Optimistul:
Omul sfințește locul!
Realistul:
Îl poate și împuți…
‘Diateza’ pasiv-fatalistă:
Dacă te amesteci cu tărâța, te mănâncă porcii.
‘Diateza’ activ-fatalistă:
Dacă fraternizezi cu porcii, vei fi nevoit – mai devreme sau mai târziu, să mănânci din același căcat cu ei.
‘Diateza’ activ-moralistă:
Dacă ești nevoit, la un moment dat, să te amesteci printre porci, măcar încearcă să nu adopți chiar toate obiceiurile lor.
Acuma… porcii, de felul lor, sunt niste animale destul de curate.
Cei salbatici fac, într-adevar, ‘băi de noroi’. O acțiune cât se poate de justificată. Asta este singura metodă pe care o au la dispoziție pentru a scăpa de o parte din paraziții care li se cuibăresc in piele.
Iar cei domestici sunt mizerabili doar dacă cei care îi cresc nu le fac curat în cocină…
Mănâncă din rahat? Își fac nevoile în troacă?
Unii dintre ei, da!
Cei care au ‘ghinion’…
În sălbăticie, porcii mănâncă aproape tot timpul. Umblă de colo colo și ciugulesc tot ce li se pare mai bun.
Cei de prin cocine, mănâncă doar atunci când li se dă câte ceva…
Apropo, ați văzut vreodată cum sunt crescuți porcii?
Sunt, în mare, două situații.
Cel care îi crește se pricepe și îi pasă sau nu prea știe dar nici nu-l doare capul.
NB, vorbim aici despre porcii crescuți ‘în gospodărie’, pentru consum propriu. Nu despre cei ‘fabricați’ în ferme automatizate!
Cei care se pricep – și cărora le pasă de calitatea cărnii pe care urmează să o mănânce, împreună cu familiile lor, sunt atenți ca porcii să aibe aproape tot timpul câte ceva în troacă și apă proaspătă la discreție. În același timp, fac suficient de des curățenie în cocine – de preferință imediat după ce porcul s-a ghiftuit.
Cei care nu se pricep, fac totul pe dos. Aruncă porcilor de mâncare o dată sau cel mult de două ori pe zi. Mult mai mult decât pot aceștia mânca dintr-odată – să le ajungă pe toată ziua.
Iar porcul e un animal foarte inteligent. Care se plictisește groaznic atunci când este închis într-o cocină minusculă. Așa că își caută de joacă.
Dar nu găsește nimic în afară de troacă și de oala cu apă. Nu-i nimic, după ce se satură le transformă pe astea în jucării.
Sunt încă pline de mâncare și de apă? Oi fi spus eu că porcul e un animal foarte inteligent… și este… dar pentru un porc. Nu vă așteptați să aibe noțiuni de igienă… mai ales că are un stomac capabil să digere pământ… Așa că, de plictiseală, porcul se mai urcă în troacă, mai face o nefăcută tocmai pe unde nu trebuie… după care mai și mănâncă de acolo… pentru că i se face foame în funcție de sistemul său digestiv și nu doar atunci când i se năzare crescătorului să-i aducă de mâncare…
Iar genul ăsta de porcari își aduc aminte să facă curat în cocine doar din când în când și de obicei exact înainte de a-i da porcului tainul. Care porc, de foame, face scandal. Așa că îngrijitorul renunță. Fie din prima, fie după ce scoate o lopată, două de mizerie…
După care, dă vina pe porc!
În concluzie, dacă vreți ca porcii voștri personali, de care beneficiați voi înșivă, să fie ‘curați’, puneți mâna și aveți grijă de ei.
Dați-le de mâncare la timp. Suficient de mult încât să ‘aibe din ce să facă osânză’ dar nu atât de mult încât să ajungă să-și bată joc de mâncare.
Coborâți în cocină de câte ori este nevoie și faceti curat. Fără să vă fie frică că vă molipsiți de ceva. Asta se întâmplă doar atunci când vă lăsați porcii să zburde-n rahat.
Spor la treabă.
Și nu uitați că nici Roma nu a fost construită într-o singură zi.