Archives for category: Tara din care traim

taxa pe stalp

 

Furia asta produsa de taxa pe stalp merita o clipa de reflexie.

Finantele unui stat se afla intotdeauna la intersectia multor forte, de cele mai multe ori divergente.

Toti cei aflati in interiorul acelui stat pretind servicii sociale cat mai bune platind taxe cat mai mici. Asta se intampla la suprafata si este perfect normal sa fie asa.

Pe de alta parte multi dintre cei care controleaza robinetul banilor publici fac in asa fel incat acestia nu sunt folositi pe atat de eficient pe cat ar putea fi – indiferent daca din lacomie, frica sau pur si simplu nestiinta – iar o mare parte din platitori fac pe dracu in parte sa nu plateasca pe cat ar trebui.
Culmea este ca prea multi dintre noi le gasesc justificari atat celor aflati in prima situatie cat si celor dintr-a doua.
‘Pragmaticii’ spun: ‘pai normal, din ce sa-si plateasca campaniile electorale si apoi sa mai traiasca si ei?’ iar ‘idealistii’ sunt de parere ca ‘trebuie sa fii prost sa iti incredintezi banii tai statului, ‘cel mai prost administrator’!’

Si uite asa am ajuns intr-un cerc vicios. Serviciile sociale nu se imbunatatesc, ba chiar dimpotriva, tocmai pentru ca banii, oricat de multi, ajung sa fie ‘sifonati’ iar contribuabilii din ce in ce mai scarbiti isi platesc taxele cu si mai putin entuziasm. Ca sa nu mai vorbim despre imensul dezavantaj competitiv pe care il resimt ‘fraierii’ care isi platesc taxele, dezavantaj care duce la consolidarea pe piata tocmai a celor care reusesc sa isi micsoreze cat mai mult povara fiscala. Si nu ma refer aici la evazionistii clasici ci si la cei care fac acest lucru legal, folosind in mod eficient diversele cai legale care exista. Nu am inventat noi apa calda, paradisurile fiscale si nici consultanta de business sau studiile de orice fel.

Tocmai de aceea taxa asta pe stalp mi se pare extrem de bine venita. ‘Stalpii’ nu pot fi ascunsi in nici un fel. In felul asta nimeni nu se poate deroba de la plata acestui gen de taxe, bineinteles daca ANAF ia masurile potrivite. In felul acesta se mai atenueaza dezechilibrele produse de faptul ca unii isi ascund cu succes profiturile iar altii nu.

Sunt si doua categorii mari de ‘daca’, in afara ingrijorarea permanenta cu privire la ‘soarta banilor’:

In primul rand colectarea acestei taxe nu trebuie sa mareasca povara fiscala. Ce se ‘castiga’ de aici trebuie ‘dat inapoi’ in alta parte, de exemplu la impozitul pe profit, exact acela care este atat de usor de mutat peste hotare.
In al doilea rand nivelul acestei taxe trebuie sa fie rezonabil, adica atat de mic incat sa nu-i vina SI lui ‘Titi” sa-si ia cuibul in carca si sa o roiasca. Chiar daca aparent ‘stalpii’ sunt captivi asta nu inseamna ca ii putem taxa oricat de mult. In momentul in care contribuabilul se simte nedreptatit sau agresat intra intr-o stare de ‘furie’ care ii modifica intr-o masura considerabila judecata. Nu avem nici un interes ca acest lucru sa se intample.

Image

Am primit fotografia asta pe mail, ca parte a unui PPS despre bulevardele din Bucuresti.
Mi-a adus aminte de bancul ala despre sapatorii de la metrou:

La sfarsitul unei conventii a constructorilor de tunele pentru metrou se aduna baietii la o bere.
Dupa bere o dau pe whiskey si apoi incep sa se laude.

Englezul: cand am sapat tunelul ala nou catre …am gasit un cablu telefonic din 1892. Va dati seama de cand aveam noi telefonie la Londra?
Francezul: cand am facut extinderea de la statia din … am gasit un cablu de telegraf din 1870!
Neamtul: Noi tocmai am gasit o bucata de cablu optic care avea deja 4o ani.

Romanul, care asteptase linistit sa-i vina randul dar care nu prea avea saracul ce sa spuna, are la un moment dat o sclipire de geniu:
Bai, noi am sapat nu stiu cate tunele prin Bucuresti, atat pentru metrou cat si ca sa aiba Ceausescu pe unde sa fuga, da’ n-am gasit nici un fel de cablu. Nici de telefon, nici de telegraf si nici macar vre-unul de date. Noi am avut wireless din-totdeauna.

Tot asa cum am avut ambulante auto in razboiul de independenta.

“Tu ce planuri ai vara asta? Venim cu tine :)”

Am gasit mesajul asta in mail. Ma uit sa vad de la cine si hopa surpriza:

“eMAG.ro <oferte@newsletter.emag.ro> Unsubscribe”

N-am ce face, deschid mesajul si ma trezesc cu astia 4 in casa:

Image

Pe bune ma? Nu ca tipii n-ar fi simpatici, dar parca nici chiar asa…

In orice caz solutia e simpla.

Daca nu v-ati prins inca uitati-va la paragraful urmator:

“eMAG.ro <oferte@newsletter.emag.ro> Unsubscribe

Eh?!? Se poate spune ca si-au facut-o cu mana lor, nu?
(A, nu ca au pus ‘butonul’ de unsubscribe ci pentru ca trimit reclame din astea extrem de agresive!)

Crin Antonescu a anuntat ca renunta chiar si la pozitia de presedinte demisionar al PNL si ca nu mai intentioneaza sa candideze la presedentia Romaniei iar Antena 3 discuta situatia sub titlul de mai sus. (1 Iunie 2014, Duminica)

Cu 38 de ani in urma, tot pe vremea asta, terminam clasa a 8-a.
Profesorul nostru de istorie, domnul Bucataru – n-aveai cum sa-i spui tovarasu’, era mult prea domn – incepuse deja cu cateva saptamani in urma sa ne pregateasca pentru cele ce urmau sa ni se intample. Ne-a invatat multe in perioada aia, de la cum sa copiem sau cum sa invitam o fata la film (iar pe fete cum sa accepte sau sa refuze politicos o astfel de invitatie) pana la niste adevarate subtilitati de filozofie a vietii. Astazi voi face apel la doua dintre acestea din urma.

‘La liceu veti invata tot felul de chestii…Economie politica, socialism stiintific, democratie populara… toate astea sunt destul de incurcate si as prefera sa plecati de la mine cu niste lucruri cat de cat clare.
Democratia, de exemplu, nu are de-a face de loc cu numerele. Lumea crede ca daca ‘este democratie’ atunci ‘majoritatea hotaraste iar minoritatea asculta’. Cei care sustin asa ceva n-au inteles nimic. Democratia se refera la faptul ca inainte de a se trece la vot fiecare isi spune parerea iar ceilalti asculta. Cu atentie! Iar din momentul in care nu se mai discuta despre idei, cu respect, ci despre persoane, si eventual cu dusmanie, ideea de democratie s-a dus demult pe apa sambetei. Aia nu mai este democratie ci dictatura majoritatii’. (Pentru cei carora nu le vine a crede ca aceasta discutie, publica pana la urma, a avut loc pe vremea comunismului le atrag respectuos atentia ca atunci era cea mai fasta perioada postbelica a Romaniei. Ceausescu nu innebunise inca iar la chioscul din colt se mai gasea Kent)

‘Veti trece prin tot felul de examene, pentru care va veti pregati dupa cum veti putea voi mai bine. Sa stiti totusi ca in afara de pregatirea ‘clasica’, de invatatul propriu zis, conteaza foarte mult si atitudinea pe care o aveti la examene. Si sa nu uitati o chestie. De cele mai multe ori raspunsurile pot fi deduse pornind chiar de la modul in care sunt formulate intrebarile!’

Revenind la titlul postarii si aplicand invataturile domnului Profesor Bucataru raspunsul devine deja simplu:

Brucan s-a inselat amarnic, Antonescu si-a facut-o pana la urma cu mana lui iar cei care au de fapt de pierdut suntem chiar noi.

Pentru cei care nu tin minte, ‘oracolul din Damaroaia’ a prezis ca romanii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a invata ce este aceea democratie. Avand in vedere ca in campania pentru europarlamentare s-a discutat despre orice numai despre idei nu este clar ca profetia asta nu s-a indeplinit inca.
“Nu vom lasa Romania pe mana baronilor rosii!…” Nici nu mai conteaza ce a mai spus Antonescu dupa aceste cuvinte. Pot sa ii inteleg starea de spirit, ba chiar sunt de acord cu el ca sunt prea multi baroni rosii in Romania. De fapt sunt prea multi baroni de orice fel… sa revenim. Cand te pregatesti sa candidezi pentru o functie eligibila nu iti poti permite sa imparti de la inceput electoratul in doua si sa acuzi implicit una dintre parti ca ii sustine pe ‘baronii rosii’. Nu are nici o importanta ca de aproape un an esti tinta unui foc incrucisat, atat din stanga cat si din propria reduta de dreapta. Pur si simplu nu ai voie sa spui asa ceva, cu atat mai mult cu cat pana atunci dadeai impresia ca duci lupta pe planul ideilor si ca nu ai nici o intentie sa te cobori in mocirla in care are loc ‘lupta politica’ de la noi.

“Lupta politica.”
Abia acum am pus degetul pe rana. Atat conform invataturilor Profesorului Bucataru cat si tuturor tratatelor de politologie (atentie, nu de marketing politic) care subliniaza caracterul participativ al procesului democratic, ‘politica’, cea adevarata,  are de a face mai degraba cu cooperarea decat cu lupta. Da, exista intrecere dar o intrecere de tip sportiv, o intrecere din acelea unde este important sa participi si unde toti au cate ceva de castigat.

Poate ca citind aceste randuri ma veti considera un naiv. Nu sunt in masura sa va contrazic.
Dar ce frumos ar fi ca ‘intrecerea politica’ sa se intoarca la menirea ei fireasca.  Aceea de a produce solutii benefice pentru cat mai multi dintre membrii societatii.
Din pacate in zilele noastre prea multi considera ca ‘politica’ este doar un cadru institutional in care se desfasoara ‘lupta pentru putere’ care macina societatile contemporane precum un cancer. De aceea alegatorii nu prea ies la vot iar prea multi dintre cetateni nici macar nu vor sa aibe de a face cu asa ceva.
Iar pana cand aceasta perceptie a societatii nu se va schimba scena politica va continua sa fie ocupata de cei pentru care puterea politica este un scop si nu o unealta.

Image

Atentie!
Nu trantiti usile la lift, se defecteaza liftul foarte usor.
Copii sub 14 ani fara insotitor prinsi in lift vor fi amendati.

Matei Visniec, unul dintre rarii jurnalisti care stiu care este diferenta intre ‘a reflecta realitatea’ si ‘a reflecta pe marginea realitatii’ intoarce pe dos intrebarea lui Caragiale si ne atrage atentia ca astazi lucrurile nu mai sunt nici macar atat de clare pe cat erau pe vremea lui Conu’ Iancu.

“Partid politic, cǎutam popor”

Cam asta ma roade si pe mine. Ce au incercat sa ne spuna, de fapt, aceia dintre concetatenii nostri cu drept de vot care au considerat necesar sa isi manifeste, in clar, optiunea?

Stiu, exista o multime de sondaje de opinie, ‘electorale’ sau nu, care incearca sa masoare starea de spirit a populatiei. Cred ca fiecare dintre noi a fost intrebat macar o data daca ‘este multumit cu directia in care se indreapta tara’.

Partea proasta cu sondajele astea este ca au o problema fundamentala, sufera din cauza unei erori ‘sistemice’. Sunt ‘proiectate’ de oameni, puse in practica de oameni iar datele cu care lucreaza provin tot de la oameni. Cam prea multa variabilitate pentru gustul meu.

Sunt la curent cu teoria din spatele acestor sondaje si sunt de acord ca daca sunt facute cu onestitate rezultatele obtinute pot fi remarcabil de corecte numai ca nu despre asta e vorba.

Cei care le proiecteaza sunt constienti de faptul ca cei care raspund sunt in mod inevitabil subiectivi: ‘de unde sa stiu eu daca m-oi duce la vot, daca ramane Mirela la mine in noaptea aia cine dracu’ se scoala inainte de 2, 3 dupa-amiaza …. si cine sunt astia…PMP… cred ca totusi ar trebui sa-i spun astuia ceva ca altfel ma ia de prost…”, ca si cei care le efectueaza sunt tot oameni  – la fel de plini de slabiciuni ca noi toti – si atunci folosesc tot felul de mecanisme de natura stochastica si psihologica de a tine fenomenele sub control: esantionare, chei de control, telefoane de verificare etc. Numai ca toate astea creaza o atmosfera destul de artificiala in jurul intregii intreprinderi, atmosfera care se aseaza ca o ceata peste nedeterminarea primordiala.
Cristian Parvulescu spunea in noaptea alegerilor la Digi24 ca ‘sondajele de opinie masoara mai degraba obsesiile sondorilor decat realitatea’. Eu n-as merge atat de departe insa e cert ca fiecare sondor masoara ce vrea el, ce i se pare lui a fi interesant. Ori pe linga faptul ca el se poate insela cu privire la importanta reala a vre-unui aspect s-ar putea ca sondorul respectiv sa nu aiba suficient de multi bani la dispozitie incat sa-si permita sa masoare tot ce i se pare interesant sau chiar ca el sa nu observe anumite lucruri care se vor dovedi in viitor a fi fost foarte interesante/importante.

Din toate aceste motive eu unul ma simt mult mai confortabil atunci cand analizez seturi de date obtinute pe cai ‘naturale’. Poate si pentru ca educatia mea ‘primara’ a fost de sorginte ‘politehnica’. (Nu ‘va radeti’, am auzit expresia asta la televizor, rostita de un politician convins ca isi depasise conditia de membru al ‘intelectualitatii tehnice’ si care acum incerca sa joace la ‘liga mare’: tocmai iesise de la o sedinta a comisiei de cultura, din Camera parca, si discuta ceva in contradictoriu cu niste ziaristi. Nu ma intrebati cine era, radeam prea tare ca sa mai fiu atent la chestii din astea vulgare.)
In orice caz, atunci cand oamenii se duc la vot (Mirela n-o fi ramas peste noapte sau s-or fi dus amandoi, de mana?) atunci nu se mai gandesc la ce ar putea spune ceilalti despre ei. Daca li se pare important se duc si gata. Nimic interpretabil in toata chestia asta. Tot asa, fiecare ‘intrebare’ de pe buletinul de vot este acolo pentru ca asa trebuia sa fie, formulata exact asa cum il cheama pe candidat/partid si  nu pentru ca cel care a proiectat cercetarea a considerat ca subiectul e suficient de important iar intrebarea trebuie formulata intr-un anume fel si nu in altul.
Esantionarea nu se mai face nici ea in functie de inspiratia proiectantului, diligenta operatorului si hazard. Votantul voteaza doar in functie de convingerea lui. Chiar si cei care o fac pentru bani sau alte favoruri o fac tot din convingere, n-am vazut inca pe nimeni dus la vot cu pistolul la ceafa. Bineinteles ca ar fi interesant de stiut cati voteaza in conditiile astea numai ca neavand date certe si nici scandaluri majore vom considera ca cei care voteaza ‘pe bani’ sunt o minoritate neglijabila.
Tot asa subiectele de campanie, adica ideile supuse aprobarii cetatenilor, nu sunt ‘scoase din palarie’ de vre-un (singur) deus ex-machina (sociolog/politolog) ci sunt rezultatul inspiratiei/transpiratiei mai multor echipe care, sau cel putin asa ar trebui sa fie, sunt foarte sensibile la nevoile reale ale societatii.

Acum ca am trecut cu bine – chiar nu v-ati plictisit inca? – de precizarile metodologice hai sa trecem la ‘fapte’. Sau mai bine spus la cifre. Datele sunt cele oferite de Biroul Electoral Central.

Interesul populatiei/prezenta la vot. 32%.
Cica slaba, sau in orice caz mai mica decat media europeana de 43%. Si totusi.

Prezenta la vot a fost calculata plecand de la niste liste electorale in care sunt ‘prezenti’ 18 219 749 de alegatori, adica cam tot atatia cati erau pe vremea cand USL-ul incerca, inca unit, sa-l debarce pe fostul ‘carmaci’ al Independentei. Unul din motivele nereusitei a fost si faptul ca nu s-au gandit sa perie listele inainte de a convoca referendumul. De ce n-or fi facut-o imediat dupa aia, si nici dupa ‘divort’… Dumnezeu cu mila. Le-o fi fost frica ca ar fi devenit evident ca s-au lasat dusi de manuta de tanti Europa atunci cand au facut pasul inapoi… Oricum, cifra vehiculata atunci, de vreo 16 milioane, pare mult mai aproape de un firesc al zilelor noastre. Iar in cazul asta ajungem la aproape 37% prezenta la vot. Inca departe de 42% dar nu chiar atat de departe ca 32%. Iar daca ne aducem aminte ca in restul Europei intre 5 si 25% la suta dintre voturi au fost indreptate catre eurosceptici, varianta indisponibila pentru alegatorul roman, diferenta devine aproape nesemnificativa.
Ar mai fi de discutat aici problema ‘boicotului electoral in semn de protest’ sugerat de ‘uniti-salvam’. N-am cum sa cuantific, cu nici un fel de aproximatie, influenta acestui apel asa ca ma voi abtine de la avansa vreo cifra dar oricum fiecare absenta ‘intentionata’ (in sensul participarii la boicot) este tot o dovada a interesului pentru actul electoral in general, chiar daca boicotul in sine nu are legatura cu ‘Europa’ ci cu dezgustul fata de modul in care se desfasoara viata politica de la noi. (Nu este momentul aici dar nu sunt de acord cu modul acesta de manifestare a dezacordului fata de ‘directia in care se indreapta lucrurile’)

Voturile nule. 5.83%! Nu-s cam multe? Hai sa spunem ca 1% dintre cei care s-au ostenit sa mearga la vot or fi fost destul de ‘nepriceputi’, dar nu mai multi. In general ‘nepriceputii’ nu prea au apasari ‘civice’ si oricum nici nu sunt chiar atat de multi pe cat vor unii sa ne faca sa credem. Si atunci? N-o fi cumva un semnal de tipul ‘Nici unul de pe lista asta nu prezinta suficienta incredere incat sa-l votez asa ca imi anulez votul. Dar aveti grija, suntem cu ochii pe voi!’?

Bine, mai e o varianta. S-ar putea ca unii primari, mai zelosi din fire, sa fi incolonat o parte dintre cei pe care ‘ii pastoresc’ si sa-i fi dus ‘de buna voie’ la vot iar unii dintre acestia sa-si fi anulat votul in semn de protest…

S-ar mai putea sa se mai fi intamplat inca ceva. Lumea o fi inceput sa inteleaga ca votul negativ, acela in urma caruia este ales ‘raul cel mai mic’ este de fapt o prostie. ‘Alesul’ interpreteaza voturile primite ca pe o ‘imputernicire in alb’, nimeni nu se gandeste ‘bai, m-au ales pe mine pentru ca au crezut ca eu sunt un pic mai putin prost/urat/hot decat contracandidatul meu’.

Voturi acordate partidelor minuscule/independentilor fara sanse. 4.88%!
Aici nu se poate spune daca sunt multe sau putine. In schimb aceste voturi pot fi interpretate ca avand doua ‘intelesuri’.
In primul rand ca cei care le-au dat n-au avut incredere in nici unul dintre partidele ‘mari’, iar in al doilea rand ca respectivul votant a ‘vazut ceva’ in acel candidat sau acea lista de candidati. Poate o idee din platforma ideologica sau exprimata de cineva de pe lista, poate o persoana anume. Ar fi pacat ca aceste informatii, pana la urma oferite cu generozitate de alegatori, sa ramana nebagate in seama.
Trebuie notat aici ca aproape toti dintre noi avem un fel de bucurie copilareasca atunci cand castiga cei cu care am votat fiecare dintre noi. Nu ma refer aici la bucuria ‘intelectuala’ ca a invins ideologia pe care o consideram noi cea mai potrivita sau la bucuria ‘etica’, cea care tanjeste dupa victoria canditatului cel mai bun ci pur si simplu la bucuria, copilareasca pana urma, a celui care a nimerit calul invingator. Tocmai din aceasta cauza a vota de la inceput cu cineva care nu are nici o sansa implica un anumit cost iar disponibilitatea de a plati acel cost plus efortul fizic de a se deplasa pana la sectia de votare da acestui gen de vot o greutate anume.

Voturi redistribuite. 15%! Daca le scadem pe cele acordate ‘minionilor’ (sub 1%) raman cam 10%

Astea sunt poate cele mai interesante, cel putin din punctul meu de vedere. Deci cam 10% dintre electoratul care a decis sa voteze valabil a incredintat votul sau unor liste care nu ofera vreo certitudine clara ca vor trece de pragul electoral dar care au o personalitate politica conturata suficient de clar incat sa aibe o notorietate suficienta incat alegatorii sa le tina minte si sa le recunoasca/aleaga. Asta ne spune ca acest gen de electorat este cam cel mai independent: voteaza de capul lui, nefiind conditionat nici macar de ‘nevoia de a face parte dintre invingatori’. Poate ca ar fi interesant de analizat ofertele politice, daca exista, propuse de fiecare dintre aceste partide.

In sfarsit am ajuns si la ‘cifrele mari’.
Rezultatul efectiv al votului a fost decis de 79.2% dintre cei care s-au ‘ostenit’ sa voteze. Am ajuns la cifra asta raportand voturile exprimate pentru partidele care au trecut de pragul electoral si intregul numar de voturi exprimate, inclusiv cele anulate.

Primul lucru care sare in ochi este ca Mircea Diaconu a fost mai ‘tare’ decat cea mai mare si disciplinata minoritate nationala din Romania si decat partidul sustinut la limita constitutiei de catre insusi presedintele tarii. (Va las pe voi sa decideti daca acea limita a fost incalcata sau nu). Nu prea e satisfacuta lumea, mai ales cei independenti in gandire, cu actualul establishment politic…

Si cu asta am ajuns la ceea ce numesc eu partide ‘centraliste’ si partide ‘difuze’.

Dupa cum le arata si numele partidele ‘centraliste’ au atat o organizare bine pusa la punct (primari, organizatii locale, etc.) dar si un mod de functionare conform caruia deciziile sunt luate mai degraba de activul central decat in urma consultarii ‘soldatilor’ de rand. In completare electoratul acestor partide tinde sa fie un electorat mai degraba ‘dependent’, nu atat material cat mai ales psihologic, de partidul respectiv. Iar pentru ca un partid sa devina ‘centralist’ este nevoie mai ales ca electoratul sau sa devina dependent de el decat ca partidul respectiv sa aiba o retea solida de primari si organizatii.

In mod evident paridele ‘difuze’ sunt cele ale caror electorat voteaza cu ele mai degraba dintr-o convingere atinsa pe cale rationala decat pentru motive de natura sentimentala sau ‘umorala’. Aceste partide nu sunt dependente de o retea de primari/organizatii dar nici nu beneficiaza de vre-un electorat stabil si cu atat mai putin de un asa numit ‘nucleu dur’. Evident ca asta nu inseamna ca nu exista si alegatori care voteaza rational cu partidele centraliste, consideratiile mele sunt de ordin statistic si oricum o convingere la care s-a ajuns pe cale rationala nu este neaparat mai buna decat una ‘umorala’. De exemplu alegerea raului cel mai mic se pretinde intotdeauna a fi rationala. Si chiar este rationala numai ca nu ia in considerare toate aspectele pertinente inainte de a incepe ca ‘cantareasca’ variantele supuse evaluarii.
Singura chestie cu adevarat importanta aici este faptul ca voturile ‘rationale’ sunt mult mai volatile decat cele ‘umorale’. Sa revenim.

Partide centraliste sunt PSD-UNPR-PC, PDL, UDMR si PRM iar PNL, PMP, FC, PER si Noua Republica sunt mai degraba partide difuze.

La PSD, UDMR si PRM lucrurile sunt evidente, nu cred ca mai este nevoie sa insist. Convingerile sunt clare, electorat captiv din belsug, organizare aproape militareasca.

PDL-ul este un caz foarte interesant care merita o analiza mai atenta. Desprins la inceput din FSN-ul originar (de fapt PDSR-ul lui Iliescu s-a desprins din FSN/PD-ul ramas cu Petre Roman) din cauza luptei pentru putere a continuat o vreme sa mearga paralel cu PDSR.
Amandoua partide ‘de lider’, amandoua de stanga, amandoua beneficiind de cate o buna organizare in teritoriu.
Totusi PD, devenit PDL, a dat o vreme impresia de a fi o varianta mult mai democratica a PDSR-ului. Lideri mai tineri, fara evidente conexiuni cu fostul PCR, o atmosfera mai degajata.
Iar cel mai remarcabil fapt a fost modul in care Basescu a reusit sa il duca din stanga in dreapta, din Internationala Socialista in care se afla inainte de alegerile din 2004 pana hat in PPE-ul in care s-a inscris in 2006, fara ca aceasta intoarcere a armelor sa provoace vre-un cutremur in partid. Inca nu mi-a atras nimani atentia ca pe vremea aia PDL-ul era condus de Boc, Basescu fiind deja presedinte?
Aceasta soliditate monolitica poate fi atribuita doar caracterului sau ‘centralist’, acesta fiind si singura explicatie posibila pentru cele 10% voturi pe care le-a obtinut acum in conditiile in care voturile anti-PSD-istilor convinsi, cei deranjati de alianta temporara dintre PNL si PSD, se puteau duce linistie la PMP, la FC sau chiar la Noua Republica, toate trei ‘sanctionate pozitiv’ de Basescu.

De ce e PNL partid difuz cu toate ca are o organizatie destul de puternica? Pentru ca cei care voteaza cu el o fac doar dupa o ‘matura’ chibzuinta, ‘chibzuinta’ care ii mai face cateodata sa stea comozi acasa sau chiar sa voteze umoral ‘anticomunist’ adica sa pedepseasca PNL-ul pentru alianta temporara cu PSD-ul…

De ce ar fi PMP, FC si Noua Republica partide difuze? In principal pentru ca nu prea au vreo organizare semnificativa in teren si nici vreo istorie care sa ne permita sa vorbim despre vre-un electorat captiv sau macar fidel. Toate trei fiind la prima evaluare electorala au luat doar atitea voturi cati oameni au reusit sa convinga cu argumente de ordin intelectual/rational.

Situatia PER-ului e clara, sper. Cei care voteaza acolo sunt fie rude ale membrilor de partid fie chiar au convingeri atat de ecologiste incat nu ii deranjeaza faptul ca voteaza degeaba din punctul de vedere al bucuriei ‘copilaresti’ despre care vorbeam mai devreme.

Unde vreau sa ajung cu polologhia asta?

La concluzii, unde altceva? De fapt chiar am ajuns.

Ideea e ca PSD-ul va avea mult de munca sa scoata mai multi oameni la vot decat a scos acum. Cam asta e, asta au putut, asta au scos. De unde si invitatia facuta PNL-ului de a reveni in USL. Si sa nu uitam ca erodarea partidului aflat la guvernare’ va produce in continuare efecte. Asta inseamna ca PSD-ul nu-si va putea permite inventarea vre-unui nou impozit sau altceva de genul asta, cel putin pana dupa prezidentiale.

Pe dreapta situatia e si mai incurcata. Aici se poate conta cu adevarat doar pe cele 10% ale PDL-ului. Problema care se pune e ‘vor putea anticomunistii furiosi sa treaca peste alianta pe care a facut-o PNL-ul cu PSD-ul pentru a-l debarca pe Basescu?’ Altfel o dreapta ‘scarbita’ nu va avea nici o sansa in fata nucleului dur al PSD-ului care va iesi disciplinat la vot.
Miscarea inspirata a lui Antonescu de a se muta la PPE va lua probabil apa ‘germana’ de la moara lui Basescu ceea ce ar trebui sa atenueze semnificativ lupta fratricida din aceasta zona a esichierului politic.

Chiar, voua nu vi s-a parut ciudat ca Basescu si Ponta au avut totusi trei lucruri in comun:

– Pactul de coabitare?!?
– Intensitatea cu care s-au certat intre ei, atat de convingator si de spectaculos incat n-a mai avut nimeni loc de ei ‘pe sticla’ iar dezbaterea electorala ce ar fi trebuit sa aiba loc pe teme europene s-a transformat in balacareala balcanica ad-hominem?
– Modul ingenios in care amandoi i-au dat la ‘gioale’ lui Antonescu, unul din stanga si altul din dreapta?

Pe de alta parte electoratul fidel PDL-ului a reusit sa treaca peste dezamagirea produsa de epoca Basescu. Acum daca suficient de multi simpatizanti ai dreaptei vor intelege ca USL –ul, cel votat de oameni la alegerile din 2012,  a fost mai degraba o constructie impotriva ‘baronilor locali’ decat orice altceva si ca asta a fost chiar motivul pentru care si destramat atat de repede: ‘baronii rosii’ impotriva carora este atat de pornit Antonescu n-au avut suficienta rabdare si s-au ‘dat in fapt’ atunci cand li s-a parut ca au agonisit suficienta putere.

Nota Bene. Fac vorbire aici despre ‘USL-ul votat de oameni la alegerile din 2012’ in sensul ca orice lucru, si cu atat mai mult o constructie sociala, facuta de oameni, are cel putin doua fete, doua laturi care nu sunt intotdeauna identice. Cateodata aproape ca nu seamana de loc intre ele.
Pe de o parte este fata reala, in cazul nostru intentiile reale ale fiecaruia dintre cei care au alcatuit USL-ul, iar cealalta fata este reprezentarea care apare in mintea celor din jurul acelei constructii. In cazul nostru imaginea pe care si-au facut-o despre USL cei care au votat pentru ca acesta sa ajunga la putere, cei care si-au pus sperantele in el. Sperante care au fost pana la urma inselate.
Lucrul extrem de interesant este ca USL-ul real si cel votat s-au identificat doar in momentul in care constructia sociala si politica s-a prabusit, atunci cand atat cei care au constituit USL-ul cat si cei care l-au votat au realizat ca acesta nu mai poate functiona in forma in care se afla la momentul respectiv.

Image

 

Image

 

Pur si simplu ne impuscam singuri in picior cu chestia asta.
Avem nevoie de gaze si gata. Tehnologia asta, frackingul, ca toate tehnologiile din lume, e intr-adevar potential periculoasa.
Solutia este sa o aplicam corect, acolo unde se poate aplica cu costuri minime si sa ii despagubim pe cei care sufera efectele unor eventuale accidente.
Daca nu o aplicam de loc singurii castigatori vor fi rusii.
Pe de alta parte nu ne impiedica nimeni sa negociem conditii comerciale civilizate cu alde Chevron si altii ca ei.
Avem si politicieni corupti care ne-ar vinde pe la spate? Hai sa-i schimbam, asta nu e motiv sa nu exploatam gazele de sist. Daca astora le e a fura, o sa fure cu orice prilej, nu rezolvam nimic alungandu-i pe cei cu gazele de sist.

Treziti-va ba! 
Sa nu-mi veniti acuma cu argumentul ca melodia asta a fost folosita in campania electorala a lui Basescu. Asta nu schimba cu nimic faptul ca Morometii au pus degetul pe rana:

Se vede ca dormim cu totii si visam sperante
In vreme ce altii ne iau banii si ne dau chitante
Daca toate astea le vad eu le vedeti si voi
Deci ce mai asteptati acum, viata de apoi?”

Morometii ne-au spus doar sa ne trezim, ce-am facut noi dupa ce ne-am trezit e responsabilitatea noastra, nu a lor.

 

 

 

 

 

Image

 

Bookfest la Romexpo Bucuresti, Joi 29 mai, ora 17, in standul Editurii Rao, Profesorul Petre Anghel ne va face partasi la un altfel de istorie literara. Una ‘politica’. Perioada acoperita este cea postbelica, adica exact cea in care si-au aratat masura valorii – atat ca literati cat si ca oameni – marii scriitori veniti dintre razboaie cat si cei care domina acum peisajul cultural romanesc.
Pe de o parte un act de mare curaj, pe de alta un gest extrem de necesar culturii romane.

 

Avantajul fundamental al democratiei fata de celelalte metode de gestionare a spatiului public este caracterul ei participativ.

Prin exercitarea votului cetateanul isi exprima mult mai mult decat opinia cu privire la problemele aflate in discutie – si legitimeaza astfel una sau alta dintre optiunile supuse aprobarii populare. El isi probeaza astfel, direct si de netagaduit, interesul fata de viata cetatii si fata de viitorul sau. In plus, chiar daca varianta aleasa de el nu s-a bucurat de increderea a suficient de multi dintre ceilalti, simplul fapt ca toate variantele au fost examinate denota ca mecanismul democratic din societatea respectiva este in stare de functionare si ca suficient de multi dintre cetatenii acesteia se simt confortabil in interiorul ‘cetatii’, reprezentati legitim de catre conducatorii sai vremelnici si, daca nu chiar multumiti cu directia generala in care se indreapta societatea respectiva, atunci macar nu sunt disperati cu privire la acea directie.

Dar toate astea sunt valabile doar daca votul este exprimat. Indiferent cum.

In momentul in care votul nu este exprimat de loc, adica cetateanul prefera sa stea acasa in loc sa isi exprime parerea, repet INDIFERENT CUM DAR IN INTERIORUL CABINEI DE VOT, gestul sau devine extrem de ambiguu si deschis oricarei interpretari.

– Cei multumiti cu directia in care se indreapta societatea vor spune: ‘uite, daca nu a venit la vot inseamna ca si el este multumit cu ce se intampla, altfel ar fi facut ceva, NU?!?’
– Cei nemultumiti cu privire la rezultatul votului vor spune: ‘uite, daca lor nu le era lene poate ca reuseam sa schimbam ceva!’

In momentul in care absenteismul la vot capata dimensiuni de masa lucrurile se complica si mai tare:
– Cei care incearca sa manipuleaze rezultatul alegerilor, prin orice metoda, devin din ce in ce mai eficienti. In principiu ‘costul’ unui vot ‘a la carte’ este constant, nu depinde de prezenta la vot. In conditiile unei prezente slabe la vot s-ar putea sa fie suficient sa ‘controlezi’ 4-5 % pentru a obtine rezultatul dorit. In cazul unei prezente masive s-ar putea sa nu se mai stie…
– Cei care sunt multumiti cu situatia se simt incurajati sa continue – ‘astora’ nu le pasa – in timp ce aceia care doresc o schimbare devin din ce in ce mai defetisti – cu ‘astia’ nu se poate face nimic.
– De la un moment dat incolo ‘interesele straine’ incep si ele sa ‘adulmece’: ‘astia’ sunt atat de blegi/se cearta atat de tare intre ei incat in tara aia putem sa facem aproape tot ce ne trece prin cap.

Da, stiu ca foarte multi dintre voi sunt extrem de dezamagiti de ce s-a intamplat pana acum.
Din prea multa ‘nebagare de seama si iuteala de mana’  l-am lasat pe Iliescu sa se cocoate in fruntea bucatelor dupa ce se bagase singur, dar cu ‘voia dumneavoastra’, pe lista FSN-ului.
Dupa ce ne-am lamurit, in incercarea de a scapa de Ilici, l-am luat in brate pe Constantinescu dar am uitat ca nu ajunge sa il votezi, orice om politic are nevoie de sprijinul constant al alegatorilor sai pentru a face cu adevarat ceva.
Apoi am inceput sa votam la misto si uite asa a ajuns Vadim in turul doi, tot cu Iliescu. Si mare desteptaciune mare, iar l-am pus pe Iliescu ‘sef al statului’. Si tot nu ne-am invatat minte ca votul negativ nu rezolva nimic ci functioneaza ca o imputernicire in alb pentru cel care a fost ales ca fiind raul cel mai mic. Dar tot rau.
Si, ca sa nu iasa Nastase, l-am ales pe Basescu.

Stiu, e frustrant sa nu ai pe cine alege. Dar pentru cei capabili e si mai frustrant sa vada cum alegatorii dorm in cizme si voteaza ‘negativ’ sau de loc.
Iar celor care sunt alesi, asa cum sunt alesi, li se pare ca l-au prins pe dumnezeu de un picior. Simt ca nu le va cere nimeni socoteala niciodata si au impresia ca daca se vor certa suficient de convingator intre ei vor face rocada la putere pana la sfarsitul veacurilor.

Ce-ar fi sa iesim la vot si sa le transmitem: ‘aveti grija ce faceti, de-acum incolo suntem cu ochii pe voi!!!’? 
Cum? 
Foarte simplu. Pentru cei care nu au incredere in nici un partid sau candidat independent exista varianta anularii votului. Mai multe stampile si gata. Gata cu votul negativ. E suficient gestul de a merge pana acolo si de a anula votul. “Imi pasa de ce se intampla in tara asta, nici unul dintre voi nu mi se pare demn de incredere dar asta nu inseamna ca am de gand sa va las sa faceti ce vreti voi!”

Acum cei mai pesimisti dintre voi imi vor aduce aminte de vorbele lui Stalin: “nu conteaza cine voteaza, conteaza doar cine numara voturile!” Nu e chiar asa. Nu suntem in aceiasi situatie. Cei din comisiile electorale de circumscriptie si cei din ‘activul local de partid’ sunt si ei oameni. Una e sa modifici rezultatul unui vot cu cateva procente incolo-incoace sau sa mai umbli un pic la prezenta si alta e sa te confrunti cu 20% voturi anulate in semn de protest. Cam cat al doilea partid din sondaje.

Cum ar fi sa faca chestia asta vreo doua treimi dintre cei care nu vin de obicei la vot?

Freud sustine pe undeva ca abia atunci cand te ia gura pe dinainte spui cu adevarat ce ganduri iti trec prin cap si apoi propune o metoda de analiza a cuvintelor scapate fara voie din ‘gurile pacatosilor’.

Ia sa vedem ce iese daca aplicam principiul asta asupra sloganurilor electorale.

– “Trimitem la Bruxelles oameni Mandri ca sunt Romani, care vor apara Romania.”

Cam toti Romanii sunt mandri de apartenenta lor etnica asa ca partea asta este oarecum neutra, nici nu spune mare lucru si nici nu individualizeaza prea tare pe cei care folosesc sloganul. Exista totusi un mic semn de intrebare, mandria asta e doar asa, in general, sau se refera, direct sau indirect, la starea actuala a Romaniei si, mai ales, la directia in care se indreapta aceasta? Ma refer aici, bineinteles, la clasica intrebare din toate chestionarele de sondare a opiniei publice.
‘Oameni care vor apara Romania, la Bruxelles’.
‘Vor apara Romania…’ in principiu iarasi e OK …dar care Romania? Status quo-ul actual? Poporul in intregimea lui? Traditiile, granitele…? ‘Directia in care se indreapta tara’?
‘Vor apara Romania la Bruxelles’?!? De cine? Parca cei de la Bruxelles ne erau prieteni si urma sa ne aparam impreuna cu ei, nu? Vor apara Romania de imixtiunile birocratilor de la Bruxelles? De care dintre ele? De cele care ne deranjeaza pe toti, cum ar fi aiureala aia cu micii sau tot felul de alte sicane birocratice sau de insistentele lor sa ne facem o data ordine in batatura? (NB, nu ca ‘la ei’ ar fi totul in regula dar noi avem vorba aia foarte inteleapta cu ‘fa ce spune popa, nu ce face popa’ asa ca…)

Eurocampionii. Puterea de a schimba. 

Mobilizator si continand promisiunea implicita a unei schimbari, ceea ce ar trebui sa-i atraga pe cei nemultumiti de situatia actuala. Pe de alta parte, promisiunea este destul de vaga, de generala. In spirit liberal, intr-adevar, promisiunea se margineste sa ne ofere un spatiu de libertate pe care urmeaza sa il modelam noi insine, liberalii propunandu-si doar sa ne ofere conditiile, energia necesara schimbarii. Pe de alta parte e atat de imprecisa incat multa lume se intreaba nedumerita: ‘schimbare, schimbare, dar incotro vreti sa ne duceti?!?’
Pai exact aici e clou-ul. Nu vor sa ne duca nicaieri ci vor doar sa ne creeze conditiile necesare ca sa putem reinvata sa ne purtam singuri de grija.
Sau cel putin asa ar trebui sa faca un partid cu adevarat liberal si cam asa s-ar traduce, cu bunavointa, sloganul lor electoral.
Pana la urma dupa fiecare runda de alegeri, in afara de un numar de alesi, ramanem si cu cate o masuratoare extrem de precisa asupra ethosului popular de la un moment dat. In cazul asta sloganul pare a fi fost selectionat mai degraba ca o intrebare de pe un chestionar de sondaj decat ca un indemn mobilizator adresat nehotaratilor. Totusi, poate e mai bine asa. Nu promite nimic ce n-ar putea fi facut, bineinteles cu conditia ca populatia sa dea aceasta putere de a schimba unora care sa nu abuzeze de ea. Si dupa aceea tot populatia sa pazeasca acea putere cu foarte multa gelozie.

Europa in fiecare casa.

Principala calitate a acestui slogan este ca se pozitioneaza la antipodul celui care promite sa apere Romania la Bruxelles. Si totusi… chiar in fiecare casa? Tocmai acum cand restul Europei a inceput sa-i faca scandal Unchiului Sam ca inregistreaza prea multe convorbiri telefonice? Abia ce-am scapat de ‘Stalin si poporul rus libertate ne-au adus’ si acum ne punem singuri ‘fir scurt’ cu Bruxelles-ul, in fiecare casa? Parca depasisem faza “1984”! Sau poate ca nu?!?

Noi ridicam Romania.

Pana unde? Si mai ales de ce? Ca sa vedem si noi cum e sa sarim cu parasuta? De nevoie, ca de placere…

Schimba-i cu forta

Nu, multumesc. Am mai incercat o data in ’89 si tot cine a trebuit a iesit la suprafata. De data asta as prefera sa o luam mai pe-indelete si mai ales institutional. Ca da-ia ne socotim a fi stat de drept.

Furatul ucide.

Asta e o constatare cumva? Daca e asa atunci e perfect. Iata pe unii care si-au dat seama ca orice organism social care permite membrilor sai sa fure se indreapta negresit spre pieire. Dar parca sloganurile astea se refera la viitor, sunt un fel de promisiuni, nu?
Pana la urma ce isi propun sa faca? Sa-i omoare pe hoti? Pe toti sau doar pe unii dintre ei? Cum o sa-i aleaga? Sa fure ei tot ca sa se termine o data cu balciul asta?