Archives for category: yes but

Even though I call myself a ‘feminist of sorts’ there is a side of feminism that I don’t understand/like.

“Michelle Obama took a fashionably shod toe and dipped it into her husband’s efforts to address the nation’s higher-ed gap, the move was greeted by some feminists with a relieved, “It’s about damn time!” “

For those of you who don’t care much about American politics she was just giving a speech about the importance of getting a solid education.

My problem lies with how some feminists choose to react to her behavior as First Lady:
“she dropped in the line that “at the end of the day, my most important title is still mom-in-chief.” Much of the nation may have been charmed; feminist commentators, not so much. “Why does mom-in-chief have to be the most important thing this strong, vibrant woman tells us about herself as she flexes the strange but considerable power of the office of first lady?” Emily Bazelon lamented on Slate.”

Why do some of the feminists feel they are entitled to tell others how to think or how to behave?
I still nurture the notion that true feminism is about empowering women to make their own choices, not to simply herd them in another pen.

De unde provine anticapitalismul intelectualilor?

http://www.revista22.ro/un-caz-o-tema-o-carte-mentalitatea-anticapitalista-13697.html

Pentru cei ce incearca sa inteleaga ce se intimpla in jurul lor aceasta este o intrebare a carui raspuns are o importanta deosebita si tocmai acest lucru face ca intrebarea sa fie foarte tentata.

Pentru ca orice tentativa de raspuns trebuie sa inceapa de undeva voi incepe cu o marturisire: inca nu am citit cartea lui Mises si ma simt ca un copil care il asteapta pe Mos Craciun: librarul din colt mi-a promis ca mi-o va aduce miine. Voi incerca totusi sa purced fara sa tin cont de acest handicap.

Asta nu inseamna ca voi refuza portiunea de drum deja destelenita si voi alege a doua varianta propusa de Nozick, cea care face apel la starea comuna de fapt in care se afla intelectualii unui ‘loc’ si care se obiectiveaza comportamental in functie de particularitatile fiecaruia dintre ei.

Ca sa mergem mai departe mi se pare esential sa fac o clarificare: ce inseamna pentru mine un intelectual. Am ramas cu aceasta nevoie de pe vremea cind am dat examen la Politehnica si am fost intrebat de un coleg de liceu care ‘dadea’ la Universitate daca stiu ca “in sfarsit numarul inginerilor l-a depasit pe cel al intelectualilor”.

O definitie foarte inclusiva ar fi ca un intelectual isi justifica, siesi, existenta prin aceea ca isi foloseste cu preponderenta, constient si pe cit de bine poate, facultatile cognitive si doar accesoriu pe cele fizice. Ca sa fiu mai explicit am sa va povestesc o intimplare. Prima mea slujba dupa terminarea facultatii a fost la o fabrica de utilaj minier. Tot felul de fierotenii mari care erau prelucrate, montate, incercate, demontate la loc, transprtate pina la gura minei, carate prin strafundurile pamintului in circa oamenilor si montate la loc acolo, pe intuneric, pentru ca altfel n-ar fi incaput prin galeriile si saritorile care alcatuiesc acel univers mirific unde cirtitele umane contribuie decisiv la civilizatia noastra tehnologica. In conditiile astea destul de dure a aparut zicala: “Daca nu merge nu forta, ia un ciocan mai mare”. Dupa ce au trecut primii trei ani de munca, stagiatura, m-am mutat de acolo si am inceput sa lucrez, in ‘meserie’, la un stand de proba pentru motoare. Cu totul si cu totul alta chestie. Halate albe, curatenie, scule de ultima generatie, ingineri si muncitori in proportie aproape egala, mai toti de aceeasi virsta: mincam impreuna in pauza, mergeam impreuna la bere in delegatii…Exact asa cum ar trebui sa fie. Dupa vreo trei luni aveam de montat o piesa mai mare si destul de grea. In timp ce ne straduiam cu totii sa o punem pe pozitie n-am eu ce face si arunc asa, din ‘off’: “Daca nu merge nu forta, ia un ciocan mai mare!” In timp ce toti ceilalti se tineau de burta din cauza risului Stelica, un muncitor foarte tinar, la 28 de ani, pentru categoria pe care o avea, a cincea, se intoarce spre mine, rizind si el: “Cu capu’ dom’ inginer, cu capu’, nu cu forta”.

In practica se pare ca aceast barem este considerat a fi prea ingaduitor si se foloseste mai degraba unul care permite accesul in aceasta tagma doar acelora care indeplinesc simultan doua criterii: sunt recunoscuti ca atare de suficient de multi dintre cei care se bucura deja de acest statut si sunt destul de convingatori in eforturile lor de a parea dezinteresati de ‘partea materiala a problemei’.

Prima definitie e atit de larga incit ii face pe puristi sa strimbe din nas iar a doua, la extrema opusa, e atit de restrictiva incit lasa pe dinafara categorii vaste: pe mine, ca resprezentant al ‘intelectualitatii tehnice’ (?!?), pe membrii profesiunilor liberale, pe functionari dar mai ales pe antreprenori adica exact pe cei care tin in functiune, prin forta gindurilor lor, economia.

Cu alte cuvinte e cam greu sa ne lamurim pe calea definitiilor.

Sa incercam altceva.

“Intelectualii sunt principalii agenţi prin care ideile intră în lume”. Aha! „Bune sau proaste, ideile dau direcţia şi ritmul istoriei”. Adica ideile sunt cele care schimba, treptat sau dintr-o data, lumea in care traim iar intelectualii sunt cei care pastoresc ideile.

Proverbiala Luminita a inceput sa pilpie la capatul tunelului.

Dar ca sa intelegem cu adevarat semnificatia din spatele umbrelor lasate (si) de aceasta luminita, precum si ca un inceput de raspuns la intrebarea complementara De ce in „Estul postcomunist, …, intelectualii – mai ales cei publici şi de calibru – sunt cu precădere procapitalişti?” sa facem observatia prealabila ca transformarile sociale declarat revolutionare din `89 au fost primele revolutii din istorie care au avut ca motor forte ‘banuite’ a fi de dreapta si ca frina tocmai segmentul de extrema stinga al societatii. Chiar si Hitler, daca il putem numi pe acesta revolutionar, a confiscat puterea pornind de pe o platforma politica declarata a fi de stinga – national socialismul de trista amintire.

Deci intelectualii sunt ‚pastori ai ideilor’ iar ideile sunt cele care aduc schimbarea. Pe cale de consecinta logica (precum luminita feroviara care se apropie de noi pe sine iar noi nu ne putem feri de ea pentru ca suntem in tunel) intelectualii, ca niste pastori profesionisti ce sunt, au menirea de a incerca sa mentina societatea permeabila la schimbare, adica sa o pastreze receptiva la idei, la nou.

Un scurt apel la istorie. Doctrinele politice au fost despartite la inceput, si au ramas inca asa in SUA, intre conservatoare si liberale. Iar cei ce se declarau a fi intelectuali au fost intotdeauna de partea liberalismului, indiferent daca acesta a fost de stinga – pina nu demult – sau de dreapta – acum de curind, de cind cei ce vor sa pastreze cu cerbicie status-quo-ul, si cu alte cuvinte sunt conservatori, se clameaza din toata puterile a fi de stinga.

Bine, bine, liberali. Dar de ce anticapitalisti?

Eh, n-am apucat eu sa citesc cartea lui Mises dar am citit despre el. „Mises extended Austrian marginal utility theory to money, which, noted Mises, is demanded for its usefulness in purchasing other goods rather than for its own sake”

http://www.econlib.org/library/Enc/bios/Mises.html. Cu alte cuvinte Mises e de parere ca oamenii acumuleaza bani doar pentru ca acestia le ofera posibilitatea de a cumpara diverse lucruri si nu pentru bucuria de a-i poseda. Parerea lui. Daca e sa il credem pe Max Weber (Etica Protestanta si Spiritul Capitalismului) situatia e chiar pe dos. Capitalismul ar fi luat cu adevarat avint abia cind oamenii ar fi incetat a mai arunca banii pe prostii – in sensul lui Veblen – si ar fi inceput sa ii stringa tocmai pentru ca numarul banilor agonisiti ar fi masurat ‚trecerea’ de care de care se bucura posesorul averii respective in fata lui Dumnezeu.

Ca de obicei nimic nou sub Soare. Ideea aceasta a fost, de fapt, ideea centrala a puritanismului englez si nu se deosebeste principial de credinta vechilor greci ca norocul la zaruri este dovada faptului ca norocosul se bucura de ocrotirea zeilor…

Deci facem degeaba apel la citate. Unul trage hais, altul cea…Dar mai exista o metoda. In loc sa stabilim daca ploua sau nu urmarind cit mai multe buletine meteorologice la TV si sa facem, eventual, media n-ar fi mai bine sa dam perdeaua la o parte si sa observam ce se petrece la noi in curte?

Pai ce sa se petreaca? O criza economica si sociala care se datoreaza incremenirii in proiect: in Occident goana dupa profit (vazut ca scop in sine si nu cu ca urmare fireasca a indeplinirii cu succes a unei nevoi sociale) a depasit orice inchipuire iar Estul Postcomunist nu poate depasi starea de spirit pacatoasa care imparte populatiile in doua – unii care s-au invatat sa asculte ce li se spune si altii care au convingerea ca le stiu ei pe toate si ca au dreptul de a le impune celorlalti convingerile lor.

Si uite asa intelegem ca ‚stingismul’ intelectualilor din Occident si ‘procapitalismul’ celor din Estul postcomunist sunt doar forme de manifestare a liberalismului inerent oricarui intelectual care se respecta si ca acest liberalism este mai mult decit explicabil si anume este firesc.

PS. Am scris asta cu mai mult de un an in urma. Intre timp am inteles ca adevaratii intelectuali de stanga din Occident nu sunt anticapitalisti ci sunt impotriva autoritarismului economic.
‘Capitalism’ a capatat foarte multe sensuri si este o diferenta enorma intre capitalismul de piata cu adevarat libera – cel care ofera posibilitati de dezvoltare pe termen lung – si corporatismul care poate bloca totul din cauza incercarii celor de sus de a-si conserva privilegiile dincolo de firesc.
S-a scris atita pe tema asta, de la ‘Selectia negativa’ a lui Eminescu pana la ‘Teoria clasei de lux‘ a Veblen si trecand prin mult mai recentele consideratii ale Laurei Tyson incat o data si o data tot ne va veni mintea la cap…

Mirel Palada, cel care a lipit de fruntea lui Basescu epitetul de ‘matrafoxat’, ne-a spus aseara un banc cu blonde:

“Un betiv, in tramvai, o tot batea pe o blonda la cap:- Dupa ce ca esti blonda mai esti si urata!
O data, de doua ori, de trei ori…Blonda se facea ca nu aude.
Totusi, dupa a cincisprezecea repetare, nu mai rezista si ii raspunde, cu un imens dispret:
– Esti beat!
– Da, dar mie imi trece!”

Implicatia, ulterior explicitata, era ca Basescu, chiar si atunci cand se trezeste din ‘matrafoxeala’, ramane nepasator fata de destinul si nevoile romanilor.

Am sa dau cateva definitii, personale si oarecum neconventionale:

– Democratie.
Metoda de adoptare a deciziilor in colectiv. Pentru a functiona cu adevarat presupune existenta unui acord, chiar si tacit, cu privire la obiectivele mari/implicite ale grupului, variantele supuse alegerilor referindu-se de fapt doar la caile de atingere a acelor obiective. Daca nu exista un oarecare consens cu privire la obiective, totul se transforma in ‘dictatura gloatei’: multimea debusolata trage caruta dintr-o parte intr-alta a drumului in functie de impulsurile de moment.

– Politica.Arta posibilului. Activitatea facuta in comun de catre membrii unui grup atunci cand incearca sa foloseasca cit mai eficient resursele aflate la indemana grupului pentru a se apropia cat mai mult de obiectivul comun.
Daca adminstrarea treburilor publice ajunge pe mana unor operatori politici, lipsiti nu doar de scrupule ci si de viziune pe termen lung, procupati doar de promovarea propriilor interese, politica degeneraza in politicianism. Manifestarea practica a acestuia poarta numele de populism si este o ‘metastaza’ a marketingului in politica. Actorii politici care practica acest mod de actiune publica nu mai incearca sa adune oamenii in jurul unor idei despre cum ar trebui facute lucrurile ci pur si simplu identifica niste publicuri tinta ca fiind cel mai usor de manipulat si apoi promit exact ce (cred ei ca) vor aceste publicuri sa auda. Cateodata se si tin de cuvant, adica incearca sa isi satisfaca ‘alegatorii’ pentru a-si conserva, sau in masura in care acest lucru este posibil mari, capitalul politic.

Cu adevarat ingrijorator este faptul ca si aici functioneaza legea lui Gresham: “Banii rai ii scot din circulatie pe cei buni!” Odata aparut ‘in piata publica’ populismul devine din ce in ce mai atractiv pentru toate gruparile politice (devenite intre timp grupari de interese), tocmai din cauza aparentei sale eficacitati. Au cazut prada tentatiei si tari cu traditii democratice mult mai puternice decat a noastra, luarile de pozitie impotriva tiganilor si a ‘turismului pentru beneficii sociale’ fiind suficient de elocvente in acest sens.

Si pana la urma cum ramane? Lovitura de geniu sau populism pe fata?
Eu cred ca amandoua la un loc. Ce, populistii n-au si ei dreptul la genii?
Mai ales ca tot ce se intampla acum era absolut previzibil inca de la incheierea ‘pactului de coabitare’. Pentru cineva obisnuit sa isi reconsidere tot timpul pozitia incheierea unui astfel de pact nu reprezinta promisiunea de a respecta niste conditii ci asigurarea ca celalalta parte nu va incalca acele conditii, cel putin la inceput. Iar daca o va face pactul ofera oportunitatea excelenta de a arata cu degetul: “V-am spus eu!”

What on Earth is this?

This guy has never carried a dog before?
Or the dog was affixed to him as some-kind of a strange punishment?

Image

Image

In anii de dupa ’89 am lucrat pentru o firma de shipping asa ca Portul Constanta devenise o a doua casa.
Am invatat foarte multe acolo si nu doar despre transporturile navale.
Printre altele acolo am auzit de cuvantul ‘caplama’.

Ca sa intelegeti ce vreu sa spun cu treaba asta o s-o iau mai pe departe un pic.
Navele comerciale produc profit doar cand se misca asa ca timpul petrecut in port este vazut, mai ales de armatori, ca un timp mort. Ca atare manevrele de incarcare si descarcare se fac cat mai repede posibil iar reparatiile se programeaza cu cat mai multa grija. Iar daca o defectiune apare chiar inainte de plecarea navei, cind totul parea in regula, situatia este vazuta aproape ca o catastrofa.
Am asistat la urmatoarea intamplare. Chiar inainte de controlul de plecare, la un vapor sub pavilion strain, echipajul a constatat ca o teava pierdea lichid. Nu puteau pleca asa si sa o repare la urmatoarea escala asa ca au chemat o echipa de reparatii. Armatorul era ingrozit. Era vineri seara asa ca tipul se astepta ca echipa de reparatii fie sa refuze sa vina la lucru pana luni fie sa ceara o caciula de bani ca sa lucreze in week end.(Teava era destul de groasa si gaura pozitionata in asa fel incat segmentul respectiv ar fi trebuit demontat inainte de aplicarea unui petic) Cind au venit cei doi sudorii s-au uitat la teava, apoi unul la altul si in final la reprezentantul armatorului si la comandant:
– Ce fel de reparatie vreti sa facem, sa va tina toata viata dar dureaza ceva sau sa puteti merge pana in primul port si dureaza o ora?
Comandantul, care se si vedea intr-un restaurant la tarm, cu un pahar in mana si o ‘hostess’ alaturi, a optat pentru reparatia ‘temeinica’. Agentul trimis de armator, care stia ca urmatoarea escala era programata sa dureze o saptamana, timp suficient si pentru o a doua reparatie mai mult decat temeinica, a optat pentru varianta mai expeditiva. Asa ca sudorii au pus mana pe ‘faclia’ cu acetilena, au taiat o mare fereastra pe partea accesibila a tevii, prin acea fereastra au ‘astupat’ spartura buclucasa si apoi au sudat la loc ce taiasera. Totul a durat mai putin de o ora. Iar eu am ramas de atunci cu impresia ca termenul de ‘caplama’, folosit atat de sudori cat si de asistenta, inseamna ‘petic’ precum si cu admiratie netarmurita pentru ingeniozitatea celor doi. Bine, in timp acea admiratie mi-a mai scazut dupa ce am aflat ca manevra este destul de bine cunoscuta in bransa instalatorilor… In orice caz in vinerea aia am fost si eu fericit pentru ca am putut veni acasa in loc sa mai stau pe coclauri inca o noapte.

Bine, dar de-am povestit toate astea?

Atunci a fost prima oara cand am facut cu adevarat cunostinta cu ideea de ‘merge si asa’! Si nu ma refer aici la compromisul ieftin sau la lene, la incercarea de fuserleala. Nu! A fost vorba de calcule reci, eficiente. Fiecare si-a vazut interesul sau.
Comandantul a incercat sa mai stea o noapte pe uscat pentru ca oricum contractul sau se apropia de sfarsit si el de pensie.
Reprezentantul armatorului avea in cap ‘bottom line-ul’ si atat timp cat treaba asta nu a reprezentat un risc semnificativ pentru siguranta navei a ales varianta cea mai profitabila.
Sudorii, care nici ei nu prea voiau sa vina sambata la servici sau sa stea toata noaptea pe acolo – firma nu era a lor si patronul nu prea se inghesuia cu primele – au preferat si ei varianta ‘scurta’ mai ales ca armatorul si-a manifestat recunostinta in mod palpabil…

Asa ca nu prea ma mai mira cand vad cum de multe ori oamenii vad o aceiasi situatie in moduri foarte diferite, in functie de interesele lor de moment. Dar ma mir atunci cand aceasta diferenta de opinii merge pana acolo incat intreaga situatie este denaturata. In examplul meu nava a plecat totusi in siguranta!

In povestea urmatoare in schimb viziunile sunt atat de diferite incat trebuie sa fii foarte atent pentru a mai intelege ceva.

Cineva a trasat o sosea pe undeva pe unde s-a nimerit sa fie si un stalp. 

Image

Bineinteles ca prilejul nu putea fi lasat nefolosit.
CEZ Oltenia a cerut 1 800 000 (in cifre un milion opt sute de mii) de lei  ca sa mute stalpul in conditiile in care “Valoarea lucrărilor pentru acest prim tronson, între Cârcea şi Pieleşti este de circa 43,2 milioane de lei”
Unii ziaristi au sarit sa faca misto de cine au apucat. De guvern, de constructor…Deh, nevoia de rating te invata…
Altii s-au apucat sa faca studii de caz despre cum e cu manipularea prin presa!
Niste comentatori, poate singurii care au inteles ceva din chestia asta, s-au apucat sa scrie pe Facebook ca “Indiferent ce vreti sa demonstrati, cu manipularea media, sa faci fundatia si sa torni un strat de asfalt cu stalpul respectiv, si fundatia lui, pe pozitie nu este corect tehnic.”

Eu m-am apucat sa fac consideratii pe marginea ‘mentalitatii de caplamagiu’…iar cu ocazia asta am aflat ca termenul nu se refera de fapt la ‘petice’ ci la un “Mod de prindere a scandurilor care formeaza un perete, de obicei la baraci si cabane, la care scandurile, asezate cu latura lunga orizontal, incaleca cea superioara peste cea inferioara, cu circa 2 cm, pentru ca apa care se scurge pe peretele astfel format sa nu patrunda pe la imbinari.”

Problema reala e ca stalpul e tot acolo, sau cel putin era tot acolo pe 24 noiembrie

Oare cand o sa ne dam seama ca daca vrem ‘sa traim bine’ trebuie sa invatam sa conlucram, nu sa ne ‘jupuim’ unul pe celalalt?

Am crescut in Giulestiul anilor ’60 – ’70 asa ca am vazut, si baut, multe.

Am primit repartitie la Filipestii de Padure, intre Campina si Moreni, in anii cei mai nasoi ai comunismului, ’86-’89.
Mancam la cantina fabricii si daca ratam o masa singura sansa mai era circiuma din sat. La alimentara se mai gaseau doar carlige si rafturi metalice. Sa nu va inchipuiti ca la carciuma aveau mancare – snitzelul de parizer era considerat delicatesa dar se gasea foarte rar. Cateva conserve cu tocana de legume, rar de fasole si din cand in cand se milostivea carciumarul de noi: improviza o tocana de cartofi cu slanina adusa de acasa de la el. Deh, eram clienti importanti…ingineri…

Pana fierbeau cartofii gustam si noi, cateodata la insistentele celorlalti musterii care se simteau datori sa ne ‘cinsteasca’, din ce se afla prin rafturile ‘barului’: RDD (rachiu de drojdie), RDV (rachiu de vin) sau, daca eram in bani, INOX. Adica vodca. I se spunea asa pentru ca era ‘curata’ ca inoxul si nu manjita cu tot felul de coloranti ca restul trascaurilor. Iar atunci cand nici una dintre acestea nu erau disponibile, nici macar bautura nu se gasea tot timpul, ne multumeam cu matrafox. Adica alcool etilic de contrabanda amestecat cu apa si cu sirop de mure. De unde provenea alcoolul…nu interesa pe nimeni pentru ca era ieftin. Stiam ca era sigur pentru ca bea si circiumarul. De ce era amestecat tocmai cu sirop de mure? Probabil ca n-o sa stiu niciodata!

Ce mi-a venit sa povestesc toate astea? Simplu. Matrafoxul ala era destul de dulce ca sa nu-i simti taria si baietii se imbatau crita. Cum noi ajungeam mai tarziu – ei veneau direct de la fabrica, noi treceam intai pe la camin sa ne spalam un pic, pentru noi era in drum, pe ei nu-i mai lasau nevestele – ei aveau doua-trei pahare avans. Si gura deja sloboda. Uite asa am aflat tot felul de chestii, care mai de care mai confidentiale dar care ne interesa … de loc. Mi s-a reconfirmat totusi ca bautura poate fi un bun prilej pentru a mai afla ceva.

Si iata ca la 25 de ani dupa acele intamplari matrafoxul isi face o intrare triumfala pe scena politica romaneasca, adus acolo chiar de purtatorul de cuvant al guvernului. Altii ar spune ca ‘baut de presedinte’…Ma rog…

Ce semnificatie sa aibe toata aceasta intamplare?

Conspirationistii vor spune ca Mirel Palada, sociolog de meserie si – sub pseudonimul Turambar – scriitor de talent face parte din corul de denigratori ai presedintelui.
Fetele mari vor sustine ca nu se cade ca un purtator de cuvant al guvernului sa se refere in felul acesta la ‘seful statului’ (?!?, nu exista asa ceva in Constitutia Romaniei!).
Obsedatii de amanunte vor spune ca Palada a asociat matrafoxul cu presedintele doar pe Facebook, nu ‘in public’ si nici ‘la o ora de maxima audienta’ si ca abia ‘presa’ a facut mare caz din toata aceasta tarasenie…probabil ca mai degraba in cautare de rating decat de dragul de a aduce informatii pertinente in fata publicului…

Eu prefer sa vad fenomenul in ansamblul sau. Traim intr-o tara in care:
– cel putin o parte din public se amuza si este de acord atunci cand despre presedinte se spune ca ‘era matrafoxat’;
– in care purtatorul de cuvant al guvernului este atat de disperat/scarbit de ce se intampla in jurul lui – iar noi putem doar sa banuim cam care or fi acele lucruri – incat rabufneste in felul acesta;
– sau, ipoteza contrara, in care purtatorul de cuvant al guvernului se preteaza sa faca un joc atat de murdar…(nu cred ca aceasta ipoteza ar avea vreo sansa de confirmare, am enumerat-o doar de dragul demonstratiei)
– iar cealalta parte a publicului a dat un al doilea mandat si a votat impotriva demiterii unui presedinte care… completati voi, n-are rost sa continui.

Acum intelegeti de ce mi-e mie frica?
In atmosfera asta de suspiciune dusa la extrem si de lipsa totala de consideratie pentru ‘celalalt’ nu se poate construi nimic. Iar daca nu ne apucam odata de treaba ne va prinde ‘iarna vrajbei noastre’ fara acoperis deasupra capului!

2023
Pentru cei care nu tin minte ce s-a intamplat atunci, recomand Google.
Basescu, matrafox, Palada. Si veti afla!
Ca de atunci si pana acum nu s-a schimbat nimic. Nimic in bine…

http://soros.ro/?q=blog/adrian-mutu-și-democrația-locală

http://www.money.ro/bancile-europene-au-cheltuit-77-miliarde-de-dolari-pe-avocaprc-c8prc-9bi_1255950.html

I can’t make up my mind.
Should I be proud that I belong to a species that is able to produce such technological marvels? And I don’t mean just the trucks themselves. High speed miniature cameras, the Internet, etc., etc….
Should I be sad because we go to such (unnecessary?) great lengths just to prove our prowess?

Why am I so confused about all this? Just because there is a woman involved in this stunt?

PS. Please notice that guy’s credentials: “Precision driver”.

So what do we have here?

Image

135 000, and growing, people gathered to convince a government to take action against an individual who isn’t breaking any law!

Does this seem right to you?
To me it doesn’t!

Let me explain myself. First of all I don’t think that hunting for sport makes any sense. One could stalk wild animals armed with a camera instead of a gun. But this is my opinion and just as I don’t like others to impose their opinions on me I don’t try to impose my opinions on others. So as long as the hunted animals do not belong to any of the endangered species and the hunt is organised legally…
And if my argument seems lame to you what if I start a petition against eating flesh? Or against vegan-ism? Why? Just because I have this notion that eating flesh (or not eating any) is bad for you….and that I have a responsibility to bring you back on the right track!