‘Ce coincidență!
43% suferă de analfabetism funcțional și
41% votează cu George Simion…‘
Cred că situația merită o analiză mai nuanțată.
Sunt, într-adevăr, foarte mulți ‘analfabeți funcționali’. Numai că…
Termenul, în sine, este înșelător.
Analfabet este cineva care nu știe să citească. Funcțional este cineva care funcționează. Care se descurcă.
Analfabet funcțional este cineva care se descurcă cu toate că nu știe să citească.
Și atunci?!? De ce s-ar mai strădui să învețe?…
Am impresia că cei care se reped să împartă oamenii în categorii n-au prea nimerit-o de data asta!
Conform internetului, „Definiția uzuală a analfabetismului funcțional este incapacitatea de a înțelege ideea unei povești.” Adică ‘o persoană care știe să citească dar nu prea știe să gândească. Care nu poate să înțeleagă un mesaj scris de o altă persoană’.
Hopa!
Din câte știam eu, înțelegerea e treaba celui care încearcă să comunice și nu a celui care este ținta comunicării. Aici e vorba despre ABC-ul marketingului. Inclusiv a celui politic…
Dacă vrei să fii priceput – adică să te-nțeleagă lumea, vorbește pe limba celor cărora te adresezi!
Dacă nu ești în stare să faci acest lucru, elementar, și după aceea tot tu ești cel care te superi pe oameni că nu te înțeleg…
Poate ar fi cazul să schimbăm puțin termenul.
„Alfabet disfuncțional”. Adică cineva care nu face față cu toate că știe să citească…
Nu mă apuc acum să fac paradă. Da, știu ceva engleză. Și da, asta ar fi o mai bună traducere a termenului „functional illiteracy”. Mai gândiți-vă un pic…
De fapt și de drept, avem de a face cu oameni care nu înțeleg, din diverse motive, un text care referă la ceva ce nu face parte din domeniul lor de expertiză.
Aproape toți suntem experți în câte ceva. Altfel am muri de foame…
Dar foarte puțini dintre noi știm să facem analiză pe text! Pentru că nu e treaba noastră…
‘Specialiștii’ vorbesc despre ‘nevoia de gândire critică’.
Despre nevoia de a pune la îndoială mesajele pe care le primim. Despre nevoia de a verifica. De a merge la sursă…
Alți specialiști vorbesc despre nevoia de încredere.
Și toate astea în timp ce marea majoritate dintre noi am fost educați să citim cu atenție și să aplicăm cu strictețe regulile! De la instrucțiunile de folosire a ascensorului până la procedurile după care ne îndeplinim sarcinile de serviciu!
Cine, unde și când ne învață despre ‘gândirea critică’?!? Despre cum să facem deosebire între când e bine să avem încredere și când ar fi cazul să punem la îndoială?!?
Ca să facem treaba asta, să facem deosebirea între cele două situații, avem nevoie de un set de valori!
De un set de instrucțiuni, dacă vă sună mai bine, despre cum se folosește gândirea critică. Dacă vrem să obținem ceva…
Dacă vrem să obținem soluții. Soluții în loc de fundături!
Nu de mult am trecut printr-o pandemie. Unii dintre noi, din prea multă gândire critică, au refuzat să se vaccineze. Acum refuză să-și vaccineze copiii…
Să revenim.
Setul acela de valori, pentru a rămâne valabil, are nevoie de reglaje fine. Și are nevoie să fie susținut, continuu, de o serie de specialiști în domeniu. De specialiști care să aibe credibilitate. De intelectuali. De figuri publice cu anvergură care să genereze încredere.
De politicieni care regleze fin treburile publice.
De antreprenori care să genereze bunăstare.
De artiști care să ne facă viața mai frumoasă.
Suntem în situația în care 41% dintre noi au votat într-un anume fel. În condițiile în care, la primul tur, abia jumătate dintre noi s-au decis să facă efortul.
Unii dintre noi, care au votat altfel decât cei 41%, s-au apucat să spună tot felul de chestii despre ei. Despre cei 41%.
Câțiva au încercat să înțeleagă.
Uite ce am înțeles eu.
Cei 41% au votat mai ales din frustrare.
De fapt, cam 65% dintre voturile exprimate au fost ‘anti-sistem’. Vă las pe voi să faceți calculele.
Și atunci?
De ce 41% au ales ce au ales?
Pentru că spațiul public a fost abandonat!
Pentru că prea mulți dintre politicieni și-au văzut mai degrabă de politicile lor.
Pentru că prea mulți dintre antreprenori au rămas la stadiul de afaceriști. Preocupați atât de mult de succesul propriei afaceri încât au neglijat faptul că afacerile de succes au nevoie de un mediu stabil. De o societate stabilă!
Pentru că prea mulți dintre intelectualii adevărați s-au retras în turnurile lor de fildeș. Acolo unde s-au învățat să trăiască încă de pe vremea lui Pingelică.
Oamenii de rând, oamenii obișnuiți, cei care fac totul posibil, au rămas la dispoziția ‘orchestratorilor’.
Exasperarea oamenilor, care n-a mai avut cum să se exprime după ce bătăușii lui Dragnea i-au maltratat pe manifestanții din vara lui 2018, a fost instrumentalizată în furie.
Iar pandemia a fost un mediu de cultură extrem de propice.
Modul în care cei aflați la butoane au răspuns la problemele apărute a transformat societatea într-o oală sub presiune.
Exasperarea deja prezentă a fost identificată ca fiind o resursă extrem de valoroasă. Pentru ‘ei’. Pentru cei care au pus la cale, în folos propriu, toată chestia ‘asta’.
Exasperarea a fost transformată în furie.
Cu ajutorul social-media și în situația în care cei care ar fi trebuit să se ocupe de gestionarea vieții publice au dormit în cizme.
Înțelegem?
Că fără exasperarea publicului, ‘orchestratorii’ n-ar fi avut ce să orchestreze?
Ce exasperare să instrumentalizeze în furie?
Facem ceva pe chestia asta?!?
nicichiarasa 