Archives for posts with tag: confuzie

Alegerile pe care le facem fiecare dintre noi sunt extrem de importante.

Trei oameni au plecat de acasa din proprie initiativa si au facut mult mai mult decat cateva sute care se asteptau unii pe ceilalti.

“Cu trei ca ei faci breakingnews.
Cu trei sute ca ei n-am fi chiar fiii ploii.
Cu trei mii ca ei ar pâlpâi o speranţă.
Cu trei milioane ca ei am fi ce ne place să credem că suntem.”

Lelia Munteanu, Gandul

Cine ne opreste sa facem si noi ca ei?
Sa identificam problemele din jurul nostru si sa le rezolvam fara sa ne impinga cineva de la spate?
Tocmai pentru ca este vorba de chiar viata noastra, nu?

Orice incepator in ale managementului stie ca echipele sudate, ale caror membrii se cunosc si se respecta intre ei, fac fata mult mai bine provocarilor. Chiar si celor care apar pe neastaptate sau, mai degraba, in mod deosebit celor care apar pe neasteptate.
Cei trei, Gheorghe Trif, Gheorghe Giurgiu şi Argentin Toader, sunt membrii unei comunitati sudate, buni cunoscatori ai mediului in care isi desfasoara activitatea si animati de spiritul de autonomie specific celor invatati sa isi poarte singuri de grija; lor si comunitatii din care fac parte.
Faptul ca structurile care ar fi trebuit sa-i gaseasca rapid pe accidentati  nu au reusit acest lucru este un semnal ca cei care le populeaza nu constituie echipe cu adevarat functionale.
Sa fie aceasta oare o consecinta a faptului ca foarte multi dintre acestia au ajuns acolo ca urmare a unor ‘numiri politice’?

Acelasi manager incepator stie la fel de bine cat este de important ca informatia sa curga firesc intre cei implicati intr-o actiune comuna. Se pare ca nu a fost cazul.
Partea mult mai proasta este ca informatia nu circula firesc in interiorul intregii societati romanesti. ‘Clasa politica’ afla tarziu realitatile din teren iar populatia aproape niciodata tot ce se intampla. Cititi raportul asta al ActiveWatch si va lamuriti.
Poate credeti ca presa scrisa este de mai mult ajutor.
“Cei care au murit de frig în Munţii Apuseni sunt victime ale unui sistem politizat în care cei care ştiu să-şi facă bine meseria sunt daţi la o parte, pentru a le face loc celor care au rude sau prieteni în partidele aflate la putere. Nimic nu se cumpăra la voia întâmplării în instituţiile de stat din România, fiindcă toate contractele trebuie să aducă venituri şi la partid.”

Sabina Fati, Romania Libera

O radiografie cat se poate de exacta. Din pacate autoarea nu merge suficient de departe cu analiza sa. Citind restul articolului un cititor neavizat ramane cu impresia ca singurul lucru care ne mai ramane de facut este sa scapam cumva de ‘Ponta’ si gata, intram in Schengen, laptele si mierea incep sa curga pe strazi iar cainii cu covrigi in coada incep sa roiasca din nou printre noi.
Trebuie sa intelegem odata ca situatia cu care ne confruntam acum, cea descrisa atat de bine de Sabina Fati, se datoreaza faptului ca intreaga clasa politica s-a indepartat de restul societatii. Nu este ‘opera’ unui singur partid/coalitie si nu poate fi rezolvata doar prin simpla indepartare a cuiva/catorva de la putere si inlocuirea lui/lor cu altii ‘mai cinstiti’.
Atata timp cat “Preşedintele exercită funcţia de mediere…… între stat şi societate.”, adica cu alte cuvinte atita timp cat statul va fi vazut/inteles/conceput ca fiind separat de restul societatii si nu ca parte integranta din ea nu se va putea vorbi despre o colaborare fireasca intre toti membrii societatii.
Cei care fac parte din clasa politica sau din administratie se vor crede deasupra tuturor celorlalti iar oamenii ‘de rand’ ii vor percepe pe primii ca pe un fel de asupritori. Iar chestia asta are niste implicatii cat se poate de practice si de directe.
Taxele nu sunt intelese ca niste cotizatii la un fond comun ci ca niste biruri colectate de un stapan venetic. In conditiile astea platitorii incearca sa ii fenteze cat mai tare pe colectori iar cei care gestioneaza banii se comporta in modul descris de Sabina Fati.

Si uite asa revenim la importanta alegerilor individuale. Simpatiile politice sunt una, inregimentarea politica pana acolo unde discernamantul individual e pus in paranteze este cu totul si cu totul altceva. Mecanismele democratice nu vor fi cu adevarat deblocate pana cand nu ne vom asuma cu totii libertatea individuala. In primul rand pe cea de gandire.

Doar astfel vom putea intelege pe deplin discursul tinut de Traian Basescu la intalnirea cu delegatia AMCHAM in 2011:
“Şeful statului a continuat exemplele cu firmele de contrucţii care cer ministerelor facturi cu 50% mai mari decât în mod normal, cu complicitatea consultanţilor. „Sectorul privat să iasă din ipocrizie. Statul are un partener, nu poate fi corupt singur. Cel mai comod pentru sectorul privat este să critice statul, dar este esenţială asumarea de către ambele părţi”, a completat Băsescu.

Ar fi cazul sa ne lamurim o data ca daca o mai tinem mult asa ne vom taia de tot creanga de sub picioare si asta nu e bine de loc.
Vrancea atat asteapta.

“Cu cifre se poate dovedi orice”, depinde pe care le alegi.

Cât economiseşte lunar un român?

Conform unui raport intocmit de Erste si mentionat de RFI 40 de Euro pe luna, extrem de putin fata de cei 181 economisiti de un austriac generic.

Or fi comparabile aceste doua cifre?

Pentru un bancher, da. Pana la urma pe acesta il intereseaza cati bani se economisesc intr-o economie si intensitatea cu care acest fenomen are loc, adica exact numarul de unitati monetare pe cap de locuitor. Pe el nu il intereseaza ca suma economisita reprezinta 5 sau 50% din venit, pe el il intereseaza doar suma absoluta – cea pe care o poate comisiona in fel si chip si pe care, o data ‘capturata’ sub forma de depozit, o poate de mai departe sub forma de credit. Sau invers, cam ce volum de credite poate absorbi o tara in functie de capacitatea locuitorilor ei de a economisi – adica de a rambursa credite.

Dar ce impact are stirea asta asupra unui cititor neavizat sau neinteresat de industria bancara? Sincer sa fiu nu stiu, nu am pretentii de Mafalda. Stiu doar ce impact a avut asupra mea: Cat neprofesionalism din partea jurnalistului care a preluat informatia de la Erste si gata. Nu a incercat sa inteleaga ce se ascunde in spatele stirii, nu a profitat de ocazie sa ‘sape’ mai departe!

Sa vedem ce putem afla daca raportam sumele economisite la doi parametri extrem de utilizati: PIB-ul pe cap de locuitor in cifre absolute si cel corelat cu puterea de cumparare.

Romania: 40 de Euro/luna economisiti, adica 54$, 7943 $/locuitor sau 16 518 $ PPP/locuitor.

Austria: 181 de Euro/luna economisiti, adica 244.5$, 47 226 $/locuitor sau 44 618 $ PPP/locuitor.

Trecerea de la dolari absoluti la dolari PPP (purchasing power parity) se face calculind suma necesara pentru a cumpara acelasi cos de produse si servicii in diverse tari. Din pacate aici iar avem de a face cu influenta metodologiei de calcul asupra rezultatului. Un roman care locuieste la oras si care are o masina (costa la fel in Austria si in Romania), cumpara combustibil (aproximativ acelasi pret in ambele tari) se imbraca la mall (preturile sunt iarasi comparabile) si  mananca de la Mega Image are o structura a cheltuielilor mult mai apropiata de cea a unui austriac decat un roman care locuieste la tara si se deplaseaza cu bicicleta. In schimb pentru austrieci aproape ca nu este nici o diferenta intre cele doua cazuri.

Sa impartim acum sumele economisite la venituri:

Romania: 54*12= 648 $/an adica 8.16 % din venitul absolute sau 3.9% din venitul ‘comparabil’.

Austria: 181*12= 2172 $/an adica 4.6 % din venitul absolut sau 4.9% din venitul comparabil.

Parca a inceput sa rezulte cu totul si cu totul altceva, nu? 

Dar n-am terminat inca. Economisirea poate incepe abia dupa ce individul si-a satisfacut necesitatile absolute. Adica abia dupa ce te-ai saturat, ti-ai platit chiria si detergentul te poti gandi daca sa te duci la film sau ce camasa sa iti cumperi: scumpa, ieftina, de loc…

Si dupa cum am mentionat mai devreme pentru romanii de la oras costurile sunt foarte comparabile cu cele din Austria doar ca veniturile, chiar daca sunt mai mari decat cele ‘de la tara’, ajung abia la jumatatea celor austriece.

Si atunci? Ce rost a avut articolul din RFI?

 

 

 

 

 

Alin Brendea face o analiza foarte pertinenta (http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/modelul-economic-in-romania-o-himera-148127.html) a modelelor economice care au fost vinturate prin Romania post revolutionara dupa care le pune fata in fata cu modelul polonez.
In continuare face o succinta comparatie intre efectele practice aparute ca urmare a aplicarii acestor modele teoretice iar la final da drumul, cu candoare, urmatoarei fraze:
” Schimbarea mentalității este un element fundamental pentru a spera ca diverse modele să devină productive și în spațiul românesc.
Această schimbare nu poate începe decât de sus în jos, de la vârful piramidei societății. Fie că vorbim de legi bine gândite și aplicate, care să inducă fiecărui individ valori economice corecte, fie că vorbim de afaceri de anvergură deschise publicului, care să ofere satisfacție financiară și un model economic de urmat.”
Din cite ne spune noua intelepciunea populara pestele de la cap se impute dar se curata de la coada.
A astepta ca mentalitatea sa se schimbe de sus inseamna a cauta un ‘tatuc’ in spatele caruia sa te ascunzi. Cred ca ar fi mult mai bine ca fiecare dintre noi sa ne vedem de treaba, in mod cinstit, iar cu prima ocazie sa ne ducem la vot cu gindul de a alege o conducere care isi propune sa ne lase in pace si nu una care ne promite ca ne va rezolva ea toate problemele.
Pina la urma e mai bine sa dormi asa cum iti asezi tu decit asa cum crede altul ca ar trebui sa fie culcusul tau.