Furia asta produsa de taxa pe stalp merita o clipa de reflexie.

Finantele unui stat se afla intotdeauna la intersectia multor forte, de cele mai multe ori divergente.

Toti cei aflati in interiorul acelui stat pretind servicii sociale cat mai bune platind taxe cat mai mici. Asta se intampla la suprafata si este perfect normal sa fie asa.

Pe de alta parte multi dintre cei care controleaza robinetul banilor publici fac in asa fel incat acestia nu sunt folositi pe atat de eficient pe cat ar putea fi – indiferent daca din lacomie, frica sau pur si simplu nestiinta – iar o mare parte din platitori fac pe dracu in parte sa nu plateasca pe cat ar trebui.
Culmea este ca prea multi dintre noi le gasesc justificari atat celor aflati in prima situatie cat si celor dintr-a doua.
‘Pragmaticii’ spun: ‘pai normal, din ce sa-si plateasca campaniile electorale si apoi sa mai traiasca si ei?’ iar ‘idealistii’ sunt de parere ca ‘trebuie sa fii prost sa iti incredintezi banii tai statului, ‘cel mai prost administrator’!’

Si uite asa am ajuns intr-un cerc vicios. Serviciile sociale nu se imbunatatesc, ba chiar dimpotriva, tocmai pentru ca banii, oricat de multi, ajung sa fie ‘sifonati’ iar contribuabilii din ce in ce mai scarbiti isi platesc taxele cu si mai putin entuziasm. Ca sa nu mai vorbim despre imensul dezavantaj competitiv pe care il resimt ‘fraierii’ care isi platesc taxele, dezavantaj care duce la consolidarea pe piata tocmai a celor care reusesc sa isi micsoreze cat mai mult povara fiscala. Si nu ma refer aici la evazionistii clasici ci si la cei care fac acest lucru legal, folosind in mod eficient diversele cai legale care exista. Nu am inventat noi apa calda, paradisurile fiscale si nici consultanta de business sau studiile de orice fel.

Tocmai de aceea taxa asta pe stalp mi se pare extrem de bine venita. ‘Stalpii’ nu pot fi ascunsi in nici un fel. In felul asta nimeni nu se poate deroba de la plata acestui gen de taxe, bineinteles daca ANAF ia masurile potrivite. In felul acesta se mai atenueaza dezechilibrele produse de faptul ca unii isi ascund cu succes profiturile iar altii nu.

Sunt si doua categorii mari de ‘daca’, in afara ingrijorarea permanenta cu privire la ‘soarta banilor’:

In primul rand colectarea acestei taxe nu trebuie sa mareasca povara fiscala. Ce se ‘castiga’ de aici trebuie ‘dat inapoi’ in alta parte, de exemplu la impozitul pe profit, exact acela care este atat de usor de mutat peste hotare.
In al doilea rand nivelul acestei taxe trebuie sa fie rezonabil, adica atat de mic incat sa nu-i vina SI lui ‘Titi” sa-si ia cuibul in carca si sa o roiasca. Chiar daca aparent ‘stalpii’ sunt captivi asta nu inseamna ca ii putem taxa oricat de mult. In momentul in care contribuabilul se simte nedreptatit sau agresat intra intr-o stare de ‘furie’ care ii modifica intr-o masura considerabila judecata. Nu avem nici un interes ca acest lucru sa se intample.