Simona Halep a mai mancat bataie intr-o finala.
Si a ramas tot pe locul 2. Din lume, dar ce mai conteaza chestia asta…
Sa vrei locul 1 e firesc.
Sa faci misto de locul 2… depinde…
N-am sa ma lansez in considerente de tipul ‘se vedea pe ea ca nu s-a straduit destul’. Nu ma pricep la tenis suficient de bine pentru a face judecati de tipul asta. Ba, mai mult, mi s-a parut ca Simona chiar s-a ofticat de cateva ori. Adica a vrut dar nu a putut. Sau nu i-a iesit.
A blama pe cel ajuns pe locul doi mi se pare interesant din alt punct de vedere. Toti avem o oarecare cantitate de invidie. Unii o recunoastem, altii nu. Nici macar in sinea noastra.
Cateodata aceasta invidie, mai ales cea ‘involuntara’, se manifesta oarecum pervers. Sub forma de dispret.
Nu-l putem dispretui pe cel de pe locul 1.
Nu are rost sa-l dispretuim pe cel de pe locul 10.
Nu are rost sa-l dispretuim pe cel de pe locul 10.
Dar fraierul ala care iese tot timpul pe 2… De ce sa nu facem misto de el pentru ca nu a fost in stare sa atinga o tinta pe care noi nici macar n-am fost in stare sa o visam?
Si ne dispretuim pentru asta dar nu avem curajul sa recunoastem… nici macar in sinea noastra…
nicichiarasa 