Not entirely correct since our ability to effect change is limited by time and ‘the laws of physics’ …but this shouldn’t stop us from trying!
Choices
A incercat sa construiasca capitalismul in Romania si n-a reusit dupa cum nici parintii sai n-au reusit sa construiasca socialismul.
N-a mai rezistat asa ca a plecat pe alte meleaguri.
Dar nu s-a scarbit atat de tare incat sa nu-i mai pese si sa nu se mai uite inapoi.
Ne-a lasat mostenire o radiografie foarte exacta.
Iar acum, la ceva mai mult de patru ani distanta, radiografia asta este inca si mai actuala, daca se poate asa ceva, decat atunci cand a fost facuta.
Cum procedam?
Plecam cu totii? Si atunci cine mai stinge lumina?
Sau intelegem o data pentru totdeauna ca ‘Batrinii’, ‘Pamantul’ si ‘Credinta’ nu pot face totul. Ei s-au straduit si ne-au pus la dispozitie roadele muncii lor. Atata au putut! De acum incolo e treaba noastra. Degeaba ne vaicarim sau dam vina pe celalalt.
“Rostul” nu este ceva care poate fi mostenit la nesfarsit. El trebuie luat cu grija de la ‘Batrani’ si reconstruit de fiecare data folosind cu ‘Credinta’ toate resursele pe care ‘Pamantul’ acesta generos ni le pune la dispozitie.
Ne uitam in jur sa vedem pe ce putem pune mana ca sa ne apucam de treaba si pe cine ne putem bizui? Daca da atunci primul pas, adica cel mai greu, catre iesirea din rahat este ca si facut.
Ii chemam inapoi si pe cei care au plecat dar carora inca le mai pasa si care au invatat cate ceva pe acolo pe unde au fost? Ce bine ar fi, in cazul asta am iesi si mai repede la liman.
Ne opreste cineva?
Adica altcineva in afara de temerile noastre?
Se spune ca ‘banii rai ii gonesc de pe piata pe cei buni’.
Expresia e mai veche (de pe vremea cand monezile de aur nu aveau zimti si fiecare pilea din ele dupa voia inimii) si semnifica faptul ca daca cineva pune pe piata marfa ‘proasta’ si ieftina toti ceilalti comercianti sunt nevoiti sa faca si ei acelasi lucru, ATATA TIMP CAT CONSUMATORII ACCEPTA ACEST LUCRU. (Daca nu ar fi suficient de multi cei care sa accepte varianta mai putin performanta a marfii respective, adica daca nu ar fi existat piata pentru ea, acea marfa nu ar mai fi fost propusa deloc, nu?)
Aici este intr-adevar o problema. Consumatorii, cel putin la inceput, s-ar putea sa nu aibe cum sa isi dea seama ca marfa e ‘proasta’. In cazul ‘galbenilor’, de exemplu, aveai nevoie de o balanta pentru a-ti da seama daca au fost piliti sau nu, nimeni nu era atat de nebun incat sa-i pileasca astfel incat sa lase urme vizibile cu ochiul liber…
Dar piata reactioneaza pana la urma.
Fie marea majoritate a comerciantilor se aliniaza si se aprovizioneaza si cu marfa mai ieftina fie marfa respectiva este atat de proasta incat cumparatorii isi dau seama ca in realitate e prea scumpa si incep sa o refuze.
Sa vedem acum ce se intampla pe piata asigurarilor din Romania.
“Încrederea în companiile de asigurări este la un nivel minim, recunosc managerii din domeniu. Ca să facă uitate scandalurile, reprezentanţii companiilor s-au plimbat joi cu bicicletele împodobite cu baloane, prin centrul Bucureştiului. Brokerii şi asiguratorii au ieşit printre şoferi pentru a mai spăla puţin din imaginea stricată de unele companii de asigurări certate cu legea.Încrederea în companiile de asigurări este la un nivel minim, recunosc managerii din domeniu. Ca să facă uitate scandalurile, reprezentanţii companiilor s-au plimbat joi cu bicicletele împodobite cu baloane, prin centrul Bucureştiului. Brokerii şi asiguratorii au ieşit printre şoferi pentru a mai spăla puţin din imaginea stricată de unele companii de asigurări certate cu legea.”
Cu alte cuvinte comerciantii au inteles in sfarsit ca macar o parte dintre clienti au inteles ca li se vindeau, cam de multisor, galbeni piliti atat de tare incat nu prea mai valorau mare lucru.
Si cam ce urmeaza sa se intample?
Ce spune omul asta aici poate fi interpretat in doua feluri.
Fie ca Astra ar putea sa majoreze preturile sale cu 10-20% si respectiv cu 50%, bineinteles daca campania sa de rebranduire, ar avea succes fie ca primele de asigurare ar putea creste pe intreaga piata cu aceste procente tocmai pentru ca Astra, si alte companii, nu vor mai propune polite ‘ieftine’ (si proaste).
Aceasta a doua varianta ridica o problema.
De ce ar majora celelalte companii primele atat de mult?
Doar pentru ca pot? Asta inseamna comportament monopolist si exact genul asta de atitudine a marilor jucatori permite aparitia pe piata a unora care promit marea cu sarea fara sa fie in stare sa isi acopere promisiunile.
Sau nici macar ele, ‘companiile serioase’ nu faceau o calculatie corecta de pret, adica isi asumau si ele riscuri prea mari?!? Si de ce ar fi facut asta? Doar pentru a ramane pe piata?
Ambele variante ridica o problema majora.
De ce firmele serioase si asociatia patronala in domeniu nu si-au avertizat mai devreme clientii?
Si daca au facut-o atunci noi, consumatorii, de ce am dormit in cizme?
Sau poate ca piata asta nu este cu adevarat libera?
Adica una in care informatia sa circule liber, pentru ca pana la urma asta este definitia unei piete libere, nu?
Politica a fost o arta si ar trebui sa revina la acea stare.
Din pacate materialitatea vietii cotidiene a pervertit atat conceptul de arta cat si pe cel de politica.
Arta a inceput sa fie inteleasa ca o activitate umana generatoare de frumos iar politica ca pe o actiunea de a reusi intr-un fel sau altul sa ajungi in capul bucatelor pentru a le imparti dupa bunul tau plac.
Daca ne uitam cu mai multa atentie observam totusi ca adevaratii artisti sunt cei care reusesc sa aduca in spatiul public idei sau interpretari noi, care reusesc sa depaseasca obisnuitul pentru a gasi ceva diferit de ceea ce stiam pana atunci. Cu alte cuvinte arta consta in a a gasi o metoda acceptabila pentru a sparge limite considerate pana atunci a fi inexpugnabile.
Tot asa adevarata politica este arta de a pastra impreuna pe membrii unei comunitati, a asigura unui polis cadrul social in care acesta sa poata supravietui. De fapt treaba politicianului consta in a face in asa fel incat sa-i convinga pe locuitorii unui polis sau pe cetatenii unei tari ca le este mai bine daca se ajuta unul pe celalalt decat daca se lupta unul cu celalalt.
O alta formulare ar fi ca misiunea politicianului este sa puna la dispozitia locuitorilor unui polis/cetatenilor unei tari un spatiu social in care acestora sa le fie mai bine atunci cand colaboreaza decat atunci cand incearca sa se insele intre ei.
Iar latura artistica a politicii consta tocmai in faptul ca politicianul de adevarat succes este acela care lasa spatiul respectiv sa se organizeze singur, politicianul intervenind doar pentru a extrage/neutraliza pe cei care rup urzeala firii firii si abtinandu-se de fiecare data cand este tentat de a spune cuiva ce sa faca.
Sau cel putin asa interpretez eu citatul acesta din Lao-tzu :
Revederea acestui filmulet mi-a readus in minte o mare nedumerire:
Nu cumva Marx este un urmas intarziat al lui Platon?
Varianta originala a povestii se termina altfel.
Platon sustine ca cel care a cunoscut deja adevarul are obligatia de a le deschide ochii fostilor sai colegi, chiar folosind forta daca acestia nu se lasa de buna voie condusi spre lumina.
Tocmai din cauza acestei ‘obligatii’ resimtite de amandoi stau si ma gandesc daca nu cumva de la Platon a imprumutat Marx convingerea ca ‘avant-garda clasei muncitoare’ (patidul comunist) are ‘menirea’ de a-i conduce pe proletari in paradisul terestru, chiar si impotriva dorintei lor…
In ceea ce priveste ‘realitatea’… ambele lumi sunt la fel de reale…in primul rand pentru ca existenta lor nu poate fi pusa la indoiala dar mai ales pentru ca nimic nu este cu adevarat real pana cand nu este luat la cunostinta de un subiect cunoscator.
Simpla existenta unui obiect sau a unui fapt nu ii confera acestuia statutul de real, ele devin reale abia dupa ce existenta lor a fost certificata prin observare de catre o entitate constienta. (de fapt constienta de constiinta sa, e nevoie de o entitate care se poate dedubla, care isi poate spune siesi ‘i-a uita-te ce chestie se intampla aici!’)…
Cititi articolul asta: http://printreranduri.eu/2014/03/despre-efectele-internetului-asupra-copiilor
Apoi ganditi-va cine porneste televizorul cand ajunge acasa, cine sta logat tot timpul la internet si cam cat timp mai petrecem noi, parintii, interactionand semnificativ cu copii nostri!
Maturizarea asta e o treaba destul de complicata.
Copiii mici reactioneaza emotional la ceea ce li se intampla.
Pe masura ce invata sa vorbeasca parintii lor le impun tot felul de reguli si respectarea acestora ii transforma in fiinte din ce in ce mai rationale.
La inceputul adolescentei, adica exact atunci cand li se pare ca au inteles tot si ca nu mai au nimic de invatat, se comporta ca niste mici robotei. Asa se explica atat ‘cruzimea’ cat si inflexibilitatea lor.
Abia mai tarziu, cand isi dau seama ca cele mai multe dintre regulile facute de oameni sunt relative – spre deosebire de cele naturale, care sunt absolute – incepe cu adevarat procesul de maturizare.
Abia atunci cand incep sa inteleaga ca nu e bine sa te lasi prada impulsurilor de moment dar ca nici ratiunea golita de orice sentiment nu este suficienta pentru a naviga printre stancile destinului.
Si de fapt niciodata nu ne maturizam pe deplin, niciodata nu reusim cu adevarat sa mentinem un cat de cat echilibru intre emotiile care ne trag dintr-o parte intr-alta si ratiunea care ne spune tot timpul ca nu avem destule date pentru a lua o hotarire definitiva.
Robert Prechter, a market analyst who has correctly called all the ‘hiccups’ in the financial market, has crossed economy with sociology and came up with the concept of socionomics.
The idea is that behind all that is happening in the human realm lies something he calls ‘the social mood’ and if we want to understand what lies in store for us we’d be better off trying to figure out the changes in this mood rather than doing complicated econometric calculations or social forecasting.
Maybe not very scientific but he was spot on in his predictions – up to now, anyway.
According to his method this piece if news is akin to a new dawn: “The minibar may soon be extinct in most hotel rooms as guests spend more time in the lobby than in their rooms” (The most attentive among you will notice that I left out ‘experts say’ – because I feel that over reliance on ‘expertise’ is one of the explanation for what has happened – but this is another, even if closely related, topic)
Why?
First of all because ‘hotel dwellers’ are very good predictors of socio-economic trends, they tend to have more resources and be more involved in significant decision making processes than the regular Joe.
Secondly because the main thing that let the last crises happen was a strange disconnection between those who made the most significant economic and political decisions and those who had to suffer them. Things happened as if those at the driving wheel were convinced that they could pursue their individual goals (getting rich and powerful) regardless of the consequences their behavior inflicted on the rest of the people.
Even stranger is the fact that too many of the rest of us validated that attitude by copying it. Remember that the financial meltdown started when people in the US could no longer service the huge debts they (irrationally we consider now) piled upon their most prized possessions, their own houses? And people did that exactly because they foolishly tried to mimic ‘the life style of the rich and wealthy’!
Thirdly, by being a ‘divergence’ this is a very powerful signal.
Let me be a little more specific. In ‘technical market analysis’ a divergence happens when the price of something trends in one direction while one or more ‘indicators’ trend in the opposite one. Usually a divergence is a reliable signal that the price will soon change its trend also.
In this case the ‘price’ is the general attitude of the people towards everything. Before 2007 carelessness was the norm, ‘live today as if it were your last’. Prices were paid, no questions asked and everybody retreated to their gilded dens to savor they prey. People left the city centers where individuals of different extractions lived intermingled and together with small businesses and shops and congregated in walled in communities in the suburbia where the population is self segregated according to various criteria – money first and ethnicity, ‘alternative life styles’, etc. on a second level. Strangely enough social life in quite a large number of these communities is almost inexistent, the inhabitants coming and going without noticing their neighbors. Meanwhile the size of the housing units grew without any real reason since the number of the family members living together has shrunk. The size of the cars used for commuting also grew because ‘bigger cars are safer’ – another strange development since while indeed bigger cars are somewhat safer there are some more efficient ways of increasing overall safety: public transport, rail, defensive driving…
The indicator is the attitude of the ‘hotel-dwellers’ – who, as I mentioned before, are a very interesting cross section of the society. During the bubble years we have witnessed the apparition of the room service – the mighty didn’t want to mingle with the less fortunate, he wanted his whims to be privately catered for – and the mini-bar – the ‘less fortunate’ wanted to enjoy the same perks, couldn’t afford the price so had to settle for less variety.
‘Conventional wisdom’ has it that the advent of technology would have enforced that trend, with wireless connectivity at his disposal why would a hotel guest already hooked up to FB, Netflix and the Cloud ever come out of his room except maybe to go to his business meetings, the beach or the gym?
And here we have a ‘divergence’ gaping at us: while the society at large is trying desperately to resume ‘business as usual’ “People are migrating out of their rooms rather than being in the rooms,” !
Several things might have contributed to this. Some of the hoteliers reduced the area covered by free wireless to the lobby area to lure their guests out in the open where they could be enticed to buy other services, the ‘technology’ became so affordable as to become accessible to the cost conscious, etc., etc., but the essential thing is that public attitude is changing.
Now we’ll have to wait and see where this incipient change in ‘the social mood’ will take us to.
PS. By clicking his picture you’ll get to a very interesting interview of Bob Prechter. The most interesting part starts at 15:00 where he discuses how people look up to the government for a solution.




