Archives for posts with tag: Long time survival.

Pe timp si pe experienta lucrului facut asa cum trebuie:

 

“Surowiecki ne spune că un sistem fiscal eficient se bazează în primul rând pe încrederea contribuabililor: în primul rând în Guvern că foloseşte banii judicios şi, în al doilea rând, în faptul că toată lumea respectă regulile jocului şi nu încearcă să trişeze. Dacă această încredere este erodată, atunci întreg sistemul se clatină şi merge către colaps”, punctează Gabriel Sincu.”

http://www.money.ro/aletra-72prc–dintre-antreprenori-considera-ca-mediul-fiscal-s-a-deteriorat_1257701.html

“Cum se ceartă femeile cu bărbații.”

Cica ‘barbatii sunt de pe Marte iar femeile de pe Venus’ dar daca tot s-au hotarat sa traiasca impreuna pe Pamant de ce nu se adapteaza oare noilor conditii?

Image

Or none of the above…
I share my thoughts simply to encourage other people to think differently than anybody else!

Image

Not entirely correct since our ability to effect change is limited by time and ‘the laws of physics’ …but this shouldn’t stop us from trying!

Image

A incercat sa construiasca capitalismul in Romania si n-a reusit dupa cum nici parintii sai n-au reusit sa construiasca socialismul.
N-a mai rezistat asa ca a plecat pe alte meleaguri.

Dar nu s-a scarbit atat de tare incat sa nu-i mai pese si sa nu se mai uite inapoi.
Ne-a lasat mostenire o radiografie foarte exacta.
Iar acum, la ceva mai mult de patru ani distanta, radiografia asta este inca si mai actuala, daca se poate asa ceva, decat atunci cand a fost facuta.

Cum procedam?
Plecam cu totii? Si atunci cine mai stinge lumina?

Sau intelegem o data pentru totdeauna ca ‘Batrinii’, ‘Pamantul’ si ‘Credinta’ nu pot face totul. Ei s-au straduit si ne-au pus la dispozitie roadele muncii lor. Atata au putut! De acum incolo e treaba noastra. Degeaba ne vaicarim sau dam vina pe celalalt.

“Rostul” nu este ceva care poate fi mostenit la nesfarsit. El trebuie luat cu grija de la ‘Batrani’ si reconstruit de fiecare data folosind cu ‘Credinta’ toate resursele pe care ‘Pamantul’ acesta generos ni le pune la dispozitie.

Ne uitam in jur sa vedem pe ce putem pune mana ca sa ne apucam de treaba si pe cine ne putem bizui? Daca da atunci primul pas, adica cel mai greu, catre iesirea din rahat este ca si facut.
Ii chemam inapoi si pe cei care au plecat dar carora inca le mai pasa si care au invatat cate ceva pe acolo pe unde au fost? Ce bine ar fi, in cazul asta am iesi si mai repede la liman.

Ne opreste cineva?
Adica altcineva in afara de temerile noastre?

Se spune ca ‘banii rai ii gonesc de pe piata pe cei buni’.
Expresia e mai veche (de pe vremea cand monezile de aur nu aveau zimti si fiecare pilea din ele dupa voia inimii) si semnifica faptul ca daca cineva pune pe piata marfa ‘proasta’ si ieftina toti ceilalti comercianti sunt nevoiti sa faca si ei acelasi lucru, ATATA TIMP CAT CONSUMATORII ACCEPTA ACEST LUCRU. (Daca nu ar fi suficient de multi cei care sa accepte varianta mai putin performanta a marfii respective, adica daca nu ar fi existat piata pentru ea, acea marfa nu ar mai fi fost propusa deloc, nu?)

Aici este intr-adevar o problema. Consumatorii, cel putin la inceput, s-ar putea sa nu aibe cum sa isi dea seama ca marfa e ‘proasta’. In cazul ‘galbenilor’, de exemplu, aveai nevoie de o balanta pentru a-ti da seama daca au fost piliti sau nu, nimeni nu era atat de nebun incat sa-i pileasca astfel incat sa lase urme vizibile cu ochiul liber…

Dar piata reactioneaza pana la urma.
Fie marea majoritate a comerciantilor se aliniaza si se aprovizioneaza si cu marfa mai ieftina fie marfa respectiva este atat de proasta incat cumparatorii isi dau seama ca in realitate e prea scumpa si incep sa o refuze.

Sa vedem acum ce se intampla pe piata asigurarilor din Romania.

Încrederea în companiile de asigurări este la un nivel minim, recunosc managerii din domeniu. Ca să facă uitate scandalurile, reprezentanţii companiilor s-au plimbat joi cu bicicletele împodobite cu baloane, prin centrul Bucureştiului. Brokerii şi asiguratorii au ieşit printre şoferi pentru a mai spăla puţin din imaginea stricată de unele companii de asigurări certate cu legea.Încrederea în companiile de asigurări este la un nivel minim, recunosc managerii din domeniu. Ca să facă uitate scandalurile, reprezentanţii companiilor s-au plimbat joi cu bicicletele împodobite cu baloane, prin centrul Bucureştiului. Brokerii şi asiguratorii au ieşit printre şoferi pentru a mai spăla puţin din imaginea stricată de unele companii de asigurări certate cu legea.

Cu alte cuvinte comerciantii au inteles in sfarsit ca macar o parte dintre clienti au inteles ca li se vindeau, cam de multisor, galbeni piliti atat de tare incat nu prea mai valorau mare lucru.

Si cam ce urmeaza sa se intample?

“„Astra îşi va repoziţiona produsul pe piaţă la un preţ mai ridicat şi va trage şi piaţa, sigur. La RCA o creştere de 10-20% ar putea fi absorbită foarte uşor şi la locuinţe o creştere de 50%”, spune Bogdan Andriescu, de la Uniunea Brokerilor în Asigurare.”

Ce spune omul asta aici poate fi interpretat in doua feluri.

Fie ca Astra ar putea sa majoreze preturile sale cu 10-20% si respectiv cu 50%, bineinteles daca campania sa de rebranduire,  ar avea succes fie ca primele de asigurare ar putea creste pe intreaga piata cu aceste procente tocmai pentru ca Astra, si alte companii, nu vor mai propune polite ‘ieftine’ (si proaste).

Aceasta a doua varianta ridica o problema.
De ce ar majora celelalte companii primele atat de mult?
Doar pentru ca pot? Asta inseamna comportament monopolist si exact genul asta de atitudine a marilor jucatori permite aparitia pe piata a unora care promit marea cu sarea fara sa fie in stare sa isi acopere promisiunile.
Sau nici macar ele, ‘companiile serioase’ nu faceau o calculatie corecta de pret, adica isi asumau si ele riscuri prea mari?!? Si de ce ar fi facut asta? Doar pentru a ramane pe piata?

Ambele variante ridica o problema majora.
De ce firmele serioase si asociatia patronala in domeniu nu si-au avertizat mai devreme clientii?
Si daca au facut-o atunci noi, consumatorii, de ce am dormit in cizme?

Sau poate ca piata asta nu este cu adevarat libera?
Adica una in care informatia sa circule liber, pentru ca pana la urma asta este definitia unei piete libere, nu?

Istoria se repeta, chiar daca actorii isi mai schimba rolurile intre ei… si asta se intampla pana cand intreaga ‘sala’: distributie, spectatori si ‘tehnicieni’, inteleg cu adevarat ce s-a intamplat acolo.
Cu doua sute si ceva de ani in urma s-a rasculat un popor care se simtea oprimat de regele sau si care nu se putea exprima la adevarata sa valoare pentru ca era incorsetat intr-un set rigid de reguli. Pentru ca cei care conduceau statele din jurul acelui popor au incercat sa profite de situatia creata acel popor s-a asezat disciplinat in spatele celui mai competent conducator pe care l-a gasit, Napoleon Bonaparte, si a inceput ‘sa-si faca dreptate’.
Undeva pe parcurs lucrurile au degenerat fara ca nimeni sa isi dea seama, din ‘razboi de eliberare’ toata operatiunea s-a transformat intr-o enorma manifestare de vointa, cea a lui Napoleon I.
Pentru era un excelent tactician acesta a reusit, cel putin la inceput, sa profite de disensiunile celor pe care ii avea in fata si sa-i invinga unul cate unul. Totusi, pe masura ce Napoleon deranja pe din ce in ce mai multi, acestia au inteles la un moment dat ca ‘unirea face puterea’ si au pus disensiunile la o parte. Abia incepand cu acel moment coalitia anti-Napoleon a putut folosi la adevarata sa valoare ajutorul oferit de o putere oarecum exterioara Europei din acel moment si anume Anglia.
Restul poate fi citit in cartile de istorie.
Nu cred ca este nevoie sa transpun distributia si in cheie contemporana mai ales ca este a treia oara cand se joaca piesa asta.
Data trecuta in rolul lui Napoleon a fost Hitler.

Până la 10 ani Georgeta a fost un copil fericit. Amândoi părinții îi erau aproape într-o vreme în care foarte mulți tați erau deja pe frontul rusesc. Locuiau la țară, în Basarabia – părinții ei erau funcționari la primărie, trimiși din Regat după ce sovieticii se retrăseseră în grabă – și o duceau atât de bine încât ai ei își permiseseră să angajeze o fata din vecini să vina să aibă grija de ea și de fratele ei mai mic. Maria, fata din vecini, de 14 ani, era mai mult prietena ei decât servitoare-n casă. Făceau totul împreuna iar de gătit gatea mama Georgetei, Nela, atunci când venea de la serviciu.

La 12 ani Georgeta nu mai avea nimic. Frontul se întorsese, tatăl ei murise de cancer iar ea, fratele ei si cu mama lor erau refugiați într-un sat sărac din Oltenia – Maria rămăsese plângând în Basarabia, Nela nu avusese curaj să o ia in refugiu cu toate ca părinții Mariei s-ar fi despărțit bucuroși de fiica lor știind ce urma să li se întâmple fetelor tinere atunci când va trece din nou frontul prin orășelul aflat la răscruce de drumuri. Mâncau, de milă, din grădina țăranului unde fuseseră încartiruiți și primeau, din când in când, de la stat, câteva kile de faină, de ulei și de zahar precum și o infimă sumă de bani – asta pentru ca Nela era încă angajată în administrația de stat. Dacă n-ar fi fost așa probabil că Gheorghe, tatăl, ar fi rămas neîngropat: preotul din sat ceruse pentru înmormântare doi cozonaci, un kil de coliva, nu știu câte prosoape și o sumă de bani echivalenta cu mai mult de jumătate din leafa Nelei pe o luna așa ca mama ei se dusese, pe jos, până în satul vecin unde era încartiruita o unitate de pompieri și ceruse ajutorul comandantului acesteia pentru a-și putea îngropa bărbatul.

La 15 ani, reîntoarsă în Bucovina natală – partea rămasă în Romania – Georgeta a intrat la liceu. Asta se întâmpla in 1948 si lucrurile încă nu se schimbaseră aproape de loc in micile orașele de provincie așa ca colegele sale nu au avut nici o jena sa facă “mișto” de paltonul, vechi, al mamei ei, cu care se ducea la scoală si care fusese, in mod evident dar neprofesionist, strâmtat  sa i se potrivească.
Toate astea, preotul avar și cruzimea infantilă a colegelor ‘mic-burgheze’, au aruncat-o pe tânăra adolescentă în brațele ‘propagandiștilor de partid’ așa ca la 20 de ani, studenta în București, ajunsese în aparatul CC al UTC și ajuta la organizarea festivalului Tineretului din ’53. În apropierea celor care luau deciziile importante ‘din sistem’ a înțeles cum stau cu adevărat lucrurile și că oricât de frumoase ar fi idealurile promovate de comuniști acestea nu vor putea fi atinse niciodată tocmai din cauza caracterului dictatorial al ‘democrațiilor populare’.

Așa ca a lăsat-o mai moale cu politica – a ajuns foarte repede la nivelul de secretar de organizație de bază dar a refuzat cu obstinație să intre in rândul activiștilor plătiți – și s-a concentrat pe profesie – era un foarte bun inginer ‘de preparare’, cu expertiză in domeniul minereurilor de cupru.

La începutul anilor ’60 au început sa vină și motivele de bucurie. În 1961 m-am născut eu, unicul ei fiu, iar în 1965 eforturile echipei din care făcea parte au fost încununate de un brevet de invenție: reușiseră să găsească o metodă de preparare care făcea posibilă exploatarea unor minereuri cu conținut foarte scăzut de cupru. (Brevetul asta a fost pus în practica și prin ‘țările calde’, Romania primind câteva milioane bune, în „valută forte”, așa se spunea pe atunci, așa că fiecare dintre membrii echipei a fost premiat la un moment dat cu câte 10 mii de lei, suficienți pentru ca părinții mei să-și cumpere mobila din dormitor).

Invenția asta i-a schimbat de fapt viața.
Nu din punct de vedere material, probabil ca ar fi fost in stare sa își cumpere mobila aia și din leafă…
Datorita ei a fost invitată la un congres minier la Londra, de unde a venit cu o valiza de cărți, apoi a fost de doua ori in China și o dată sau de două ori in URSS. Asta într-o perioada în care extrem de puțini români aveau ocazia să iasă din țară și să ia contact cu alte culturi.

Cele două călătorii în China au avut loc la câțiva ani distanță una de cealaltă. Prima prin ’68 și a doua prin ’72 sau cam așa ceva.  Amândouă s-au întâmplat vara.
Pe a doua o țin minte mai bine dintr-o cauza destul de ‘egoistă’. Aveam de făcut un ierbar ca temă de vacanță și maică-mea știa asta când a plecat așa că mi-a adus de-acolo câteva zeci de frunze și de flori presate așa cum știe sa o facă cineva obișnuit cu munca de laborator. Va dați seama ce succes a putut avea  ierbarul ‘meu’…
Mai țin minte că în afară de a-mi relata despre obiceiurile culinare locale a încercat să mă facă sa înțeleg ceva din transformarea politică prin care trecea China, vestita Revoluție Culturala și reluarea relațiilor cu America. Cum  începuse și la noi să se strângă șurubul bineînțeles ca n-a intrat prea mult în amânunte – oricum nici ea nu știa foarte multe – dar un lucru ii era clar. I se confirmase faptul ca autoritarismul și dictatura duc la dezastru indiferent de cât de bune sau rele or fi fost intențiile/ideile dictatorului și asta doar din cauza centralismului din aparatul administrativ.
Abia după ce am mai crescut și putea avea încredere că n-am sa povestesc în stânga și-n dreapta mi-a făcut o relatare mai ampla. Trecuseră deja vreo 10 de ani și cu toate astea trăirile ei erau încă foarte puternice.
Acum, la alți 30 si ceva de ani – si la 15 ani de când Georgeta a murit, cred ca am înțeles cu adevărat ce încerca ea sa-mi spună.

In primul rând că nu ajunge ca o idee sa fie bună, ea mai trebuie sa poată fi aplicata in condițiile date. In al doilea rând ca degeaba mai încerci sa dregi busuiocul, mortul de la groapa nu se mai întoarce; dacă vrei să schimbi ceva atunci trebuie sa schimbi natura lucrurilor, a te margini sa le cosmetizezi înseamnă doar o amânare a crizei.

Maica-mea îmi povestea, repet, la începutul anilor ’80, cat de entuziasmata fusese de începutul Revoluției Culturale – prima vizita – si cat de îngrozita fusese de rezultatele ei – pe care le-a simțit în timpul celei de-a doua vizite.
In timpul primei înțelesese de la gazdele ei – care evident aveau si îndatoriri pe linie de propaganda dar care păreau convinși de ce spuneau – ca ideea de baza a Revoluției Culturale fusese reconectarea dintre conducători si viața reala. Teoria era ca pe măsura ce rangul unui conducător este mai înalt cu atât acesta înțelege din ce in ce mai puțin din ceea ce se întâmpla ‚la baza’ societății, tocmai pentru că informațiile pe care le primește sunt la ‘a doua mana’. Cu alte cuvinte că un conducător este de fapt la cheremul consilierilor săi. Până aici nimic nou, nu?
Ei bine, se pare ca ideea lui Mao era că situația asta ar fi putut fi remediata într-un mod extrem de simplu și anume  printr-un program de readucere a conducătorilor in sânul maselor. Aceștia ar fi urmat să își petreacă o anumita perioadă de timp – două trei săptămâni la fiecare trei luni – la ‘munca de jos’, adică ‘direct in producție’ – cei mai mulți dintre ei in agricultură pentru că pe vremea aia acolo erau cele mai multe locuri de munca. Și asta în provincii cât mai îndepărtate de cele unde erau ei ‘șefi’, tocmai pentru ca sa nu se bucure de vre-un statut special.
Partea ‘proasta’ (sau firească pentru un sistem dictatorial ?!?) a fost ca cei de sub Mao – care era deja bătrân și pierduse în mare măsură controlul – în loc sa pună în aplicare ideea în forma în care ‘emanase’ de la Marele Conducător – și, în afară de asta care satrap local s-ar fi trimis pe sine însuși la munca de jos, unde să vadă pe viu și pe propria piele cum trăiește ‘talpa țării’?!? – au transformat situația într-un prilej de a scăpa de toți cei care nu erau destul de obedienți pentru gusturile lor.

Seamănă cu poveștile despre ‘Ocaua lui Cuza’? Adică despre cum ar trebui sa poarte  ‘Domnul’ înțelept și binevoitor la care încă visează prea mulți dintre români? Poate.

De fapt se pare ca este vorba despre lucrul pe care nu reușim noi sa-l înțelegem.

Cert este ca amândoi, atât Cuza cat si Mao, demonstrează pe deplin – daca mai era nevoie – limitele conducerii centralizate. Autocratul se îndepărtează – tocmai din cauza cunoașterii mediate pe care o are orice conducător asupra a ceea ce se întâmpla dincolo de imediata sa apropiere – din ce in ce mai tare de realitate și începe sa facă, din această cauză, greșeli din ce in ce mai mari. Iar dacă observăm și faptul că intervențiile conducătorului asupra sistemului condus de el sunt făcute tot indirect, adică tot prin intermediul unor oameni aleși de însuși conducătorul respectiv, lucrurile devin chiar evidente.
Acum am ajuns la o alta idee oarecum contemporana lui Cuza și anume la teoria selecției negative a lui Eminescu. Acesta susținea ca in anumite situații pozițiile de control dintr-o societate pot ajunge sa fie populate cu indivizi total nepotriviți pentru acele posturi și că acest lucru se întâmpla atunci când criteriile după care sunt evaluați membrii societății respective  nu sunt adecvate situației.
Ori exact acesta este fenomenul care se întâmpla in orice dictatură. Indivizii nu mai sunt apreciați in funcție de realizările lor ‘practice’ (verificate de ‘piața liberă) ci mai degrabă în funcție de imaginea pe care reușesc să și-o creeze în ochii superiorilor lor.
Veți spune ca este absolut rațional pentru orice individ să ‚se dea bine’ pe lângă șeful său după cum e la fel de rațional pentru șefi să-și aleagă niște colaboratori cu care sa le facă plăcere sa lucreze dar ce ne facem atunci când ‚colaboratorii’ ajung sa-i spună șefului doar lucrurile pe care acesta vrea sa le audă și asta pentru că ‚șefu-i șef și-n pielea goala’ și se comportă în așa fel încât îi convinge foarte repede de acest lucru pe toți cei din jurul său? Iar pe cei pe care nu-i convinge îi dă afară?
Poate ca acest lucru o fi într-adevăr rațional dar cât de sustenabil o fi el oare?

Nu cumva ăsta o fi motivul pentru care democrațiile autentice au șanse mai mari de supraviețuire pe termen lung decât autoritarismele de orice fel? Nu cumva ăsta o fi motivul pentru care piața liberă funcționează mai bine decât orice monopol? Nu cumva din acest motiv  țările sunt cu atât mai stabile cu cat respectă mai strict principiul separației puterilor în stat și au o economie de piața cât mai liberă?

Și dacă au existat oameni care au priceput chestiile astea și le-au pus în practică exact atunci când erau la apogeul puterii lor ce ne împiedica pe noi să facem în continuare același lucru, mai ales că avem la dispoziție exemplul lor?
Aproape oricare dintre conducătorii Angliei din ultimele cinci-șase secole ar fi putut încerca măcar instaurarea unei dictaturi personale și cu toate astea Anglia a ajuns sa fie considerată una dintre cele mai tradiționale democrații din lume. Cei care au croit statul American la sfârșitul secolului XVIII ar fi putut să-i dea orice forma și cu toate astea au ales democrația. Cei care au elaborat prima legislație anti-monopol din epoca moderna au fost republicanii americani de la sfârșitul secolului XIX, exact aceiași „robber barons” de la care te-ai fi așteptat să fie niște monopoliști feroci și care in realitate și-au cheltuit mare parte din averi înființând și înzestrând faimoasele universități americane, instituții culturale și organizații non-profit care exista și astăzi.

Ce au înțeles oamenii aia și de ce nu suntem în stare să înțelegem și noi același lucru astăzi?

Politica a fost o arta si ar trebui sa revina la acea stare.
Din pacate materialitatea vietii cotidiene a pervertit atat conceptul de arta cat si pe cel de politica.
Arta a inceput sa fie inteleasa ca o activitate umana generatoare de frumos iar politica ca pe o actiunea de a reusi intr-un fel sau altul sa ajungi in capul bucatelor pentru a le imparti dupa bunul tau plac.
Daca ne uitam cu mai multa atentie observam totusi ca adevaratii artisti sunt cei care reusesc sa aduca in spatiul public idei sau interpretari noi, care reusesc sa depaseasca obisnuitul pentru a gasi ceva diferit de ceea ce stiam pana atunci. Cu alte cuvinte arta consta in a a gasi o metoda acceptabila pentru a sparge limite considerate pana atunci a fi inexpugnabile.
Tot asa adevarata politica este arta de a pastra impreuna pe membrii unei comunitati, a asigura unui polis cadrul social in care acesta sa poata supravietui. De fapt treaba politicianului consta in a face in asa fel incat sa-i convinga pe locuitorii unui polis sau pe cetatenii unei tari ca le este mai bine daca se ajuta unul pe celalalt decat daca se lupta unul cu celalalt.
O alta formulare ar fi ca misiunea politicianului este sa puna la dispozitia locuitorilor unui polis/cetatenilor unei tari un spatiu social in care acestora sa le fie mai bine atunci cand colaboreaza decat atunci cand incearca sa se insele intre ei.
Iar latura artistica a politicii consta tocmai in faptul ca politicianul de adevarat succes este acela care lasa spatiul respectiv sa se organizeze singur, politicianul intervenind doar pentru a extrage/neutraliza pe cei care rup urzeala firii firii si abtinandu-se de fiecare data cand este tentat de a spune cuiva ce sa faca.

Sau cel putin asa interpretez eu citatul acesta din Lao-tzu :

“As restrictions and prohibitions are multiplied in the Empire, the people grow poorer and poorer. When the people are subjected to overmuch government, the land is thrown into confusion. When the people are skilled in many cunning arts, strange are the objects of luxury that appear.

The greater the number of laws and enactments, the more thieves and robbers there will be. Therefore the Sage says: “So long as I do nothing, the people will work out their own reformation. So long as I love calm, the people will right themselves. If only I keep from meddling, the people will grow rich. If only I am free from desire, the people will come naturally back to simplicity.”

If the government is sluggish and tolerant, the people will be honest and free from guile. If the government is prying and meddling, there will be constant infraction of the law. Is the government corrupt? Then uprightness becomes rare, and goodness becomes strange. Verily, mankind have been under delusion for many a day!”

 

Image

 

Just a reminder of what biting more than one can chew comfortably really means