Conceptul asta, de contract mai mult sau mai putin implicit intre membrii unei comunitati/societati, pleaca de la premiza – prea putin mentionata – ca marea majoritate a celor in cauza au aceiasi ‘tinta’.
Ca singura lor neintelegere se refera la traseu si nu la destinatie.
Chiar si democratiile, pentru a ramane autentice, au nevoie de aceiasi situatie.
Nu poti supune votului democratic mai mult decat ruta traseului – adica modalitatea prin care dorintele populatiei sa fie indeplinite. ‘Destinatia’ trebuie sa fie cunoscuta dinainte.
Conceptul in sine a aparut simultan in Anglia si in Franta, undeva prin secolul XVIII. Chiar daca unele variante incercau mai degraba sa justifice rolul monarhiei/conducatorului (Hobbes) iar altele sa puna in evidenta drepturile cetatenilor (Locke si J.J. Rouseau) toate plecau de la premiza ca rationalitatea partilor care interactioneaza in societate le impune acestora sa se uneasca si sa delege puterea executiva catre guvern.
Daca e sa judecam dupa efecte, totul a decurs cat se poate de bine.
Tarile unde a aparut ideea, impreuna cu cele care au adoptat-o si au pus-o in aplicare in mod onest, sunt cele mai dezvoltate din lume iar populatiile lor se bucura de cel mai inalt standard de viata din istoria umanitatii.
Si totusi.
Se pare ca unora li s-a urcat succesul la cap.
Prima chestie care a inceput sa ‘dispara in ceata’ a fost ‘unitatea’. Acum este in plina erodare chiar increderea in procesul de guvernare, in timp ce respectul fata de guverne/guvernanti a devenit o vorba goala.
Peste procesul de erodare, devenit deja istoric, se suprapune in prezent ‘lupta’ dintre generatii.
Iar discutia nu mai este despre ‘traseu’ ci despre ‘unde vrem sa ajungem’.
Daca pana nu demult tinerii voiau ‘mai repede’ iar batranii ‘stai asa ca nu e graba’, in prezent generatiile vor cu totul si cu totul alte chestii.
Jumatate din generatia ‘matura’ e multumita cu starea actuala si vrea sa o conserve – fara sa fie prea tare interesata de consecintele pastrarii ei, iar jumatatea cealalta moare de foame si sta cu mana intinsa la generatia tanara.
Care nici ea nu e mai breaza. Jumatate dintre ei nu stiu ce vor sa faca cu vietile lor – dar pretind sa traiasca mai bine decat cei de dinainte, iar jumatatea cealalta e atat de suparata pe predecesori incat chiar i-ar lasa sa moara de foame.
Pai cum sa mai negociezi traseul autobuzului daca pasagerii vor sa ajunga in locuri diametral opuse?
Iar daca soferul mai si fura din benzina, in timp ce o parte din pasageri se fac ca nu vad…. sau chiar il ajuta…
Mai tineti minte ca cei care imaginat conceptul de contract social si-au bazat intreaga constructia pe rationalitatea umana?