Răspunsul scurt:
‘nu se știe până nu încercăm’!

„Am explicat la Digi 24, în această seară, ce înseamnă, în esență, dacă Președintele României va fi Nicușor Dan sau Crin Antonescu (nu există altă variantă, realist vorbind), lucru pe care îl vom ști deja pe 4 mai seara, în funcție de care din cei doi se va califica, alături de George Simion, în finală.
Nicușor Dan Președinte înseamnă reforme ale instituțiilor statului, combaterea corupției și o abordare diferită a guvernării, cel mai probabil cu Ilie Bolojan premier și cu o coaliție PNL-USR-UDMR-PSD. Pe scurt, înseamnă schimbare.
Crin Antonescu Președinte înseamnă că nu se schimbă nimic iar puterea reală rămâne, conform Protocolului actual al coaliției, la premierul Ciolacu, pasagerul din avionul firmei Nordis, respins la vot de români pe 24 noiembrie (primul și singurul Președinte al PSD din 1990 încoace care nu reușește să intre în turul al doilea, dar care a rămas, paradoxal, la putere în România). Pe scurt, înseamnă continuarea a ceea ce a fost până acum în politica românească.
Firește, nu indicăm oamenilor pe cine să voteze, dar definim alternativele. Fiecare este liber să aleagă pe cine dorește și respectăm opțiunile cetățenilor. Unii preferă schimbarea politică, alții continuitatea.
Avem însă obligația, ca specialiști și invitați ai presei, să explicăm cele două variante posibile.”

Vorbeam într-o postare anterioară despre ce este democrația.
O metodă ‘ieftină’ prin care guvernații îi schimbă pe guvernanți.

‘Ieftină’ în sensul că fără mare tărăboi.

‘Schimbarea’ vine oricum. Panta Rei. Observația a fost făcută demult. Demult de tot.
Schimbarea poate fi preventivă. Atunci când guvernații plictisiți de un anumit set de guvernanți îi schimbă pe aceștia cu alții. Simplu, conform regulilor pertinente de la momentul respectiv.
Sau curativă. Atunci când le ajunge cuțitul la os, „să nu dea Dumnezeu cel Sfânt să vrem noi sânge, nu pământ”, guvernații disperați își iau soarta în mâini. După principiul ‘decât în halul ăsta, mai bine „după noi, potopul”!

În ultima vreme – adică de la Hitler încoace – a mai fost inventată o metodă.
Preluarea puterii de către o dictatură prin intermediul unor ‘alegeri libere’.

Dacă ne uităm cu atenție, avem de a face cu o revoluție mascată.
Cei dispuși să voteze pentru un viitor dictator sunt exact disperații dispuși să facă orice numai să scape din status quo-ul în care simt că se sufocă. În realitate, oamenii nu sunt proști. Chiar manipulați fiind, ei știu ce fac.
Manipulatorii doar îi pornesc, nu le spun ce să facă. Folosindu-se de ‘materialul clientului’, adică de greșelile comise de guvernanții aflați la putere, îi ațâtă pe guvernați.
Exasperați de un șir aparent interminabil de greșeli, ațâțați de propaganda provocatoare – dar care face vorbire ‘deformată’ despre niște lucruri cât se poate de palpabile, o parte dintre guvernați devin dispuși să încerce o variantă mai ‘drastică’ de schimbare.

Și restul?

Restul se întreabă ‘Da’ se mai poate schimba ceva?’.
Da, se poate. Se poate orice, cu condiția să încercăm.

‘Da’ ce garanție avem că dacă alegem schimbarea moderată chiar o să se întâmple ceva?’

Asta da întrebare de un milion de lei!
Avem două garanții.
Garanția că dacă alegem extremism, ajungem la dictatură.
Și garanția că dacă o mai ținem mult așa, ajungem tot la dictatură! Exasperații vor fi atât de mulți, și atât de exasperați, încât viitorului dictator îi va fi foarte ușor să preia puterea.

Dacă alegem schimbarea moderată, avem doar posibilitatea.
Posibilitatea de a ne apuca de treabă.
Posibilitate care lipsește în cazul celor două variante garantate.

Știm cum a fost în dictatură. Încă mai știm.
Știm și cum a fost în semi-democrația în care trăim de 35 de ani.
Mult mai bine decât în dictatură dar nu atât de bine precum ar fi putut să fie!
Ceea ce i-a exasperat pe mulți dintre noi.
De unde și nevoia de schimbare.
Dar nu are nici un rost să ne întoarcem la dictatură!
Doar pentru că unii au făcut niște ‘greșeli’. Și noi ne-am făcut că nu-i vedem…