I just googled ‘sea sparrow images’ trying to check the identity of a bird and I got this….

David Simon, the executive producer of the Wire, has reached the conclusion that “There are now two Americas. My country is a horror show!” and then starts to discus the situation from a rather Marxist point of view. He is both right and wrong.

He is right about the world becoming too polarized for it’s own good but I don’t think he understands how capitalism and the free market really work. Nevertheless he is right when saying that the western economy took of when the existence of considerable discretionary income created a huge solvent demand for goods and services.
And it’s exactly the disappearance of that discretionary income that is pulling in the reins on the economy right now. But the solution is not to increase the minimum wage but to open the market in earnest. In other words we shouldn’t make McDonald’s pay more its employees but somehow make it possible for those employees to quit their jobs at McDonald’s and open some new businesses of their own.

Interesanta asocierea asta de termeni: “Prin cultură şi credinţă la libertate”.
– cultura: cunostinte/informatii adunate in timp si devenite bun comun pentru un anumit grup de oameni
– libertate: stare de relativa autonomie a indivizilor care compun un anumit grup, care stare ofera intregului grup o mai mare capacitate de adaptare si deci de supravietuire. De remarcat ca ‘libertatea’ tine atat de organizarea interna a grupului cat si de ‘pshologia’ indivizilor
– credinta: stare particulara a psihicului individual cu privire la prevalenta anumitor valori asupra altora si/sau cu privire la imanenta anumitor lucruri ce va sa se intample indiferent de orice altceva. In general ‘credinta’ are tendinta de a se generaliza in cadrul unui grup, conferindu-i acestuia coerenta si stabilitate dar in acelasi timp fiind capabila de a intarzia procesele adaptative.
In principiu primele doua sunt direct proportionale, pe masura ce una dintre ele creste apar conditiile pentru cresterea celeilalte in timp ce a treia este invers proportionala cu primele doua. Chiar daca credinta ofera un anumit confort pshihologic in situatii de incertitudine aceasta este de obicei abandonata pe masura ce cultura acumulata creste, indivizii acced la libertate, si-o asuma si, foarte important, ajung la concluzia ca libertatea lor nu valoreaza nimic fara libertatea celorlalti. De multe ori pierderea credintei este privita ca fiind un lucru rau, care ar putea duce la ‘pierderea busolei’, atat la nivel individual cat si de catre intregul grup.

Pana la urma probabil ca asta este examenul de maturitate al societatilor umane. Supravietuirea lor, ca grupuri capabile sa isi conserve identitatile culturale, depinde de modul in care sunt capabile sa isi asume libertatea in asa fel incat momentul in care dispare credinta sa nu coincida cu momentul pierderii coerentei grupului. Probabil ca asta tine de ceea ce se intampla in mintea fiecaruia dintre cei implicati si apoi de modul in care toate aceste ‘intamplari’ se tes intre ele. Banuiala mea este ca respectul pentru celalalt – care sta de fapt si la baza credintei crestine ca Dumnezeu l-a facut pe Om dupa chipul si asemanarea sa, deci fiecare individ/imagine a lui Dumnezeu este demn de acelasi respect ca si Domnul – poate si trebuie juca rolul hotaritor in aceste momente.

Even though I call myself a ‘feminist of sorts’ there is a side of feminism that I don’t understand/like.

“Michelle Obama took a fashionably shod toe and dipped it into her husband’s efforts to address the nation’s higher-ed gap, the move was greeted by some feminists with a relieved, “It’s about damn time!” “

For those of you who don’t care much about American politics she was just giving a speech about the importance of getting a solid education.

My problem lies with how some feminists choose to react to her behavior as First Lady:
“she dropped in the line that “at the end of the day, my most important title is still mom-in-chief.” Much of the nation may have been charmed; feminist commentators, not so much. “Why does mom-in-chief have to be the most important thing this strong, vibrant woman tells us about herself as she flexes the strange but considerable power of the office of first lady?” Emily Bazelon lamented on Slate.”

Why do some of the feminists feel they are entitled to tell others how to think or how to behave?
I still nurture the notion that true feminism is about empowering women to make their own choices, not to simply herd them in another pen.

Image

4 Decembrie 2013 Recital Harry Tavitian la ARCUB in cadrul Festivalului de Muzica Veche

De unde provine anticapitalismul intelectualilor?

http://www.revista22.ro/un-caz-o-tema-o-carte-mentalitatea-anticapitalista-13697.html

Pentru cei ce incearca sa inteleaga ce se intimpla in jurul lor aceasta este o intrebare a carui raspuns are o importanta deosebita si tocmai acest lucru face ca intrebarea sa fie foarte tentata.

Pentru ca orice tentativa de raspuns trebuie sa inceapa de undeva voi incepe cu o marturisire: inca nu am citit cartea lui Mises si ma simt ca un copil care il asteapta pe Mos Craciun: librarul din colt mi-a promis ca mi-o va aduce miine. Voi incerca totusi sa purced fara sa tin cont de acest handicap.

Asta nu inseamna ca voi refuza portiunea de drum deja destelenita si voi alege a doua varianta propusa de Nozick, cea care face apel la starea comuna de fapt in care se afla intelectualii unui ‘loc’ si care se obiectiveaza comportamental in functie de particularitatile fiecaruia dintre ei.

Ca sa mergem mai departe mi se pare esential sa fac o clarificare: ce inseamna pentru mine un intelectual. Am ramas cu aceasta nevoie de pe vremea cind am dat examen la Politehnica si am fost intrebat de un coleg de liceu care ‘dadea’ la Universitate daca stiu ca “in sfarsit numarul inginerilor l-a depasit pe cel al intelectualilor”.

O definitie foarte inclusiva ar fi ca un intelectual isi justifica, siesi, existenta prin aceea ca isi foloseste cu preponderenta, constient si pe cit de bine poate, facultatile cognitive si doar accesoriu pe cele fizice. Ca sa fiu mai explicit am sa va povestesc o intimplare. Prima mea slujba dupa terminarea facultatii a fost la o fabrica de utilaj minier. Tot felul de fierotenii mari care erau prelucrate, montate, incercate, demontate la loc, transprtate pina la gura minei, carate prin strafundurile pamintului in circa oamenilor si montate la loc acolo, pe intuneric, pentru ca altfel n-ar fi incaput prin galeriile si saritorile care alcatuiesc acel univers mirific unde cirtitele umane contribuie decisiv la civilizatia noastra tehnologica. In conditiile astea destul de dure a aparut zicala: “Daca nu merge nu forta, ia un ciocan mai mare”. Dupa ce au trecut primii trei ani de munca, stagiatura, m-am mutat de acolo si am inceput sa lucrez, in ‘meserie’, la un stand de proba pentru motoare. Cu totul si cu totul alta chestie. Halate albe, curatenie, scule de ultima generatie, ingineri si muncitori in proportie aproape egala, mai toti de aceeasi virsta: mincam impreuna in pauza, mergeam impreuna la bere in delegatii…Exact asa cum ar trebui sa fie. Dupa vreo trei luni aveam de montat o piesa mai mare si destul de grea. In timp ce ne straduiam cu totii sa o punem pe pozitie n-am eu ce face si arunc asa, din ‘off’: “Daca nu merge nu forta, ia un ciocan mai mare!” In timp ce toti ceilalti se tineau de burta din cauza risului Stelica, un muncitor foarte tinar, la 28 de ani, pentru categoria pe care o avea, a cincea, se intoarce spre mine, rizind si el: “Cu capu’ dom’ inginer, cu capu’, nu cu forta”.

In practica se pare ca aceast barem este considerat a fi prea ingaduitor si se foloseste mai degraba unul care permite accesul in aceasta tagma doar acelora care indeplinesc simultan doua criterii: sunt recunoscuti ca atare de suficient de multi dintre cei care se bucura deja de acest statut si sunt destul de convingatori in eforturile lor de a parea dezinteresati de ‘partea materiala a problemei’.

Prima definitie e atit de larga incit ii face pe puristi sa strimbe din nas iar a doua, la extrema opusa, e atit de restrictiva incit lasa pe dinafara categorii vaste: pe mine, ca resprezentant al ‘intelectualitatii tehnice’ (?!?), pe membrii profesiunilor liberale, pe functionari dar mai ales pe antreprenori adica exact pe cei care tin in functiune, prin forta gindurilor lor, economia.

Cu alte cuvinte e cam greu sa ne lamurim pe calea definitiilor.

Sa incercam altceva.

“Intelectualii sunt principalii agenţi prin care ideile intră în lume”. Aha! „Bune sau proaste, ideile dau direcţia şi ritmul istoriei”. Adica ideile sunt cele care schimba, treptat sau dintr-o data, lumea in care traim iar intelectualii sunt cei care pastoresc ideile.

Proverbiala Luminita a inceput sa pilpie la capatul tunelului.

Dar ca sa intelegem cu adevarat semnificatia din spatele umbrelor lasate (si) de aceasta luminita, precum si ca un inceput de raspuns la intrebarea complementara De ce in „Estul postcomunist, …, intelectualii – mai ales cei publici şi de calibru – sunt cu precădere procapitalişti?” sa facem observatia prealabila ca transformarile sociale declarat revolutionare din `89 au fost primele revolutii din istorie care au avut ca motor forte ‘banuite’ a fi de dreapta si ca frina tocmai segmentul de extrema stinga al societatii. Chiar si Hitler, daca il putem numi pe acesta revolutionar, a confiscat puterea pornind de pe o platforma politica declarata a fi de stinga – national socialismul de trista amintire.

Deci intelectualii sunt ‚pastori ai ideilor’ iar ideile sunt cele care aduc schimbarea. Pe cale de consecinta logica (precum luminita feroviara care se apropie de noi pe sine iar noi nu ne putem feri de ea pentru ca suntem in tunel) intelectualii, ca niste pastori profesionisti ce sunt, au menirea de a incerca sa mentina societatea permeabila la schimbare, adica sa o pastreze receptiva la idei, la nou.

Un scurt apel la istorie. Doctrinele politice au fost despartite la inceput, si au ramas inca asa in SUA, intre conservatoare si liberale. Iar cei ce se declarau a fi intelectuali au fost intotdeauna de partea liberalismului, indiferent daca acesta a fost de stinga – pina nu demult – sau de dreapta – acum de curind, de cind cei ce vor sa pastreze cu cerbicie status-quo-ul, si cu alte cuvinte sunt conservatori, se clameaza din toata puterile a fi de stinga.

Bine, bine, liberali. Dar de ce anticapitalisti?

Eh, n-am apucat eu sa citesc cartea lui Mises dar am citit despre el. „Mises extended Austrian marginal utility theory to money, which, noted Mises, is demanded for its usefulness in purchasing other goods rather than for its own sake”

http://www.econlib.org/library/Enc/bios/Mises.html. Cu alte cuvinte Mises e de parere ca oamenii acumuleaza bani doar pentru ca acestia le ofera posibilitatea de a cumpara diverse lucruri si nu pentru bucuria de a-i poseda. Parerea lui. Daca e sa il credem pe Max Weber (Etica Protestanta si Spiritul Capitalismului) situatia e chiar pe dos. Capitalismul ar fi luat cu adevarat avint abia cind oamenii ar fi incetat a mai arunca banii pe prostii – in sensul lui Veblen – si ar fi inceput sa ii stringa tocmai pentru ca numarul banilor agonisiti ar fi masurat ‚trecerea’ de care de care se bucura posesorul averii respective in fata lui Dumnezeu.

Ca de obicei nimic nou sub Soare. Ideea aceasta a fost, de fapt, ideea centrala a puritanismului englez si nu se deosebeste principial de credinta vechilor greci ca norocul la zaruri este dovada faptului ca norocosul se bucura de ocrotirea zeilor…

Deci facem degeaba apel la citate. Unul trage hais, altul cea…Dar mai exista o metoda. In loc sa stabilim daca ploua sau nu urmarind cit mai multe buletine meteorologice la TV si sa facem, eventual, media n-ar fi mai bine sa dam perdeaua la o parte si sa observam ce se petrece la noi in curte?

Pai ce sa se petreaca? O criza economica si sociala care se datoreaza incremenirii in proiect: in Occident goana dupa profit (vazut ca scop in sine si nu cu ca urmare fireasca a indeplinirii cu succes a unei nevoi sociale) a depasit orice inchipuire iar Estul Postcomunist nu poate depasi starea de spirit pacatoasa care imparte populatiile in doua – unii care s-au invatat sa asculte ce li se spune si altii care au convingerea ca le stiu ei pe toate si ca au dreptul de a le impune celorlalti convingerile lor.

Si uite asa intelegem ca ‚stingismul’ intelectualilor din Occident si ‘procapitalismul’ celor din Estul postcomunist sunt doar forme de manifestare a liberalismului inerent oricarui intelectual care se respecta si ca acest liberalism este mai mult decit explicabil si anume este firesc.

PS. Am scris asta cu mai mult de un an in urma. Intre timp am inteles ca adevaratii intelectuali de stanga din Occident nu sunt anticapitalisti ci sunt impotriva autoritarismului economic.
‘Capitalism’ a capatat foarte multe sensuri si este o diferenta enorma intre capitalismul de piata cu adevarat libera – cel care ofera posibilitati de dezvoltare pe termen lung – si corporatismul care poate bloca totul din cauza incercarii celor de sus de a-si conserva privilegiile dincolo de firesc.
S-a scris atita pe tema asta, de la ‘Selectia negativa’ a lui Eminescu pana la ‘Teoria clasei de lux‘ a Veblen si trecand prin mult mai recentele consideratii ale Laurei Tyson incat o data si o data tot ne va veni mintea la cap…

Mirel Palada, cel care a lipit de fruntea lui Basescu epitetul de ‘matrafoxat’, ne-a spus aseara un banc cu blonde:

“Un betiv, in tramvai, o tot batea pe o blonda la cap:- Dupa ce ca esti blonda mai esti si urata!
O data, de doua ori, de trei ori…Blonda se facea ca nu aude.
Totusi, dupa a cincisprezecea repetare, nu mai rezista si ii raspunde, cu un imens dispret:
– Esti beat!
– Da, dar mie imi trece!”

Implicatia, ulterior explicitata, era ca Basescu, chiar si atunci cand se trezeste din ‘matrafoxeala’, ramane nepasator fata de destinul si nevoile romanilor.

Am sa dau cateva definitii, personale si oarecum neconventionale:

– Democratie.
Metoda de adoptare a deciziilor in colectiv. Pentru a functiona cu adevarat presupune existenta unui acord, chiar si tacit, cu privire la obiectivele mari/implicite ale grupului, variantele supuse alegerilor referindu-se de fapt doar la caile de atingere a acelor obiective. Daca nu exista un oarecare consens cu privire la obiective, totul se transforma in ‘dictatura gloatei’: multimea debusolata trage caruta dintr-o parte intr-alta a drumului in functie de impulsurile de moment.

– Politica.Arta posibilului. Activitatea facuta in comun de catre membrii unui grup atunci cand incearca sa foloseasca cit mai eficient resursele aflate la indemana grupului pentru a se apropia cat mai mult de obiectivul comun.
Daca adminstrarea treburilor publice ajunge pe mana unor operatori politici, lipsiti nu doar de scrupule ci si de viziune pe termen lung, procupati doar de promovarea propriilor interese, politica degeneraza in politicianism. Manifestarea practica a acestuia poarta numele de populism si este o ‘metastaza’ a marketingului in politica. Actorii politici care practica acest mod de actiune publica nu mai incearca sa adune oamenii in jurul unor idei despre cum ar trebui facute lucrurile ci pur si simplu identifica niste publicuri tinta ca fiind cel mai usor de manipulat si apoi promit exact ce (cred ei ca) vor aceste publicuri sa auda. Cateodata se si tin de cuvant, adica incearca sa isi satisfaca ‘alegatorii’ pentru a-si conserva, sau in masura in care acest lucru este posibil mari, capitalul politic.

Cu adevarat ingrijorator este faptul ca si aici functioneaza legea lui Gresham: “Banii rai ii scot din circulatie pe cei buni!” Odata aparut ‘in piata publica’ populismul devine din ce in ce mai atractiv pentru toate gruparile politice (devenite intre timp grupari de interese), tocmai din cauza aparentei sale eficacitati. Au cazut prada tentatiei si tari cu traditii democratice mult mai puternice decat a noastra, luarile de pozitie impotriva tiganilor si a ‘turismului pentru beneficii sociale’ fiind suficient de elocvente in acest sens.

Si pana la urma cum ramane? Lovitura de geniu sau populism pe fata?
Eu cred ca amandoua la un loc. Ce, populistii n-au si ei dreptul la genii?
Mai ales ca tot ce se intampla acum era absolut previzibil inca de la incheierea ‘pactului de coabitare’. Pentru cineva obisnuit sa isi reconsidere tot timpul pozitia incheierea unui astfel de pact nu reprezinta promisiunea de a respecta niste conditii ci asigurarea ca celalalta parte nu va incalca acele conditii, cel putin la inceput. Iar daca o va face pactul ofera oportunitatea excelenta de a arata cu degetul: “V-am spus eu!”

I wrote this some five years ago trying to argue that money is nothing but an instrument and that we shouldn’t act as if it was a goal.
Meanwhile the bitcoin has outgrown its puppy fat and is now ready to rock. We should join the party and here is why:

The bitcoin is better than both gold and the fiat/paper money we are now using.

First I’m going to recap what I wrote earlier so you won’t have to read all of it:
– Money is an instrument. We use it as a trade facilitator – it is a lot easier to use money instead of bartering – as a storage device – money conserves its value better than almost anything but gold or houses, specially if it’s invested wisely – and as a way to demonstrate our trust  – if we trust a certain company we invest in it and if we trust a certain country we hoard its currency.
– It is us who set the value of money, no matter if we speak of hard money – monetary gold, the one traded on the financial market – or of fiat/paper money.
The value of gold is set on the trading floors and the most important variable is how frightened the investors are – but everybody who buys gold make the assumption that after the crisis is over there will still be people interested in buying gold. This might seem illogic since monetary gold is valuable as a refuge and if the crises is over who would need refuge any more but since people are rarely completely rational the scheme still works.
When it comes to setting the value of paper money – which, as I said earlier, measures how much ‘trust’ the market, actually the people, has in a country or other – things get a little more complicated.
We have the day to day commercial interactions between the economic agents – consumers and companies – that determine the natural oscillations of that value, inflation or deflation.
We have the central banks which set the monetary policy rates which also influence the exchange rates between currencies.
And finally we have the ‘printing mill’, by which the powers that be inject liquidity into the economy, either by actually printing money or by other means.
In the end it’s the way the market ‘digests’ all these inputs and then reacts to them. For example the Fed has pumped money into the economy for the last 5 years or so but nothing happened as yet, the inflation has not yet risen and the the economy hasn’t grown as expected. The only thing that ‘grew’, or more exactly went back to where it once was, is the Dow Jones.

So why do I say that the bitcoin is better than both gold and paper money? Because it has the advantages of both and none of their disadvantages.

– It is in limited supply, just as gold is, and just as easily dividable.
– It is ‘fiat’, just as any regular currency, and this is a good thing. If it had a material value – as gold ultimately has, you can make jewelry or cutlery out of it, not to mention the industrial uses – one could dream of using it outside the social conventions. As such it only has value if both parties of a deal agree to use it to close deals and this will only happen if the party that is going to get payed in bitcoin is convinced that it will be able to use it later. – Despite of being absolutely virtual, it doesn’t depend on any individual authority that might decide to influence its value, either by ‘printing’ more of it or by altering the monetary policy rate.
– By depending exclusively on the people’s willingness to use it and by being a novelty it offers an opportunity for us to start thinking about how we use money and about how this whole process influences our lives.
– We don’t have to give up the regular currencies. First of all it wouldn’t be practical – who would print the notes and mint the coins needed in the day to day life? Secondly we still need national currencies to cope with trade imbalances, deficits, etc., etc.. If you don’t believe me see what’s happening in Europe after a ‘motley crew’ of states started to use the Euro before reaching the same level of economic prowess and fiscal responsibility. The best way for us to use the bitcoin would be to entrust it with the role gold used to play before Bretton Woods. One might argue that we already have FMI’s ‘Special Drawing Rights’  but they are not even close to being similar to the bitcoin, being too tightly linked to the national currencies already in use.

Update.
Unfortunately it seems that the ‘backstage’ that keeps bitcoin in circulation is rather ‘power intensive’.
“A Single Bitcoin Transaction Takes Thousands of Times More Energy Than a Credit Card Swipe”

What on Earth is this?

This guy has never carried a dog before?
Or the dog was affixed to him as some-kind of a strange punishment?

Image

Image

Image