Archives for posts with tag: survival

“România are cea mai ridicată rată cumulată a contribuţiilor sociale plătite de angajatori şi angajaţi din regiune, de 55% din salariu, ceea ce poate favoriza munca la negru, cu efect negativ asupra veniturilor colectate, potrivit unui raport al Băncii Mondiale (BM).”

Stirea zilei din domeniul economic in Romania este ca platim cele mai mari contributii sociale din aceasta parte a Europei si ca rata mare a taxelor are un efect negativ asupra veniturilor colectate.
Aha, a descoperit si Banca Mondiala ca pe lumea asta exista apa calda. Mai are un pic si observa ca unii practica mersul pe jos…

Dar hai sa vedem partea plina a paharului. Daca ii incurajam poate inteleg si ce se intampla in jumatatea cealalta … care e adevarata problema a taxelor mari.

Cu cat acestea sunt mai mari SI consensul social cu privire la plata lor este mai slab cu atat existenta acestor taxe distorsioneaza extrem de grav intreaga viata sociala a unei tari.
Da, ati citit bine. Intreaga viata sociala este afectata, nu doar cea economica. Totul. Economia, politica, viata de zi cu zi a fiecaruia dintre cei care traiesc in acea societate.

E adevarat ca exista tari in care taxele sunt mari si unde oamenii sunt in general multumiti. Scandinavia, Germania, chiar si Franta pana nu de mult…
Chestia e ca in tarile alea cetateanul contribuie foarte mult la ‘bugetul tarii’ numai ca acolo primeste inapoi sub forma de servicii sociale aproape tot ce a platit ca taxe. Drumurile sunt ca in palma, politia functioneaza, invatamantul si sanatatea ofera servicii de calitate iar politicienii nu (prea) fura si in orice caz atunci cand sunt prinsi o incurca rau de tot. In conditiile astea cei mai multi dintre contribuabili isi platesc taxele relativ de buna voie iar cei care incearca sa insele sunt prinsi destul de repede. Aproape nimeni nu este avantajat in mod nejustificat.

In tarile in care serviciile sociale nu sunt de calitate dar unde taxele sunt mari – la noi de pilda – apare un cerc vicios. Contribuabilul de rand, care nu se simte aparat/ajutat de stat, are un dispret suveran fata de ideea de a plati ceva catre stat: ‘de ce, sa se ingrase aia?’. In conditiile astea fentarea fiscului devine un sport national si nimeni nu mai sesizeaza adevaratul pericol: cei care reusesc sa nu plateasca taxele si sa nu fie prinsi au un mare avantaj competitiv fata de ceilalti. Daca TVA-ul este de 24% si reusesti sa nu-l platesti atunci tu poti sa mergi cu o marja negativa de 14% si la sfarsitul anului sa ramai totusi cu un profit de 10% din cifra de afaceri…(bine, calculul nu este foarte exact dar ati priceput ce vreau sa spun) Nu e rau de loc, nu?
Si daca tot nu platesc TVA-ul ce rost mai are sa angajez muncitorii ‘cu carte de munca’? Ar insemna ca sunt tampit, nu? Daca n-am TVA de platit inseamna ca n-am produs nimic si atunci de ce as avea nevoie de muncitori?

In conditiile astea cum sa concureze cu mine cei care isi platesc toate taxele? Poate doar daca or fi de doua-trei ori mai eficienti decat mine… precum si un pic naivi… Iar eu o sa ma descurc daca vin niste controale… ca am de unde…iar angajatii de la stat au niste salarii de mizerie…  de unde bani la buget pentru lefuri daca nu-si plateste nimeni taxele?

Aveti impresia ca asta mai este economie de piata libera?

Ce nu inteleg eu e cat mai dureaza pana intelegem ca in conditiile astea absolut toti avem numai de pierdut. Inclusiv cei care, doar aparent, profita acum si isi umplu buzunarele de bani. Copii lor tot in scolile astea proaste invata, isi rup masinile in aceleasi gropi ca si ‘fraierii’ iar daca au nevoie de o operatie ceva trebuie sa se duca tocmai pana la Viena…

We lead our daily existence by constantly ‘negotiating’ two sets of limitations.

For instance we people cannot fly unless we somehow deal with the law of gravity, obey air-traffic rules and observe the on-board etiquette.

Apparently the first, the natural law/unavoidable reality that “any two bodies in the universe attract each other with a force that is directly proportional to the product of their masses and inversely proportional to the square of the distance between them”,  is more important than the second, a collection of rules/customs imposed by the people who run the air industry, by those who ‘police’ the skies and by the passengers themselves.

In fact, their importance born out of us becoming aware of their existence.

Humberto Maturana, an evolutionary neuro-scientist turned philosopher, aptly observed that we humans are not merely conscious but conscious of our consciousness   and also that “all knowing is doing and all doing is knowing“.

As long as we don’t try to fly it doesn’t really matter for us that things tend to stick together. In fact most of the time ‘this is good for us’: objects stay put, air stays around the planet….
When we made up our minds that we wanted to fly we found a way – we used what ever other natural laws we had noticed until then that could have helped us in our endeavor. And immediately after we ‘took of ‘ the day to day human interaction related to the act of flying gave birth to new, man made this time, rules.

The way I see it when it comes to ‘natural laws’ the onus is on us becoming  aware of them, not on their mere existence and when it comes to humans dealing with other humans the important thing is their willingness to cooperate, not the ‘rules of engagement’. These can be altered to fit the situation but if the people involved refuse to cooperate even the friendliest of the encounters can easily degenerate into an all out extermination war.

There is precedence though. No matter how hard me might cooperate among ourselves in order to ‘negotiate’ a ‘new set of rules’ we’ll never be able to overcome the natural ones. We might ‘bend’ some of them (we ‘invented the GMO’s , didn’t we?) ignore others (global warming) but the hard reality sooner or later catches up with us. Sometimes with a vengeance.

Some other with a caress.

Intotdeauna lucrurile au mai multe fete si fiecare le poate intoarce dupa cum poate sau in functie de ce interese are la un moment dat.
Trebuie sa tinem cont totusi noi ne putem uita la ele din ce parte dorim si sa le simplificam cat vrem numai ele raman acolo in toata complexitatea lor si se mira: ‘Oare cand or sa ne bage astia in seama?’

Tocmai am citit pe Twitter: “Dati-mi voie ca, in ultima zi din an, sa-i adresez presedintelui Basescu racoroasa urare:” La anu, multi ani!” “ (Mircea Badea)

Cei cu inclinatii literare pot admira ascutimea verbului, cei preocupati de drepturile omului pot exclama ‘iata adevarata libertate de exprimare’ iar basistii pot spune ‘ce magar!’ doar ca problema ramane.

Iar aceasta nu este Basescu ci cum de a fost ales ca presedinte de tara un om care poate declara linistit: ““Eu nu spun că sunt un sfânt. Este controversat modul cum am primit apartamentul din Mihăileanu. Legal, dar controversat din punct de vedere moral. Acum, este controversa cu creditul fiicei mele. În mod cert, este legal. Deci, nu vorbesc de pe poziţia unui sfânt, dar lucrurile au limite”.”

Ca tot ‘sarbatorim’ trezirea din 1989…

In postarea trecuta am adus vorba despre Sven Hassel.
Cei mai tineri dintre noi s-ar putea sa nici nu fi auzit despre el. A fost un soldat din armata germana care a reusit sa supravietuiasca razboiului – si l-a facut pe tot, din ’39 pana in ’45 – iar apoi a povestit ce i s-a intamplat.

In ’40 a dezertat. A fost condamnat la puscarie iar dupa cateva luni a fost transferat intr-un regiment disciplinar. Ca atare a mai facut un stagiu de instructie. Numai ca de data asta ‘instructia’ avea mai degraba de a face cu ‘reeducarea’ (vezi ‘Fenomenul Pitesti’) decat cu antrenamentul specific militar. Intr-una din cartile lui povesteste ca ‘instructia’ asta cuprindea si momente in care trebuiau sa se prezinte la o ‘inspectie de front’ (unde pentru o pata de noroi pe uniforma primeau pedepse crunte) la o jumatate de ora dupa ce se intorsesera din cite un mars de doua zile prin noroaie. Singura solutie era sa intre sub dus cu uniforma si tot echipamentul pe ei si sa spele tot acolo, pe loc. E de presupus ca apa de la dus era daca nu calda atunci macar incropita, altfel nu ar fi avut nici o sansa…

Ei bine, in primele 3 sau 4 saptamani de armata acolo unde si cand am fost eu incorporat nu a curs apa aproape de loc. Nici rece si cu atat mai putin cea calda. Si mi-am “satisfacut stagiul militar” in mijlocul unui municipiu – Focsani – din Romania anului 1981 si nu undeva in Germania anului 1940…

Pana la urma asta a fost motivul pentru care au cazut regimurile comuniste. Nu comunismul nu ‘a cazut’ inca, mai sunt nostalnici care mai cred ca utopia asta ar fi putut fi pusa in practica, dar despre asta mai tarziu!

Regimurile comuniste au cazut pentru ca asa ceva nu putea functiona!

It’s the economy, stupid!

Administratiile locale au nevoie de bani.

Pentru a acoperi creditele luate in trecut. Pentru panselute, pentru borduri, pentru locurile de joaca din comunele populate de pensionari, pentru parcuri intre lanurile de porumb…
Pentru noile responsabilitati pe care administratia centrala le trimite in carca celor locale – faimoasa descentalizare.Si, de ce nu, pentru urmatoarele panselute si borduri.

In mod normal in cadrul descentralizarii o data cu noile responsabilitati ar fi trebuit ca la nivel local sa fi fost repartizate si fondurile aferente. De exemplu prin oprirea la acel nivel a unui procentaj mai mare din TVA sau din impozitul pe profit. Da, dar asa ar fi scazut bugetul administratiei centrala. Nasol.

Asa ca a fost inventat ‘impozitul pe stalp’, impozit prin definitie ‘local’ – se refera la obiecte cu localizare geografica clara!

Dar se pare ca nu e suficient, mai ales ca nu da bine sa incepi cu sume mari atunci cand introduci taxe noi.

Rezolvarea? Primarii au primit aprobarea sa mareasca taxele locale peste pragul de 20% prevazut in Codul Fiscal, e adevarat ca doar pentru persoanele fizice.

Iar chestia asta mai are un avantaj. Fiecare primar n-are decat sa mareasca cu cat il taie pe el capul si sa se gestioneze cum poate. Administratia centrala nu mai are nici responsabilitati dar mai ales nu mai are costuri. Nu noi am marit taxele, primarii vostri, cei pe care i-ati ales voi acolo…

 

“Cu cifre se poate dovedi orice”, depinde pe care le alegi.

Cât economiseşte lunar un român?

Conform unui raport intocmit de Erste si mentionat de RFI 40 de Euro pe luna, extrem de putin fata de cei 181 economisiti de un austriac generic.

Or fi comparabile aceste doua cifre?

Pentru un bancher, da. Pana la urma pe acesta il intereseaza cati bani se economisesc intr-o economie si intensitatea cu care acest fenomen are loc, adica exact numarul de unitati monetare pe cap de locuitor. Pe el nu il intereseaza ca suma economisita reprezinta 5 sau 50% din venit, pe el il intereseaza doar suma absoluta – cea pe care o poate comisiona in fel si chip si pe care, o data ‘capturata’ sub forma de depozit, o poate de mai departe sub forma de credit. Sau invers, cam ce volum de credite poate absorbi o tara in functie de capacitatea locuitorilor ei de a economisi – adica de a rambursa credite.

Dar ce impact are stirea asta asupra unui cititor neavizat sau neinteresat de industria bancara? Sincer sa fiu nu stiu, nu am pretentii de Mafalda. Stiu doar ce impact a avut asupra mea: Cat neprofesionalism din partea jurnalistului care a preluat informatia de la Erste si gata. Nu a incercat sa inteleaga ce se ascunde in spatele stirii, nu a profitat de ocazie sa ‘sape’ mai departe!

Sa vedem ce putem afla daca raportam sumele economisite la doi parametri extrem de utilizati: PIB-ul pe cap de locuitor in cifre absolute si cel corelat cu puterea de cumparare.

Romania: 40 de Euro/luna economisiti, adica 54$, 7943 $/locuitor sau 16 518 $ PPP/locuitor.

Austria: 181 de Euro/luna economisiti, adica 244.5$, 47 226 $/locuitor sau 44 618 $ PPP/locuitor.

Trecerea de la dolari absoluti la dolari PPP (purchasing power parity) se face calculind suma necesara pentru a cumpara acelasi cos de produse si servicii in diverse tari. Din pacate aici iar avem de a face cu influenta metodologiei de calcul asupra rezultatului. Un roman care locuieste la oras si care are o masina (costa la fel in Austria si in Romania), cumpara combustibil (aproximativ acelasi pret in ambele tari) se imbraca la mall (preturile sunt iarasi comparabile) si  mananca de la Mega Image are o structura a cheltuielilor mult mai apropiata de cea a unui austriac decat un roman care locuieste la tara si se deplaseaza cu bicicleta. In schimb pentru austrieci aproape ca nu este nici o diferenta intre cele doua cazuri.

Sa impartim acum sumele economisite la venituri:

Romania: 54*12= 648 $/an adica 8.16 % din venitul absolute sau 3.9% din venitul ‘comparabil’.

Austria: 181*12= 2172 $/an adica 4.6 % din venitul absolut sau 4.9% din venitul comparabil.

Parca a inceput sa rezulte cu totul si cu totul altceva, nu? 

Dar n-am terminat inca. Economisirea poate incepe abia dupa ce individul si-a satisfacut necesitatile absolute. Adica abia dupa ce te-ai saturat, ti-ai platit chiria si detergentul te poti gandi daca sa te duci la film sau ce camasa sa iti cumperi: scumpa, ieftina, de loc…

Si dupa cum am mentionat mai devreme pentru romanii de la oras costurile sunt foarte comparabile cu cele din Austria doar ca veniturile, chiar daca sunt mai mari decat cele ‘de la tara’, ajung abia la jumatatea celor austriece.

Si atunci? Ce rost a avut articolul din RFI?

 

 

 

 

 

It should be a must and not at all an oxymoron.
Morals were a time sanctioned method of getting along with the others which was based on religious precepts.
In time people understood the benefits of cooperation versus thuggery and thus the need for the religious backup disappeared. Ethics were born.
Nowadays some try to convince us that life is a zero sum game (it isn’t) and that ‘ethics are for the faint hearted’.
Not true. This conviction arises from falsely understanding the Darwin’s natural selection as the ‘survival of the fittest’!
Ernst Myer demonstrates clearly that this is absolutely wrong: ‘what is “the fittest” ?’ ‘You can be ‘fittest’ only by taking into account one or more parameters but those parameters might never describe completely a situation. Moreover ‘situations’ have a knack for changing so becoming the ‘fittest’ is a useless performance. In NNT’s terms is a (futile) attempt at robustness. Mayr says that in reality natural selection is about the demise of the unable to adapt. (Ernst Mayr, What Evolution Is).
Now is anybody naive enough to believe that one can adapt to new circumstances solely by oneself, without any outside help? And what help can one expect while finding oneself alone in a corner after a long enough spell of behaving unethically?

 

PS Thanks Vince Pomal for the very interesting question!

This post was spurred by a very interesting exchange on the FB: 

“Why do people choose negativity over positivity?”

Well… probably because if you pay attention to the ‘wrongs’ of this world you  increase your chances of survival so we are somehow conditioned for this, simply because more of those who don’t die earlier than those who do….

And this brings me to ‘why survive?’

Simple, this is the only way you can enjoy ‘happiness’.

So are we entitled to do whatever, I mean absolutely whatever, in order to survive? Well…
For one it depends on what one understands about survival. For me it isn’t enough to be alive. I also need to be able to meet myself inside my consciousness without being ashamed of myself.
But there is also another reason for us to behave. A normal society responds quickly when individuals start acting in ways that endanger the survival of others.

So what is left of ‘pursuit of happiness’? Maybe this a misunderstanding. If we believe ‘happiness’ to be a valid goal in life then we’ll try to maximize it, sometimes – because we are not ‘perfect’ – at the expense of our survive-ability: we smoke, we eat and drink too much, we do drugs…

What about understanding ‘happiness’ as an indicator for ‘being on the right track’ for long time survival? What about using the good-feeling sensation we experience when we are having a nice meal as an indicator that we had enough instead of an incentive to continue gorging?.

For more information about how to be happy in a ‘survivable’ way try Csikszentmihalyi’s “Flow”.