”Tatăl are 40 de ani.
Ce vârstă va avea tatăl când băiatul va avea 18 ani,
știind că atunci când fiul s-a născut, tatăl avea 30 de ani?”

„Problemele din manualele de matematică de clasa I îi pun uneori în dificultate nu doar pe copii, ci și pe părinți sau alți adulți care îi ajută la teme. Deși la prima vedere problemele nu sunt foarte complexe, de multe ori sunt dificil de rezolvat pe înțelesul copiilor. În plus, pentru a ajunge la rezultatul cerut de problemă, elevii trebuie să parcurgă mai mulți pași, iar pe unii îi pot omite.
Una dintre problemele care îi pun în dificultate pe mulți elevi de clasa I sună în felul următor: Tatăl are 40 de ani. Ce vârstă va avea tatăl când băiatul va avea 18 ani, știind că atunci când fiul s-a născut, tatăl avea 30 de ani?
Cum se rezolvă corect problema
Deși pentru adulți poate părea simplu, problema trebuie rezolvată pe înțelesul copiilor. Mai întâi, trebuie să aflăm câți ani are băiatul în prezent, apoi peste câți ani va împlini 18 ani și abia apoi calculăm câți ani va avea tatăl atunci.
Rezolvare:
Câţi ani are băiatul în prezent?
40-30=10 (ani)
Peste câţi ani va avea băiatul 18 ani?
18-10=8 (ani)
Câţi ani va avea tatăl peste 8 ani?
40+8=48 (ani)
Copiii trebuie să înțeleagă că anii trec atât pentru părinte, cât și pentru copil în egală măsură, pentru a calcula rezultatul corect.”

Cică e plină lumea de analfabeți funcționali.

Hă? Ce e aia analfabet funcțional?
Suferă de analfabetism funcțional – și atunci nu poate funcționa la capacitate – sau e funcțional cu toate că e analfabet?!? Hotărăște-te…

„Ministerul Educației susține, într-o clarificare trimisă Edupedu.ro, că “nu există o definiție, un indicator sau o valoare asociate la nivel internațional a noțiunii de analfabetism funcțional”.”
Adevărul fiind că e cam greu să definești o chestie denumită cu ajutorul unui joc de cuvinte…

„Analfabetism funcțional este o noțiune care se referă la persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit. Mai precis, o persoană poate să reproducă verbal sau în scris un text, dar nu îl înțelege suficient pentru a-l folosi ca resursă în reușita unei acțiuni sau în performanță.”

Bine că s-au descurcat ăștia de la Wikipedia…

Și ce legătură e între problema cu care ai început postarea și analfabetismul funcțional?

‘Nu reușeste să ‘exploateze eficient’ informațiile conținute în textele pe care le citește?
Informațiile conținute în instrucțiunile pe care le primește atunci când îi este încredințată o sarcină?!?’

Sau ‘Nu știe să formuleze niște instrucțiuni ‘operaționalizabile’?!?’

Orice copil normal face o socoteală simplă.
Cât avea tac-su când i s-a născut plodul? 30 de ani?
Ce tre’ să aflăm? Cât o să aive tac-su când o ajunge plodu’ la majorat? Dacă nu moare până atunci?
Mare rahat. 30 cu 18 face 48. Cam puriu…

Dacă lași copiii să socotească în felul acesta, ei nu vor înțelege că timpul trece la fel de repede pentru toată lumea. Că un an e la fel de lung pentru ei cât este și pentru părinții lor.

Pe bune?!?

Nu cumva analfabetismul ăsta disfuncțional apare mai ales datorită faptului că prea mulți dintre profesori se cred mult mai deștepți decât elevii lor?
Că prea mulți dintre cei care au avut norocul să primească o educație formală confundă informația memorată – mai ales pe cea memorată de ei – cu deșteptăciunea?
Confundă informația acumulată (osificată?!?) cu capacitatea de a folosi informația accesibilă?

Dacă v-ați apucat deja să zâmbiți subțire…
Ăsta n-a înțeles nimic! S-a plimbat degeaba prin școală… N-a priceput că mintea e ca un mușchi. Care trebuie antrenat de mic. Și că degeaba te apuci la bătrânețe să mai înveți mersul pe bicicletă… N-o să mai fii niciodată în stare de performanță!

Ce-am înțeles eu?
Din școală și din viață?

Că oamenii au inventat mai întăi lucrurile importante. Și mai apoi scrisul. Ca să țină minte… Să nu mai fie nevoiți să reinventeze tot felul de chestii. Rezolvate deja de străbunii lor.
Că oamenii care s-au crezut deștepți au sfârșit prost. Mai prost decât ar fi ajuns dacă și-ar fi cunoscut lungul nasului…
Și că oamenii capabili să facă lucruri sunt cel puțin la fel de importanți ca cei capabili să scrie despre lucrurile alea. Cu toate că oamenii care fac sunt mai mulți decât cei care scriu! Pentru simplul motiv ca un om care face pâine poate hrăni un număr limitat de guri pe când o rețetă pentru pâine poate fi citită, după ce va fi fost scrisă, de un număr infinit de ochi!