Ceaușescu ne-a lăsat moștenire o economie brici.
Poate că a făcut și niște greșeli
dar asta mai ales din cauză că a fost mințit de către cei din jurul lui.
Cel mai important este faptul că pe vremea aia
România era o țară independentă și respectată de toată lumea.
Acum suntem niște nimeni care mergem cu căciula în mâna la Bruxelles.
Maică-mea m-a adus pe lume în 1961.
Una dintre primele mele amintiri – am o memorie mai degrabă vizuală – se referă la moartea lui Dej.
Eram pe stradă, cu bunica mea. Deodată a început antiaeriana. Și să bată clopotul de la singura biserică din cartier. Mai auzisem sirene – făceau ‘repetiții’ din când în când – și clopote de biserică. Dar niciodată împreună. Plus de asta, lumea s-a oprit pe stradă. Am întrebat-o pe bunică-mea ce se întâmplă și mi-a spus să am un pic răbdare că îmi explică ea mai târziu. Așa că m-am uitat și eu în jur. Un tramvai se oprise în mijlocul drumului. Pe blocuri erau atârnate, la fiecare scară, de la ultimul etaj până la parter, câte trei fâșii înguste de pânză. Una neagră, una roșie și una despre care mai târziu am aflat că se cheama ‘tricolor’. După ce au tăcut sirenele și tramvaiul a plecat mai departe, bunică-mea mi-a explicat că a murit cineva foarte important. Cineva care făcuse multe lucruri bune. Asta a fost în 1965.
Următoarea amintire ‘istorică’ e din 1968.
Eram undeva pe marginea unui bazin. În concediu cu părinții. Care părinți, împreună cu alți oameni din jur, ascultau ceva la un ‘tranzistor’ dat la maxim. ‘Tranzistor’ era cuvâtul folosit de românii din vremea aia pentru a denumi un radio pe baterii. Evident că nu înțelegeam nimic din ce auzeam acolo dar simțeam foarte multă mândrie amestecată cu îngrijorare.
La sfârșitul clasei a VIII-a, adică în primăvara lui ’76, domnul profesor Bucătaru – de istorie – ne-a ținut o lecție recapitulativă.
În care ne-a explicat ce au fost Sovromurile, cum i-a convins Dej pe conducătorii sovietici să-și ia trupele din România în 1958, despre cum a ajuns Gheorghe Gheorghiu să poarte și numele Dej…
Dupa care ne-a vorbit despre Primavara de la Praga și despre importanta discursului pe care îl ascultaseră parinții mei la radio. Despre cum rostirea acelui discurs îl transformase pe Ceaușescu într-un interlocutor pentru decidenții din afara lagărului socialist. Într-un interolocutor care vizitase deja de două ori SUA, care fusese primit la cel mai înalt nivel în China, în India, fusese în turnee prin America de Sud și Africa, de două ori în Iranul încă orientat spre Vest…
Cam tot în perioada aia am început să experimentez consecințele decretului nr. 770 din 1 Octombrie 1966. „Avînd în vedere ca întreruperea cursului sarcinii reprezintă un act cu grave consecinţe asupra sănătăţii femeii şi aduce mari prejudicii natalitatii şi sporului natural al populaţiei, Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează: Articolul 1 Întreruperea cursului sarcinii este interzisă.”
Prezervativele erau la mare căutare. Și se găseau doar pe piața neagră…
Îmi mai aduc aminte și de o discuție foarte interesantă avută cu mama mea. Secretară de BOB – adică cel mai mărunt secretar din ierarhia de partid, singurul post de conducere din structură care nu te transforma în activist plătit – de când am deschis eu ochii până la desființarea partidului. Devenisem suficient de mare să merg singur la film în oraș. Adică să iau tramvaiul câteva stații până la cinematografele de pe bulevard. Și să mă întorc după ora 10 seara… Problema fiind că până ajungeam eu acasă, se oprea apa caldă! Până în anul ăla, cred că tot 1976, apa caldă curgea tot timpul. Fierbinte! Bine, în Bacău – de exemplu – era cu program. De la introducerea termoficarii… Trei zile pe săptămână. Explicația, acolo, fiind lipsa de capacitate a centralelor termice. În București, în schimb, ni s-a servit o altă poveste. Că nu are rost să fie irosită atâta energie… De unde și întrebarea pe care i-am pus-o mamei mele: „ Ăștia opresc apa caldă exact când se întorc acasă muncitorii care vin de la schimbul doi. La ei se gândește cineva?”
Următoarea amintire e din armată.
Am intrat în toamna lui ’80 și am ieșit în primăvara lui ’81.
Când am intrat încă se mai găsea mâncare în magazine, când am ieși… bătea vântul!
Primele câteva luni, cam până în Februarie, ne dădeau fasole cu costiță, mazăre cu carne, tocană de cartofi, ciorbe… mâncare la cazan. Multă și relativ bună. Ultimele luni, am făcut parte dintr-un fel de experiment. Au început să ne ‘furajeze’ cu o tocană făcută din ceapă, ceva grăsime și niște felii de cartof cu tot cu coajă. Care fuseseră conservați cumva. Erau fierți, adică nu mai aveau gust de cartof crud, dar ramâneau în același timp ‘întregi’. Adică trebuia să-i apeși destul de tare cu furculița dacă vroiai să-i terciuiești. Dacă aveai noroc, găseai și o bucățică de slănină. Dacă nu, nu…. Cam de 8-9 ori pe săptămână… Nu v-am spus încă? În ultimele luni începuseră să ne dea mâncare gătită și dimineață. Restul? Conducte, balast… Fasolea devenise trufanda! Iar mazărea dispăruse cu totul…
Nu știți ce-s alea conducte și balast? Paste făinoase – adică macaroane, și orez. Macaroanele cu un sos alb în care erau vagi urme de brânză, băgate la cuptor în niște tăvi imense și apoi tăiate ca niște cărămizi iar orezul fiert cu sare și ceva grăsime. Culmea e că orezul era cel mai bun la gust. Dintre astea trei chestii…
În ’86 am terminat facultatea. Rămâne pe data viitoare.
