‘Dacă ar fi să cereți un lucru, un singur lucru, de la guvernanți, care ar fi acela?’
‘Mai multe controale din partea autorităților. Ne-am relaxat prea devreme și se vede. Oamenii nu mai țin seama de măsurile de protecție.’
Andreea Moldovan, director medical la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov, preluare dintr-o intervenție la RFI.
Sâmbătă am fost la cumpărături. O prostie, știu. Prea mare aglomerația!
La 9 eram pe aleea dintre cele două hale de la Obor. Destul de răcoare. Plin de oameni. Unii cu mască alții fără… Un bate-gard de la BGS, cu destul de mult entuziasm, și cu masca pusă doar pe gură, încerca să-i convingă pe cumpărători să nu stea ciopor în dreptul tarabelor.
Pe mijlocul drumului, cam la 15 metri una în spatele celeilalte, două patrule mixte. Una de la jandarmi, alta de la poliție.
‘Păi cum erau mixte dacă erau una de la jandarmi și cealaltă de la poliție?!?’
La jandarmi el era cu un cap mai înalt decât ea, în timp ce la poliție atât el cât și ea erau de aceeași înălțime. Amândouă – adică ‘ele’, nu ‘patrulele’, frumoase de întorcea lumea capetele. Amândouă conștiente de chestia asta.
Nici unul din cei patru nu avea mască. Unul dintre ei, polițistul, părea destul de îndrăgostit.
Am văzut două cozi. Mari!
Una la bere și cealaltă la cireșe.
‘Ce coadă la cireșe?!? În piață? Unde sunt cel puțin 20 de tarabe cu cireșe?’
Păi da. E un precupeț de fructe care n-are cea mai frumoasă marfă, n-are nici cele mai mici prețuri, dar la capitolul ‘raportul calitate-preț’ îi bate pe toți ceilalți la cur. Așa că la el e coadă aproape tot timpul.
Coadă din aia strânsă. Își respirau unul altuia în ceafă. Își gâfâiau unul altuia în ceafă, atât era de cald…. Degeaba încerca ‘entuziastul’ de la BGS să-i mai răsfire.
Vis-a-vis, era coada la bere. Distanțați regulamentar, baieții. Drojdieri, cei mai mulți dintre ei. Căutau să se dreagă… Dar aveau grijă să nu se înghesuie!
Terasa aia are și un difuzor. Din care un spicher ne explica hotărârea Curții Constituționale conform căreia legislația actuală cu privire la carantină are nu știu ce vicii de natură tehnică. Așa că nu poate fi aplicată. Adică nimeni, bolnav cu patalama sau suspect de COVID, nu mai poate fi obligat să stea izolat. Doar, cel mult, cercetat penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor infecțioase…
Apoi am ajuns la Kaufland. Singurul loc unde găsești fennel ca lumea…. poveste lungă. Aveam nevoie și de niște alcool. Pentru vișinată.
O sticlă de doi litri de V60 de la Prodvinalco avea prețul de 164 de lei. Adică vreo 130 lei litrul de alcool de 96%… Altă sticlă, de acvavit nemțesc, 38%, 750 ml, era oferită la 40 de lei… adică 140 lei litrul de alcool curat. Cu tot cu arome și cărată tocmai din Germania… Prodvinalco aduce de la Cluj…
Așa că m-am dus până la Auchan. Unde un litru de 96% e doar 65 de lei. Distilat la Urziceni și fără nici un pic de apă adăugată…
‘Și ce legătură are prețul alcoolului cu distanțarea socială pe care ar trebui s-o respectăm ca să scăpăm odată de COVID-ul ăsta?’
Păi nu țineți minte că ăia care stăteau la coadă la bere erau distanțați regulamentar în timp ce ăia de la cireșe se înghesuiau în disperare?
Asta în condițiile în care o bere e vreo 3 trei halba lei iar cireșele vreo 10 lei kilu… Da, numai că halba e pentru el… iar cireșele, și COVID-ul, sunt pentru copii…