii dintre ‘alesii nostri’? Pai daca noi nu le spunem direct ei de unde sa stie ce vrem de la ei? Cele cateva mii de oameni care mai ies din cand in cand pe strada nu sunt suficienti, politicienii se pot amagi cu gandul ca ‘lasa-i, sunt o minoritate, niste golani’! Ia sa se trezeasca ei cu cu mesaje din toate toate zonele tarii, din partea cat mai multor paturi sociale, avand ca obiect cat mai multe subiecte de interes…
“Bai, astia s-au trezit la viata, nu mai merge sa-i prostim in fata…”

Ne-am trezit oare cu adevarat?
Sa reuseasca oare CRBL ce n-au reusit, de fapt, Morometii?

PS.
Sunt sigur ca se va gasi cineva sa ma intrebe ‘bine dar Antonescu n-are si el o vina in toata chestia asta?’
In primul rand ca eu nu caut vinovati ci explicatii si eventuale solutii.
In al doilea rand din cate stiu eu Antonescu nu a fost de acord cu ‘pactul’. Constitutia ar fi fost suficienta.

Geoana a pierdut alegerile nu doar pentru ca s-a dus in vizita la Vantu ci si pentru ca n-a stiut sa gestioneze situatia creata de vizita lui acolo, oricum inoportuna.

Hai baietii, inca se mai poate numai ca trebuie sa ne hotaram o data ce vrem si apoi sa ne exprimam clar pozitia!

Image

” “Fiat justitia ruat caelum” is a Latin legal phrase which means “let justice be done though the heavens fall.” It signifies the belief that justice must be realized regardless of the consequences.”

Really?
Since when (rational) human beings do something (willingly and knowingly) without being interested in the outcome of their actions?

Let’s find a better interpretation!

I’ll start with Humboldt’s observation that the inner workings of a language are in strong connection with the way the native users of that language relate themselves to the world at large, observation that was later developed into the Sapir-Whorf hypothesis. I find this important because it perfectly explains the fact that a translation will hardly ever be as explicit as the original, precisely because the interpreter needs to translate both the meaning of the text and the frame-mind of the writer.

Back to the Latin phrase.
The Romans were warriors, not literates, so they favored direct talk even if it was sometimes so direct as to become a puzzle. After all they were familiar with their own way of talking!
Take for instance ‘Ubi bene, ibi patria!’
Apparently it’s an immigrant’s motto: “Where there is good (prosperity), there is my fatherland (country), Wherever I prosper, there is my fatherland.”
Now what if there is a lot more to it?
Let’s remember first that the Romans, like the early Americans, were not immigrants but colonists. Quite a difference between these two notions, isn’t it?
So what if ‘Ubi bene, ibi patria’ has a slighter different meaning than the generally accepted one, like ‘if we arrived this far let’s make this place our home’? As in ‘if we’re stuck here at least let’s make this place comfortable’!

I think you already have a fair idea about what I’m trying to suggest but I’d like to explore the concept of ‘justice’ before going any further.
The English term “Justice” is related to two Latin words:
– “Jus” = 1. Law; 2. Right
 “Justitia”= 1. Equity, 2. Justice
In these conditions it is safe to say that ‘justice’ is not only about the rule of law but also about the congruence between the behavior of an individual and his social status. Simply by having said that I got a lot nearer to ‘why on Earth do we care so much about justice?’.

Without justice the social fabric, the spider’s net that keeps us from wandering aimlessly through time, would simply disappear. Direct interactions between (no longer human) individuals would be governed exclusively by brute force and indirect relations would no longer exist.

And this was common knowledge since the dawn of time. Shortly after learning how to speak people have started to teach their children: “Don’t do unto others what you don’t want others to do unto you”. And one of the reasons people invented writing was for them to be able to pass that rule over and over across generations.

About the same time justice started to be ‘administered’. People no longer relied solely on their muscles to defend themselves, if they felt they had been mistreated they could raise the problem before the common gathering of the tribe or before the ruler of the place. And both of these instances would take swift action since none of them had any interest in things escalating any further, friends or relatives of those involved to take sides and the situation to degenerate into open conflict between sections of the community.

In order for a ‘sentence’ to be effective it has to be both just (according to the rules) and pertinent (according to the reality).
In practical terms before punishing somebody for stealing you need to have in place a rule stating clearly what constitutes an ‘act of stealing’, the penalty for purporting such an act, to have sufficient proof that the act has been committed and by whom; otherwise the whole enterprise would defeat its purpose since it would be perceived as arbitrary: a proof that the rule of law no longer operates, the new rule is ‘free for all’ and that individuals are no longer members of a society but hapless constituents of a mob.

I find it extremely significant that some of the most democratic nations had, for long periods of time and quite a few of them still have it, something called ‘judgement by peers’. This way not only the accused doesn’t find himself at the mercy of the ruler of the land, or one of its ‘henchmen’, but also the general public is assured that no monkey business is taking place during the final stage of the judicial process. (NB, judges might have had their powers ‘vested in them by God’ but they were, and still are, vetted by those in power at a given moment).

But the main difference between a jury trial and a bench trial is that while jurors receive strict orders from the judge that they have to be convinced ‘beyond any reasonable doubt’ before passing a ‘guilty’ decision, it is in the very nature of a judge’s job to interpret the law. And it is here where ‘fiat justitia, ruat caelum’ comes into play.
The classic ‘translation’ of this is that “justice must be realized regardless of the consequences” and this interpretation may ‘help’ a judge to pass a verdict one way or another just because he, personally, is ‘satisfied’ with the evidence presented to him and he feels that he has reached the just decision.
Maybe a more useful interpretation would be ‘be careful when dispensing justice otherwise the heavens will fall upon your head’.
Not in the mundane sense that you, personally, would have to suffer the consequences of your decisions but that you, the judge, have contributed – by twisting the due course of justice – to the weakening of the entire society. And by doing so you have brought great danger upon us all.

PS.

Here is another thing about ‘justice’ that is not exactly as conventional wisdom has it.
The blindfold that sometimes adorns the representations of Lady Justice is not so much a symbol of its impartiality and more a sign that she is going to (or at least should) ignore the ‘bribes’ being offered to her.

I, personally, prefer a ‘justice’ that is fully aware of what is going around her so that she might have as much pertinent information as possible at her disposal when reaching a decision.

Aveti aici o excelenta argumentare din punct de vedere teologic, chiar daca un pic pro-domo, a zicalei de mai sus.

Eu ma voi margini sa spun ca ‘popii’, in sensul de persoane initiate intr-un anumit domeniu, dispun de un set mult mai mare de cunostinte relativ la acel domeniu decat noi ceilalti dar asta nu-i scuteste de slabiciunea tipica fiintei umane: tendinta de a ceda ispitei.

De unde capacitatea ‘popii’ de a da sfaturi excelente dar si posibilitatea ca acesta sa nu se tina intotdeauna de propriile sale invataturi.

Acum se impune o precizare de ordin metodologic.
Dupa cum se vede cu ochiul liber am pornit de la ipoteza bunelor intentii. Bineinteles ca ‘popa’, avand atat avantajul belsugului de informatii cat si pe cel al ascendentului moral, ar putea sa dea niste sfaturi intentionat gresite dar asta ar insemna ca respectivul sa fie rau intentionat. Exact din momentul acesta incepe vina enoriasului – cine l-a pus sa asculte cuvintele unui profet mincinos? – asa ca voi ramane in conditiile ipotezei initiale: ‘popa’ este un om ca toti ceilalti, supus greselii, doar ca mai informat si de aceea un pic mai puternic decat ceilalti.

In conditiile astea e de presupus ca la un moment dat ‘popa’ isi va da seama de greselile pe care le-a facut si va incerca sa le dreaga. Nici macar nu conteaza daca face acest lucru de frica pentru ce i se va intampla dupa moarte sau daca si-a dat seama ca efectele actiunilor lui pot face atata rau incat chiar el insusi, copiii si apropiatii sai sunt supusi pericolului. Important este ca omul din el incearca sa dreaga din ce a facut.

Si exact din acest moment incepe sa devina o prostie sa nu asculti cu mare atentie ce are de spus:

“Basescu: Statul nu poate fi necompetitiv sau corupt fara un partener – mediul privat. Responsabilitatea trebuie asumata de ambele parti” si “Eu nu spun că sunt un sfânt. Este controversat modul cum am primit apartamentul din Mihăileanu. Legal, dar controversat din punct de vedere moral. Acum, este controversa cu creditul fiicei mele. În mod cert, este legal. Deci, nu vorbesc de pe poziţia unui sfânt, dar lucrurile au limite”.

Putem sa discutam la nesfarsit despre variatele interpretari care pot fi brodate pe marginea acestor spuse.

Cert este ca are dreptate. Coruptia implica atat corupti cat si corupatori iar odata scapata din frau va distruge intreaga societate.
Noi toti, atat cei cu ‘mainile curate’ cat si cei implicati in acte de coruptie, trebuie sa intelegem odata ca daca o mai tinem mult asa ne va cadea sandramaua in cap!

Image

“Vezi fa ca ala micu iar s-a cacat pe el. Ce facem, il schimbam odata sau facem altul?”

Cam asa si cu clasa politica, ne tot plingem de ea, ‘din toate pozitiile’ spectrului politic, dar nu facem nimic concret pentru primenirea ei.

Ca in bancul de  mai sus, aparent avem doua variante, schimbam ‘scutecele’ celor deja acolo – constienti fiind de faptul ca nici un ‘bebelus’ nu invata din prima sa se tina curat dar ca o data si o data tot va trebui ‘pus pe olita’ – sau ii schimbam cu o garnitura complet noua?

In realitate, tot ca in bancul de mai sus, nu prea avem de ales: ‘Si cu asta (astia de acum) ce facem?’
In cazul copilului e evident, in cazul politicienilor poate mai putin: ‘ce ma intereseaza pe mine ce se intampla cu ei, au facut deja destule belele si oricum s-au infruptat pe saturate!’

De fapt lucrurile nu stau chiar atat de simplu. Asa cum nici un copil nu se invata ‘curat’ din prima si de unul singur tot asa nici politicienii nu au actionat de unii singuri. In termenii lui Basescu “Let’s drop the hypocrisy. A state on its own cannot be either uncompetitive or corrupt, because the state always has a partner, which is the private sector.”

Toata chestia e ca trebuie sa intelegem o data ce a vrut Gresham sa spuna cu “banii ‘rai’ ii gonesc de pe piata pe cei ‘buni’ “ Povestea a inceput atunci cand au inceput sa fie folosite monezile de metal aur sau argint. Valoarea unei monezi consta in cantitatea de metal pretios continuta. Cum aurul este cu atat mai usor de prelucrat cu cat este mai curat, primele monezi au fost batute din aur aproape pur. Aurul pur este insa foarte putin rezistent asa ca cei care faceau monezi (si bijuterii) au inceput sa experimenteze diverse aliaje. In acelasi timp cei care aveau de a face cu multe monezi – marii comercianti si ‘zarafii’, cei care schimbau banii dintr-o moneda intr-alta – incepusera sa pileasca cate un pic de aur din fiecare moneda care le trecea prin mana.
In situatia asta cei care utilizau monezile aveau in fata doua incertitudini: cat aur intra in realitate in compozitia aliajului din care a fost batura o anumita moneda si cat din cantitatea initiala de aliaj se mai afla in moneda atunci cand ea era oferita la schimb – pentru marfa sau pentru alte monede.
Prima problema a fost rezolvata de Arhimede – asta descoperise el de fapt atunci cand a luat-o la fuga dezbracat pe strada strigand Eureka, o metoda sa masoare simplu densitatea unui aliaj, si deci procentajul de aur din acel aliaj – iar a doua prin introducerea monedelor zimtate – din cauza zimtilor orice tentativa de a pili o moneda iese foarte repede in evidenta.
Numai ca pana la rezolvarea lor circulatia banilor nu fusese pe atat de simpla pe cat ar fi trebuit sa fie. Orice noua emisiune monetara era tratata cu neincredere pana cand nu se afla ‘in piata’ cu certitudine titlul (continutul in aur) aliajului din care fusese batuta si apoi fiecare moneda era cantarita cu grija la zaraf. Iar monezile noi si fara zgarieturi din seriile ‘bune’ erau tezaurizate cu grija, ceea ce provoca o criza de bani pe piata, adica deflatie.
Pe de alta parte, din punct de vedere individual, in conditiile in care pe piata circulau si bani ‘prosti’ (adica ‘piliti’, pentru indivizi era practic imposibil sa bata ei moneda dintr-un aliaj mai prost) ar fi fost de-a dreptul o prostie sa nu incerce si ei sa pileasca cate putin din monezile care le treceau prin mana sau cel putin sa le cantareasca pe cele care li se ofereau inaite de a le primi ca plata.

Numai ca toate astea distorsionau piata in asa masura si presiunea pentru ca problemele sa fie rezovate a fost atat de mare incat cei din ‘fruntea  bucatelor’ au fost fortati sa implementeze masurile care se impuneau: emiterea de monezi cu continut fix de metal pretios si care aveau zimti de siguranta.
Aici trebuie facuta remarca ca cei care au avut cel mai mult de castigat din masluirea aliajului si din pilirea banilor erau cei care bateau moneda (suveranii locurilor, de cate ori trebuiau sa isi plateasca creditorii sau armatele mai bateau o cantitate noua de moneda in care puneau atat aur pe cat aveau sau pe cat credeau ca vor accepta creditorii) cat si marii comercianti ai momentului (cei care aveau oportunitatea sa pileasca cat mai multe monezi). Totusi si acestia au inteles pana la urma ca le va fi si lor mai bine daca instrumentele de plata vor functiona corect si intreaga economie va fi deblocata.

Cam acelasi lucru ar trebui sa se intample si in politica actuala. Nu e nevoie de cine stie ce filozofie. In momentul in care cei aflati ‘la butoane’, atat cei de la putere cat si cei din opozitie, vor intelege ca daca mai continua asa li se va prabusi sandramau in cap sa vedeti ce repede vor incepe sa faca ce trebuie.
Numai ca oamenii acestia, ca noi toti de altfel, au nevoie sa fie trasi tot timpul de maneca. Ce sa intelega ei daca noi, cei de rand, atunci cand avem o problema ‘sarim la cap cu cate o spaga’? Ca li se cuvine, nu? Iar atunci cand ne vine randul sa spunem ce parere avem despre ei nici macar nu mergem la vot.

“Pai degeaba merg la vot, ca nu am pe cine sa votez. Toti sunt la fel!” Poate ca or fi ei atat de asemanatori incat e greu sa-i deosebesti dar daca nu mergem de loc la vot semnalul pe care il trimitem este ca nu ne pasa, ca ei pot face ce vor si ca noi nu vom reactiona. Asa ca daca suntem atat de scarbiti incat nu ne vine sa votam cu nici unul dintre candidati ar trebui sa le spunem clar chestia asta si sa punem doua trei stampile pe buletinul de vot ca semnalul sa fie atat de puternic incat sa il auda si ei: “ne pasa de ce faceti voi acolo, aveti grija!”

Asa ca mai usor cu spaga si mai mergeti pe la cabina de vot.

Apropo, cati dintre voi stiu cine ii reprezinta in parlament sau in consiliile locale?

Dar cati dintre voi s-a gandit pe vremea lui Boc ca in loc sa fie taiate lefurile ar fi mai eficient sa fie stavilita ‘risipa’ resurselor statului si ca in loc sa fie marit TVA-ul ar fi fost mai bine sa fi fost imbunatatita colectarea lui? Cele 30-40% din economie care raman nefiscalizate sunt populate tot cu oameni din tara asta, nu?

Extrapoland citatul din Basescu rezulta ca ‘nici un smecher de pe lumea asta nu poate face nimic de unul singur’. Ar fi timpul ca toti, atat smecherii cat si cei care ii ajuta, sa inteleaga ca nu mai tine.
Mai e un pic si chiar ne cade sandramaua in cap.

Image

Robert Prechter, a market analyst who has correctly called all the ‘hiccups’ in the financial market, has crossed economy with sociology and came up with the concept of socionomics.

The idea is that behind all that is happening in the human realm lies something he calls ‘the social mood’ and if we want to understand what lies in store for us we’d be better off trying to figure out the changes in this mood rather than doing complicated econometric calculations or social forecasting.

Maybe not very scientific but he was spot on in his predictions – up to now, anyway.

According to his method this piece if news is akin to a new dawn: “The minibar may soon be extinct in most hotel rooms as guests spend more time in the lobby than in their rooms” (The most attentive among you will notice that I left out ‘experts say’ – because I feel that over reliance on ‘expertise’ is one of the explanation for what has happened  – but this is another, even if closely related, topic)

Why?

First of all because ‘hotel dwellers’ are very good predictors of socio-economic trends, they tend to have more resources and be more involved in significant decision making processes than the regular Joe.

Secondly because the main thing that let the last crises happen was a strange disconnection between those who made the most significant economic and political decisions and those who had to suffer them. Things happened as if those at the driving wheel were convinced that they could pursue their individual goals (getting rich and powerful) regardless of the consequences their behavior inflicted on the rest of the people.
Even stranger is the fact that too many of the rest of us validated that attitude by copying it. Remember that the financial meltdown started when people in the US could no longer service the huge debts they (irrationally we consider now) piled upon their most prized possessions, their own houses? And people did that exactly because they foolishly tried to mimic ‘the life style of the rich and wealthy’!

Thirdly, by being a ‘divergence’  this is a very powerful signal.
Let me be a little more specific. In ‘technical market analysis’ a divergence happens when the price of something trends in one direction while one or more ‘indicators’ trend in the opposite one. Usually a divergence is a reliable signal that the price will soon change its trend also.

In this case the ‘price’ is the general attitude of the people towards everything. Before 2007 carelessness was the norm, ‘live today as if it were your last’. Prices were paid, no questions asked and everybody retreated to their gilded dens to savor they prey. People left the city centers where individuals of different extractions lived intermingled and together with small businesses and shops and congregated in walled in communities in the suburbia where the population is self segregated according to various criteria – money first and ethnicity, ‘alternative life styles’, etc. on a second level. Strangely enough social life in quite a large number of these communities is almost inexistent, the inhabitants coming and going without noticing their neighbors. Meanwhile the size of the housing units grew without any real reason since the number of the family members living together has shrunk. The size of the cars used for commuting also grew because ‘bigger cars are safer’ – another strange development since while indeed bigger cars are somewhat safer there are some more efficient ways of increasing overall safety: public transport, rail, defensive driving…

The indicator is the attitude of the ‘hotel-dwellers’ – who, as I mentioned before, are a very interesting cross section of the society. During the bubble years we have witnessed the apparition of the room service – the mighty didn’t want to mingle with the less fortunate, he wanted his whims to be privately catered for – and the mini-bar – the ‘less fortunate’ wanted to enjoy the same perks, couldn’t afford the price so had to settle for less variety.
‘Conventional wisdom’ has it that the advent of technology would have enforced that trend, with wireless connectivity at his disposal why would a hotel guest already hooked up to FB, Netflix and the Cloud ever come out of his room except maybe to go to his business meetings, the beach or the gym?

And here we have a ‘divergence’ gaping at us: while the society at large is trying desperately to resume ‘business as usual’ “People are migrating out of their rooms rather than being in the rooms,” !

Several things might have contributed to this. Some of the hoteliers reduced the area covered by free wireless to the lobby area to lure their guests out in the open where they could be enticed to buy other services, the ‘technology’ became so affordable as to become accessible to the cost conscious, etc., etc., but the essential thing is that public attitude is changing.

Now we’ll have to wait and see where this incipient change in ‘the social mood’ will take us to.

PS. By clicking his picture you’ll get to a very interesting interview of Bob Prechter. The most interesting part starts at 15:00 where he discuses how people look up to the government for a solution.