“Nu trebuie sa permitem fricilor noastre si nici asteptarilor nutrite de ceilalti sa ne influenteze destinul”. Martin Heidegger.

Vrem nu vrem suntem contemporanii unei inclestari titanice. Indivizii incearca sa se puna cat mai bine in valoare iar ‘sistemul’ incearca, in disperare, sa stavileasca – in orb, de fapt – aceasta efervescenta.

Revenind la subiect putem pune iesirea la rampa a subiectului pe seama cresterii numarului de acte de agresiune, pe seama faptului ca femeile nu mai accepta sa stea rusinate cu capul in jos ci aduc intr-o proportie mai mare aceste orori la cunostinta autoritatilor sau chiar pe seama ambelor cauze simultan.
Si ar mai fi o posibilitate. Presa, mereu in cautare de senzational si in oarecare pana de subiecte pe timpul verii, sa se fi aplecat cu mai multa atentie asupra subiectului.

Din fata monitorului este mai greu de determinat care dintre aceste cauze este mai importanta asa ca voi aborda problema din alt unghi.

Cu o suta si ceva de ani in urma Emile Durkheim a pus bazele sociologiei demonstrand ca sinuciderea, o decizie prin excelenta individuala, este puternic influentata de circumstantele sociale carora trebuie sa le faca fata individul care alege, sau refuza, aceasta alternativa.

Voi incerca sa folosesc aceasta abordare si in cazul violului.

Am sugerat intr-o postare anterioara ca violul are mai degraba o natura ‘coercitiva’ decat sexuala, cel putin pentru indivizii care mai au o umbra de discernamant.
Aratam acolo ca violurile pot fi impartite in ‘intamplatoare’ si ‘pradalnice’.
In cazul celor ‘pradalnice’ – cele in grup sau cele planuite cu grija – lucrurile sunt oarecum clare. Cei care organizeaza violuri in grup sau cei care le premediteaza resimt mai degraba satisfactia de a aduce victima in stare de completa neajutorare decat vreo satisfactie de natura cu adevarat sexuala – altfel ar proceda in mod normal, ar incerca sa seduca in loc sa violeze.
Si in cazul violurilor ‘intamplatoare’, cele in care agresorul isi motiveaza actul prin ‘la inceput ea a fost de acord si dupa aceea nu am mai putut sa ma opresc’, chiar daca lucrurile incep firesc ele ajung tot in zona ‘care pe care’ in momentul in care ea spune nu. Indiferent daca la inceput ea chiar a fost de acord sau pur si simplu el a interpretat gresit semnalele ei, in momentul in care victima spune ‘nu’ agresorului i se pune pata: ‘Asta isi bate joc de mine. Las’ ca-i arat eu!’

Bine, bine, dar de ce se face mai multa vorbire acum despre viol?

Parerea mea este ca la suprafata avem de a face cu toate cele trei motive pe care le-am mentionat la inceput. Agresorii isi permit mai multe, victimele nu mai accepta statutul de ‘prada neajutorata’ iar presa macina subiectul pentru ca publicul a devenit, dintr-o data, sensibil la aceasta problema.

Aplicand abordarea lui Durkheim lucrurile devin dintr-odata foarte simple. Totul poate fi redus la lupta dintre individualismul acerb care pare sa domine societatea contemporana si greutatea, aparent sufocanta, cu care societatea, in ansamblul ei, apasa pe gatul individului.
Individul, bombardat din toate partile cu mesajul ‘daca nu esti primul nu contezi’, ajunge sa-si puna la indoiala propria valoare si locul pe care il ocupa in societate. Iar asta este valabil si pentru femei, nu doar pentru barbati. Toate frustrarile din viata zilnica, de la frecusurile cu seful pana la dezamagirea ca nu-si permit aproape nimic din minunatiile la care se face tot timpul reclama, cuplate cu mantra ‘esti singurul responsabil de destinul tau’ duc la o stare psihica in care el refuza sa accepte ca ea se poate razgandi (isi poate permite sa-si bata joc de el) iar ea refuza sa mai joace rolul mioarei jertfita in tacere.

Si amandoi, atat el cat si ea, – cei normali – nu mai intorc capul atunci cand aud de astfel de abominatii tocmai pentru ca au inceput sa inteleaga ca asa nu mai merge. Ca daca te complaci in rolul de victima acolo vei ramane intreaga viata.

PS. Chiar si asa numitii baieti de bani gata sunt tot frustrati de nemultumire. Oricat de multe resurse ar avea la dispozitie pe undeva tot exista cate ceva la care nu pot ajunge. Iar dezamagirea e mult mai mare dupa ce ti-ai satisfacut foarte multe pofte dacat atunci cand nu ti-ai facut niciodata iluzii.