1944
Tatăl meu avea aproape 11 ani.
Și-a petrecut după amiaza ascuns în subsolul bibliotecii Dudian din curtea bisericii armene din București.
Împreună cu restul clasei, cu doamna învățătoare Bogdan și cu profesorul Levon Balijian. Pe atunci episcop și din 1955 Catholicos al Bisericii Armene.
După ce s-a terminat, a plecat acasă. Pe jos, tramvaiele nu mai mergeau. Un drum de jumătate de oră. 15 copii de clasa a 4-a, de unii singuri prin orașul proaspăt bombardat.
Mama soției mele avea 4 ani. Locuia în Chitila. Statea la niște vecini, mama ei era la spitalul Filantropia. Undeva în zona gării vizate în după-amiaza aia. Tocmai ce născuse al doilea copil, o fetiță. După ce a început, o asistentă i-a pus un pahar cu coniac în mână și pruncul în brațe. „Dă-l pe gât și du-ți copilul în adăpost”. A doua zi, când s-a întors în Chitila, și-a găsit primul copil bine-sănătos și casa una cu pământul. Bărbatul îi era prizonier la ruși – unde a murit, fără să-și vadă al doilea copil – nu mai avea unde să stea … așa că a trebuit să se întoarcă de unde venise. În Ardealul ocupat pe atunci de unguri….
2024
Eu am aproape 63 de ani.
Tocmai ce ne-am întors de la cimitir. Un prieten de-al tatălui meu…
Intrăm în casă. Ne spălăm pe mâini, bem apă, dăm drumul la televizor.
Bombardamente în Ucraina, 7 oameni uciși în Gaza după ce tocmai descărcaseră un convoi cu ajutoare…