Pertractarile intense care au loc in ultima vreme pe tema noului Cod Fiscal si pozitionarile diversilor actori politici si economici mi-au readus in atentie diferenta fundamentala dintre TVA si taxa pe stalp/supraacciza pe combustitbil.

Sumele colectate la buget din TVA sunt undeva la 58% din cat ar trebui sa fie pe cand taxa pe stalp si cea pe combustibil se incaseaza aproape in intregime.

De ce? Simplu. Stalpii si cantitatile de combustibil sunt foarte greu de ascuns. Si atunci taxele care li se adreseaza sunt usor de evidentiat si de perceput.

In schimb atunci cand vine vorba de TVA lucrurile pot fi complicate la nesfarsit. Nu sunt specialist in contabilitate dar nu e foarte greu sa pricepi notiunea de firma fantoma in carca careia sa pui TVA-ul neplatit dupa care sa o dizolvi. Nu poti face acelasi lucru si in cazul celorlalte doua taxe.

Si mai e o chestie. 24% e un procentaj enorm fata coeficientii de rentabilitate cu care se lucreaza acum. Iar acest lucru ofera un avantaj competitiv imens celor care reusesc sa fenteze fiscul in materie de TVA, in raport cu cei care il platesc. De voie sau de nevoie.
Haideti sa facem un experiment mental.
Sa presupunem ca avem o firma care are vanzari, nete, de 1 miliard de lei anual. Asta iseamna ca pana la sfarsitul anului ar fi trebuit sa plateasca TVA de 240 de milioane. Sa presupunem, in continuare, ca se hotaraste sa plateasca doar jumatate din suma. Ramane cu 120 de milioane. Dar are si cheltuieli suplimentare, de la contabili care sa aranjeze lucrurile pana atentii oferite celor care contribuie la bunul mers al lucrurilor. Sa presupunem ca aceste cheltuieli consuma jumatate din TVA-ul neplatit.
La sfarsitul ‘schemei’ firma respectiva tot ramane cu 60 de milioane de lei. ‘Curati’, in sensul ca nu mai trebuie sa plateasca impozit pe venit si apoi pe dividende. Asta corespunde unei eficiente economice de 6% pe an, ceea ce in conditiile actuale este excelent. Unii se chinuie sa obtina o asemenea performanta din activitatea de baza.

Concurentul acestei firme, un nou venit pe piata, are, fiind la inceput, doar 100 de milioane vanzari si inca nu si-a pus la punct schema de evaziune fiscala. Ca atare va plati tot TVA-ul.
Pentru ca este o firma mai mica si mai ‘nervoasa’ reuseste sa fie putin mai eficienta in activitatea de baza dar, per total – adica cu tot cu ce castiga prima firma neplatind tot TVA-ul, nu poate ajunge la performanta celui ‘harsit in rele’.
Oare cat va dura pana cand isi va pune la punct schema de evaziune? Cu toate ca pentru el va fi mai anevoios, tocmai pentru ca acesta din urma va avea la dispozitie doar 12 milioane de lei pentru a ‘organiza lucrurile’ – presupunand ca va actiona in aceiasi parametrii cu prima firma. Iar ipoteza de la care am plecat, ca o firma mai mica si chiar la inceputul activitatii reuseste sa fie mai eficienta decat una matura, amandoua actionand intr-un domeniu in care sunt volume mari de vanzari – aici apare tentatia mare in materie de fentare a TVA-ului – reprezinta un ideal destul de greu de atins.

Si uite asa se explica de ce in 2014 incasarile din TVA au scazut cu toate ca vanzarile au crescut. Pentru ca daca TVA-ul este suficient de mare chiar ‘merita’ sa nu il platesti.

Ce s-ar intampla daca TVA-ul ar scadea la 20%?

Pastrand premisa ca ‘intreprinzatorul’ e hotarat sa plateasca doar jumatate atunci firma cu vanzari de 1 miliard ar opri pentru ea 100 de milioane. Din care ar trebui sa ‘dea mai departe’ tot 60 de milioane, in situatii din astea nu prea poti miscora ‘contributiile’. Ar insemna sa ramana cu 40 de milioane. Tot o suma uriasa si sunt mari sanse ca cel putin un timp sa continue in aceasta maniera. Firmele mai mici, in schimb, ar fi puternic descurajate sa mai incerce sa puna pe picioare scheme de genul asta.

Am lasat pentru final o alta deosebire. Aceea ca taxa pe stalp este platita de firme din banii lor si abia dupa aceea transferata sub forma de costuri catre consumatori in timp ce TVA-ul si supraacciza sunt platite direct de consumatori si doar colectate de catre firme.