Enciclopedia Britannică susține că Magna Charta ar fi fost doar un fel de ‘pubertate’ a conceptului de habeas corpus și că ‘rudimente’ ale acestuia fuseseră deja formalizate înainte de 1215.

„The origins of the writ cannot be stated with certainty. Before the Magna Carta (1215) a variety of writs performed some of the functions of habeas corpus. During the Middle Ages habeas corpus was employed to bring cases from inferior tribunals into the king’s courts.”

Să le luăm pe rând.

Pentru ‘civili’, „Habeas corpus” – „Aduceți corpul inculpatului în fața instanței” în latină, înseamnă două lucruri.
– Cei care au puterea ‘fizică’ să rețină pe cineva au nevoie de autorizație din partea unui judecător pentru a face acestu lucru ȘI
– Că persoana care urmează să fie reținută trebuie să fie prezentată instanței înainte ca această autorizație să fie emisă.

Pantru ‘analiști’, subiectul este mult mai generos.

Unde?

Varianta relativ modernă a conceptului a apărut și a evoluat, aproape fără întreruperi, în Anglia.
Țara a cărui rege mitic, Arthur Pendragon, a construit o Masă Rotundă pentru a le demonstra ‘supușilor’ (?!?) săi că nu se consideră superiorul lor ci doar ‘Primul Dintre Egali’.
Și, în același timp, țara care a (re)definit, aproape de una singură, cam toate cutumele a ceea ce este cunoscut acum sub numele de ‘civilizație euro-atlantică’. Și asta indiferent de ce cred celelalte țări europene.

Pe ce bază?

Re-ul din paranteza de mai sus se referă la evidența faptului că, de la un moment dat încolo, englezii au reluat niște concepte din Antichitatea mai ales grecească precum și la amănuntul că civilizația euro-atlantică se bazează în foarte mare măsură pe idei care curg firesc din credința iudeo-creștină.
Habeas corpus însuși provine direct din credința că oamenii trebuie să se trateze între ei în mod egal – tocmai pentru că au fost creați după ‘același chip și aceiași asemănare’. Și, mai mult decât atât, din credința că oamenii trebuie să se trateze între ei cu respect pentru că acel chip după care au fost creați era de natură divină.

Ce efecte a avut?

Spuneam mai sus că Anglia a pus bazele civilizației euro-atlantice moderne. Faptul că a făcut acest lucru în paralel cu dezvoltarea și punerea în practică a conceptului de habeas corpus sugereză că s-ar putea să existe o corelație între aceste două dezvoltări. Un cerc virtuos, ca să mă exprim mai simplu.
Faptul că fiecare spațiu cultural care a reușit să importe, și să adapteze specificului său, conceptul de habeas corpus  a înflorit din punct de vedere civilizațional dă o oarecare credibilitate acestei ipoteze, nu-i așa?

Ce mă roade pe mine?

Orice lucru poate fi abuzat. Indiferent de cât de bun o fi.
Iar dacă nu mă credeți… încercați să mâncați 30 de mici și/sau 30 savarine… puteți să alegeți ce variantă vă place mai mult că tot o să vi se facă rău dacă le mâncați suficient de repede.
La fel s-a întâmplat și cu idea de ‘corectitudine politică’. De la ‘hai să scoatem din uz cuvintele care au fost folosite pentru a-i jigni pe ceilalți’ am ajuns la tot felul de aberații.
Exemple? Am scos ‘cioara’ din vocabular. Și foarte bine am făcut, numai că unii vor acum să-l scoată și pe ‘țigan’ în afara legii… Ce-o urmeze? O să le spunem ‘nemților’ ca sunt ‘Deutsch’?
Mai vreți? Cică limba română ar fi ‘romanică’. Adică de origine latină, nu ‘francină’! Și atunci de ce se supără doamnele noastre când li se spune că sunt muieri? De ce li se pare, unora dintre ele, că franțuzitul ‘femeie’ e mai elevat?

E o deosebire între numărul de mici pe care îl poate mânca fiecare dintre noi și sensul cuvintelor? Primul ține mai degrabă de biologia fiecărui individ iar al doilea de interacțiunile dintre cei care folosesc cuvintele?

Aha…

Păi nu s-o fi întâmplând cam același lucru și când e vorba de ‘drepturi’?
Indiferent de cât de divine or fi ele, noi suntem cei care le punem în practică.
Noi suntem cei care am construit – sau încercăm să ne racordăm la, civilizația euro-atlantică.
Poate că ar fi cazul să înțelegem că cercurile se pot învârti și invers. Că orice abuz de drept poate transforma un cerc oricât de virtuos într-unul vicios.

De la 1 Ianuarie până pe 15 Februarie 2018 Statele Unite au deja fost martorele a 18 incidente armate petrecute în școli, 8 dintre ele soldate cu morți sau răniți.
Să existe oare vreo corelație între dreptul de a poseda arme de foc – înscris în Constituția Americană, și numarul de decese prin împușcare?
Nici o armă nu poate omorî de una singură? Adică oamenii sunt cei care fac legătura dintre (numărul de) arme și victime? Și tot oamenii sunt cei care hotărăsc în ce condiții poate fi exercitat dreptul de a poseda arme? Dreptul, nu obligația…

De ce?

Și, mă rog, ‘de ce ne tot batem capul cu drepturile astea? Le respectăm și gata!’

Și ce ne facem când drepturile se bat cap în cap?
Când dreptul de a avea armă se bate cap în cap cu dreptul de a trăi? Cât mai întreg la trup și în suflet? Ce-o fi fost în inima părinților care își trimiseseră copiii la vreuna dintre cele 18 școali din America? Ce-o fi în inima celor care mai au copii în toate școlile din America?
Când dreptul de a ne exprima opiniile se bate cap în cap cu dreptul la demnitate individuală?
Când habeas corpus, adică exact dreptul la libertate și demnitate individuală a celor acuzați de autoritățile publice de săvârșirea unor fapte de natură penală, se bate cap în cap cu dreptul celorlalți la o viață normală? Cu dreptul celorlalti de a nu fi furați, violați sau uciși? Indiferent cum?

Quadratura cercului sau despre cum să faci din rahat bici.

Spuneam mai sus că e foarte ușor să transformi un cerc virtuos într-unul vicios și că sensul în care se învârtesc cercurile este dat de rezultanta interacțiunilor dintre oamenii care le pun în mișcare.
Acoperirea spuselor mele poate fi găsită în orice carte de istorie…

Ne trezim și noi odată?

treziti-va ma

 

Advertisement