Eu va bat la cap? Voi nu sunteti conectati la realitate?
Am facut ieri o scurta istorie a transformarilor prin care a trecut conceptul de justitie.
Astazi voi incerca sa fac o scurta istorie a modului in care a functionat justitia pe plaiurile mioritice.
Si pentru ca tot veni vorba de Miorita nu pot sa nu ma gandesc la varianta interpretata de Nicolae Sulac, in care dialogul are loc intre mama ciobanasului ucis si mioara nazdravana:
“Puisorul mamei pui,
Unde-i el sau poate nu-i…
.
.
Of, of, of,
Ficiorasul tau,
Dorit stapanul meu,
S-o-ntalnit pe-un verde plai,
Ca gradinile din Rai,
Cu doi ciobani lăcomosi,
Oameni rai si fiorosi.
Si pe langa dânsul s-o dat
Si-atata l-au inconjurat
Pana zilele i-au luat.
Amandoi si-au impartit turma
Si in lume si-au pierdut urma.
Dar nici ca le-o ticnit,
Ca ei iarasi s-o-ntalnit.
De l-avere s-or sfadit,
S-au batut pan-au murit.
C-asa-i pe pamant lasat,
Din averea cu pacat
Sa n-ai parte niciodat,
S-o platesti nemasurat!”
Naivitatea ‘primitivului’ coplesit de nedreptatea vietii de zi cu zi si care isi spune singura speranta in justitia divina?
Sau observatia extrem de pertinenta a ‘omului din popor’ – ne prea bagat in seama dar suficient de inteligent pentru a supravietui chiar si atunci cand ‘fruntea’ isi pierde mintile de lacomie sau disperare – care a sesizat de-a lungul timpului ca
“Ţara, ca o precupeaţă,
Face de ruşine glia,
Când se vând, precum la piaţă,
Cinstea şi cu omenia.”?
Sa revenim.
Se vorbeste foarte mult despre trei dintre rolurile justitiei, retributiv, educativ si, mai nou, restaurativ. Adica pedepsirea vinovatului, convingerea lui si a celorlalti membri ai societatii ca nu merita sa incalci legea si readucerea situatiei post fapta cat mai aproape posibil de situatia de dinainte ca fapta sa fi fost comisa.
Simplu si la obiect, nu-i asa?
Totusi destul de incomplet…
Pe vremea, si in locurile, in care oamenii invatau mestesugul oieritului justitia – sau mai degraba siguranta persoanei si avutului sau – depindea de fiecare dintre cei implicati. Vroiai sa te mai intorci si la anul cu oile pe acelasi munte… te purtai omeneste cu ceilalti. Calcai prea tare pe bec…sau erai prea slab…
Mai apoi a aparut si s-a dezvoltat organizarea statala. Una dintre primele sarcini ale acesteia a fost colectarea birurilor si transportul sumelor de bani, in siguranta, pana in capitalele principatelor. Aceste sume, imense pentru vremea aceea, reprezentau tentatii enorme pentru niste oameni destul de obisnuiti cu pericolul fizic datorita deselor razboaie si buni cunoscatori ai folosirii armelor din exact acelasi motiv.
Iata si motivele pentru care au aparut haiducii, ocnele si completa lipsa de incredere pe care romanii o au fata de stat, organizatia aceea care strange biruri, reactioneaza violent atunci cand cineva incearca sa ‘ia inapoi’ banii ‘furati de la popor’ si, mai tarziu, nu ne-a lasat, neam, sa furam de la boier. Iar aceasta situatie a durat pana la primul razboi mondial.
Nu ca dupa aceea s-ar fi schimbat multe. Alegerile pretins democratice erau organizate chiar de ‘castigator’ in niste conditii cel putin dubioase si pe care toti se faceau ca nu le vad.
Pentru cei ce nu stiau inca ‘democratia’ romaneasca a fost originala de la inceput, termenul nu a fost inventat de Iliescu. Regele numea guvernul iar guvernul nou numit organiza alegerile. In situatia asta oamenii de rand au inteles ca societatea era impartita in doua si ca regulile sunt facute pentru a pastra status quo-ul, si nicidecum pentru pentru a oferi tuturor in parte si societatii in ansamblul ei posibilitatea de a-si desfasura cat mai nestingheriti viata.
Ca urmare a acestei stari de spirit nu-i mare mirare ca populatia nu s-a opus prea tare atunci cand tancurile sovietice au descarcat comunismul in piata publica, mai ales ca acest lucru a fost statuat printr-o metoda binecunoscuta: niste alegeri trucate grosolan. Cele din 1946.
Urmatorii 45 ani n-au facut nimic altceva decat sa intareasca opinia poporului ca sistemul de justitie are ca menire sa pastreze privilegiile clasei dominante – ce conteaza ca acum aceasta clasa era nomenclatura comunista, sistemul functiona in continuare.
Si nici macar caderea comunismului nu a adus nimic nou. Ceausescu a fost omorat in urma unui simulacru de proces iar apoi ‘seful statului’ s-a folosit de niste ‘trupe neregulate de comando’ pentru a reinstaura ordinea pe care o credea periclitata – adica pentru a-si conserva puterea politica.
In situatia asta mi se pare de-a dreptul remarcabil faptul ca in ultimii 10 ani foarte multi dintre cei care muncesc in interiorul sistemului de justitie au facut un imens salt conceptual. Acela de la statutul de membru al unui sistem represiv – ceea ce a fost sistemul de justitie pana prin 1996 – la acela de persoana insarcinata in primul rand cu responsabilitatea de a pastra increderea in societate, adica de a mentine coeziunea sociala.
Caci acesta este cel mai important rol al sistemului de justitie!
Atunci cand persoana, un membru al societatii, renunta la o parte din libertatea sa individuala si o cedeaza statului acesta se asteapta ca ‘statu’ sa isi asume acea responsabilitate si sa se achite de ea. Adica sa faca in asa fel incat individul sa se simta in siguranta in interiorul comunitatii largite care este natiunea.
In situatia asta, in care fiecare membru al societatii stie/simte ca nu traieste in ‘jungla’ si ca regulile sunt egale pentru toata lumea, apar conditiile necesare pentru ca indivizii sa colaboreze mult mai eficient intre ei fata de situatia in care indivizii sunt preocupati mai ales sa isi ‘apere spatele’ decat de ceea ce au de facut – adica asa cum erau nevoiti sa faca ciobanii din Miorita.
Pana la urma asta e singura diferenta reala care exista intre celelalte tari ex-comuniste din afara fostei Uniuni Sovietice si Romania, Bulgaria si Albania. Peste tot oamenii se respectau intre ei chiar fara sa se cunoasca personal inca din perioada de dinaintea instaurarii cu forta a comunismului si le-a fost foarte usor sa revina la acel modus vivendi dupa ce comunismul a ajuns la cosul de gunoi al istoriei. In cele trei tari ramase de caruta din acest punct de vedere acel gen de respect reciproc nu avusese nici macar posibilitatea sa apara, cu atat mai putin sa se consolideze.
Si nu, nu e nici o nevoie sa ne apucam acum sa plangem in pumni pe chestia asta si sa sa dam vina pe unii sau pe altii dintre vecini. Este suficient daca intelegem ca respectul reciproc ‘largit’ este esential pentru constructia si functionarea unei societati ‘asezate’ si ca una dintre manifestarile la scara macro a acestui gen de respect reciproc este functionarea corecta a sistemului de justitie din respectiva tara.
![Slide105[1]](http://www.quotesworthrepeating.com/wp-content/uploads/2013/05/Slide105.jpg)
nicichiarasa 