Mă duc la cineva cu o problemă.
În centru. Printre ultimele blocuri construite de Ceaușescu. Atât de în centru încât are și ‘portar’.
Holul de la intrare era plin.
Cineva schimba o lampă, cocoțat pe-o scară.
Doi băieți tineri scoteau un frigider relativ vechi din lift.
Într-un colț era o gramada de polistiren și niste folie de plastic, probabil de la electrocasnicele noi care fuseseră deja duse sus. Alături așteptau o mașină de spălat uzată și un colet încă ambalat.
Stăteam în cumpănă. S-o iau pe scări, să-i aștept pe băieți să termine de cărat…
Dinspre etajul 1 începe să strige un tip:
– Băi nea… Ce se-ntâmplă cu liftul? Aștept de un sfert de oră!
Cineva, care pânâ atunci îl ajutase pe cel care schimba lampa, îi răspunde:
– Domnul Ionescu, de la 6, își schimbă electrocasnicele.
– Și nesimțiții aștia care le-au adus, de ce nu le cară pe scări?
Între timp, tipul coborâse suficient de mult încât să devină vizibil. Era în tricou, pantaloni de trening și papuci de casă.
N-am ce face și mă bag în seamă.
– Știți cât costă transportul unei mașini de spălat pe scări? Dacă blocul nu are lift?
– Ce mă interesează pe mine? Astea sunt ale lui Ionescu!
– Dar ale dumneavoastră? Cum au ajuns în apartament? Sau spălați cu mâna?
A luat-o pe scări în sus. N-avea de gând să plece nicăieri.
Îi întreb pe băieții de la livrări:
– Voi de ce n-ați spus nimic?
– Treaba noastră e să cărăm, nu să educăm lumea!
Portarul, ce să zică și el …
Electricianul râdea de mine de pe scară.
Cică nu-ți alegi vecinii …
Da’ nici să-i rabzi pe toți să ți se … în cap!
nicichiarasa 