Archives for category: banii ca scop

E de notorietate disputa care se poarta acum in jurul Codului Fiscal.

Interventia de aseara a lui Bogdan Glavan la Digi 24 mi-a atras atentia asupra unui aspect mai putin mentionat.
‘Nici un guvern nu actioneaza cu adevarat in maniera liberala daca nu este fortat de alegatori.’
‘Nu ma intereseaza din ce motiv a promovat Ponta acest Cod Fiscal, probabil pentru ca pur si simplu vrea sa se mentina la putere, dar prilejul este prea bun pentru a fi ratat’
(Am redat din memorie, am sa caut linkul cand voi putea)

Asa ma gandeam si eu.
Ar fi pacat ca din ratiuni politicianiste liberalii sa isi ia votul inapoi chiar pe un subiect atat de drag oricarui liberal autentic.

Inteleg presiunile externe.
Daca in timp ce grecilor li se baga austeritate pe gat cu polonicul cel mare noi ne apucam sa scadem taxele, si ‘ne iese’, atunci ‘austeritatea de dragul austeritatii’ va primi o lovitura de maciuca chiar in moalele capului.

Ce nu inteleg eu, nedumerire impartasita probabil si de cei care l-au rugat pe Iohannis sa promulge Codul Fiscal, este de ce se joaca unii cu chibriturile daca nu stiu cum se face focul in siguranta.

In ceea ce priveste ‘iesitul’, chestia asta depinde aproape exclusiv de noi.
Principalul este sa lasam deoparte ambitiile meschine si sa ne apucam o data serios de treaba.

Dupa cum spunea Deng Xiaoping, nu conteaza culoarea pisicii atata timp cat prinde soareci.
Oamenii nu sunt atat de destepti pe cat se cred ei dar nici atat de prosti pe cat ii cred unii.
La un moment dat incep sa se prinda ca pisica doar se face ca alearga dupa soareci.

http://www.digi24.ro/embed/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/CAMERA+ASCUNSA+Metodele+prin+care+angajati+ai+RATB+furau+motorina

Aflam de la Digi24 cum isi rotunjeau veniturile o parte din angajatii RATB-ului, incepand cu cei de baza piramidei.

Primii care aveau de suferit erau calatorii – aerul conditionat nu era pornit tocmai pentru a reduce consumul de combustibil iar astfel ramanea mai mult pentru a fi furat.

Cand vom intelege o data ca in felul asta ne furam singuri caciula?

Da, unii fura.
Asta se intampla peste tot in lume.
Numai ca una este ca furtul sa fie exceptia – sanctionata rapid si neaccceptata de marea masa a societatii – si cu totul si cu totul alta atunci cand furtul devine un fenomen generalizat si tratat cu indiferenta admirativa de marea masa.

Toata lumea e oripilata de raspandirea bolilor cu transmitere sexuala, de sarcinile nedorite si de efectele fumatului.
Cu atat mai mult cu cat toate astea afecteaza din ce in ce mai mult generatia tanara.

Si ce facem pe chestia asta?

Am ridicat foarte mult pretul tigarilor. OK… a crescut si contrabanda. Cu toate astea poti crede ca pretul mare i-ar putea descuraja pe fumatori sa insiste in viciul lor. Nu prea e adevarat – nimeni nu se lasa de fumat din cauza banilor ci abia dupa ce se convinge, intr-un fel sau altul ca acest obicei ii face rau – dar macar e o iluzie ‘de bun simt’.

Ce ma mira pe mine foarte tare este pretul prezervativelor. O cutie de Durex, cea cu trei bucati, costa undeva intre 12 si 14 lei, foarte aproape de pretul unui pachet de tigari.

Cu alte cuvinte trei obiecte care iti pot salva sanatatea, viata sau pot preveni aparitia unei sarcini nedorite costa aproape cat 20 de obiecte care pot provoca boala, moarte prematura sau chiar avorturi spontane.

Si ne mai laudam ca suntem singurele animale rationale de pe pamant…

Am gasit bancul asta in mail.
Google susține că ar fi fost împărtașit de către Nicolae Cajal într-un interviu oferit Eugeniei Vodă, aproape de final:
http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/medicina/acad-prof-dr-nicolae-cajal

„Itic merge la rabin cu un teanc de bani.
– Dragă rabi, am vândut un teren și împreună cu banii stranși de-o viață am reușit să adun banii ăștia că să-i putem cumpara o casa fetei noastre când s-o mărita. Și ca să nu intram în ei, te rugăm pe tine dragă rabi să ni-i păstrezi.
– Măi Ițic, dacă ai tu așa încredere în mine, eu ți-i voi păstra în siguranță în acest fișet, la care am acces numai eu.
Ia rabinul teancul de bani și, fără să-i numere, îl pune în fișet.
Dupăvreo trei luni, vine Ițic la rabin și-i spune bucuros.
– Dragă rabi, am gasit în sfârșit casa potrivită pentru fetița noastră!
– Bravo măi Ițic, mă bucur pentru voi! Spune-mi cu ce pot să te ajut eu.
– Păi nu trebuie să mă ajuți, ci doar să-mi dai banii pe care te-am rugat să mi-i păstrezi.
– Care bani?
– Aia, luați după terenul vândut și economiile noastre de-o viata! Ăia cu care vroiam să-i cumpăram Rifcăi o casă!
– Mi-ai dat tu bani în păstrare?
– Bineînțeles, că altfel nu eram nebun să vin la tine!
– Și a mai văzut cineva treaba asta?
– Da, Smilovici și Leibovici!
– Smilovici, măi Smilovici, ia vino încoace!
– Ce e rabi?
– Ai văzut cumva tu că Ițic mi-ar fi dat mie niște bani sa-i țin spre păstrare?
– Doamne ferește rabi, cum sa vad eu un lucru care nu s-a întâmplat!
– Leibovici, măi Leibovici, ia vino pân-la mine!
– Am venit rabi.
– Măi Leibovici măi, mi-a dat mie Ițic niște bani ca să-i păstrez?
– Eu n-am văzut așa ceva!
Pleacă și Leibovici, iar Ițic rămâne impietrit de disperare că toți banii strânși cu atâta truda și renunțări, s-au dus dracului.
Rabinul se ridica de la birou, descuie casa de bani și-i înapoiază lui Ițic teancul de bani, exact așa cum îi primise spre păstrare. Ițic, revenindu-și cu greu, îl întreabă pe rabin:
– Bine rabi, deci recunoști ca ți-am dat banii să-i păstrezi?
– Bineînțeles că recunosc, doar nu-s pungaș!
– Atunci de ce a fost nevoie să faci tot circul ăsta?!
– Ca sa vezi și tu Ițic, cu ce oameni mi-a fost dat de bunul nostru Dumnezeu să lucrez!

Chiar dacă ați citit deja bancul uitați-vă și la interviu. Merită cu prisosință.

Au trecut 5 luni de când explozia cursului de schimb leu-franc a scos, încă o dată, la iveală faptul că sistemul bancar a lansat pe piaţă un produs toxic din dorinţa de a acumula profit maxim de pe urma cetăţenilor, în ciuda riscurilor pe care acest produs le presupunea. Deşi riscurile au fost cunoscute de către instituţiile bancare şi BNR, deşi sunt vinovate de dezinformarea în masă a clienţilor, băncile sunt în continuare protejate de asumarea oricărei responsabilităţi, timp în care client, îi suportă toate costurile lăcomiei sistemului bancar: dobânzi majorate, rate dublate de evoluţia agresivă a cursului valutar, comisioane abuzive de risc valutar sau de administrare’, notează organizatorii protestului, într-un comunicat de presă.

Chestia asta seamăna foarte bine cu ‘eu sunt mic, nu știu nimic, tata-n pod belește oaia!’

Organizatorii protestului vor să ne convingă de „inocența” celor care s-au „aruncat” la oferta, aparent irezistibilă, făcută de bănci – cărora li se reproșează „dezinformarea în masă a clienților”.

În realitate problema e ușor mai nuanțată.

În primul rând Isărescu a repetat până la saturație „luați credite în moneda în care aveți veniturile!”
Unii clienți au ales să le ia în franci elvețieni.

Aceștia pot fi împărțiți în două categorii.
Unii știau bine ce fac. Creditele în CHF erau oferite la o dobândă mult mai mică decât cele în Eur. Dacă respectivul client negocia un comision suficient de mic pentru restituirea anticipată și avea grijă să nu plătească comisioane enorme de administrare și de acordare a creditului afacerea ar fi putut fi una benefică pentru ambele părți.
A doua categorie a fost reprezentată mai ales de clienți relativ naivi și/sau lacomi. Voiau să ia un credit mai mare decât le-ar fi permite veniturile – ratele ieșeau prea mari dacă creditul ar fi fost exprimat în Eur iar dobânzile la lei erau enorme – așă că au acceptat ofertele făcute băncile care nu s-au gândit ce se vor face dacă rata de schimb va crește atât de mult în defavoarea clienților încât aceștia nu vor mai putea să plătească.
Și pentru că tot i-au prins la cotitură și au văzut cât de „disperați” erau clienții lor să-și cumpere „casele visurilor lor” atunci i-au împovărat și cu o droaie de comisioane enorme. Din nou, fără să se gândească deloc la „nu omorî găina cu oua de aur”!

Ce nu prea iau în calcul „analiștii” fenomenului – sau cel puțin nu prea vorbesc despre asta – este ce se întâmplă dacă cineva are un credit cu garanție imobiliară și nu mai poate plăti.
În America banca îți ia casa, o vinde, își oprește câți bani are de luat de la tine, îți dă restul – dacă mai rămâne ceva, și „la revedere”. Iar dacă între timp valoarea caselor a scăzut foarte mult și banca nu-și poate acoperi paguba… ghinion. Clientul nu mai are nici o treabă cu chestia asta.
La noi situația e alta. Dacă banca nu își acoperă ce are de luat prin executarea garanției atunci se întoarce înapoi la client și continua să îi ceară restul de bani.
Exact această situație a indus în conducătorii băncilor sentimentul de siguranță că lor nu li se poate întâmpla nimic. O dată semnat contractul clientul nu mai are scăpare. Acesta este și motivul pentru care băncilor le este groază de ideea introducerii conceptului de faliment personal.

Pe de altă parte și solicitările celor care nu mai pot efectiv răsufla de sub povara ratelor sunt cel puțin excesive. Dorința lor ca statul să legifereze conversia forțată la un curs ales de legiuitor – în favoarea clienților, bineînțeles – este contrară celor mai elementare precepte ale pieței libere… Dacă nu te-ai gândit bine înainte de a intra într-un contract n-ai decât să tragi consecințele…

OK, și atunci?

În orice piață funcțională există regula negocierii. Când apare o problemă care pune în pericol continuarea colaborării părțile caută să renegocieze clauzele înțelegerii iar arbitrul pieței, de obicei statul, are grijă ca situația să nu intre în blocaj.
În momentul de față este clar ca o mare parte dintre clienți sunt de-a dreptul disperați și că mare parte dintre bănci încă nu au înțeles gravitatea fenomenului. Sau că nu le pasă.

Și ce ar putea face statul? Mai ales după ce am sugerat ca a legifera conversia forțată este contrar preceptelor pieței libere.

Ei bine, ar putea legifera altceva.
Orice contract de bun simț presupune împărțirea atât a riscurilor cât și a beneficiilor. Dacă acest lucru nu se întâmplă atunci putem bănui partea care se bucură doar de beneficii fără a-și fi asumat și o parte din riscuri că a făcut abuz de puterea sa sau că a avut parte de „informații privilegiate”. Ori exact asta este treaba statului, să se asigure că cei puternici nu abuzează de forța lor în detrimentul oamenilor de pe stradă. Așa se justifică, de altfel, și intervenția justiției în cazul comisioanelor considerate a fi fost abuzive.
Făcand analiza risc/beneficii constatăm că clienții și-au asumat, implicit sau explicit, volatilitatea cursului valutar, a ratelor dobânzilor cât și volatilitatea prețurilor de pe piața imobiliară în timp ce băncile doar pe primele două.
Cu toate că băncile își trimit experții evaluatori înainte de a acorda orice credit cu garanții imobiliare și apoi aplică niște corecții zdravene asupra „valorii de piață” înainte de a accepta un imobil ca garanție pentru un credit ele nu își asumă nici o responsabilitate în această privință. Clientul n-are decât să plătească cât s-a angajat cu toate că obiectul în sine n-ar mai merita să fie scos de sub gaj pe când banca nu-și asumă în nici un fel posibilitatea ca obiectul acceptat ca garanție să fi suferit o depreciere în timp.

Ei bine exact aici ar putea interveni legiuitorul.
Ideea falimentului personal e bună dar s-ar putea să fie prea devreme pentru România zilelor noastre.
În schimb ar putea fi introdusă regula că băncile nu mai pot urmări debitorii pentru sumele rămase restante după executarea și valorificarea garanțiilor imobiliare.

Să vezi atunci flexibilitate din partea băncilor în privința renegocierii condițiilor creditului dar și grija lor atunci când vine vorba despre valorificarea cât mai buna a imobilelor preluate de la datornici.