In the place where the Romanian Revolution has started 25 years ago people celebrate the election of a new president.
Hopefully better than his predecessors.
Click on the picture to see more images from the celebratory march from Piata Victoriei to Piata Universitatii.
It took me a while.
Long enough to become ashamed of myself…
But I finally got it!
All those individuals are birds! In order to get there they had to fly!
In human terms they were free, nobody forced them to get in those relative positions.
If living in a democracy, those above the basic level had run for those positions and their attempts had been validated by those residing on the lower branches!
So what’s keeping them there?
Do they really enjoy it?
Are they afraid that if they leave, even temporarily, somebody else would take their places?
Have their wings became so stuck with shit that they are no longer able to take off?
Besides that, what kind of leader can find any satisfaction in presiding over such a filthy mess?
Am descris intr-o postare precedenta ce se intampla atunci cand populatia este constant nemultumita de-a-lungul unei perioade considerabile de timp daca in toata acea perioada nu se intampla nimic care sa aduca lucrurile pe un fagas normal:
O scurta istorie a votului negativ.
Am enumerat cele trei conditii ce trebuie pastrate pentru ca democratia sa ramana autentica si sa nu se transforme in tirania majoritatii:
– Ca voturile exprimate sunt transformate in actiune politica conforma cu intentia alegatorilor – domnia legii!
– Ca informatia circula liber in societate, in asa fel incat alegatorii sa decida in cunostinta de cauza – libertatea cuvantului!
– Ca alegatorii sunt motivati sa analizeze cu atentie optiunile pe care le au la dispozitie si sa exprime in mod explicit, prin vot, deciziile la care au ajuns!”
Ce am putea face, toti cei interesati – populatie, societate civila/presa si clasa politica, pentru a pastra sistemul in stare de functionare?
Trebuie sa va marturisesc ca in momentul in care am ajuns in faza asta am avut o surpriza extrem de placuta. Exista un ‘loc comun’, un punct de plecare aupra caruia toti suntem de acord, cel putin la nivel declarativ.
Asa nu se mai poate.
‘Alegatorii’ sustin ca:
Presa, prin gura cuiva cu adevarat priceput in materie, avertizeaza cat se poate de clar:
Din stanga spectrului politic ni se atrage atentia ca luptele intestine din interiorul clasei politice dau pe din-afara, otravind totul in jur, si ca o posibila solutie ar fi “Societatea in care castigatorul nu ia totul!”.
Din dreapta, si aici nu cred ca mai este nevoie sa citez pe cineva, se insista pe valori – in special pe libertatea individului – si pe necesitatea stringenta a consolidarii statului de drept.
Pai?!?
Ce ne mai opreste sa ne apucam de treaba si sa transformam aceasta stare de spirit – unanima, nu?!? – in realitate practica?!?
E distanta mare de la vorba pana la fapta?
E, intr-adevar, o distanta considerabila intre ele.
‘Pana la Dumnezeu te mananca sfintii’ si ‘camasa e mai aproape de corp decat paltonul? In sensul ca atunci cand vine vorba despre interesele personale omul, oricat de ‘sfant’ ar fi el, mai uita cateodata (dar de fapt prea des) ca ‘Dumnezeul e sus si vede’?
Da, si asta.
Eu cred totusi ca mai e un aspect pe care l-am cam pierdut din vedere.
Mai intai datorita marasmului spiritual in care ajunsesem in timpul si din cauza comunistilor. Da, ati citit bine, al comunistilor, nu al comunismului. Fara comunisti ‘comunismul’ ar fi ramas o vorba goala. Ba, mai mult, chiar si comunistii au fost de mai multe feluri. Altfel nu se explica de ce fiecare tara actual fost comunista arăta diferit inca de pe vremea regimului trecut…. Sa revenim totusi la zilele noastre.
Apoi datorita modului complet aiurea in care am inteles ‘sa devenim liberi’ imediat dupa ’89. “Gata bai, de-acum a venit libertatea, fac ce vreau. Ce te bagi tu in ciorba mea?”
Si uite asa am distrus cooperativele agricole si sistemele de irigatii.
Uite-asa am intors capul cand au fost furate (oare de catre cine daca nu chiar de unii dintre noi si chiar in prezenta noastra?) vapoare intregi de utilaje si vandute la fiare vechi.
Apoi cand fabricile au fost ‘luate’ cu totul…
Daca omului de pe strada nu-i mai vine sa atraga atentia semenului său ca nu e bine ce face atunci cand goleste scrumiera “Jeep”-ului cat un vapor pe jos, la stop, iar politistul de circulatie nu-i ia carnetul aceluiasi sofer de “Jeep” atunci cand intra in intersectie pe rosu dupa ce a ‘depasit’ si refugiul de tramvai atunci cum sa nu i se para politicianului ajuns, imun, in parlament, ca face parte din alta specie?
Libertatea e una, faptul ca nu ne mai ‘tragem de maneca’ unul pe celalalt atunci cand gresim e cu totul si cu totul alta chestie.
Solutii exista si intelepciunea populara este intotdeauna un bun punct de plecare in momente de genul asta.
Fa ce spune popa si nu ce face popa!
Basescu o fi avand o gramada de bube in cap numai ca a si spus, de foarte multe ori, lucrurilor pe nume:
“Coruptia si ea tine de doua parti. Nu mut la nimeni responsabilitatea, dar ea trebuie impartita si asumata. Un functionar corupt nu poate fi corupt daca nu are un partener care sa-i dea un ban in mana, un minister nu poate plati cu 50% mai mult daca nu exista un consultant care sa valideze ce spune constructorul: «Da, marim factura». Si ministerul este in imposibilitatea de a actiona pentru ca in justitie oricine castiga daca are si avizul consultantului ca trebuie sa mareasca pretul cu 50% la lucrari publice. Eu cred ca esenta realitatilor romanesti, in primul rand, trebuie sa iasa din ipocrizie. Daca este coruptie, statul singur nu poate fi corupt, are un partener.”
Ce vreau sa spun e ca aceasta ‘clasa politica’ pe care o injuram cu totii si din toate pozitiile se afla intr-o situatie atat de ciudata incat eu unul ma mir ca n-au devenit cu totii schizofrenici.
Pe o parte avem un “mediu de afaceri” care se comporta extrem de fatarnic. La nivel colectiv toti clameaza necesitatea starpirii coruptiei iar la nivel individual prea multi dintre ei dau spaga.
De partea cealalta avem, la gramada, populatia. Care nici ea nu da un semnal clar. Unii dintre ei dau spaga. Altii iau. O a treia categorie se fac ca nu vad. O a patra nu fac nimic, nici macar nu fac efortul minim de a-si face cunoscute nemultumirile atunci cand au ocazia. Adica sa voteze.
In schimb toti, inclusiv cei care dau si iau spaga, ii injura pe politicieni si le reproseaza ca fac acelasi lucru ca ei. Ca sunt corupti si/sau ca nu le pasa.
Si ce sa facem?
Simplu. Sa nu mai asteptam sa vina alegerile pentru a ne spune parerea despre ce se intampla in jurul nostru. De cate ori am lasat nemultumirile sa ni se acumuleze in suflet am votat ‘negativ’. Si uite unde am ajuns.
Ne place unde suntem? Nu?!? Pai si atunci nu ar cam fi cazul sa schimbam cate ceva?
![Slide105[1]](http://www.quotesworthrepeating.com/wp-content/uploads/2013/05/Slide105.jpg)
Einstein spune ca doar cei care nu sunt intregi la cap fac acelasi lucru de mai multe ori la rand si se asteapta ca la un moment dat sa iasa altceva…
Daca vrem cu adevarat sa se schimbe ceva trebuie sa incepem mai intai cu noi.
Da, cu fiecare dintre noi.
E foarte important sa intelegem ca atunci cand cineva ne trage de maneca de fapt ne ajuta. Atragandu-ne atentia asupra greselii de-abia comise acea persoana ne ofera oportunitatea sa o remediem inainte ca aceasta sa aiba repercursiuni grave. Adica inainte ca efectele greselii noastre sa ne strice chiar noua insine vietile.
Asta inseamna cu adevarat sa ne respectam intre noi.
Intorsul cu spatele nu insemna prea des ‘respect pentru persoana/dorintele/intimitatea omului’. De prea multe ori inseamna doar lasitate. Si din pacate efectele lasitatii tind sa se acumuleze intr-atat incat unii ajung sa creada ca ‘mamaliga nu explodeaza’.
O fi bine sa ajungem pana acolo?
Nu mai bine, daca tot declaram in cor ca ‘asa nu se mai poate’, ne apucam sa facem ceva tocmai ca sa nu ajungem pana acolo?
Adica sa ne tragem unul pe celalalt, cu respect dar cu fermitate si la timp, de maneca?
Pana la urma despre asta este vorba in democratie.
Fiecare isi spune parerea despre ce se intampla in cetate. Cu respect pentru ceilalti si pentru parerile lor dar in asa fel incat sa se auda.
Abia dupa aceea vin ‘alegerile’. Dupa ce fiecare care a avut ceva de spus a avut ocazia sa o faca si spusele sale au fost luate in seama.
Altfel nu mai este vorba despre democratie ci despre domnia gloatei.
Dezbaterile electorale s-au transformat in confruntari.
Lasand pentru mai tarziu comportamentul celor doi contracandidati cel mai puternic argument care ma impinge catre aceasta concluzie este puzderia de titluri din presa care vorbesc despre ‘cine a castigat aceasta runda?’, X ‘a lovit mai puternic!’, Y ‘a terminat runda in picioare’…
Inteleg ca media are nevoie de rating si ca cea mai usoara cale spre a-l obtine este sa transforme cat mai multe lucruri in spectacol dar parca de data asta a cam exagerat.
Democratia, pentru a fi cu adevarat functionala – altfel are mari sanse sa se transforme in tiranie a majoritatii, are nevoie de un cadru institutional care sa asigure trei lucruri:
– Ca voturile exprimate sunt transformate in actiune politica conforma cu intentia alegatorilor – domnia legii!
– Ca informatia circula liber in societate, in asa fel incat alegatorii sa decida in cunostinta de cauza – libertatea cuvantului!
– Ca alegatorii sunt motivati sa analizeze cu atentie optiunile pe care le au la dispozitie si sa exprime in mod explicit, prin vot, deciziile la care au ajuns!
Daca primele doua sunt evidente cel de al treilea pare mai dubios. Ce legatura are cadrul institutional cu ‘constiinta civica’, cu intelegerea de catre alegatori ca este vorba despre chiar viata lor, nu a altora?
Pai sa vedem.
Biserica e institutie?
Nu cea ortodoxa sau oricare dintre cultele organizate ci ‘biserica’ in sine, comunitatea dintre oameni si divinitatea pe care acestia o respecta/adora. Eu cred ca e.
Pai daca ne uitam la ceea ce se intampla, practic, in multe dintre locurile in care institutia ‘teoretica’ numita ‘biserica’ se intersecteaza cu practica, adica in unele dintre bisericile cladite de om din piatra, locurile de munca ale preotilor, observam tot felul de nefacute. In loc ca enoriasii sa primeasca invatatura de iubire si respect reciproc acestia sunt invatati sa-i dispretuiasca pe cei care nu sunt intocmai asemenea lor. O fi bine?
Primariile sunt institutii?
Nu reiau argumentele de mai sus dar iarasi, in prea multe dintre ele primarii se lasa ademeniti dintr-o tabara intr-alta si se comporta ca nista vatafi in loc sa gospodareasca comunitatea. Nu-i vede lumea? Adica cei care i-au ales?
Parlamentul este o institutie?
Acolo unde ajung, cel putin teoretic, niste oameni pe care noi i-am ales pentru a fi iar ei si-au asumat sa fie reprezentantii nostri. La ultima numaratoare cam 10% dintre ei au probleme de ordin juridic. Ce se intampla acolo? Oare in ce fel influenteaza faptul acesta ‘entuziasmul’ cu care vede restul societatii ‘viata politica’?
Presa este o institutie?
As spune chiar ca este o institutie esentiala, nu?
Si atunci de ce campania electorala la care asistam este tratata ca si cum ar fi un spectacol sau o intalnire sportiva care merita transmisa doar de canalele specializate?
De ce intalnirile dintre cei doi candidati sunt prezentate si interpretate ca si cum ar fi meciuri de box? Cine ce lovitura a dat sau ce impresie a facut?
De ce foarte multi dintre comentatori pun problema in termeni de ‘care dintre cei doi a castigat runda asta’?
Din cate stiu eu castigatori ar trebui sa fim noi toti, impreuna si doar cei care ajung, temporar, ‘la putere’.
Intalnirile de genul asta nu sunt menite, sau mai bine spus, nu ar trebui sa …, determine un castigator intre cei doi. Ar trebui sa ne ofere noua, alegatorilor, prilejul de a evalua care dintre cei doi ni se pare, fiecaruia dintre noi, mai potrivit functiei pentru care candideaza, nu?
Ce pretentii mai avem de la ei dupa aceea daca noi insine, prin reprezentantii nostri din presa, tratam alegerile ca pe un concurs? Ca si cum functiile elective ar fi un fel de premiu oferit in urma unui ‘concurs de frumusete’?
Si dupa aceea ne mai miram ca un primar, ales de comunitate, refuza accesul unor oameni, din acea comunitate, care doreau sa organizeze un priveghi intr-o cladire publica administrata de primarie (folosita in mod obisnuit si pentru asa ceva) doar pentru ca nu ii placeau ochii celui care urma sa pregateasca mancarea?
Ne mai miram ca unul dintre candidati, prim ministru in functie – o pozitie obtinuta tot in urma unor alegeri, ii poate spune celuilalt “Sa fiti ala de la mine din birou, cuminte” si asta doar pentru ca respectivul avea o dorinta simpla “Ar fi foarte frumos dacă am vorbi unul după altul.”?!?
Cand vom intelege, o data pentru totdeauna, ca indiferent de importanta lor toate aceste institutii sunt populate cu oameni? Oameni care ajung acolo, direct sau indirect, in urma alegerilor pe care le facem fiecare dintre noi! Oameni care au o responsabilitate politica si care trebuie trasi la raspundere pentru faptele lor. Si cum altfel decat exprimandu-ne parerea despre activitatea lor prin vot?
Ca, oricata ‘importanta declarativa’ (lip service) dam cadrului institutional, intreg conceptul de ‘proces democratic’ ramane gol si lipsit de semnificatie atata vreme cat prea multi dintre oameni – atat dintre alegatori cat si dintre cei care populeaza/anima institutiile – nu se respecta intre ei? Ca un loc (‘caldut’?) ocupat in interiorul unei institutii nu il izoleaza pentru multa vreme pe ocupantul sau de ceea ce se intampla in restul societatii? Ca absenta de la vot ii indeparteaza/izoleaza, mai ales pe plan afectiv, pe cei din interiorul institutiilor de realitatea cotidiana a comunitatii? Ca un comportament agresiv/autoritar/nepasator a celor aflati temporar in interiorul instutiilor, oricare dintre ele, nu face decat sa fragilizeze intreaga structura sociala?
Si cine sa lamureasca toate acestea?
Fiecare dintre noi, bineinteles!
In cabina de vot, ‘impreuna’ din punct de vedere simbolic. Doar in felul acesta vom putea comunica celor din interiorul institutiilor ce dorim de la ele. Si in functie de prezenta la vot, cat de puternic.
Apoi fiecare dintre noi acolo unde ii este locul, in interiorul sau in exteriorul institutiilor, punand in practica solutia pe care am ajuns in mod democratic.
Iar in timp ce votam putem face observatia ca exact asa cum atunci cand avem stampila in mana suntem absolut egali intre noi tot asa atat interiorul cat si exteriorul institutiilor se afla in acelasi loc, in interiorul societatii!
Revenind la mirarea din titlu.
Cum de noi toti, intreaga societate, am ingaduit ca ‘politica’ – activitatea de a gestiona treburile ‘organizatorice’ ale unei ‘cetati’ – sa se transforme in ‘lupta acerba pentru ciolan’ dusa intre cateva grupuri de locuitori ale aceleiasi cetati, pe spinarea tuturor celorlalti si punand in pericol intreaga cetate, ‘combatanti’ si victime colaterale la un loc?
Prin ’89-’90 deviza/speranta era ‘ieri in Timisoara, azi in toata tara’.
Ia sa vedem, e cineva in stare sa faca o rima cu ‘Insulele Solomon’?
They are also running a voter education campaign to stop vote-buying, here is one of the posters that you would find across the Solomon Islands this week.”
Imi propusesem sa revin la preocuparile mele de natura mai mult teoretica decat practica dar se pare ca nu sunt in stare sa rezist tentatiei.
In seara asta, dupa multe pertractari, s-a intamplat.
Marea confruntare care urma sa aleaga apele.
Nu cred ca s-a intamplat acest lucru.
Mie unuia nu mi s-a parut ca aceasta ora si jumatate a adus ceva nou in ceea ce ii priveste pe cei doi competitori, fiecare dintre ei doar a confirmat ceea ce toti stiam deja despre ei.
Tocmai de aceea nu intentionez sa vorbesc de la inceput despre ce s-a intamplat acolo.
Foarte interesant a fost ceea ce s-a intamplat dupa aceea.
Comentariile.
Tocmai pentru ca nu s-a intamplat nimic nou, nici macar in ceea ce priveste difuzarea acestei confruntari – doar televiziunile de stiri au preluat aceasta emisiune, cel putin din cate am observat eu – comentatorii au inceput sa disece mai ales prestatiile ‘artistice’ ale celor doi si, intr-o mai mica masura, modul in care au fost ajutati, sau nu, de staffurile de campanie.
Foarte interesant, intr-adevar, dar poate un pic pe langa problema.
USL-ul ne-a promis ca ne va scapa de Basescu. N-a reusit. Basescu mai are un pic si ne va scapa el singur de el insusi – i se va termina mandatul in mod natural.
Aritmetic – daca ne gandim la faptul ca aproape 9 milioane de oameni au votat pentru demiterea lui – foarte multi alegatori romani se cam saturasera de el de vreo doi ani incoace. Nu stim precis daca de persoana lui sau de rolul jucat de acesta: presedinte-jucator pana la limita regulamentului si cateodata chiar dincolo de ea. Putem doar sa presupunem ca de ambele. N-a fost sa fie. Pe de o parte n-au fost destui cei care au votat pentru demitere iar pe de alta ‘sistemul’ a hotarat ca mai bine sa o lase asa cum a cazut decat sa-si asume riscuri – daca poporul nu stie ce vrea n-o sa ne apucam noi acum sa facem valuri.
Reintorcandu-ne la cei doi, de data asta chiar a sarit in ochi – pentru cine a vrut sa vada – deosebirea fundamentala dintre ei.
Ponta s-a desfasurat: activ, pregatit, cu date, cu initiativa. Pana la urma este nu doar mai tanar ci si in plina viteza – conduce de doi ani o tara intreaga din functia executiva de prim ministru si se pare ca ii si place.
Despre Iohannis nu se poate spune ca doar s-a aparat, a lovit si el – cateodata chiar puternic. Dar a fost mult mai calm, nu s-a agatat de amanunte si chiar s-a ferit cu abilitate de capcane garnisite cu cifrele precise pe care un prim ministru in exercitiu le are la degetul mic.
Cu alte cuvinte Ponta a fost jucatorul activ – rol pe care il exerseaza deja de doi ani si care se potriveste de minune varstei sale – pe cand Iohannis a fost elementul reactiv al intalnirii – ajutat atat de temperament cat si de experienta sa mai lunga de viata.
“(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.”
Si acum vine intrebarea la care trebuie sa raspundem duminica:
Ce fel de presedinte vrem?
Jucator activ sau mediator reactiv?
Noi trebuie sa facem aceasta alegere, nu mai este nimeni altcineva care sa o faca.
Da, in mod evident rezultatele pe care le va obtine cel care va fi ales vor depinde, in mare masura, de echipa pe care alesul va sti sa o coaguleze in jurul său. Iar acea echipa sunt sigur ca va tine cont de mesajul pe care il vom trimite noi, adica de genul de om pe care il vom alege. Si aici intram intr-un fel de rationament circular. Sunt convins ca fiecare dintre cele doua staffuri de campanie a analizat cat a putut de bine toata aceasta actiune inainte de a face o recomandare.
Din pacate singura metoda realista de a determina care dintre cele doua staffuri a ‘avut dreptate’ este de a astepta rezultatul votului. Staffurile n-au avut – sau cel putin n-ar fi trebuit sa aibe – ca țintă obtinerea unei prestatii artistice cat mai ridicata din partea candidatului sfatuit ci una care sa ii creasca acestuia sansele de a fi ales. Adica un mod de comportament care sa se potriveasca cat mai bine cu ce ne dorim noi, alegatorii, de la viitorul presedinte.
Si atunci? Sa alegem dupa prestatia artistica sau dupa ce fel de tip de presedinte ne dorim?
Iesirea din acest rationament circular ne apartine tot noua.
Teoria metodologica sustine ca o cercetare, de orice fel pana la urma, poate fi facuta in doua feluri.
‘Cercetatorul’ poate iesi ‘pe teren’ sa stranga datele de care are nevoie pentru a ‘masura’ fenomenul care i-a starnit interesul sau poate folosi niste date deja stranse – de altii si eventual pentru cu totul si cu totul alte scopuri.
(Analiza secundara a datelor)
Cand suntem pusi fata in fata cu asemenea ‘creatii artistice’ precum cea a BUG Mafia fiecare dintre noi reactioneaza in felul lui.
Unii se oripileaza din cauza limbajului extrem de frust si intorc scarbiti spatele.
Altii se amuza si recunosc, in sinea lor sau pe fața, ca in spatele fatadei pornofonice isi itesc capetele cateva adevaruri incomode.
Pe mine m-a izbit intrebarea ‘cat de frustrati trebuie sa fie cei mai mult de 4 milioane de ascultatori pentru a asculta asa ceva’?
Sa ma explic.
Simpla aparitia a unui cantec de genul asta nu este mare scofala.
Mai ales in conditiile zilei de astazi aproape oricine poate compune si inregistra un astfel de video clip. Si sunt destul de multi nemultumiti pe lumea asta care sa faca asa ceva.
Mai mult. Exista un public pentru care simpla prezenta a ‘termenilor tehnici’ presarati din belsug aici reprezinta o atractie irezistibila numai ca in conditii normale genul asta de public este relativ putin numeros.
Ori noi avem aici mai mult de 4 milioane de vizualizari.
Popularitatea cantecului asta este de fapt expresia unei cantitati considerabile de frustrare, mai ales ca ‘spatiul cultural’ despre care vorbim acopera nu mai mult de 20 milioane de oameni.
In decembrie ’89 o mana de tineri – ca doar atatia au fost – au ridicat o baricada la Inter.
Folosindu-se de energia lor cativa ‘batrani’ priceputi l-au debarcat pe Ceausescu si s-au instalat ei la putere.
Sesizand ce se intampla tinerii au iesit din nou in strada, in Piata Universitatii de data asta.
Din pacate doar in Bucuresti.
‘Batranii’ priceputi au reusit sa faca fata situatiei.
Starea in care suntem acum este consecinta directa a modului in care au stiut acei ‘batrani’ sa faca fata provocarilor.
Foarte multi isi doresc schimbarea.
Din pacate ‘ceața’ (artificiala de altfel) este atat de deasa incat e greu de vazut incotro trebuie sa mergem.
Cativa tineri, din nou, si-au dat seama cat de artificiala este aceasta ceața si au iesit iar in strada.
Nu in favoarea unuia sau altuia ci doar pentru a fi siguri ca singura modalitate prin care cetateanul de rand isi poate manifesta vointa – votul liber – ramane cu adevarat deschisa.
Din pacate din nou foarte putini. Asta e singurul motiv pentru care unii si altii isi pot permite sa faca misto de ei.
Din fericire de data asta n-au mai iesit doar in Bucuresti.
Sa vedem, vor intelege in sfarsit si ‘batranii’ ca ‘asa nu se mai poate’?
I’m afraid things are a tad more complicated than that.
There is us, government and banks/corporations.
None of these three can survive, at the present level of ‘sophistication’, without the other two.
Unfortunately people tend to forget that and to concentrate on their own personae/interests. In hot pursuit of those interests some of these people ‘bend’ the normal interactions between ‘us’, government and banks/corporations.
Those ‘bends’ make life easier for the benders but only on the short run. After ‘power’ becomes too concentrated the system becomes fragile, exactly as Nassim Nicholas Taleb has amply demonstrated and Vilfredo Parreto suggested more than 100 years ago.
nicichiarasa 