Archives for posts with tag: adaptare

Din punct de vedere pur tehnic ar fi posibil sa inhami caii si in spatele carutei.
Merge mai greu, e mult mai complicat sa iei curbele dar, una peste alta, daca cineva ar avea vre-un avantaj din chestia asta, sunt sigur ca si o asemeanea aiureala ar putea fi construita. Chiar daca foarte multi ar face pe ei de ras.

De vreo doua saptamani incoace ma mir continuu.
A fost un fel de cutremur politic iar cel considerat outsider a fost ales cu o majoritate covarsitoare.

Si de atunci incoace aproape toata lumea – majoritatea celor care se vad pe sticla sau isi fac simtita prezenta pe net – discuta despre orice altceva decat despre semnificatia acestui lucru.
Unii se plang, sau chiar isi pun cenusa in cap, pentru ca n-au reusit sa intuiasca/masoare ce avea sa se intample.
Altii analizeaza, in detaliu, cum se paruiesc cei din PSD.

Foarte putini spun, sau scriu, ceva despre situatia ‘macro’ care a produs circumstantele in care atat de multi oameni au iesit sa voteze, si nu oricum ci pentru a-si manifesta nemultumirea cu privire la directia in care mergea Romania.

Motivele sunt arhicunoscute. Oamenii s-au saturat sa tot treaca istoria pe langa ei – asa cum s-a intamplat in ultimii 25 de ani –  au inteles ca acest lucru se intampla si din cauza coruptiei aproape generalizata SI s-au hotarit in sfarsit sa faca ceva pe chestia asta. Si atunci de ce nu vorbeste nimeni serios despre chestia asta? Serios, adica nu la modul declarativ – asa cum a facut-o, de exemplu, Basescu.

Azi dimineata am inteles, in sfarsit.

Din cele mai vechi timpuri partidele au urmarit castigarea puterii politice pentru a putea astfel conduce, influenta, pentru a-si putea impune propriul program, propria viziune despre conducerea societatii

Si cum ‘scopul scuza mijloacele’ iar ‘hotul neprins e negustor cinstit’ nu mai conteaza cum castigi puterea politica cu conditia sa nu fii prins. De ‘oamenii legii’ sau de electorat, nu conteaza. Ce conteaza e ca tu sa ajungi la putere, sa-ti poti ‘impune propriul program’ fara ca ceilalti sa se prinda ca au fost trasi pe sfoara.
Ca se vor prinde peste vreo cativa ani, dupa ce tu ti-ai facut suma… asta e alta chestie. Daca la alegerile urmatoare nu mai reusesti sa repeti isprava – ai promis prea mult data trecuta sau te-ai compromis prea tare pe parcurs – te dai la o parte – elegant sau cu scandal, dupa cum ti-e felul – si te pregatesti pentru data viitoare.

Oare asta sa fie cu adevarat continutul conceptului de democratie?
Nu cumva e de fapt invers?
Mie mi se pare ca rolul functional al partidelor este, de fapt, de a identifica si concentra diversele alternative care devin posibile pe masura ce trece timpul, sa le articuleze in propuneri de actiune politica si sa le prezinte ‘in piata publica’, demosului. Acesta alege una dintre variante si partidul sau alianta care a propus respectiva varianta are la dispozitie o anumita perioada de timp sa puna acea varianta in aplicare. Adica alegatorii ‘impun’ viziunea lor asupra societatii si nu partidele….

Poate ca sunt eu naiv numai ca cea mai superficiala privire asupra istoriei ne spune ca Platon a gresit fundamental atunci cand a spus ca cel care a descoperit adevarul are nu doar dreptul ci chiar obligatia morala de a-i convinge si pe ceilalti sa accepte acel adevar.  (Platon, Mitul Pesterii.)
E foarte plastica toata descrierea lui cu peretele pe care joaca umbrele si foarte didactica metoda folosita – concluziile sunt trase, sau macar acceptate, de invatacel si nu predate didactic de magistru – dar asta nu reduce cu nimic mirarea cu privire la ‘ce il face pe cel iesit din pestera sa fie convins ca locul in care a ajuns nu este o pestera si mai mare’?
A, ‘mai mare si mai buna’ o sa spuna cineva!
Mai buna pentru cine? Daca lui i se pare asa asta nu inseamna ca este neaparat mai buna si pentru ceilalti!

‘Relativism absolut’, va fi concluzia aceluiasi ‘cineva’, ‘nu se poate sta de vorba cu el!’.

Pai da, asa au spus toti dictatorii. Stim noi mai bine decat supusii nostrii asa ca astia n-au decat sa asculte ce le spunem noi.

Daca ne uitam cu un pic mai multa atentie la istoria Greciei perioada lui Pericle – contemporanul lui Platon – o fi fost varful de glorie al Atenei democratice numai ca asta inseamna ca de acolo incoace Grecia nu a facut altceva decat sa decada!
Iar Pericle a fost doar primul dictator dintr-un sir care nici macar nu a fost prea lung. Transformarile pe care el, Pericle, le-a pus in practica aplicand invataturile lui Platon si transformand Atena dupa cum a considerat el ca era mai bine au pregatit locul pentru a fi cucerit de Filip al Doilea al Macedoniei. Acesta avea un fiu, Alexandru, exact asa cum Platon avea si el un elev, pe Aristotel. Si cum geniile se atrag Alexandru a fost elevul lui Aristotel si, banuiesc eu, a primit de la acesta cam acelasi gen de invatatura precum a primit Pericle de la Platon.

Asa ca Alexandru s-a pornit sa cucereasca lumea… si a murit, in culmea gloriei, de prea multa bautura. Iar Grecia nu a mai cunoscut o clipa de independenta pentru urmatoarele doua milenii. O fi bine, o fi rau…

Urmatorul imperiu, cel Roman, a inceput tot in mod democratic. Cata vreme a ramas democratic, sau macar a pastrat o aparenta democratica – adica pana la Cezar – s-a dezvoltat organic. Dupa ce capii ‘partidelor politice’ au inceput sa se razboiasca intre ei au mai construit intr-adevar niste palate si niste temple splendide dar imperiul in sine incepuse deja sa intre in declin.

De fapt intreaga istorie Europeana este dominata de aceasta constanta, atata vreme cat autonomia indivizilor este pastrata sau creste bunastarea intregii societati este prezervata sau se imbunatateste. In perioadele in care societatea isi ‘pierde vigilenta’, devine osificata se complace in situatia in care conducerea treburilor se face de la centru lucrurile se inrautatesc rapid iar citeodeata atat de tare incat este nevoie de cate o revolutie pentru a le repune pe fagas.

Secolul douazeci a cunoscut trei razboaie, mondiale, pe tema asta.
In WWI cele doua imperii central europene – Wilhelm al II-lea era Kaizer, adica imparat, exact acelasi titlu ca cel purtat de Franz Joseph, imparat al Austriei si rege al Ungariei – incercau sa supravietuiasca impotriva transformarilor ce aveau sa vina.
In WWII trei autoritarisme – German, Italian si Japonez – au incercat sa controleze cat mai mult din restul lumii.
In timpul celui de-al treilea, cunoscut indeobste sub numele de Razboiul Rece, un ‘lagar’ – care se alinta singur cu apelativul ‘socialist’ – a incercat sa puna in practica acelasi principiu al lui Platon – convinge-i cu forta ca ce le spui tu e mai bine pentru ei insisi, chiar daca lor nu le vine sa creada – camuflat de data asta sub forma invataturilor lui Marx.In prezent, la inceputul secolului XXI, ne pregatim de un nou razboi ‘aproape rece’ si de un altul cat se poate de cald iar toate astea se intampla tot din cauza ca unii se incapataneaza sa creada ca ‘stiu ei mai bine’.

Acum intelegeti de ce spun ca ne chinuim sa punem in miscare o caruta la care caii au fost inhamati invers?
Procesul democratic nu este despre a castiga puterea cu orice pret pentru ca apoi sa iti impui viziunea ta asupra societatii.
Mai devreme sau mai tarziu oamenii isi vor da seama ca au fost pacaliti si se vor ‘razbuna’. Nu cred ca un sir de razbunari duce la un rezultat cat de cat multumitor.

Cred ca a venit momentul sa meditam mai degraba la ce greselile au fost comise si la cum putem readuce lucrurile pe un fagas functional in loc sa ne mangaiem pe cap cu pe vot normal, Victor Ponta era preşedintele României astăzi.” (Gheorghe Nichita, RFI)
Iar primul lucru pe care trebuie sa facem este sa intelegem o data este ca nu politicienii stabilesc ce e normal sau nu.
Ei doar trebuie sa puna in practica normalul pe care poporul il considera potrivit intr-o anumita situatie. Altfel dam in totalitarism iar de acolo pana la prabusire nu mai este decat un pas.

“Laura Codruta Kovesi : Voilà plusieurs années que le peuple roumain attendait cela. Enfin, l’Etat s’engage contre la corruption ! Un travail de longue haleine : il a d’abord fallu prouver à la population que la justice était, aujourd’hui, indépendante du pouvoir. C’est chose faite. Ministre ou “simple” citoyen, tout le monde est désormais traité de la même façon. Et, plus important, des peines de prison sont prononcées – jusqu’à dix ans, pour les dossiers les plus lourds. Quand les Roumains voient des hommes politiques derrière les barreaux, ils se disent que les choses changent vraiment dans leur pays. Du coup, plus de 50% de la population nous fait confiance, d’après un récent sondage. C’est encourageant.”

Pentru cei cu franceza putin mai ruginita:
“Sunt deja cativa ani de cand poporul roman astepta asa ceva. In sfarsit, statul se ‘ia de piept’ cu coruptia. Si nu a fost o treaba simpla: mai intai a fost nevoie ca populatia sa fie convinsa ca justitia este, astazi, independenta de putere. Acest lucru a fost facut. Ministru sau ‘simplu’ cetatean, toti sunt tratati la fel. Si, chiar mai important, pedepse privative de libertate au fost pronuntate – pana la 10 ani, pentru dosarele mai grele. Atunci cand Romanii vad politicieni in spatele gratiilor, isi spun ca lucrurile se schimba cu adevarat in tara lor. Deja mai mult de 50% din populatie are incredere in noi, conform unui sondaj recent. Este incurajant.”
.
.
.

Craignez-vous que le futur président roumain remette en cause votre indépendance ? Le premier ministre sortant, Victor Ponta, est candidat du Parti social-démocrate (PSD), dont plusieurs membres éminents font, actuellement, l’objet d’investigations…

J’ai été nommée par l’actuel président, sur proposition du Premier ministre. Si leurs successeurs ne nous soutiennent pas dans notre lutte contre la corruption, tout sera perdu. Le risque existe, c’est vrai, mais nous avons deux alliés indéfectibles. D’abord, l’Union européenne, qui joue un rôle de garde-fou. Il y a quelques mois, une loi a failli être votée : elle nous aurait empêché de mener des enquêtes contre des députés, sénateurs ou maires suspectés de corruption. C’est grâce à Bruxelles et aux diplomates occidentaux que cette loi n’est pas passée. La société civile, ensuite, constitue notre meilleure protection. L’idée d’une justice indépendante a fait son chemin, et personne ne veut retourner en arrière. ”

Suntenti ingrijorata daca nu cumva viitorul presedinte va pune in pericol independenta dumneavoastra? Primul ministru in functie, Victor Ponta, candideaza din partea PSD-ului iar cativa membri marcanti ai acestui partid sunt, acum, sub investigatie…

Am fost numita in functie de actualul presedinte, la propunerea Primului ministru. Daca succesorii lor nu ne vor sustine in continuare in lupta noastra contra coruptiei, totul va fi pierdut. Riscul exista, e adevarat, dar avem doi aliati ce nu pot fi infranti. Mai intai Uniunea Europeana, cea care joaca rolul de ariergarda. Acum cateva luni o lege a picat la vot: ne-ar fi impiedicat sa anchetam deputati, senatori sau primari suspecti de coruptie. Datorita Bruxelles-ului si diplomatilor occidentali aceasta lege nu a trecut. In plus, societatea civila reprezinta cea mai buna protectie pe care o avem. Idea de justitie independenta si-a facut drum si nimeni nu mai vrea sa se intoarca din drum.”

Citatele au fost luate din L’Express://www.lexpress.fr/actualite/monde/europe/aujourd-hui-la-justice-roumaine-est-independante-du-pouvoir_1616851.html#D63rfdpKKbHhc0PI.99.

Din acelasi articol. Dar parca nu descriu o aceiasi realitate. Ba justitia este, deja, independenta de ‘putere’ ba ‘daca urmatorii (presedinte si prim ministru) nu ne vor sprijini in lupta noastra impotriva coruptiei totul va fi pierdut’.

Ba mai mult: “Cat vom fi lasati sa ne facem treaba, o vom face la fel de bine si eficient.” (http://www.ziare.com/laura-codruta-kovesi/dna/exclusivkovesi-despre-marile-dosare-dna-valul-de-denunturi-si-sri-eads-a-fost-detonat-putem-sa-ne-asteptam-la-orice-interviu-video-1334355)

Destul de confuza situatia. Ba justitia a devenit independenta si se bucura de increderea populatiei, ba depinde de sprijinul unor politicieni care urmeaza a fi votati de aceiasi populatie despre care era vorba mai devreme…
Cred ca ar trebui sa facem un pic de istorie pentru a vedea care este fisa postului pe care il ocupa doamna legata la ochi si inarmata cu sabie si balanta.

– Fiat Justitia, ruat caelum (tradusa indeobste, destul de nefericit, prin ‘faca-se dreptate, chiar de ar fi sa cada cerurile’)
– “Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.” (http://www.constitutiaromaniei.ro/art-133-rolul-si-structura/)
– “Nimeni nu este mai presus de lege.” (http://www.constitutiaromaniei.ro/art-16-egalitatea-in-drepturi/)
– Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte.

O voi lua pe rand, de jos in sus.

‘Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte’, cunoscuta acum sub numele de lege aTalionului a fost primul pas facut de oameni dincolo de stadiul de gloata. Inainte de aparitia acestei ‘legi’ interactiunile dintre oameni se bazau pe marimea pumnului si pe cei 7 ani de-acasa. De obicei se purtau frumos, mai ales intre cunoscuti iar daca cineva gresea, intentionat sau nu, vinovatul isi primea pedeapsa nu in functie de vinovatia sa ci de capacitatea celui lezat – sau a rudelor/prietenilor/aliatilor sai – de a se ‘razbuna’, adica de a ‘rani’ la randul sau, intr-un fel sau altul, pe vinovat sau pe un membru al familiei/grupului sau.
Indiferent de cat de barbara ni se pare noua acum aceasta lege a talionului era de fapt un pas inainte. Pana atunci cineva destul de puternic putea sa omoare pe altcineva doar pentru ca fratele victimei lovise pe fratele ucigasului. Si nimeni nu prea avea nimic de spus, in afara doar de a pregati o noua razbunare.

“Nimeni nu este mai presus de lege” este mai degraba un deziderat decat o realitate. Practica ne arata ca, de fapt, oamenii sunt mai presus de orice lege. Chiar si de legea gravitatiei. Daca ar fi dupa aceasta din urma ne-am târâi pe burta. E, uite ca mergem in postura verticala cu toate ca avem doar doua picioare.
In ceea ce priveste legile omenesti acestea nu numai ca sunt facute de oameni ba chiar nu au nici un fel de putere pentru cei care nu au inteles de ce trebuie respectate. Ca la un moment dat cei care le incalca sunt pedepsiti, sau nu, asta e alta problema. Voi reveni mai tarziu asupra necesitatii ca legea sa fie respectata.
In orice caz primul set de legi care s-a pastrat pana in zilele noastre este cel al lui Hammurabi. Avem aici de a face cu cel de al doilea pas al omenirii catre civilizatie. Dupa ce grupurile de oameni au depasit starea de gloata nestructurata in prima faza unii dintre memberii comunitatii au dobandit suficienta autoritate asupra celorlalti incat sa fie insarcinati cu ‘pastrarea ordinii’ – adica sa vegheze ca pedepsele primite de cei care au gresit sa nu fie mai mari decat daunele produse. De unde si doar un ochi pentru un ochi si doar un dinte pentru un dinte.
In a doua faza unii membri ai comunitatii au ajuns sa ocupe pozitii investite cu atat de multa autoritate incat ii putem numi conducatori. Din acel moment acestia au inceput sa fie direct interesati de bunul mers al intregii comunitati si nu doar de pastrarea ordinii. (Bine, vorbim aici despre acei conducatori care aveau ceva in cap – si ca atare au ramas la putere destul de mult timp incat sa faca cu adevarat servicii comunitatilor respective). In situatia asta aveau nevoie nu doar ca faptele care tulburau linistea si ordinea comunitatilor sa fie pedepsite dar si ca pedepsele respective sa nu faca mai mult rau comunitatii decat faptele ‘care au pus in miscare procesul penal’.
Ce rost are sa-i tai piciorul cuiva  care si-a ranit vecinul, din greseala sau chiar intentionat? Doar de dragul de a obtine doi schilozi in loc de unul? Hammurabi si-a dat seama de asta – or mai fi fost si altii inaintea sa dar legile date de acestia s-au pierdut – si atunci a dat un ‘mercurial al pedepselor’. In felul acesta fiecare stia la ce se poate astepta si, mult mai important, stia ca pedeapsa pe care o va primi va fi in functie de gravitatea faptei sale si nu de cat de bine sau de rau se are cu judecatorul pe care se va intampla sa-l aibe in fata. Eu unul tare ma tem ca ‘nimeni nu este mai presus de lege’ se refera mai degraba la magistrati, judecatori si procurori laolalta, decat la oamenii de rand. Acestia pot alege sa respecte legea sau nu. Magistratii, in schimb, sunt legati de maini si de picioare. Ei chiar trebuie sa respecte legea, atat in litera cat si in spiritul ei.

Garantul independentei justitiei. Aici avem de a face cu un al treilea pas catre civilizatie. Multa vreme conceptul de justitie se referea la faptul ca cel care conducea/domina o anumita colectivitate avea nevoie ca acea colectivitate sa functioneze cat mai bine. Ca atare a introdus sisteme prin care neintelegerile dintre indivizi erau rezolvate in mod organizat si unitar – tocmai pentru ca supusii sai sa nu se simta parasiti in fata nedreptatii – si in felul acesta conducatorii care au facut sistemul sa functioneze au ajutat la buna functionare a colectivitatii pe care o conduceau. Cele unde acest lucru nu se intampla s-au destramat mai devreme sau mai tarziu – de exemplu ‘republicile’ pirateresti de pe diverse insule din Marile Calde. Alt exemplu foarte elocvent este diferenta de dezvoltare sociala si economica dintre Sudul si Nordul Italiei.
In toate aceste situatii garantul indeplinirii actului de justitie era suveranul. Si tot suveranul putea rasturna situatia, daca asa considera el. Ca efectele puteau fi dezastruase, si chiar erau de cele mai multe ori… asta e alta problema. De fapt insusi conceptul de garantie implica faptul ca cel care garanteaza ceva este suficient de puternic/capabil de a face ca lucrurile sa se intample. Intr-o directie sau alta, in functie de interesele sale, dar, oricum, are capacitatea de a pune lucrurile in miscare.
Acel al treilea pas catre civilizatie despre care vorbeam la inceputul paragrafului are de a face tocmai cu intelegerea de catre membrii societatilor cu adevarat civilizate a acestui amanunt, de loc lipsit de importanta. Ca cel care garanteaza ceva poate oricand sa isi ia cuvantul inapoi. Si atunci a aparut idea de independenta a justitiei. Formularea este cam nefericita: justitia in sine depinde de intreaga societate, daca aceasta nu reuseste sa mentina mecanismele democratice in functiune totul este pierdut. Poate ca ar fi mai interesant sa discutam despre autonomia functionala a magistratilor – adica despre libertatea acestora de a actiona fara a fi supusi influentelor politicii partizane ci doar tinuti sa respecte legile adoptate de respectiva societate – iar in felul acesta ne-am mai apropiat un pic de ‘cestiune’.

Fiat justitia, ruat caelum. In mod obisnuit acest dicton este tradus, si nu doar in romana, prin ‘faca-se dreptate, indiferent de consecinte’.
Care dreptate?!?
Inteleasa asa fraza presupune existenta unei ‘dreptati’ transcendente care este accesibila la nivel conceptual oricui si ca toti cei care au cunostinta de situatie trebuie sa actioneze catre indeplinirea acelei dreptati. Suna plauzibil? Credeti ca poate fi dus asa ceva la bun sfarsit? Aparent toti avem un oarecare simt al dreptatii si la prima vedere n-ar fi imposibil dar cand ne gandim la ‘practicalitatile’ fenomenului ne dam seama ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple.
Legile sunt facute de oameni, mai ales intr-o democratie.
Legile sunt aplicate de oameni. Atunci cand sunt respectate, sau nu, in viata de zi cu zi. Tot de oameni sunt aplicate si atunci cand nerespectarea vreuneia dintre ele il aduce pe cel ce a gresit in fata celor care aplica legile.
Viziunea fiecarei dintre cele trei parti – faptuitor, evantuala victima si cel care trebuie ‘sa faca dreptate’ – despre justitie in sine cat si despre intamplarea in sine s-ar putea sa nu coincida. Si atunci care dintre ‘dreptati’ trebuie adusa la indeplinire?
Nu stiu daca am fost suficient de explicit pana acum asa ca voi relua dar un pic mai brutal.
Oricat de importanta i s-o fi părand fiecaruia dintre noi functia ‘individuala’ a justitiei – matusa aia buna la care te duci sa te plangi atunci cand cineva ti-a spart geamul – in realitate functia ei sociala este cea cu adevarat semnificativa. Fara o justitie realmente functionala intreaga societate se destrama si nu mai conteaza ca ‘cineva ti-a spart geamul’.

Si atunci o traducere mult mai apropiata de spiritul initial a spunerii – sau cel putin asa vad eu situatia – ar fi ‘aveti grija cum faceti dreptatea ca nu cumva sa va cada cerul in cap’. Nu ‘indiferent de consecinte’ ci ‘ca sa nu suferiti consecintele lipsei de dreptate’. Tocmai de aceea am trecut de la ‘razbuna-te daca poti’ la ‘doar un dinte pentru un dintre’, apoi la ‘mercurialul pedepselor’ – astfel incat costul social al actului de justitie sa nu fie mai mare decat cel produs de fapta in sine dar si pentru ca toti membrii societatii sa stie ca pedepsele nu depind de bunavointa cuiva ci ca sunt unitare pentru toata lumea – si in final la scoaterea justitiei de sub autoritatea unei singure persoane – a suveranului – si investirea ei cu statutul de ‘independenta’.

Independenta pe care trebuie sa o apere toti membrii unei societati, cel putin in masura in care nu mai vor sa se intoarca la statutul de ‘supusi’.

Se discuta intens despre motivele pentru care foarte multi oameni au iesit la vot si uite asa Iohannis a devenit presedinte in locul lui Ponta, asa dupa cum prognozau toti ‘specialistii’ ca ar fi trebuit sa se intample.
Una dintre ‘justificari’ este prezenta nu atat masiva cat neasteptata la vot a romanilor din Diaspora…. si efectele colaterale ale indignarii populare (= votul ‘antisistem’)

‘Ma leși’?!?

In primul tur la prezidentiale au fost trimise in strainatate 500 000 de buletine de vot. Au reusit, cu greu, sa voteze ceva mai putin de 150 000 de oameni. Pentru turul doi au fost trimise 800 000 de buletine si, cu toate ca procedurile au fost simplificate – nu intru acum si in viesparul asta – tot n-au reusit sa voteze mai mult de 400 000 de oameni.

Pai?

Exista cel putin doua explicatii:

– Estimarea cu privire la intentia de vot a romanilor din Diaspora a fost cat de cat corecta dar cei care au alocat buletinele nu s-au coordonat cu cei care au stabilit numarul de circumscriptii sau

– … fiecare cu imaginatia lui.

Nu stiu ce ma face sa cred ca ‘votul antisistem’ doar a cautat un motiv sa iasa din casa. Daca nu era asta era altul…

Acest post a fost inspirat de “Pentru tine”, citit pe entuziasm.ro

Problema altruismului e intr-adevar spinoasa. Rationalistilor le vine greu sa creada ca cineva rational (si rationalistii cred ca toata lumea actioneaza rational) poate face ceva care nu are un efect benefic asupra propriei persoane.
Si totusi, in mod aparent paradoxal, altruismul manifestat catre straini ‘absoluti’ exista si se manifesta continuu. Rationalistii cauta in draci explicatii.
Iata-o pe a mea. (Si eu ma consider tot rationalist dar nu absolut)
Altruismul este o constructie sociala. Adica este ‘predat’ de la o generatie la alta si modelat in urma interactiunilor dintre membrii comunitatii respective.
Dupa cum spunea Darwin evolutia are loc la nivelul speciilor si nu a indivizilor. La oameni evolutia are loc la nivelul comunitatilor. Fiecare dintre acestea dezvolta cate o cultura, adaptata circumstantelor – geografice si istorice – in care comunitatea/cultura respectiva a evoluat.
Comunitatile/culturile care au reusit sa isi adapteze, in mod continuu, raportul dintre coeziunea sociala care tine la un loc pe membri lor si autonomia permisa acelorasi membri la conditiile specifice carora trebuie sa le faca fata supravietuiesc. Celelalte nu.
Ei bine altruismul neinteresat este o masura a acestui raport intre coeziune si autonomie.
Lipsa lui denota o lipsa totala de coeziune sociala si atunci comunitatea respectiva se va dizolva de la sine.
Exagerarea in directie contrara semnifica lipsa respectului pentru individ, adica lipsa de autonomie individuala (unii ii spun libertate). Adica osificare respectivei comunitati. Incapacitatea ei de a continua procesul adaptativ. Exit.

Ma bantuie de ceva vreme ideea unui articol despre ce rol mai are religia in viata ‘omului modern’.

Cel de acum este doar un ‘amuse-gueule’ starnit de o intamplare povestita de Simona Tache in Jurnalul ei Roz de Cazarma:

“Bunicile neortodoxe nu se mantuiesc…”

Cuvantul ‘Religie’ vine de la latinescul ‘reliegare’, care inseamna ‘a fi conectat la’/’legat cu’.
Mai pe romaneste fiecare credinta religioasa este, in realitate, doar un bagaj cultural (adica acumulat in timp) care l-a ajutat pe posesorul sau (comunitatea care are grija de el) sa supravietuiasca incercarilor la care a fost supus. Tocmai de aceea respectivele comunitati au, in general, respect fata de acel bagaj – chiar daca li se pare, cateodata cel putin, destul de greu de purtat.
OK, OK, ‘bagaj cultural’, ‘supravietuire’…ce legatura au toate astea cu ‘a fi conectat la’ ?!?

Simplu.
O comunitate umana este un grup structurat de oameni care traieste intr-un anume spatiu, corect?
Ori pentru ca asa ceva sa supravietuiasca, adica sa continue sa existe, inseamna ca acel grup de oameni trebuie sa fie in stare sa-si pastreze/adapteze structura la schimbarile aparute in respectivul mediu/spatiu.
Adica omenii, constituentii acelui grup, sa fie in stare sa formeze/pastreze/adapteze legaturi (reguli de interactiune) intre ei si, in acelasi timp, sa stabileasca/pastreze/adapteze o interactiune functionala cu mediul/spatiul in care traieste comunitatea respectiva.
Daca oamenii s-ar certa/fura tot timpul intre ei comunitatea s-ar destrama foarte repede iar indivizii ar ajunge sa traiasca mizerabil chiar daca toate astea s-ar intampla in mijlocul celui mai fertil/mirific loc de pe Pamant.
Pe de alta parte, daca cea mai unita comunitate din lume ar fi, ca prin minune, transferata intr-un Paradis extraterestru despre care n-ar avea nici o informatie membrii acelei comunitati ar avea serioase probleme in a determina ce sa bea si sa manance inainte de a muri cu totii de foame si de sete. Asta ca sa nu mai spun ca s-ar putea sa le fie si frica sa respire daca aerul din jurul lor ar fi o ceata roz, de pilda, iar astrul de pe cer ar fi de culoare …verde. De fapt sunt convins ca marea majoritate dintre membrii acelei comunitati ar innebuni instantaneu.

Pai si atunci sa nu te miri cum de niste seturi de informatii/obiceiuri/traditii indelung selectionate in timp (comunitatile respective au supravietuit, nu?) si care au avut ca scop/obiect sa reprezinte un liant in interiorul acelor comunitati precum si legatura dintre acele comunitati si habitatul lor au ajuns sa constituie subiect de disputa aprinsa (cateodata chiar armata) atat in interiorul comunitatilor, intre comunitati cat si intre comunitati si mediul lor inconjurator?

Nu ma credeti?
Ati auzit de razboaiele religioase dintre catolicii si reformatii francezi? Dar de razboiul civil din Irlanda de Nord?
Dar de faptul ca cel mai mare dusman al Iranului este de fapt Arabia Saudita? (Unii sunt musulmani shiiti iar ceilalti suniti)
Iar povestea locuitorilor din Insula Pastelui e intr-adevar incredibila. Navigatori excelenti au colonizat insula venind dinspre Oceania. Pe vremea aceea insula era acoperita de paduri. Material excelent, atat pentru constructia de nave cat si pentru transportul imenselor statui pe care au inceput sa le construiasca. (Aproape toate civilizatiile, cand ajung la apogeu, incep sa se plictiseasca si sa construiasca chestii imense si la limita posibilitatilor lor tehnologice. Monumentul de la Stonehenge, piramidele egiptene, catedralele vest europene, zgarie-norii cu care ne laudam de vreo 70 de ani incoace …) Si au taiat padurile alea atat de repede incat nici macar nu au reusit sa termine toate statuile. Si pentru ca nu mai aveau din ce sa-si faca nici macar o barca au inceput sa moara de foame – nu puteau sa pescuiasca de pe mal – si sa se razboiasca intre ei. Cind au fost descoperiti de europeni, la vreo cateva sute de ani dupa ce taiasera ultimul copac, traiau atat de primitiv incat europenii au crezut ca statuile alea fusesera ridicate de altcineva…
Fac o paranteza. Se pare ca teoria asta, lansata de Jared Diamond in 1995 (si reeditata in 2011, http://www.amazon.com/Collapse-Societies-Succeed-Revised-Edition/dp/0143117009) nu este in intregime corecta. Cica oamenii ar fi avut o contributie dubla la respectiva despadurire, in afara de faptul ca au taiat copacii direct au mai adus cu sine, atunci cand au colonizat insula, niste sobolani care ar intensificat fenomenul. Nici nu mai conteaza daca acei sobolani au fost adusi din greseala – cam greu pe genul de pirogi de care le foloseau acestia – sau ca animale crescute pentru carne. Cert este ca interventia omului, intentionata sau nu, a fost cea care a rupt niste legaturi/echilibre care supravietuisera timp de milenii. http://www.americanscientist.org/issues/pub/rethinking-the-fall-of-easter-island/4.

Si acum?

Mai cautam pretexte pentru ‘divide et impera’ sau intelegem in sfarsit ca ‘unirea (cooperarea pe baza de respect reciproc) face puterea’?

Interesanta asocierea asta de termeni: “Prin cultură şi credinţă la libertate”.
– cultura: cunostinte/informatii adunate in timp si devenite bun comun pentru un anumit grup de oameni
– libertate: stare de relativa autonomie a indivizilor care compun un anumit grup, care stare ofera intregului grup o mai mare capacitate de adaptare si deci de supravietuire. De remarcat ca ‘libertatea’ tine atat de organizarea interna a grupului cat si de ‘pshologia’ indivizilor
– credinta: stare particulara a psihicului individual cu privire la prevalenta anumitor valori asupra altora si/sau cu privire la imanenta anumitor lucruri ce va sa se intample indiferent de orice altceva. In general ‘credinta’ are tendinta de a se generaliza in cadrul unui grup, conferindu-i acestuia coerenta si stabilitate dar in acelasi timp fiind capabila de a intarzia procesele adaptative.
In principiu primele doua sunt direct proportionale, pe masura ce una dintre ele creste apar conditiile pentru cresterea celeilalte in timp ce a treia este invers proportionala cu primele doua. Chiar daca credinta ofera un anumit confort pshihologic in situatii de incertitudine aceasta este de obicei abandonata pe masura ce cultura acumulata creste, indivizii acced la libertate, si-o asuma si, foarte important, ajung la concluzia ca libertatea lor nu valoreaza nimic fara libertatea celorlalti. De multe ori pierderea credintei este privita ca fiind un lucru rau, care ar putea duce la ‘pierderea busolei’, atat la nivel individual cat si de catre intregul grup.

Pana la urma probabil ca asta este examenul de maturitate al societatilor umane. Supravietuirea lor, ca grupuri capabile sa isi conserve identitatile culturale, depinde de modul in care sunt capabile sa isi asume libertatea in asa fel incat momentul in care dispare credinta sa nu coincida cu momentul pierderii coerentei grupului. Probabil ca asta tine de ceea ce se intampla in mintea fiecaruia dintre cei implicati si apoi de modul in care toate aceste ‘intamplari’ se tes intre ele. Banuiala mea este ca respectul pentru celalalt – care sta de fapt si la baza credintei crestine ca Dumnezeu l-a facut pe Om dupa chipul si asemanarea sa, deci fiecare individ/imagine a lui Dumnezeu este demn de acelasi respect ca si Domnul – poate si trebuie juca rolul hotaritor in aceste momente.

%d bloggers like this: