E plin orașul de reclame care te invită să-ți montezi panouri fotovoltaice pe casă.
În condiții foarte avantajoase. Tu dai vreo 2000 de lei, programul european plătește restul până la 3.5 kw iar firma care montează pune și ea 1,5 kw.

Durează ceva dar după ce termini… ți-a pus dumnezeu mâna în cap!
Nu mai plătești curentul în viața ta…
O instalație de 5kw produce într-un an între 3,5 și 5,5 Mwh, in funcție de orientarea panourilor.
Adică ai de consumat minim 300 kwh pe lună.

Asta până îți vine prima factură….
Și constați că trebuie să plătești TVA pentru curentul produs de tine și depozitat în rețea!

Lucrurile merg cam așa.
Panourile produc curent atunci când bate lumina pe ele. Adică ziua. Iar dacă bate soarele, produc mult mai mult decât poate consuma o gospodărie normală. Ceea ce e OK. Curentul produs în plus este injectat în rețea – că d-aia se cheamă că ești prosumator – și recuperat noaptea, iarna și în zilele când nu bate soarele. Curentul injectat în rețea este vândut de distribuitor ‘la botul calului’, adică vecinilor tăi. Fără nici un fel de cost, pe moment, pentru distribuitorul de curent. Fără cheltuieli de transport, practic fără pierderi…
Asta din punct de vedere tehnic.

Din punct de vedere comercial… se schimba lucrurile.
Practica actuală este ca distribuitorul să-ți trimită o factură din care rezultă că tu, prosumator, trebuie să plătești TVA pentru curentul pe care îl iei din rețea. Curent pe care tot tu l-ai impins mai devreme acolo!
Bine, în factura aia mai apar niște chestii dar…

Hai să o luăm altfel.
Legislația prevede că atunci când are loc un ‘schimb de proprietate’ între o firmă plătitoare de TVA și un client al său, firma facturează și clientul achită o taxă pe valoarea adaugată. Același lucru este valabil și în situația în care ‘schimbul de proprietate’ apare sub forma unei prestări de servicii. Adică indiferent dacă firma îți montează un geam sau doar ți-l spală, tu ai de plătit un TVA. Singura diferență între cele două situații fiind aceea că dacă doar îți spală geamul, tu nu plătești TVA și pe valoarea geamului în sine. Tot așa, atunci când duci o haină la curățat, plătești TVA doar pe valoarea serviciului prestat, nu și pe valoarea hainei.
În situația asta, când e vorba despre o marfă greu de depozitat, lucrurile sunt ușor diferite dar doar din punct de vedere tehnic.
Pentru distribuitorul de curent ar fi foarte greu să țină undeva curentul produs de tine până când vei avea nevoie de el. Și nici n-are rost să facă așa ceva. Așa că pur și simplu îl vinde. Îl vinde vecinilor tăi. Care oricum cumpărau curent. Care nu-și pun panouri pentru că au acoperișul orientat spre nord. Sau din cine știe ce alte motive.
După care, atunci cănd tu nu mai produci curent, tot distribuitorul îți dă înapoi cât curent ai nevoie din cantitatea deja vândută. Sau mai mult… Iar dacă după doi ani de zile nu ai reușit să consumi tot curentul produs de tine – și vândut de mult de către distribuitor – atunci mai ai ceva de luat.
În tot acest du-te vino nu apare nici un schimb de proprietate. Curentul rămâne tot timpul al tău, distribuitorul doar îl plimbă de colo-colo. Tot ce face distribuitorul este să presteze un serviciu. Preia curentul, îl vinde, îl cumpără înapoi de la altcineva, și ți-l pune la dispoziție când/dacă ai nevoie de el.

Bineînțeles că lucrurile nu sunt simple. Atât din punct de vedere tehnic cât și din punct de vedere economic și contabil.
N-am să vă plictisesc cu considerente tehnice. Voi constata doar că piața nu este încă pregătită pentru toată daravera asta. Dar asta e. Nimeni nu se naște pregătit pentru nimic și lucrurile nu sunt foarte complicate.
Dar ce ne facem cu zona economică și contabilă?
Statul are nevoie de TVA. Distribuitorul are nevoie să factureze cuiva TVA-ul cu care s-a încărcat atunci când a cumpărat curentul pe care îl distribuie. Inclusiv curentul pe care îl cumpără ca să-ți dea ție înapoi curentul pe care l-ai împins în rețea atunci când bătea soarele…
Păi tocmai ce vorbirăm. Curentul impins de prosumator în rețea este vândut/consumat/facturat instantaneu în imediata apropiere a prosumatorului.

Sunt prea mulți prosumatori într-o anumită zonă? Și prea puțini consumatori pasivi?
Păi cine l-a obligat pe distribuitorul de curent să mai încheie contracte de prosumator?
Cine nu-l lasă pe distribuitor să modernizeze posturile de transformare în așa fel încât să poată injecta energie în nivelul superior al rețelei electrice? Trebuie să investească niște bani?

Și uite-așa am ajuns la miezul problemei.
Care e diferența între un parc fotovoltaic care acoperă două dealuri undeva la țară și aceiași putere instalată în mijlocul unui oraș.
Prețul negociat pentru curent, condițiile de livrare și câteva amanunte.

Prețul primit de un investitor in panouri FV e mult mai mic decât cel pe care distribuitorul a fost obligat de catre reglementator să-l ia în calcul atunci când face regularizările cu prosumatorul.
Acest lucru are câteva explicații.
Curentul produs într-un parc FV trebuie transportat, transformat și apoi distribuit. Toate aceste procese implică costuri și pierderi. Curentul produs de prosumatori este deja la tensiunea potrivită pentru consum și a fost produs în imediata apropiere a locului de consum.
Curentul produs de prosumatori este mai constant decât cel produs de un parc FV cu o putere instalată echivalentă. Atunci când trece un nor pe cer, efectul e mult mai puternic asupra unui parc FV – unde panourile sunt unul lângă celălalt – decât asupra unor prosumatori răspândiți pe o suprafață mult mai mare.
Mai rămâne problema supra-producției. Pot să fie, într-adevăr, anumite zone în care producția de curent a prosumatorilor să fie mai mare decât cererea din momentul respectiv. Doar că acest ultim aspect poate fi rezolvat prin redimensionarea/reutilarea stațiilor de transformare.

Și atunci?
De ce ești obligat tu, prosumatorule, să plătești TVA pentru o marfă produsă și consumată de tine?
OK, e normal să plătești serviciul de depozitare și TVA-ul aferent. Dar atât!
Și dacă citești factura pe cant, vei observa că deja faci lucrul acesta. În diverse moduri.