Archives for category: Lumea descrisa prin bancuri

Compunerea elevului Gigel f.f. bună


Femeia este o fiinţă, pe care Dumnezeu a lăsat-o pe pământ după chipul şi asemănarea lui, deşi toţi o preferă după chipul şi asemănarea lui Pamela Anderson.
De fapt şi femeia este tot un fel de Dumnezeu, căci pe pământ e atotputernică. Nimic nu se face fără ea: nici politică (vezi madam Thatcher), nici vâlvă (vezi Mrs Hillary Clinton), nici miliarde (vezi madam Rotschild), nici copii (vezi mama).
Femeile sunt de două feluri: tinere şi foarte tinere.
Cele mai în vîrstă intră în categoria “femei bine”. “Femeile bine” sunt acelea care au împlinit 50 ani şi de fapt merg pe 39. Oricum, la femei nu are importanţă vârsta, ci cosmeticele, fiindcă fiecare produs cosmetic acoperă 2-5 ani. Aşa că dacă o femeie foloseşte 20 de cosmetice poţi să spui despre ea că nici nu s-a născut încă, deşi primeşte deja pensie.
Femeia este subiectul celor mai multe cîntece de dragoste, de aceea dragostea este întotdeauna un cântec. Tata spunea că fără femei nu se poate trăi, iar cu femei este imposibil de trăit. Cea mai mare calitate a femeii este zestrea. Cel mai mare defect al femeii este maică-sa. Dar aşa cum inventatorii au inventat avionul fără pilot, revolverul fără zgomot, tot aşa se încearcă o altă invenţie: zestrea fără nevastă şi soţia fără soacră. Cred că cel care va pune la punct aceste două mari invenţii va primi Premiul Nobel pentru Pace.
Femeile se pot împărţi, după cum spune unchiul Costel, în alte trei categorii: femeile care au suflet şi sunt stimate, cele care au caracter şi sunt admirate şi cele care au “nu-ştiu-ce” şi sunt căutate. Eu nu ştiu de ce sunt căutate, că doar nimeni nu se joacă cu ele de-a v-aţi ascunselea, ci de-a v-aţi găsitelea. Unchiul Costel îi şoptea lui tata despre una: “Ce mi-am căutat mi-am găsit, iar acum i-e frică să nu-mi găsească ceva şi medical”.
Femeia este de genul feminin, deşi unele poartă pantaloni, 
după cum unii bărbaţi sunt de genul masculin şi poartă şorţ de bucatarie. FEMEIA, spune legenda, s-a născut dintr-o coastă. De aceea se pricepe atît de bine să mişte şoldurile. Prima femeie care a păcătuit a fost Eva. A doua femeie au fost toate celelalte.
Cică Eva a păcătuit cînd a muşcat din măr. E posibil să fie adevărat, fiindcă într-o seară, cînd mama era plecată de acasă, l-am auzit pe tata, care era cu o vecină în salon, strigîndu-i: “Ho, nebuno, nu mă muşca!”. Probabil că pe întuneric l-a confundat pe tata cu un măr. Într-adevăr, cînd a ieşit el din cameră, avea urme de muşcătură pe gât, exact acolo unde este mărul lui Adam. Pe urmă, ca în Biblie, tata i-a şoptit vecinei: “Acum pleacă repede, că dacă vine acasă şarpele, s-a zis cu noi!”.
Eu l-am întrebat: “Despre ce şarpe vorbeşti, că acasă nu trebuie să vină decât mama!”.
Enervat, tata mi-a plesnit două palme, de m-am văzut cu toţi sfinţii, aşa cum scrie la Biblie. Când s-a înapoiat mama, i-am cerut să-mi explice legenda. În loc să-mi explice mie, i-a explicat lui tata, după care l-a gonit din Rai şi abia după două luni s-a întors.
Atât ştiu despre femei.

           Pentru rest am să mă uit pe gaura cheii.”

Daca reusesti sa calci suficient de multi oameni pe batatura pana la urma se va gasi cineva sa te puna la locul tau.

Zilele astea am gasit in biblioteca “Ultimele 6 minute” de Alistair Maclean, aparuta in 1976 in colectia Enigma. Tineam minte ca am citit-o, aveam cam 15 ani pe vremea aia,
Intriga e relativ simpla, o gasca de infractori internationali doboara un avion incarcat cu aur si pietre pretioase deasupra Golfului Mexic si apoi incearca sa recupereze prada. Socotelile lor sunt incurcate de fratele pilotului care isi pierduse intreaga familie atunci cand avionul s-a prabusit.

Numai ca sub aparenta simplitate se ascunde o realitate pe care putini dintre noi o realizam, cu toate ca avem nenumarate ocazii de a intelege cum stau lucrurile. De cand suntem mici bunicii nostri ne povestesc basme cu Fat –Frumos care reuseste ‘cu regularitate’ sa-l infranga pe balaur pentru ca acesta este ‘rau’, si de aceea singur, in timp ce Fat – Frumos se intovaraseste intotdeauna cu victimele balaurului. Dupa aceea crestem mari, ajungem la scoala si invatam despre reguli, legi si ce este aceea morala.
Pricepem ceva? De obicei nu, ne dam seama ca am facut ceva rau abia cand cei din jurul nostru reactioneaza la faptele noastre si ne pedepsesc atunci cand ii deranjam. Din momentul acela alegem calea minimei rezistente adica adoptam un comportament de evitare a pedepselor in loc sa incercam sa intelegem care e treaba cu adevarat si sa actionam in cunostinta de cauza.

Daca am fi mai atenti in frageda noastra copilarie ne-am da seama ca Fat-Frumos isi construieste victoria tocmai avand grija sa se alieze cu cei din jurul sau. El nu evita nimic, cu atat mai putin confruntarile, dar are intotdeauna grija sa fie de partea fireasca a baricadei. Am evitat in mod intentionat sa spun ‘partea buna a baricadei’ pentru ca ce este bun pentru unul poate fi rau pentru altul in timp ce ‘firescul’, ‘naturalul’ sunt mult mai usor de recunoscut.

Am recitit cartea cu placere. Singurul lucru pe care mi-l mai aminteam era ca se termina cu bine asa ca a fost ca si cum as fi citit-o pentru prima oara. Aproape toate cartile politiste se termina cu bine , nu?
La sfarsit – povestea are happy-end doar in sensul ca personajele negative isi primesc pedeapsa, ‘eroul’ in schimb ramane fara insasi ratiunea de a trai si se afla in fata unui nou inceput dar cărând dupa el toate cicatricile si vanataile vietei de pana atunci – am recunoscut sentimentul pe care l-am trait cu 40 de ani in urma.

Uluirea ca  exista atat de multi indivizi pe lumea asta care nu pot intelege, nici in ruptul capului, ca ‘daca reusesti sa calci suficient de multi oameni pe batatura pana la urma se va gasi cineva care sa te puna la locul tau’, precum si mirarea ca oamenii obisnuiti rabda foarte mult ca degetele sa le fie strivite inainte de a face ceva cu adevarat semnificativ pe chestia asta.

Cand eram eu mic – istorie antica, nici comunismul nu cazuse inca – umbla un banc printre ‘intelectualii’ vremii:

Doi tipi se ciocnesc din neatentie pe trotuar. Inainte de a incepe sa se injure se uita fiecare la celalalt, sa-si dea seama fiecare cu cine are de-a face. Amandoi aratau destul de prosper, proaspat barbieriti dar fara taieturi – semn ca aveau acces la lame bune, mirosind a after-shave, imbracati in alain-deloin-e (haina lunga din blana intoarsa de oaie, la mare moda in anii 1980), pantofi de piele de la Clujana…
– Nelule, tu iesti?
– Bai Vasile, mai sa nu te recunosc!
– Pai de, se mai schimba omul… De cand nu ne-am mai vazut?
– De cinspe ani, de cand am terminat a 8-a.
– Da, ma, ce-a mai trecut timpul… Tu ce mai faci?
– Pai ce sa fac ma, ia, sunt macelar, lucrez in Hala la Obor, m-am insurat cu o vanzatoare la aprozar – iti dai seama ca n-avem nici o problema cu mancarea, ne-am luat casa, masina, avem doi copii la scoala…bine, nu pot sa ma plang. Da’ tu cum esti?
– Pai tot cam asa. Eu is frizer, nevasta la alimentara, in rest ca tine – casa, masina, doi copii…

– Ba, da de Mihai ce mai stii?
– Nu-i chiar asa bine, Stii ca el s-a dus mai departe la liceu…
– Da, si?
– Pai nu numai la liceu, dupa aia a intrat si la facultate!
– Pe bune ma?
– Da, da’ stai sa vezi ce a patit dupa aia… Stii ca in generala era el in limba dupa una Veronica, de era ta-su gestionar la o crisma?
– Da!
– Pai cand a vazut ta-su lu’ Veronica ca Mihai a intrat la facultate n-a mai facut gat ca e coate goale – stii ca Mihai era orfan si maica-sa era cam saracuta, si i-a lasat sa se casatoreasca.
– Si ce, asta e rau?
– Stai sa vezi. Veronica a terminat si ea liceul si a bagat-o ta-su dactilografa la directia comerciala. Cind Mihai a terminat facultatea – el intrase la istorie, stii ca aia ii placea lui, socru-su i-a spus: “Da-o dracu’ de facultate si vino la mine la carciuma. In doi ani te fac sef de sala si dupa aia ramai in locul meu ca eu in 5-6 ani ies la pensie!” Da’ Mihai nu. Luase repartitie dubla, invatase bine, si dupa doi ani la tara avea post la facultate, ca asistent. N-a vrut sa renunte. Asa ca a facut naveta. Veronica a ramas aici, el la cucuietii din deal…se vedeau sambata seara si duminica dimineata…Ea si-a gasit pe cineva si intr-o sambata seara cand Mihai a venit acasa – stateau amandoi la parintii ei – Veronica i-a spus ca i-a mutat lucrurile inapoi la ma-sa acasa… Asa ca Mihai s-a apucat de baut, aia la facultate nu l-au mai primit… sta cu ma-sa la treizeci de ani… face naveta la dracii chiori…
– De ma, asa-i trebuie…cine l-a pus sa-i placa cartea…

Fast forward catre zilele noastre.
Intre timp ne-am desteptat si ne-am luat viata in mainile proprii: nu mai asteptam slujbe de la stat ci ne mutam noi acolo unde ne e mai bine:

Un profesor de matematica, observand ca are probleme cu chiuveta din bucatarie, a fost nevoit sa cheme un instalator.
A doua zi, instalatorul a venit, a strans cateva suruburi, a infiletat cateva chestii, apoi totul a functionat ca inainte. Profesorul a fost multumit.  Totusi, cand instalatorul i-a dat nota de plata, profesorul a fost socat:
– Asta inseamna o treime din salariul meu lunar!!! A platit pana la urma iar instalatorul i-a zis:
– Va inteleg, sa stiti. De ce nu veniti la firma noastra, sa depuneti dosarul pentru o slujba de instalator? Veti castiga de trei ori mai mult decat o faceti acum. Dar nu uitati, cand depuneti dosarul, sa le spuneti ca ati terminat doar 7 clase. Nu le plac oamenii educati.
Prin urmare, profesorul nostru si-a luat o slujba de instalator, iar viata lui a devenit mai usoara din punct de vedere financiar. Tot ce trebuia sa faca era sa stranga un surub-doua.
Intr-o zi, seful companiei a hotarat ca trebuie ca fiecare angajat sa se duca la seral, pentru a-si termina si clasa a 8-a.
Profesorul nostru a trebuit sa mearga, evident. S-a intamplat ca primul curs sa fie de matematica.
Profesorul clasei, vrand sa vada nivelul de cunoastere al studentilor, i-a intrebat care e aria cercului si l-a scos la tabla chiar pe profesorul nostru. Ajungand la tabla acesta si-a dat seama ca a uitat formula asa ca a inceput sa o deduca. A umplut tablele cu integrale, diferentiale etc.
La sfarsit, rezultatul pe care-l avea era “minus pi r patrat”.
Neconvenindu-i acel minus, s-a apucat iarasi de calcule, de la inceput.
Nimic nu s-a schimbat, tot acelasi rezultat a obtinut. De fiecare data a obtinut aceeasi chestie.
S-a uitat putin spre clasa, speriat, moment in care a observat ca toti instalatorii ii sopteau:
“Schimba limitele de integrare! Schimba limitele de integrare !”

Sînt un tip foarte corect şi conştiincios. În fiecare zi mă duc
şi vin regulat de la muncă. Plec de-acasă regulat de nevastă-mea
şi mă-ntorc de la serviciu regulat de şef.

Soacra îşi invită ginerele la masă. Ginerele, foarte suspicios,
acceptă invitaţia. Pe masă, diferite salate, preparate din carne de pui
şi de porc, cartofi vreo 3 feluri, deserturi, bere rece, vin…
La un moment dat soacra iese din bucătărie. Ginerele apucă o bucăţică
de carne şi i-o dă pisicii. Aceasta, după două-trei crampe, cade inertă sub masă.
Nervos tare, ginerele apucă o cratiţă goală şi, cînd soacra intră,
îi trage una de-o lasă lată pe jos. La care pisica iese de sub masă zicînd:
– YEESSSSSSS!!!!!!

Mitică, un bărbat plăpînd, n-a prea avut noroc în căsătorie.
Prima lui soţie, activistă de partid, noaptea în pat îi tot spunea:
“Mai mult şi mai bine, Mitică!”
A doua era profesoară:
“Repetă, Mitică!””, îi tot spunea.
A treia, care era farmacistă, îl înnebunise pur şi simplu:
“Mitică, de trei ori pe zi: dimineaţa, la prînz şi seara!”
Dar acum, cu a patra, care era inginer agronom, a avut şi el în sfîrşit noroc.
Aceasta a fost înţelegătoare şi i-a spus de la bun început:
“Mitică, numai cînd poţi. Pentru restul, chemăm soldaţii şi studenţii!”

Băieţelul unui inginer ridică nasul din cartea pe care-o citea şi întreabă:
– Tată, ce-i aia “pompă”?
La care inginerul ia imediat o foaie de hîrtie şi-ncepe să-i explice:
– Fii atent: e un cilindru cu-n piston înăuntru, care are o valvă
prin care fluidul trece într-un singur sens… etc.
Şi se-apucă să-i explice copilului principiile presiunii, noţiunea de vacuum
şi toate celelalte, pentru ca într-un final să-l întrebe:
– Dar de unde ai aflat tu de pompă?
– Păi, uite aici, în cartea de istorie, scrie că “Cezar a intrat cu mare pompă în Roma”.


Un tip dă un anunţ la matrimoniale: “Caut soţie”.
A doua zi primeşte cîteva mii de răspunsuri: “Ia-o pe-a mea!”

Î: Cum transformi o găină în pitbull?
R: Pur şi simplu o iei de nevastă!

Discuţie între două prietene bune:
– Fată, ştii, eu niciodată nu mi-am înşelat iubitul…
– Dragă, tu acum te lauzi sau te plîngi?

Am coborît în genunchi în faţa prietenei mele blonde şi i-am spus:
– Ai vrea să-mi porţi numele?
– Nu, a răspuns ea scurt. Nu-mi place să mă cheme Costel.

Soţia l-a aşteaptat îngrijorată toată noaptea pe soţ.
În sfîrşit, acesta apare în zori.
Ea: Poţi să-mi spui pentru ce vii la ora asta?
El: Pentru micul dejun!

Două blonde se întîlnesc:
– Dragă, zice prima, am fost la doctor şi mi-a spus că sînt gravidă.
– Extraordinar! Şi cine este tatăl?
– E, asta nu mi-a mai spus!

Un bărbat se vaită  către prietenul său:
– Astăzi am pierdut controlul asupra maşinii.
– Cum aşa? Ai condus prea repede?
– Nu. Nevastă-mea şi-a luat permisul.

Doi îndrăgostiţi pe-o bancă, în parc:
– Iubitule, cînd o să ne căsătorim o s-avem doi copii, un băiat şi-o fată.
– Dar de unde ştii?
– Fiindcă amîndoi sînt la mama, la ţară .

Soţia către soţ:
– Dragul meu, să ştii că-n curînd vom fi trei…
– Asta e o veste minunată! răspunse el, sărutînd-o pătimaş.
– Mama a obţinut divorţul şi va veni să locuiască cu noi…

PS.
La prima vedere cea cu ‘pompa’ nu prea are ce cauta aici dar mi s-a parut prea buna.
Si cine stie, poate ca baietelul cel curios a fost conceput chiar de un Valentine’s Day. E posibil, nu?

Ora 3:15 noaptea, in Bucuresti.
La ambasada Federatiei Ruse in Romania suna telefonul.
Ofiterul de serviciu se trezeste cu greu si raspunde:
– Alo, ambasada Rusiei, ofiter Karpov la telefon!
– Buna dimineata, domnule Karpov, puteti sa-mi spuneti cat este ceasul, va rog?, se aude vocea de la capatul celalalt al firului.
Karpov se uita la ceas si raspunde:
– Este ora 3 si 20 noaptea!
– Multumesc, spune interlocutorul si inchide.
“Ah, cati nebuni au voie sa dea telefon…” gandeste ofiterul Karpov si se culca la loc.
Dupa vreo 10 minute suna din nou telefonul.
 Karpov se trezeste din nou si, iritat, raspunde:
– Alo, ambasada Rusiei, ofiter Karpov la telefon!
– Buna dimineata, tot eu sunt, replica interlocutorul. Puteti sa-mi spuneti din nou cat este ceasul?
Karpov se uita din nou la ceas:
– Este ora 3 si jumatate dimineata…
– Bine, multumesc, spune celalalt si inchide.
“Ah, ce noapte infernala”, gandeste Karpov si se duce din nou in pat.
Dupa inca un sfert de ora, telefonul suna din nou, insistent.
De data asta, Karpov sare din pat, ridica nervos receptorul si urla:
– Alo, Ambasada Rusiei, Karpov la telefon!
– Buna dimineata, domnule Karpov, tot eu sunt! Mai spuneti-mi o data cat este ceasul!
– Este ora… Da’, stimate domn, lasa-ma odata in pace! Aici e am-ba-sa-da  Ru-si-ei!!! Suna, domnule, la robot!
– Da’ ce, robotul mi-a luat mie pendula in 1944?
 PS Multumesc din inima ‘creatorului anonim de bancuri’ care l-a facut precum si internetului care a l-a transportat pana in mailul meu.

Iliescu despre Nastase

Nu scapam de umbra lui nici macar acum.

Adevarul, trist, este ca inca ii domina pe urmasii sai politici.
Ponta declara ca Nastase a fost condamnat ‘politic’ iar Basescu se plange cui sta sa il asculte ca ‘daca ajung astia sa controleze justitia lupta impotriva coruptiei va fi oprita.’

Ce spune Iliescu pe chestia asta?
“Nu este, cred, o legătură, o conexiune directă între factorii politici şi justiţie, dar este schimbarea de judecată din partea oamenilor.”

Vedeti vreo diferanta intre ce a spus el si declaratiile celorlalti doi? N-a sustinut ca NU este nici o legatura ci doar ca nu o vede el… n-a spus ca Nastase ar fi nevinovat ci doar ca este vorba despre ‘schimbarea de judecata din partea oamenilor’… Sa nu uitam ca mai demult Iliescu i-a atras atentia lui Nastase ca ar trebui ‘sa se apropie mai mult de oameni’ si sa nu mai fie atat de arogant.
Poate ca n-a folosit exact aceste cuvinte dar mesajul era clar…si atunci si acum. In plus nici un om politic cu scaun la cap nu va recunoaste vreodata ca in tara sa, pretins democratica, exista procese politice sau vreo factiune politica care vrea sa utilizeze justitia intr-un fel sau altul. E descalificant, atat pentru tara cat si pentru el ca om politic. Daca tot esti acolo fa ceva sa dregi situatia, nu te plange in stanga si-n dreapta, ca d-aia te-au ales oamenii. Sa faci nu sa te plangi sau sa arati cu degetul. Pentru asta ii avem pe ziaristi, politicienii sunt pentru altceva.

Cu alte cuvinte Iliescu a ramas unul dintre putinii profesionisti din politica romaneasca iar faptul ca stie sa spuna adevaruri in asa fel incat sa nu te poti supara pe el este o dovada in acest sens. In plus, modul in care il caracterizeaza pe Nastase este genial: “Mi se pare că a căzut la mijloc un om care are şi meritele lui în toată dezvoltarea societăţii româneşti.” Ce recunoastere mai clara vreti ca in afara de merite mai sunt si altele….dar poti sa te superi pe el pentru cum a spus-o?

Si asa ajungem la ce ma doare cu adevarat pe mine.

Suntem in situatia de acum si pentru ca Iliescu, profesionistul in ale politicii Ion Iliescu, nu a stiut, nu a putut sau nu a vrut sa foloseasca prilejul pe care l-a avut in 1990.

Lumea se uita la el ca la salvatorul natiei, exact asa cum se uita acum la Ponta.
Iliescu tocmai ‘ne salvase’ de Ceausescu, Ponta ne-a promis ca ne scapa de Basescu.

Iar noi i-am ascultat si le-am dat increderea noastra.
FSN-ul a luat 66% in 1990, USL-ul 60% in 2012.
Si ei ce-au facut?
Ilescu a chemat minerii iar Ponta a incheiat un pact de neagresiune cu Basescu.
Ce a iesit din vizita minerilor stim cu totii. Rezultatele pactului cu Basescu apar si ele, unul cate unul.

OK si noi ce avem de invatat din asta?
Sa-i ascultam pe ai batrini si sa intelegem odata ca:
– La pomul laudat nu te duci cu sacul.
– Nu pune toate ouale ( 😀 ) intr-un singur cos.
– Nu e prost cine cere ci acela care da.

Adica nu ajunge ca cineva sa aiba capacitatea si ocazia sa faca ceva bun, omul acela mai trebuie sa fie si impins de la spate. Altfel tot ce ii trece lui prin cap va face.
Sperantele alea ca sa gasim ‘un om cinstit, drept si cu dragoste de popor, un adevarat barbat de stat cum au fost…si pe el sa-l punem in fruntea statului’ (iar noi sa ne culcam pe o ureche) sunt complet nerealiste. Am actionat, ca natie, dupa principiul asta aproape intreaga noastra istorie iar rezultatele se vad.

Ce-ar fi sa schimbam un pic macazul?
In primul rand sa mergem la vot. Daca nu ne plac candidatii, nu-i nimic, punem mai multe stampile si anulam buletinul de vot dar transmitem un mesaj extrem de puternic: ‘aveti grija ce faceti, suntem cu ochii pe voi!’. Absenta de la vot transmite intr-adevar ca ne e scarba de ce se intampla dar si ca nu ne pasa suficient de tare incat sa facem ceva. Iar daca tot nu ne pasa ‘ei’ de ce sa ne bage in seama?
Cand se anunta rezultele sa facem bine sa le citim cu atentie. Cati dintre noi stim cine ne reprezinta in Parlament? Dar in consiliile locale? Cati dintre noi am trimis vre-o scrisoare, vre-un mail catre vre-unii dintre ‘alesii nostri’? Pai daca noi nu le spunem direct ei de unde sa stie ce vrem de la ei? Cele cateva mii de oameni care mai ies din cand in cand pe strada nu sunt suficienti, politicienii se pot amagi cu gandul ca ‘lasa-i, sunt o minoritate, niste golani’! Ia sa se trezeasca ei cu cu mesaje din toate toate zonele tarii, din partea cat mai multor paturi sociale, avand ca obiect cat mai multe subiecte de interes…
“Bai, astia s-au trezit la viata, nu mai merge sa-i prostim in fata…”

Ne-am trezit oare cu adevarat?
Sa reuseasca oare CRBL ce n-au reusit, de fapt, Morometii?

PS.
Sunt sigur ca se va gasi cineva sa ma intrebe ‘bine dar Antonescu n-are si el o vina in toata chestia asta?’
In primul rand ca eu nu caut vinovati ci explicatii si eventuale solutii.
In al doilea rand din cate stiu eu Antonescu nu a fost de acord cu ‘pactul’. Constitutia ar fi fost suficienta.

Geoana a pierdut alegerile nu doar pentru ca s-a dus in vizita la Vantu ci si pentru ca n-a stiut sa gestioneze situatia creata de vizita lui acolo, oricum inoportuna.

Hai baietii, inca se mai poate numai ca trebuie sa ne hotaram o data ce vrem si apoi sa ne exprimam clar pozitia!

Image

“Vezi fa ca ala micu iar s-a cacat pe el. Ce facem, il schimbam odata sau facem altul?”

Cam asa si cu clasa politica, ne tot plingem de ea, ‘din toate pozitiile’ spectrului politic, dar nu facem nimic concret pentru primenirea ei.

Ca in bancul de  mai sus, aparent avem doua variante, schimbam ‘scutecele’ celor deja acolo – constienti fiind de faptul ca nici un ‘bebelus’ nu invata din prima sa se tina curat dar ca o data si o data tot va trebui ‘pus pe olita’ – sau ii schimbam cu o garnitura complet noua?

In realitate, tot ca in bancul de mai sus, nu prea avem de ales: ‘Si cu asta (astia de acum) ce facem?’
In cazul copilului e evident, in cazul politicienilor poate mai putin: ‘ce ma intereseaza pe mine ce se intampla cu ei, au facut deja destule belele si oricum s-au infruptat pe saturate!’

De fapt lucrurile nu stau chiar atat de simplu. Asa cum nici un copil nu se invata ‘curat’ din prima si de unul singur tot asa nici politicienii nu au actionat de unii singuri. In termenii lui Basescu “Let’s drop the hypocrisy. A state on its own cannot be either uncompetitive or corrupt, because the state always has a partner, which is the private sector.”

Toata chestia e ca trebuie sa intelegem o data ce a vrut Gresham sa spuna cu “banii ‘rai’ ii gonesc de pe piata pe cei ‘buni’ “ Povestea a inceput atunci cand au inceput sa fie folosite monezile de metal aur sau argint. Valoarea unei monezi consta in cantitatea de metal pretios continuta. Cum aurul este cu atat mai usor de prelucrat cu cat este mai curat, primele monezi au fost batute din aur aproape pur. Aurul pur este insa foarte putin rezistent asa ca cei care faceau monezi (si bijuterii) au inceput sa experimenteze diverse aliaje. In acelasi timp cei care aveau de a face cu multe monezi – marii comercianti si ‘zarafii’, cei care schimbau banii dintr-o moneda intr-alta – incepusera sa pileasca cate un pic de aur din fiecare moneda care le trecea prin mana.
In situatia asta cei care utilizau monezile aveau in fata doua incertitudini: cat aur intra in realitate in compozitia aliajului din care a fost batura o anumita moneda si cat din cantitatea initiala de aliaj se mai afla in moneda atunci cand ea era oferita la schimb – pentru marfa sau pentru alte monede.
Prima problema a fost rezolvata de Arhimede – asta descoperise el de fapt atunci cand a luat-o la fuga dezbracat pe strada strigand Eureka, o metoda sa masoare simplu densitatea unui aliaj, si deci procentajul de aur din acel aliaj – iar a doua prin introducerea monedelor zimtate – din cauza zimtilor orice tentativa de a pili o moneda iese foarte repede in evidenta.
Numai ca pana la rezolvarea lor circulatia banilor nu fusese pe atat de simpla pe cat ar fi trebuit sa fie. Orice noua emisiune monetara era tratata cu neincredere pana cand nu se afla ‘in piata’ cu certitudine titlul (continutul in aur) aliajului din care fusese batuta si apoi fiecare moneda era cantarita cu grija la zaraf. Iar monezile noi si fara zgarieturi din seriile ‘bune’ erau tezaurizate cu grija, ceea ce provoca o criza de bani pe piata, adica deflatie.
Pe de alta parte, din punct de vedere individual, in conditiile in care pe piata circulau si bani ‘prosti’ (adica ‘piliti’, pentru indivizi era practic imposibil sa bata ei moneda dintr-un aliaj mai prost) ar fi fost de-a dreptul o prostie sa nu incerce si ei sa pileasca cate putin din monezile care le treceau prin mana sau cel putin sa le cantareasca pe cele care li se ofereau inaite de a le primi ca plata.

Numai ca toate astea distorsionau piata in asa masura si presiunea pentru ca problemele sa fie rezovate a fost atat de mare incat cei din ‘fruntea  bucatelor’ au fost fortati sa implementeze masurile care se impuneau: emiterea de monezi cu continut fix de metal pretios si care aveau zimti de siguranta.
Aici trebuie facuta remarca ca cei care au avut cel mai mult de castigat din masluirea aliajului si din pilirea banilor erau cei care bateau moneda (suveranii locurilor, de cate ori trebuiau sa isi plateasca creditorii sau armatele mai bateau o cantitate noua de moneda in care puneau atat aur pe cat aveau sau pe cat credeau ca vor accepta creditorii) cat si marii comercianti ai momentului (cei care aveau oportunitatea sa pileasca cat mai multe monezi). Totusi si acestia au inteles pana la urma ca le va fi si lor mai bine daca instrumentele de plata vor functiona corect si intreaga economie va fi deblocata.

Cam acelasi lucru ar trebui sa se intample si in politica actuala. Nu e nevoie de cine stie ce filozofie. In momentul in care cei aflati ‘la butoane’, atat cei de la putere cat si cei din opozitie, vor intelege ca daca mai continua asa li se va prabusi sandramau in cap sa vedeti ce repede vor incepe sa faca ce trebuie.
Numai ca oamenii acestia, ca noi toti de altfel, au nevoie sa fie trasi tot timpul de maneca. Ce sa intelega ei daca noi, cei de rand, atunci cand avem o problema ‘sarim la cap cu cate o spaga’? Ca li se cuvine, nu? Iar atunci cand ne vine randul sa spunem ce parere avem despre ei nici macar nu mergem la vot.

“Pai degeaba merg la vot, ca nu am pe cine sa votez. Toti sunt la fel!” Poate ca or fi ei atat de asemanatori incat e greu sa-i deosebesti dar daca nu mergem de loc la vot semnalul pe care il trimitem este ca nu ne pasa, ca ei pot face ce vor si ca noi nu vom reactiona. Asa ca daca suntem atat de scarbiti incat nu ne vine sa votam cu nici unul dintre candidati ar trebui sa le spunem clar chestia asta si sa punem doua trei stampile pe buletinul de vot ca semnalul sa fie atat de puternic incat sa il auda si ei: “ne pasa de ce faceti voi acolo, aveti grija!”

Asa ca mai usor cu spaga si mai mergeti pe la cabina de vot.

Apropo, cati dintre voi stiu cine ii reprezinta in parlament sau in consiliile locale?

Dar cati dintre voi s-a gandit pe vremea lui Boc ca in loc sa fie taiate lefurile ar fi mai eficient sa fie stavilita ‘risipa’ resurselor statului si ca in loc sa fie marit TVA-ul ar fi fost mai bine sa fi fost imbunatatita colectarea lui? Cele 30-40% din economie care raman nefiscalizate sunt populate tot cu oameni din tara asta, nu?

Extrapoland citatul din Basescu rezulta ca ‘nici un smecher de pe lumea asta nu poate face nimic de unul singur’. Ar fi timpul ca toti, atat smecherii cat si cei care ii ajuta, sa inteleaga ca nu mai tine.
Mai e un pic si chiar ne cade sandramaua in cap.

Pe vremuri erau foarte multe bancuri cu Bula.

Unul dintre ele suna cam asa:

‘Diriginta lui Bula afla ca saptamana viitoare va avea inspectie de la regionala de partid asa ca ii pregateste pe copii.- ….. Si probabil ca la un moment dat o sa va intrebe si ce meserii au tatii vostri. Hai sa vedem ce veti raspunde voi. Spune tu Ionescule.
– Tata e strungar la 23 August.
– Acum Popescu.
– Tatal meu este frezor la Timpuri Noi.
– Hai Bula, spune si tu ca vad ca esti tare nerabdator!
– Tata este clopotar la Patriarhie.
– Bula, nu cred ca ‘tovarasii’ se vor bucura sa auda asta…
– Atunci am sa spun ca e disk-jockey la Mystic-Club!’

Avand in vedere ca eu am asa o teorie cum ca starea psihica a unei comunitati poate fi ‘masurata’, cel putin calitativ, prin studierea bancurilor ‘colportate’ in interiorul ei am fost foarte atent cand am aflat de o varianta moderna a acestui banc:

‘….Popescu
– Tata e pompier si salveaza vieti.
– Ionescu
– Tata e medic si salveaza vieti.
– Bula
– Tata este dansator intr-un club gay, danseaza la bara, clientii ii baga bani la chiloti, si daca platesc bine tata si-o pune cu ei in boschetii de la intrare.
Miscata de situatia lui Bula diriginta il opreste dupa ore:
– Imi extrem de rau, daca as fi stiut nu te intrebam in fata intregii clase.
– Dumneavoastra sa ma iertati-ma doamna diriginta, zice Bula cu ochii in lacrimi, v-am mintit, tata se ocupa cu politica da’ mi-a fost rusine sa spun.’

De prin anii 90 ai secolului trecut am inceput sa am impresia ca ‘bancurile’ sunt in realitate mult mai mult decat niste simple glume si ca reusesc foarte bine sa infatiseze perceptia publicului cu privire la ce se intampla in spatiul cultural in care circula.

Si nu-i asa  ca pusa sub forma asta idea mea pare aproape banala?

Mi-am adus aminte de chestia asta citind:

“Sa presupunem că… Guvernul acordă fiecăruia dintre noi cam 100.000 de lei.
Dacă cheltuim aceşti bani prin hypermarketuri, ei vor ajunge în China.
Dacă cumpărăm benzină, vor ajunge la arabi.
Dacă cumpărăm calculatoare, vor ajunge în India şi Hong Kong.
Dacă cumpărăm fructe şi legume, vor ajunge în Turcia, Spania, Italia, Egipt.
Dacă cumpărăm autoturisme mici şi economice, vor ajunge în Japonia sau Germania.
Dacă cumpărăm unul din multele gadgeturi electronice, vor ajunge în Taiwan.
Şi nu vor ajuta cu NIMIC economia românească.
Singura posibilitate de a păstra aceşti bani acasă, în România, este de a-i cheltui pe curve, pe gustosul vin românesc sau pe ţuică, deoarece acestea sunt garantat produse autohtone!
Eu aşa încerc să fac!
Dar e cam greu să-mi conving nevasta că fac aceste lucruri numai din patriotism.”

O dovada extrem de convingatoare ca ipoteza formulata de mine mai sus este corecta.

‘Intelepciunea populara’, cea care face ca bancurile sa circule, a sesizat cercul vicios in care ne aflam.
Daca procuparile noastre majore sunt betivaneala si curvasaritul intr-o atmosfera de inselatorie generalizata cum sa mai fim in stare sa ‘producem’ ceva de calitate?