“Craignez-vous que le futur président roumain remette en cause votre indépendance ? Le premier ministre sortant, Victor Ponta, est candidat du Parti social-démocrate (PSD), dont plusieurs membres éminents font, actuellement, l’objet d’investigations…

J’ai été nommée par l’actuel président, sur proposition du Premier ministre. Si leurs successeurs ne nous soutiennent pas dans notre lutte contre la corruption, tout sera perdu. Le risque existe, c’est vrai, mais nous avons deux alliés indéfectibles. D’abord, l’Union européenne, qui joue un rôle de garde-fou. Il y a quelques mois, une loi a failli être votée : elle nous aurait empêché de mener des enquêtes contre des députés, sénateurs ou maires suspectés de corruption. C’est grâce à Bruxelles et aux diplomates occidentaux que cette loi n’est pas passée. La société civile, ensuite, constitue notre meilleure protection. L’idée d’une justice indépendante a fait son chemin, et personne ne veut retourner en arrière. ”

“Suntenti ingrijorata daca nu cumva viitorul presedinte va pune in pericol independenta dumneavoastra? Primul ministru in functie, Victor Ponta, candideaza din partea PSD-ului iar cativa membri marcanti ai acestui partid sunt, acum, sub investigatie…

Am fost numita in functie de actualul presedinte, la propunerea Primului ministru. Daca succesorii lor nu ne vor sustine in continuare in lupta noastra contra coruptiei, totul va fi pierdut. Riscul exista, e adevarat, dar avem doi aliati ce nu pot fi infranti. Mai intai Uniunea Europeana, cea care joaca rolul de ariergarda. Acum cateva luni o lege a picat la vot: ne-ar fi impiedicat sa anchetam deputati, senatori sau primari suspecti de coruptie. Datorita Bruxelles-ului si diplomatilor occidentali aceasta lege nu a trecut. In plus, societatea civila reprezinta cea mai buna protectie pe care o avem. Idea de justitie independenta si-a facut drum si nimeni nu mai vrea sa se intoarca din drum.”

Citatele au fost luate din L’Express://www.lexpress.fr/actualite/monde/europe/aujourd-hui-la-justice-roumaine-est-independante-du-pouvoir_1616851.html#D63rfdpKKbHhc0PI.99.

Din acelasi articol. Dar parca nu descriu o aceiasi realitate. Ba justitia este, deja, independenta de ‘putere’ ba ‘daca urmatorii (presedinte si prim ministru) nu ne vor sprijini in lupta noastra impotriva coruptiei totul va fi pierdut’.

Ba mai mult: “Cat vom fi lasati sa ne facem treaba, o vom face la fel de bine si eficient.” (http://www.ziare.com/laura-codruta-kovesi/dna/exclusivkovesi-despre-marile-dosare-dna-valul-de-denunturi-si-sri-eads-a-fost-detonat-putem-sa-ne-asteptam-la-orice-interviu-video-1334355)

Destul de confuza situatia. Ba justitia a devenit independenta si se bucura de increderea populatiei, ba depinde de sprijinul unor politicieni care urmeaza a fi votati de aceiasi populatie despre care era vorba mai devreme…
Cred ca ar trebui sa facem un pic de istorie pentru a vedea care este fisa postului pe care il ocupa doamna legata la ochi si inarmata cu sabie si balanta.

– Fiat Justitia, ruat caelum (tradusa indeobste, destul de nefericit, prin ‘faca-se dreptate, chiar de ar fi sa cada cerurile’)
– “Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.” (http://www.constitutiaromaniei.ro/art-133-rolul-si-structura/)
– “Nimeni nu este mai presus de lege.” (http://www.constitutiaromaniei.ro/art-16-egalitatea-in-drepturi/)
– Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte.

O voi lua pe rand, de jos in sus.

‘Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte’, cunoscuta acum sub numele de lege aTalionului a fost primul pas facut de oameni dincolo de stadiul de gloata. Inainte de aparitia acestei ‘legi’ interactiunile dintre oameni se bazau pe marimea pumnului si pe cei 7 ani de-acasa. De obicei se purtau frumos, mai ales intre cunoscuti iar daca cineva gresea, intentionat sau nu, vinovatul isi primea pedeapsa nu in functie de vinovatia sa ci de capacitatea celui lezat – sau a rudelor/prietenilor/aliatilor sai – de a se ‘razbuna’, adica de a ‘rani’ la randul sau, intr-un fel sau altul, pe vinovat sau pe un membru al familiei/grupului sau.
Indiferent de cat de barbara ni se pare noua acum aceasta lege a talionului era de fapt un pas inainte. Pana atunci cineva destul de puternic putea sa omoare pe altcineva doar pentru ca fratele victimei lovise pe fratele ucigasului. Si nimeni nu prea avea nimic de spus, in afara doar de a pregati o noua razbunare.

“Nimeni nu este mai presus de lege” este mai degraba un deziderat decat o realitate. Practica ne arata ca, de fapt, oamenii sunt mai presus de orice lege. Chiar si de legea gravitatiei. Daca ar fi dupa aceasta din urma ne-am târâi pe burta. E, uite ca mergem in postura verticala cu toate ca avem doar doua picioare.
In ceea ce priveste legile omenesti acestea nu numai ca sunt facute de oameni ba chiar nu au nici un fel de putere pentru cei care nu au inteles de ce trebuie respectate. Ca la un moment dat cei care le incalca sunt pedepsiti, sau nu, asta e alta problema. Voi reveni mai tarziu asupra necesitatii ca legea sa fie respectata.
In orice caz primul set de legi care s-a pastrat pana in zilele noastre este cel al lui Hammurabi. Avem aici de a face cu cel de al doilea pas al omenirii catre civilizatie. Dupa ce grupurile de oameni au depasit starea de gloata nestructurata in prima faza unii dintre memberii comunitatii au dobandit suficienta autoritate asupra celorlalti incat sa fie insarcinati cu ‘pastrarea ordinii’ – adica sa vegheze ca pedepsele primite de cei care au gresit sa nu fie mai mari decat daunele produse. De unde si doar un ochi pentru un ochi si doar un dinte pentru un dinte.
In a doua faza unii membri ai comunitatii au ajuns sa ocupe pozitii investite cu atat de multa autoritate incat ii putem numi conducatori. Din acel moment acestia au inceput sa fie direct interesati de bunul mers al intregii comunitati si nu doar de pastrarea ordinii. (Bine, vorbim aici despre acei conducatori care aveau ceva in cap – si ca atare au ramas la putere destul de mult timp incat sa faca cu adevarat servicii comunitatilor respective). In situatia asta aveau nevoie nu doar ca faptele care tulburau linistea si ordinea comunitatilor sa fie pedepsite dar si ca pedepsele respective sa nu faca mai mult rau comunitatii decat faptele ‘care au pus in miscare procesul penal’.
Ce rost are sa-i tai piciorul cuiva  care si-a ranit vecinul, din greseala sau chiar intentionat? Doar de dragul de a obtine doi schilozi in loc de unul? Hammurabi si-a dat seama de asta – or mai fi fost si altii inaintea sa dar legile date de acestia s-au pierdut – si atunci a dat un ‘mercurial al pedepselor’. In felul acesta fiecare stia la ce se poate astepta si, mult mai important, stia ca pedeapsa pe care o va primi va fi in functie de gravitatea faptei sale si nu de cat de bine sau de rau se are cu judecatorul pe care se va intampla sa-l aibe in fata. Eu unul tare ma tem ca ‘nimeni nu este mai presus de lege’ se refera mai degraba la magistrati, judecatori si procurori laolalta, decat la oamenii de rand. Acestia pot alege sa respecte legea sau nu. Magistratii, in schimb, sunt legati de maini si de picioare. Ei chiar trebuie sa respecte legea, atat in litera cat si in spiritul ei.

Garantul independentei justitiei. Aici avem de a face cu un al treilea pas catre civilizatie. Multa vreme conceptul de justitie se referea la faptul ca cel care conducea/domina o anumita colectivitate avea nevoie ca acea colectivitate sa functioneze cat mai bine. Ca atare a introdus sisteme prin care neintelegerile dintre indivizi erau rezolvate in mod organizat si unitar – tocmai pentru ca supusii sai sa nu se simta parasiti in fata nedreptatii – si in felul acesta conducatorii care au facut sistemul sa functioneze au ajutat la buna functionare a colectivitatii pe care o conduceau. Cele unde acest lucru nu se intampla s-au destramat mai devreme sau mai tarziu – de exemplu ‘republicile’ pirateresti de pe diverse insule din Marile Calde. Alt exemplu foarte elocvent este diferenta de dezvoltare sociala si economica dintre Sudul si Nordul Italiei.
In toate aceste situatii garantul indeplinirii actului de justitie era suveranul. Si tot suveranul putea rasturna situatia, daca asa considera el. Ca efectele puteau fi dezastruase, si chiar erau de cele mai multe ori… asta e alta problema. De fapt insusi conceptul de garantie implica faptul ca cel care garanteaza ceva este suficient de puternic/capabil de a face ca lucrurile sa se intample. Intr-o directie sau alta, in functie de interesele sale, dar, oricum, are capacitatea de a pune lucrurile in miscare.
Acel al treilea pas catre civilizatie despre care vorbeam la inceputul paragrafului are de a face tocmai cu intelegerea de catre membrii societatilor cu adevarat civilizate a acestui amanunt, de loc lipsit de importanta. Ca cel care garanteaza ceva poate oricand sa isi ia cuvantul inapoi. Si atunci a aparut idea de independenta a justitiei. Formularea este cam nefericita: justitia in sine depinde de intreaga societate, daca aceasta nu reuseste sa mentina mecanismele democratice in functiune totul este pierdut. Poate ca ar fi mai interesant sa discutam despre autonomia functionala a magistratilor – adica despre libertatea acestora de a actiona fara a fi supusi influentelor politicii partizane ci doar tinuti sa respecte legile adoptate de respectiva societate – iar in felul acesta ne-am mai apropiat un pic de ‘cestiune’.

Fiat justitia, ruat caelum. In mod obisnuit acest dicton este tradus, si nu doar in romana, prin ‘faca-se dreptate, indiferent de consecinte’.
Care dreptate?!?
Inteleasa asa fraza presupune existenta unei ‘dreptati’ transcendente care este accesibila la nivel conceptual oricui si ca toti cei care au cunostinta de situatie trebuie sa actioneze catre indeplinirea acelei dreptati. Suna plauzibil? Credeti ca poate fi dus asa ceva la bun sfarsit? Aparent toti avem un oarecare simt al dreptatii si la prima vedere n-ar fi imposibil dar cand ne gandim la ‘practicalitatile’ fenomenului ne dam seama ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple.
Legile sunt facute de oameni, mai ales intr-o democratie.
Legile sunt aplicate de oameni. Atunci cand sunt respectate, sau nu, in viata de zi cu zi. Tot de oameni sunt aplicate si atunci cand nerespectarea vreuneia dintre ele il aduce pe cel ce a gresit in fata celor care aplica legile.
Viziunea fiecarei dintre cele trei parti – faptuitor, evantuala victima si cel care trebuie ‘sa faca dreptate’ – despre justitie in sine cat si despre intamplarea in sine s-ar putea sa nu coincida. Si atunci care dintre ‘dreptati’ trebuie adusa la indeplinire?
Nu stiu daca am fost suficient de explicit pana acum asa ca voi relua dar un pic mai brutal.
Oricat de importanta i s-o fi părand fiecaruia dintre noi functia ‘individuala’ a justitiei – matusa aia buna la care te duci sa te plangi atunci cand cineva ti-a spart geamul – in realitate functia ei sociala este cea cu adevarat semnificativa. Fara o justitie realmente functionala intreaga societate se destrama si nu mai conteaza ca ‘cineva ti-a spart geamul’.

Si atunci o traducere mult mai apropiata de spiritul initial a spunerii – sau cel putin asa vad eu situatia – ar fi ‘aveti grija cum faceti dreptatea ca nu cumva sa va cada cerul in cap’. Nu ‘indiferent de consecinte’ ci ‘ca sa nu suferiti consecintele lipsei de dreptate’. Tocmai de aceea am trecut de la ‘razbuna-te daca poti’ la ‘doar un dinte pentru un dintre’, apoi la ‘mercurialul pedepselor’ – astfel incat costul social al actului de justitie sa nu fie mai mare decat cel produs de fapta in sine dar si pentru ca toti membrii societatii sa stie ca pedepsele nu depind de bunavointa cuiva ci ca sunt unitare pentru toata lumea – si in final la scoaterea justitiei de sub autoritatea unei singure persoane – a suveranului – si investirea ei cu statutul de ‘independenta’.

Independenta pe care trebuie sa o apere toti membrii unei societati, cel putin in masura in care nu mai vor sa se intoarca la statutul de ‘supusi’.