Când am intrat la Politehnică, am aflat că inginerii și câinii au câteva lucruri în comun. Privirea inteligentă și incapacitatea de a se exprima în cuvinte.
Când m-am apucat de fotografie am aflat că întotdeauna ‘there’s more than meets the eye’.
La școala de mediatori am aflat, dacă mai era nevoie, că ‘adevărul este undeva la mijloc’.
Așteptăm acum, cu toții, ca știința să-și spună cuvântul.
Să găsească răspunsul.
Să spargă, încă o dată, bariera necunoscutului. Să ne ia de mână și să ne ducă, din nou, la lumină.
Dar parcă treaba asta cu ‘străfulgerarea’ ținea de domeniul artei!
Chiar dacă savantul Arhimede a fost primul care a strigat ‘Evrika’. În timp ce alerga, gol pușcă, pe străzile Siracuzei…
Artiștii erau cei care intrau cu bocancii în banalul vieții de zi cu zi ca să ne deschidă ferestrele unor noi orizonturi.
Cei pe care îi așteptam să topească noroiul în opere de artă.
Suferința în speranță.
Și, oare, este chiar atât de mare diferența dintre știință și artă?
E adevarat că ‘omul de pe strada’ este convins că arta se bazează pe inspirație în timp ce știința e definită de rigoare.
Poate că trebuie să ne spună cineva de câtă inspirație ai nevoie atunci încerci să descoperi un tratament.
Și de câtă rigoare este nevoie atunci când încerci să-ți transformi inspirația în ceva pe care să-l poți propune unui alt suflet.
Abordând problema dintr-un alt unghi, „poate fi anulată primavara”?
Un prieten mi-a spus ca da. Dacă nu e nimeni care să se bucure de ea…
O prietenă mi-a spus ca nu. Și că ăsta e singurul lucru care îi ține mintea, și sufletul, laolaltă.
Să ne bucurăm împreună de primavara care ne înconjoară.
Să n-o lăsăm să înflorească degeaba.
nicichiarasa 