Primul lucru pe care îl facem atunci când devenim conștienți este să observăm cât de diferiți suntem, fiecare dintre noi, de toți cei care ne înconjoară.

A doua fază este cea a judecăților de valoare.
‘Sunt mai bun/prost (din diverse puncte de vedere) decât cei din jurul meu’.

Apoi urmează înțelegerea.
‘Indiferent de cât de bun mă cred, niciodată nu voi putea face față de unul singur tuturor problemelor cu care mă voi confrunta’.

Această înțelegere poate fi o binecuvântare sau un blestem.
Totul depinde de modul în care am trecut de cea de a doua fază.
Aici s-au întâmplat două lucruri. Simultan și în strânsă interdependență. Ne-am făcut o părere despre noi înșine și ne-am cam găsit locul în societate. Nici unul dintre ele nu este bătut în cuie pentru totdeauna dar punctul de plecare își va păstra o foarte puternică influență pentru foarte mult timp.

Tot acum ne-am încropit și o oarecare părere despre ceilalți. Despre ceea ce se numește alteritate. Tocmai această părere ne va influența hotărâtor destinul.

A venit momentul să precizez că niciuna dintre aceste faze nu se termină niciodată cu adevărat. Cât suntem vii, bineînțeles.

Conștiința se largește/adâncește tot timpul, părerile pe care le avem despre noi și lume evoluează continuu iar înțelegerea noastră despre ce se întâmplă în jur/cu noi este în perpetuă transformare.

Fiecare dintre aceste trei faze fiind sub o dublă determinare. Individuală și socială.
Fiecare dintre noi are particularitățile sale iar fiecare grup social din care s-a întâmplat să facem parte are caracteristicile sale. Culturale și nu numai.
Ei bine, prima și cea de a treia etapă sunt influențate mai puternic de dimensiunea individuală a fenomenului în timp ce a doua are o componentă socială puțin mai importantă față de primele două.

Acum, după această extrem de sumară trecere în revistă, să vedem cum e cu disprețul.
Ne-am făcut o părere, despre noi și ceilalți, influențați fiind de părerile celorlalți despre noi.
Ne-am găsit locul în societate. Definit, în foarte mare parte, tot ca urmare a recțiilor celorlalți la prezența și acțiunile noastre.
Toată această experiență de viață a produs și o mare cantitate de emoție.
Cei mai mulți dintre noi, ‘normalii’, avem o părere amestecată. Atât despre noi înșine și despre grupul din care facem parte cât și despre celelalte grupuri cu care am venit vreodată în contact. Direct sau indirect.
Ni se pare că fiecare dintre noi avem calități și defecte. Iar cei mai mulți dintre noi cred, despre ei înșiși, că sunt mai degrabă buni decât răi. Tot așa, avem o părere relativ bună despre grupul din care facem parte și una din ce în ce mai proastă despre fiecare dintre celelalte. Cu cât un grup este mai departe, cultural vorbind, față de grupul în care ne simțim bine, cu atât mai proastă va tinde să fie părerea noastră despre acel grup.

Suficient de proastă pentru a-i disprețui pe membrii acelui grup? Individual și colectiv?

Totul depinde de istoria interacțiunilor pe care le-am avut cu membrii respectivelor grupuri ȘI de rezultatul la care am ajuns în cea de a treia fază de dezvoltare a conștiinței.

Problema este că, indiferent de modul în care s-a instalat, disprețul devine foarte repede reciproc și distructiv.

Calitatea colaborării dintre doi oameni/două grupuri depinde în mod esențial de părerea pe care o au fiecare dintre cele două părți despre cealaltă.
Atunci când ești tratat cu dispreț, vei avea tendința să disprețuiești la rândul tău. Indiferent de câtă nevoie ai de celălalt.

Toate religiile care au supraviețuit promovează iubirea dintre membrii congregațiilor respective. Ba chiar, unele dintre ele, și respectul reciproc dintre congregații.

Oameni fiind, mulți dintre noi spun una și fac alta.

Cad în păcatul disprețului. Uită tocmai învățătura care asigurat supraviețuirea societăților în care s-au născut și în care s-au dezvoltat.

În care au învățat să disprețuiască?
În care au fost învățați să disprețuiască?
Tocmai de către o parte dintre cei despre care se presupune că ar fi trebuit să știe că disprețul este sinucigaș?

Advertisement