Inainte de decembrie ’89 oamenii ‘votau cu picioarele’, intr-un singur sens.

In ’89, pentru ca se adunasera destul de multi, au votat cu ‘pumnul’.

In Duminica Orbului, 20 Mai 1990, si apoi in 1992, au fost primele doua dati cand am votat ‘rational’: ‘Ne-a dat Iliescu pamantul inapoi?’ ‘Ne-a dat!’ ‘Partile sociale?’ ‘Ni le-a dat si pe alea’. ‘Banane si portocale?’ ‘Da, nu mai vazusem de mult!’ ‘Ne-a lasat sa iesim mai devreme la pensie?’ ‘Da!’
Pai si atunci cum sa nu-l votam?
Oricat ne-am da acum cu pumnii in cap nu putem reprosa unei populatii neobisnuite cu exercitiul democratic si cu functionarea unei economii de piata ca a votat ‘primitv’, ca s-a lasat cumparata cu maruntis.
Ii putem intr-adevar reprosa lui Iliescu ca a irosit un bun prilej de a intrepta tara catre o cu totul si cu totul alta directie dar…’cine a stat cinci ani la rusi nu poate gandi ca Bush’ … asa ca …

In orice caz in ’96 ne cam lamurisem ca nu mergeam chiar in directia cea buna asa ca iar am votat ‘contra’.
Unii ar spune ca atunci am votat cu Emil Constantinescu si ca acesta ne-a dezamagit.
Eu unul nu sunt de acord cu asta. Noi suntem cei care am gresit fundamental. Am crezut ca Milica era tot un fel de Iliescu. Ca dupa ce va ajunge la putere se va ocupa el de tot.
Ar fi putut face asa ceva? In primul rand fotoliul de presedinte al Romaniei nu confera ocupantului suficienta putere pentru a face asa ceva daca nu se bucura si de colaborarea unei majoritati parlamentare functionale. In al doilea rand Constantinescu era exact opusul lui Iliescu. Un democrat convins ca rolul unui politician este acela de a asigura cetatenilor un spatiu in care acestia sa isi poata folosi cat mai bine calitatile si nu un ‘tatuc’ care se crede dator sa-si duca ‘con-cetatenii’ – momindu-i daca se poate, cu forta daca nu se lasa – acolo unde crede el ca trebuie sa ajunga.
Ori, dupa ce l-am ales, noi insine l-am lasat pe Constantinescu de unul singur. Cei 15000 de specialisti erau acolo, asa cum ni se promisese, numai ca au preferat sa intre in afaceri in loc sa intre in administratia publica. Si, de fapt, de ce ar fi facut-o? Erau tineri, capabili, de ce sa se ingroape singuri cand in fata lor se desfasura, virgina, economia de piata?!?

In 2000 am fost atat de scarbiti de ceea ce se intamplase incat iar ne-am sucit. Atat de scarbiti incat pe locul doi a iesit Vadim. Iar in turul doi scarba de scarba ne-a orbit atat de tare incat am fost in stare sa votam cu Iliescu incat sa nu iasa CVT-ul!

Si apoi iar, in 2004 am votat cu Basescu de frica lui Nastase, nu pentru ca am fi inteles ceva din proiectul lui Basescu. Noroc de Tariceanu ca nu si-a pierdut capul si a stiut sa-i faca fata.

In 2008 si 2009 parca ne-a luat cineva mintile. Dupa ce Tariceanu si PNL-ul – tocmai pentru ca nu s-au bagat unde nu le fierbea oala, in mațele economiei – permisesera Romaniei sa ia parte la cresterea economica mondiala – asa fortata cum fusese ea – i-am aruncat la alegeri tocmai pe locul 3. PDL-ul care nu facuse nimic 4 ani a luat de doua ori mai multe mandate decat PNL iar PSD-ul, care nu facuse nimic altceva decat sa sprijine din umbra PNL-ul, a iesit pe locul doi. Si ne mai miram acum de ce Tariceanu se comporta asa cum o face in zilele astea si de ce PNL-ul a stat pe bara in turul I de la prezidentialele de acum? Si dupa aceea sa-l reconfirmam pe Basescu pentru inca 5 ani?!? Doar pentru ca ni se paruse Geoana prea moale?!? Ne-a invatat Basescu minte ce inseamna un lider puternic…

2012, in schimb, promite sa fie inceputul schimbarii. Pentru prima oara am votat un ‘proiect’. S-au adunat unii, au facut un program cu cap si coada, au parut ca se inteleg si bine am facut ca i-am ales. Dupa aceea s-au certat intre ei…

Acum avem ocazia sa terminam schimbarea. N-am sa va spun cu cine am de gand sa votez, din posturile mele anterioare rezulta foarte clar ca sunt de parerea lui Lao-Tzi ca datoria conducatorului este sa stea deoparte si sa vegheze, nu sa se bage in toate cele. (Recitind imi dau seama ca s-ar putea intelege ca ma compar pe mine cu Lao-Tzi… ma refeream la conducatorul pe care urmeaza sa-l alegem! Nu vreau sa iau, acum, pe fata, partea nici unuia dintre ei pentru ca imi doresc ca mesajul meu sa ajunga la cat mai multi dintre voi, indiferent de simpatiile voastre politice.)
Am sa fac in schimb remarca ca situatia de extrema polarizare in care se afla Romania se datoreaza in foarte mare masura exact acestui ‘vot negativ’.
Polarizare politica, adica imparirea populatiei in TREI tabere care aproape ca nu vorbesc intre ele – o masa imensa de scarbiti pe care nu-i mai intereseaza nimic, iar alaturi de ei o ‘stanga’ si o ‘dreapta’ care au in comun doar autoritarismul, nu si vre-un proiect de tara – si polarizare economica – o mare masa de saraci, cativa indivizi extrem de bogati si o mana de oameni despre care ei cred ca fac parte din clasa mijlocie numai ca sunt atat de departe de cei saraci incat acestia din urma nu-si pot da seama pe unde or fi ajuns aia acolo.

Ce legatura are votul negativ cu polarizarea?

Simplu.
In situatia in care populatia este scarbita este nevoie de masini puternice de partid pentru a fi scoasa la vot. De unde si tendinta ca partidele bine organizate – PSD si PDL, in realitate amandoua urmase ale FSN-ului – sa se transforma in partide-stat. Iar aceste doua lucruri – o populatie scarbita si dezabuzata si niste masinarii puternice de partid, organizate aproape militareste – fara prea mare libertate interna, imping inexorabil inapoi catre campanii negative. Un cerc vicios. Este mult mai usor sa starnesti o populatie nemultumita provocandu-i emotii negative decat sa o aduni in jurul unui proiect si e mult mai usor sa raspandesti ‘zvonuri’ decat sa convingi atunci cand ai la dispozitie ‘soldati’ disciplinati dar pe care nu i-ai incurajat niciodata sa gandeasca de unii singuri – tocmai ca sa nu intre la idei.
Acest cerc vicios ii prinde pe unii si ii arunca pe alti afara. Afara de tot, adica afara din tara, sau la periferia jocului. De unde, in aparenta linistiti dar in realitate mereu la panda,  vaneaza oportunitatile. Unii ii acuza de venalitate, altii ii scuza – ‘pai ce sa faca si ei, saracii?’. O fi bine? O fi rau? Cert este ca la fiecare dintre schimbarile de macaz/guvern o parte dintre acestia cad victima schimbarii. Unii se prabusesc de tot, altii se inregimenteza in cate o masinarie de partid. In felul acesta polarizarea se adanceste si mai tare.
La varful piramidei, in zona rarefiata a atmosferei, ajung doar cativa, sa-i numeri pe degete. Tocmai din cauza acestui razboi continuu in care nimeni nu iarta pe nimeni. Iar problema nu este ca sunt extrem de bogati – nu ma intereseaza cum au ajuns sa fie asa – ci extrem de putini. Fiind putini fiecare dintre ei este foarte puternic – destinele a extrem de multi oameni depind, direct sau indirect, de deciziile pe care le ia fiecare dintre ei. Situatia este valabila atat in ceea priveste clasa politica cat si pe ‘oamenii de afaceri’. Iar in conditiile in care foarte multa putere este concentrata in foarte putine maini ori de cate ori oricare dintre aceste maini tremura efectele sunt dezastruase. Acest lucru este valabil chiar in conditiile in care detinatorii puterii sunt bine intentionati, cu cat acestia sunt mai putini cu atat creste probabilitatea ca greselile comise de unii ei, involuntar sau chiar cu buna credinta, sa treaca neobservate de ceilalti – tocmai datorita numarului lor insuficient. Reteta clasica pentru dezastru si explicatia pentru prabusirea inevitabila a tuturor imperiilor cunoscute in istorie si a tuturor companiilor care au ajuns vreodata sa domine autoritar o anumita piata.

Ce facem in situatia asta?
Cu cat stam mai multi acasa cu atat hotarasc ‘ceilalti’ pentru noi si se adanceste polarizarea dintre noi.
Macar sa iesim, masiv, la vot. Eu, unul, stiu cu cine voi vota. Cu toate ca sunt sigur de optiunea mea nu va pot cere si voua sa faceti aceiasi alegere. Cred ca intelegeti de ce.
Ce pot face insa este sa va rog sa ma ‘urmati’ catre sectiile de votare. Doar in felul acesta le putem transmite ‘lor’ ca ‘ne pasa’. Ca am inteles. Ca nu mai suntem dispusi sa ne lasam purtati de vant incolo si incoace.