Mai multi prieteni de pe FB au ‘shared’ un status postat de Dan Alexe despre atentatul oribil savarsit aseara la Paris asupra redactiei Charlie Hebdo. Le inteleg si impartasesc oroarea. Numai ca e ceva aici care ‘ma roade la radacina’.
Respectul fata de ce?
Am auzit parerea ca asasinatele oribile de ieri au reprezentat un atac la libertatea presei. Pot fi interpretate si asa.
Revin la ‘respect’ si ma intreb cum vine asta? “Trebuie sa respectam ‘libertatea presei/de opinie’ si in acelasi timp trebuie – la fel de absolut – sa ne batem joc de ‘religie/dogma’? Nu cumva insusi ‘trebuie’ asta ne plaseaza in tabara intolerantilor? De orice fel?
N-ar fi mai bine sa ne respectam intre noi, ca persoane, in loc sa cautam tot felul de ‘valori’ de la care sa ne cautam apoi validarea?
E intr-adevar o diferenta fundamentala intre credinta in ‘libertatea presei’ si credinta in ‘Dumnezeu’ – asa cum este (ne) inteleasa acum de catre foarte multi dintre noi.
‘Libertatea presei’ functioneaza intr-adevar mult mai bine, in conditiile din lumea ‘vestica’, decat ‘Dumnezeu’.
Numai ca asta se intampla doar in anumite conditii si doar pentru ca ‘Dumnezeu’ a ‘murit’ (cel putin in sufletele noastre). In alte conditii si in sufletele celor care nu l-au omorat inca pe ‘Dumnezeu’ genul asta de ‘libertate a presei’ – si mai ales atunci cand aceasta este utilizata provocator – pare, pentru ei, o aberatie care trebuie ‘stearsa’ de pe fata pamantului.
A respecta diversitatea nu justifica cu nimic asasinatele de ieri si de astazi dupa cum nici a cauta explicatii despre cum a ajuns sa fie comis un fapt abominabil nu inseamna a-l scuza. In acelasi timp a impune altora, folosind orice fel de forta, un anumit comportament, indiferent care este acela, este o dovada de totalitarism/intoleranta.
De fapt, esenta libertatii presei consta in aceea ca nici o persoana nu trebuie sa fie ‘pedepsita’ (de nimeni, nu doar de catre stat!!!) pentru simplul fapt de a-si exprima parerile. N-are nimic cu ‘obligatia’ cuiva, si cu atat mai putin a presei, de a face misto de parerile, opiniile si nici chiar de credintele altcuiva. Si mai consta in obligatia statului de a pedepsi pe oricine atenteaza, in orice maniera, la aceasta forma de libertate.
Adica la obligatia reprezentatilor statului de a pedepsi pe oricine incearca sa impuna celorlalti, in orice fel, o anumita parere sau un anumit mod de comportament. Si asta tocmai pentru ca populatiile moderne au invatat sa respecte diversitatea, inclusiv in ceea ce priveste opiniile, si impun respectul diversitatii cu ajutorul statului care le reprezinta.
‘Avem nevoie de POSIBILITATEA de a rade, in siguranta, de orice, inclusiv de religie si de Dumnezeu!’.
Asta parca suna altfel, nu? Dar tot nu justifica actiunea in sine. Dupa cum simplul fapt ca putem, fizic, lua jucariile unui copil nu justifica, cu nimic, gestul.
La fel cum simpla posesie a armelor si abilitatea de a le folosi nu justifica cu nimic oroarea comisa de cei trei la redactia Charlie Hebdo. Indiferent de cat de jigniti s-au simtit de materialele aparute in acea revista.
Respectul persoanei celuilalt, despre care vorbeam mai sus, este singurul punct de plecare care nu trebuie sa fie validat de vreo valoare superioara si ca atare ar putea fi acceptabil tuturor, indiferent de convingerile fiecaruia. Religioase sau de alta natura. Iar de la respectul reciproc la ‘primum non nocere’, “in primul rand sa nu faci rau”, si astfel la adevarata libertate – aceea pe care ne-o aflam impreuna cu toti cei aflati in jurul nostru si nu impotriva tuturor acestora – mai este doar un singur pas.
nicichiarasa 