Archives for category: Alegeri

Oana Moraru ne atrage atentia, pe Facebook, cu privire la necesitatea stringenta de a reseta modul in care interactionam, la toate nivelurile, cu noua generatie.
“vin din urmă copii din ce în ce mai agitați, cu probleme de atenție, hiperactivi si sensibili, incapabili să se asculte unii pe ceilalți, greu de motivat sau captivat, cu prag mic de toleranţă la frustrare, dependenți de atenție etc”. 

Domnia sa propune si o explicatie pentru situatia in care am ajuns: “Suntem o cultură educațională negativă. Și profesorii și părinții – în marea lor majoritate – își corectează sau mâna copiii de la spate cu obida si înverșunarea propriei neputințe”.

Eu as face un pas mai departe.
Pana nu demult se vorbea despre un conflict intre generatii.
Numai ca pentru ca asa ceva sa apara este nevoie de o oarecare comunicare – nu poti sa te certi cu cineva daca nu vorbesti pe limba lui si daca nu ai ceva de impartit cu el.

Situatia actuala poate fi descrisa mai degraba folosind conceptul de ‘hiatus intre generatii’.

Prea multi dintre parinti muncesc toata ziua pana la epuizare, cateodata chiar din dorinta de ‘a le asigura un viitor copiilor lor’. Cand ajung acasa cad lati. Si oricum copiii lor sunt ocupati. Cu internetul, cu what’s up-ul. Din cea mai frageda pruncie, cateodata chiar dinainte de a sti sa vorbeasca.
Si, asa cum spune omul asta aici:
“If you are worried that your child spending 15 hours a day using a tablet is making them insular or unsociable, you may have to consider the possibility that it’s not so much the tablet that’s doing that as the fact that they have a parent who’s willing to let them use a gadget for 15 hours a day. It’s a very formative time of their development and parental interaction is key to this, so it might be an idea to do some of that rather than finding a scapegoat.”
(Daca sunteti ingrijorati ca cele 15 ore pe zi in care copilul vostru se joaca pe tableta il vor transforma intr-o fiinta insulara sau asociala ar trebui sa luati in considerare si posibilitatea ca nu tableta sa fie de vina ci faptul ca are niste parinti care ii il lasa, constienti fiind, sa se joace 15 ore pe zi la tableta. Copilaria este o perioada foarte importanta pentru formarea lor si ei au nevoie imperioasa de a interactiona cu parintii lor. Poate ca ar fi mai bine sa intretineti legatura cu el in loc sa cautati vinovati acolo unde nu sunt.’

Uite asa am ajuns sa nu mai avem nimic sa ne spunem si sa nu ne mai intelegem deloc.

Eu fac parte din generatia despre care se spunea ca a crescut cu cheia de gat. Macar atunci parintii stateau seara de vorba cu noi. Nu de alta, macar sa ne intrebe daca nu cumva am pierdut cheia.
Pe vremea aia generatia matura inca incerca sa transmita niste valori celei tinere, aceasta se ‘revolta’ in timpul adolescentei iar la maturitate adapta valorile vechi la noua situatie.
Acum generatia matura este atat de dezamagita/dezabuzata de tot ce se intampla incat aproape ca nu mai vrea altceva de la viata decat sa supravietuiasca. In conditiile astea cine sa se mai gandeasca la valori sau la idea de a le transmite cuiva?
Consecinta este ca practic avem de a face un dezinteres aproape total al generatiei mature cu privire la soarta celei tinere. Acestia din urma sunt crescuti mai degraba ca niste animale de companie, prea putini dintre ei sunt ajutati cu adevarat sa devina ‘membri responsabili ai echipei’.

Si atunci sa ne mai miram ca “vin din urmă copii din ce în ce mai agitați, cu probleme de atenție, hiperactivi si sensibili, incapabili să se asculte unii pe ceilalți, greu de motivat sau captivat, cu prag mic de toleranţă la frustrare, dependenți de atenție etc”. Ca nu prea le pasa, nici lor, de noi? Si nici de viitorul lor?

Pot sa se chinuie profesorii devotati meseriei lor – asa cum este doamna Moraru si inca destul de multi ca ea – pana la lacrimi si la epuizare nervoasa, daca nu punem umarul si noi, parintii, eforturile lor nu vor avea rezultate pe masura.

‘Pe masura’ de care avem nevoie. Noi si copiii nostri.

http://www.pbs.org/parents/childrenandmedia/article-when-introduce-child-smartphone-tablet.html
http://www.theguardian.com/technology/2015/feb/01/toddler-brains-research-smartphones-damage-social-development
http://www.theguardian.com/science/brain-flapping/2015/feb/03/toddlers-damage-smartphones-tablets

Un excelent articol de pe blogul Simonei Tache mi-a readus aminte un episod din adolescenta mea.
Cineva apropiat mie a trecut printr-o etapa destul de tumultoasa a vietii – Sinistra sotie a Odiosului dictator ordonase o restructurare care a dat peste cap viata a foarte multor oameni, numai ca in perioada aia nu prea iti venea sa ceri ajutor in situatii de genul asta. S-a lasat cu manifestari psihosomatice si abia atunci s-a dus la doctor. Tratamentul somatic a reusit, partea psihologica/psihiatrica s-a rezolvat in timp numai ca medicatia pentru inima, destul de ’empirica’ pe vremea aia, i-a dat tot organismul peste cap iar rezultatele s-au vazut abia peste douazeci de ani.

Comentariile de pe blog mi-au intarit impresia pe care o aveam deja cu privire la faptul ca depresia este o boala cu puternice conotatii sociale. Mai sunt si altele numai ca aceasta are o dubla determinare.
Pe de o parte tendintele depresive pot fi accentuate in cursul sau din cauza relatiilor stabilite cu cei din jurul persoanei potential depresive iar apoi, dupa ce depresia s-a instalat deja, chiar si atitudinea fata de noua situatie este modulata tot de reactia celor din jur. Mai apropiati sau chiar mai departati.

Nu, nu vreau sa fac pe nimeni vinovat de nimic.
Tot ce imi doresc este ca ‘apartinatorii’ sa se gandeasca si la nevoile reale ale persoanelor (potential) depresive, nu doar la fobiile lor personale: ‘ce-o sa zica lumea daca o sa se afle ca sotia/sotul/copii/parintii mei s-au dus la psihiatru’?
Tot asa mi-as dori ca oamenii sa-si tina multe dintre judecatile de valoare pentru ei. Sau, si mai bine, sa nu le faca deloc daca nu este nevoie imperioasa de ele si, in nici un caz, inainte de a strange suficiente informatii pentru ca judecata sa poata fi facuta macar intr-o relativa cunostinta de cauza.
Asa ar fi evitate foarte multe dintre ‘frecusurile’ cotidiene care, chiar daca nu se datoreaza rautatii intentionate a cuiva, produc atata tensiune si nefericire celor care, pur si simplu, se intampla sa ‘cada la mijloc’.

Am fost cu depresia atat la psiholog cat si la psihiatru” – http://www.simonatache.ro/2015/05/15/am-fost-cu-depresia-atat-la-psiholog-cat-si-la-psihiatru/

“To judge or not to judge, that is the questionhttps://nicichiarasa.wordpress.com/2015/05/02/to-judge-or-not-to-judge-is-this-a-real-question/

Arena politico-mediatica din România ne oferă un spectacol foarte intens. “Intens” tocmai pentru ca însuși viitorul nostru depinde de ceea ce va mai rămâne pe scena după căderea cortinei.

Partea proasta este ca nu toți actorii vorbesc aceiași limba. Intenționat sau nu pe scena e și foarte multa confuzie.
De exemplu parlamentarii se bucura de inviolabilitate și nu de imunitate, după cum ni se împuie capul. Iar atunci când Parlamentul nu da aviz pozitiv pentru arestarea vre-unui parlamentar asta nu înseamna ca ‘justiția este oprita din drumul ei’ ci doar ca procuratura nu poate sa îl aresteze/percheziționeze pe respectivul potențial infractor. Iar prezenta în fata instantei de judecata nu reprezinta în nici un fel ‘un bun prilej pentru a-și demonstra nevinovăția’. Aceasta trebuie sa fie demonstrata, fără putința de tăgada, de procuratura, punct. Singurii care se bucura de o imunitate reala sunt miniștrii. Și aici chiar ar trebui ca legislația sa fie clarificata foarte repede. Imunitatea miniștrilor are sens doar pentru acțiunile ‘politice’ și în nici un caz pentru cele care ‘miros’ a corupție. In sensul ca nu orice pretins ‘abuz în serviciu’ comis de un ministru este ‘penal’ – sunt cazuri în care omului asa i s-a părut ca e bine sa se procedeze și aici este treaba unei instante politice, parlament sau președenție, sa hotărască dacă ar trebui sa fie anchetat în continuare sau nu. Dar atunci când sunt indicii clare ca s-ar fi comis un act de corupție – exista măcar o urma de ‘foloase necuvenite’ – atunci ar trebui ca procuratura sa intre ‘direct în pâine’.

Din păcate cea mai periculoasa confuzie de-abia acum urmează.
Am auzit pe un de altfel destul de respectat vorbitor – Bogdan Ficeac – explicând spectatorilor A3 ce înseamnă ‘statul de drept’:
Acu’ vreo luna le spunea “despre cum politicienii folosesc statul de drept pentru adversari politici.” iar acum 10 minute le explica ce este acesta: (citez din memorie) ‘un stat ‘al hârtiilor’, unde fiecare lucru este consemnat in scris’. Este adevărat că mai încolo a adăugat și ‘unde toată lumea respecta litera și spiritul legilor’ numai ca a uitat esențialul. Statul de drept se refera mai ales la rezultate (tratamentul egal aplicat tuturor membrilor sai) și are la baza respectul reciproc dintre membrii sai. Respectarea legilor are sens doar în măsura în care acest lucru este o manifestare a respectului reciproc dintre locuitorii acelui stat, altfel legile devin niște simple arme, exact cum același Bogdan Ficeac ne explica cu o scurta luna în urma….

Iar cel mai important lucru într-un stat de drept este însuși modul în care sunt concepute legile. Aplicarea, ‘în spiritul și litera ei’, a unei legi proaste nu duce la nimic bun. Iar statul în care legile sunt aplicate și după ce toată lumea s-a lămurit ca ar trebui de fapt schimbate – cum e, de exemplu, cea cu privire la imunitatea miniștrilor, și nu atât cea cu privire la inviolabilitatea parlamentarilor – este un stat de ‘drepți’, nu unul de drept.

Cineva mi-a trimis un link catre un montaj din Actorul si Salbaticii.

https://www.youtube.com/watch?v=O7P2axkUaao

Cel care a pus laolalta mesajul a identificat doi destinatari. Prima parte este adresata politicienilor iar cea de a doua intregului popor.

Si are mare dreptate. Amandoi destinatarii au, fiecare dintre ei, cate o mare responsabilitate. Problema este ca n-au inteles inca necesitatea imperioasa de a lucra impreuna.

Politicienii nu pot face nimic, nu pot implementa nici un fel de politica, daca nu sunt ajutati de cei care pun in practica aceste politici. Ca atare politicienii initiaza si promoveaza exact acele politici pentru care reusesc, cat mai usor, sa mobilizeze suficient de mult sprijin popular astfel incat acestea sa fie aduse la indeplinire.

Populatia, cetatenii cu drept de vot, nu pot sa actioneze haotic, fara nici un fel de reglementare. Chiar daca ar schimba, cumva, intreaga clasa politica actuala tot ar trebui sa puna ceva in loc. Adica o alta clasa politica. Si am ajunge in exact acelasi loc.

Ca sa iesim din cercul asta vicios ar trebui ca intreg electoratul sa fie extrem de atent tot timpul, nu doar in momentele electorale, si sa dea continuu semnale catre clasa politica: ‘suntem cu ochii pe voi’. In acelasi timp el trebuie sa sprijine activ politicile care li se par bune si sa-si manifeste, civilizat dar ferm, opozitia fata de cele care i se par proaste sau neconvingatoare.
Pe de alta parte este imperios necesar ca si intreaga clasa politica sa inteleaga odata precaritatea in care se zbate intregul sistem si ca daca mai continuam mult in directia asta se alege praful de tot si de toate.

Altfel spus, ar trebui ca ambele ‘jumatati’ ale organismului social sa invete sa-si tina in frau “Oportunistii Fanatici”

Va recomand cu caldura acest articol al lui Ciprian Blidaru.

https://www.youtube.com/watch?v=O7P2axkUaao
http://dilemaveche.ro/sectiune/efectul-ecou/articol/oportunistii-fanatici
https://cblidaru.wordpress.com/2014/11/06/dilema-veche-oportunistii-fanatici/

Pentru cei ce locuiesc pe Luna voi face un scurt rezumat.
800 de fosti si actuali elevi ai liceului au facut un grup pe Facebook, loc in care si-au varsat naduful acumulat in timpul vietii de licean. Unii dintre profesori s-au simtit jigniti de modul ‘frust’ in care au fost exprimate aceste ‘frustrari’. Ca urmare o parte dintre elevi au ‘suferit consecinte’. ‘Asistenta’ este profund dezbinata.

Unul dintre cele mai pertinente comentarii asupra subiectului, cu toate ca destul de pasional si pe alocuri partinitor, mi se pare cel facut de presedintele Consiliului National al Elevilor, Horia Onita. Iata un scurt fragment:

“Educaţia centrată pe elev, educaţia fundamentata pe principii de răspundere publică şi de reprezentativitate, aşa cum stipulează şi art. 3 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011 vor rămâne doar utopii până în momentul în care se va înţelege că profesorul şi elevul din România sunt parteneri ai aceluiaşi sistem, şi nu subordonaţi unul altuia.”

Acesta este un bun punct de pornire pentru a intelege ce se intampla.

Pentru ca tabloul sa devina cu adevarat inteligibil trebuie sa ‘marim cadrul’ pana cand reusim sa cuprindem si pe cel de al treilea mare actor al acestei drame. Si anume “publicul”, format in cea mai mare parte din “rude/parinti”.

Rude si parinti nu doar ale elevilor ci si ale profesorilor!

Sa vedem ce cred unii despre ceilalti.

Parerea unora dintre elevi fata de o parte dintre profesori rezulta din pozele si comentariile deja publicate in presa.

Parerea majoritara a profesorilor despre respectivii elevi rezulta din ‘sentintele’ primite de acestia.

Parerea parintilor elevilor despre profesori rezulta foarte clar din lefurile primite de profesori. Destul de indirect, intr-adevar, dar pana la urma noi, cetatenii, prin vot, suntem cei care am tot hotarat destinul acestei tari. Adica noi suntem cei care am adus la putere generatii dupa generatii de politicieni care nu au reusit sa reorganizeze invatamantul.
Tot noi, parintii, suntem cei care discutam ‘fara perdea’ despre subiectul asta. Atat in familie, in fata copiiilor, cat si in media.
“Invatamantul romanesc produce tampiti”.
“Profesorii sunt corupti”.
In conditiile astea chiar ne asteptam ca odata ajunsi elevi copiii or sa nutreasca vre-un mare respect pentru ‘cadrele didactice’?

Parerea parintilor despre proprii lor copii rezulta din toate cele de mai sus.
Daca ne-ar fi pasat cu adevarat de ei faceam in asa fel incat sa le lasam mostenire o tara in stare de functionare si nu o vaca atat slaba din cauza mulsului excesiv la care a fost supusa incat abia mai sta in picioare.
Daca ne pasa cu adevarat faceam in asa fel incat sa avem timp si pentru ei. Degeaba le luam telefoane performante cu care sa faca poze in timpul orelor si calculatoare cu care sa ‘aranjeze’ acele poze si sa le puna pe Internet daca atunci cand ajungem acasa suntem atat de sleiti de puteri incat nu ne mai pasa de nimic.

Copiii nostri au nevoie de sufletul nostru mai mult decat de banii nostri.
Copiii nostri au nevoie de educatie, nu doar de informatie bruta. Iar educatia nu poate veni nici de la parinti spetiti de munca si nici de la profesori flamanzi, rupti in spate sau preocupati mai mult de meditatii decat de orele de la scoala.

Ce parere au copii nostri despre noi?
O sa vedem peste vreo douazeci de ani cand ne va veni vremea sa iesim la pensie.
Si nu va ganditi ca veti fi strans destui bani pana atunci incat nu veti mai avea nevoie de ajutorul lor.
Degeaba toti banii din conturi daca copii nostri se vor fi dus sa-i ‘stearga la cur’ pe batranii din vestul Europei sau de aiurea.

Banii nu valoreaza nimic daca nu sunt pusi in miscare de niste oameni suficient de calificati din punct de vedere profesional incat sa poata tine o economie in carca si suficient de educati incat sa isi dea seama ca o tara corupta nu poate supravietui prea multa vreme.

http://adevarul.ro/locale/oradea/scandalul-pozelor-porno-liceul-elita-cluj-reactia-dura-consiliului-elevilor-singurii-trebuie-anchetati-caz-tocmai-profesori-1_54f2ff6f448e03c0fd1af44f/index.html#
http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/replica-elevului-cluj-dat-afara-postari-porno-facebook-despre-profesori-liceul-Sincai-auschwitz-Scolar-contineau-mesajele-liceenilor-1_54f0740f448e03c0fd0b002b/index.html
http://www.ziare.com/scoala/bacalaureat/scoala-noastra-chiar-scoate-tampiti-1105168
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-16399007-profesorii-corupti-sunt-stapanii-sau-capusele-educatiei.htm