Astea sunt momentele în care ne aducem aminte de istorie.

De cât de bine ne-ar fi dacă am fi înțeles mai mult din istorie!

Alegerea e simplă. Teoretic. În practică….

Teoria – adică evidența istorica – spune că toate imperiile se prăbușesc. Mai devreme sau mai târziu.

Practica – adica istoria locala, traditia – ne invata sa ‘plecam capul’. Ca sa nu ni-l taie sabia… Sa trecem si de hopul asta. Mai vedem noi dupa aia!

Tot istoria ne mai invata ceva. Napoleon parea de neinvins. Hitler parea de neinvins. Gingis Han nu a fost invins pe campul de lupta… Pana cu cateva zile inainte de prabusirea lagarului comunist, nimeni nu se gandea serios la ce se va intampla dupa. Pentru ca nimeni nu-si putea inchipui un ‘dupa’! Dar pentru ca imperiile nu rezista niciodata prea mult…

‘Capul plecat, sabia nu-l taie’ a fost inventat in anumite conditii. In anumite conditii socio-istorice. Pe vremea cand ‘spatiul Carpato-Dunareano-Pontic’ se afla la rascruce de vanturi. Era o intersectie a istoriei. Un loc in care se infruntau trei imperii. Pe vremea cand istoria nu fusese inca scrisa. Iar cei care ajunsesera la concluzia asta nu avusesera niciodata sansa – adica timpul necesar – de a se gandi la invataturile istoriei.

Acum situatia e clara. Ar trebui sa fie clara… Singurii ochelari de cal care ne tulbura vederea sunt iluziile noastre. Fricile noastre!

Suntem, impreuna, mult mai puternici decat agresorul. Asa cum restul Europei a fost mai puternic decat Napoleon. Asa cum spatiul Nord-Atlantic a fost mai puternic decat Hitler si decat Stalin. Succesele initiale obtinute de agresori au avut la baza ezitarile victimelor. Care victime, odata trezite din pumni, au readus situatia la normal. La normalitatea istorica.

Tot asa si acum. Doar ca trebuie sa ne trezim odata. Sa ne mai trezim odata….