Despre morți, doar adevărul!
Zareh Baronian

„Pace vouă”!

Unii dintre prietenii mei avea o vorbă.
„Dumnezeu să-l ierte, CĂ NU E MORT!”

Pe nenea despre care e vorba în propoziție, Ion Iliescu, îl mai putem ierta doar noi.
Ce-o face dumnezeu cu el, dacă o exista, e treaba lui. Treaba lui Dumnezeu…

Ce importanță mai are relația dintre noi și Ion Iliescu?
N-am să mă apuc acum să evaluez activitatea fostului șef de stat.
Îmi sunt suficiente consecințele!

Care consecințe sunt simplu de evaluat.
„Remus Ștefureac – director INSCOP Research:  ”Raportul sugerează că nostalgia pentru comunism nu reflectă doar raportarea la trecut, ci și la eșecurile prezentului: inegalități sociale, instabilitate economică și lipsa unei perspective optimiste pentru viitor. Nostalgia funcționează ca mecanism compensator pentru nemulțumirile actuale și este parțial un fenomen natural firesc în cazul generațiilor care regretă tinerețea pierdută sau false certitudini oferite de un regim care controla totul”

Cineva se întreba acum vreo 10 minute, în prezența mea, ‘Chiar avem de gând să organizăm funeralii naționale pentru un președinte care a „mulțumit minerilor” pentru atrocitățile produse în iunie 1990?’

Păi da.
Ion Iliescu, cercetat penal pentru infracțiuni împotriva umanității, este primul președinte al României care a murit în patul lui… Precedentul a murit împușcat!
Hoțul necondamnat, negustor cinstit…

Și acum, că tot a venit vorba – despre Ceaușescu și despre realizările României dintre 1948 și 1989 – putem să o spunem pe aia dreaptă!

„Realizările României!”

Noi, România, am realizat multe!
Unirile, independența, victoriile în primul și cel de al doilea raăzboi mondial, industrializarea postbelică, alfabetizarea, intrarea în UE și NATO, trecerea prin pandemie, intrarea în Schengen, viitoarea intrare in OECD…
Noi am făcut toate astea. În timpul lui Cuza, Carol I, Ferdinand, Mihai, Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis… dar NOI! Noi le-am făcut…

Unele dintre ele cu ajutorul celor aflați la butoane, altele împotriva celor aflați, temporar, la putere!

Ce vreau să spun cu chestia asta?
Păi dacă Ceaușescu era puțin mai priceput… mai sfârșea el împușcat ca un câine?
Dacă îl ducea puțin mintea… și conducea lucrurile un pic altfel… ne mai sculam noi – cu mic, cu mare – să-l dăm jos? Cu picioare în fund?!?
Da, în timpul lui Ceaușescu… România a făcut un salt înainte! Era într-o stare relativ groaznică – relativ la restul Europei – și a ajuns, la sfărșitul comunismului, într-o stare puțin mai bună decât a majorității țărilor din Africa!
Într-o stare mai bună decât era în 1948 dar, totuși, cea mai înapoiată țară din Europa în afară de Albania…

Cam așa și cu Iliescu.
Suntem într-o stare mult mai bună decât acum 35 de ani dar tot la coada Europei.
Iar toate astea s-au întâmplat, în mare parte, pe „vremea lui Iliescu”. Ca o consecință a deciziilor luate pe vremea lui. De către Iliescu…

Și de ce ar trebui să-l iertăm?!?

Păi nu pe el!!!
Nu pe el ar trebui să-l iertăm.
Pe noi trebuie să ne iertăm. Pe noi, pentru că nu ne-a dus mintea.
Pe noi, pentru că n-am avut curaj!