Archives for category: Uncategorized

Sau despre cum sa moara, la propriu, bolnavul din vecini.

Faza cu am fost prost inteles nu tine. Fiind om de cultura ar trebui sa ‘le aibe’ p-astea cu comunicarea, nu?

Tipul nu-mi place.
Am o memorie lunga si inca tin minte indignarea cu care s-a repezit sa condamne faptul ca apa contine prea mult hidrogen.
Totusi intrebarea pe care o pune acum este extrem de legitima:

“Atunci când domnul Ernst Strasser a fost condamnat, aproape întreaga presă românească (scrisă și electronică) a răspândit știrea ca pe un exemplu de justiție eficientă care ar trebui urmat și de justiția română în cazul meu. Aceasta fără să se observe că, în cele patru cazuri aduse în discuție de The Sunday Times, faptele, ca și legile aplicabile, erau diferite. (Spre exemplu, ceilalți trei europarlamentari -€“ din care doar austriacul a fost trimis în judecată – se pare că se implicaseră în procesul legislativ, contra cost sau nu, în timp ce eu nu mă implicasem, nici cu bani nici fără.) Acum, când “hotărârea exemplară” a fost anulată, presa română ignoră știrea cu desăvârșire, păstrând o tăcere suspectă. Fapt care nu a împiedicat-o, totuși, să profite de împrejurarea că în aceeași zi a fost primul termen al procesului meu, spre a relua acuzațiile nefondate ce mi s-au adus pornind de la o simplă înscenare. Oare de ce?

“Most of us want to believe that automation frees us to spend our time on higher pursuits but doesn’t otherwise alter the way we behave or think. That view is a fallacy—an expression of what scholars of automation call the “substitution myth.” A labor-saving device doesn’t just provide a substitute for some isolated component of a job or other activity. It alters the character of the entire task, including the roles, attitudes, and skills of the people taking part. As Parasuraman and a colleague explained in a 2010 journal article, “Automation does not simply supplant human activity but rather changes it, often in ways unintended and unanticipated by the designers of automation.”

and

Big Data: A Revolution That Will Transform How We Live, Work, and Think. “The project is datafication. Like those other infrastructural advances, it will bring about fundamental changes to society.”

Some of the changes are well known, and already upon us. Algorithms that predict stock-price movements have transformed Wall Street. Algorithms that chomp through our Web histories have transformed marketing. Until quite recently, however, few people seemed to believe this data-driven approach might apply broadly to the labor market.

But it now does. According to John Hausknecht, a professor at Cornell’s school of industrial and labor relations, in recent years the economy has witnessed a “huge surge in demand for workforce-analytics roles.” Hausknecht’s own program is rapidly revising its curriculum to keep pace. You can now find dedicated analytics teams in the human-resources departments of not only huge corporations such as Google, HP, Intel, General Motors, and Procter & Gamble, to name just a few, but also companies like McKee Foods, the Tennessee-based maker of Little Debbie snack cakes. Even Billy Beane is getting into the game. Last year he appeared at a large conference for corporate HR executives in Austin, Texas, where he reportedly stole the show with a talk titled “The Moneyball Approach to Talent Management.” Ever since, that headline, with minor modifications, has been plastered all over the HR trade press.

Ultimele cateva zile au fost destul de nasoale.
Eu criza de lumbago, fi-miu a facut o entorsa la incheietura mainii stangi…
Planuiam un post despre “Tatuca la Romani” dar nu am apucat sa-l scriu.
Acum cinci minute am deschis mailul. Iata ce am gasit:

“Ce potrivire cu situatia actuala a Romaniei !!!


Ţara de pripas
de Alexandru VLAHUȚĂ
(1858-1919)

Un vechi tolbaş de vorbe late,
Om norocos din cale-afară,
S-a pomenit pe neaşteptate
Stăpân peste întreaga ţară.

Din ea-şi făcu o prăvălie,
Şi ca un negustor de treabă,
Pentru ca-n lume să se ştie,
Prinse-a striga de la tarabă

Poftiţi aici! Oricine are
Obrazul fără de ruşine
Ş-o conştiinţă de vânzare…
Poftiţi să faceţi târg cu mine!

Prostie, lene, linguşire,
Eu cumpăr tot. Veniţi aici!
Şi cei mai nărăviţi din fire
Mi-or fi tovarăşi şi amici.

Eu dau tot felul de noroace,
Căci sunt atoateţiitorul,
Măriri, averi… Să vie-ncoace
Toţi trântorii ce le duc dorul!…

Aşa, sunt zece ani de când
Pe norocosul negustor
Îl auzim mereu strigând,
Şi muşteriii vin de zor.

În zece ani ce de-a lingăi
Nu se văzură-n slujbe mari,
Câţi oameni fără căpătâi
N-ajunseră milionari!
Veniţi şi voi, străini calici,

Şi strângeţi tot ce-a mai rămas!…
. . . . . . . . . . . . . . .
Ce să mai faci? Ce să mai zici?

Sărmană ţară de pripas!

Vlahuta…..cel mai tare vizionar….nu?”

Am raspuns instantaneu:

“Nu este vorba de vizionarism aici ci de defetism.
Alde ‘Vlahuta’ s-au resemnat inainte de a incepe lupta…
Asta este si motivul pentru care Eminescu a innebunit, Caragiale a plecat la Berlin si ne-a lasat in mizeria noastra, Arghezi a capitulat pana la urma, Constantin Tanase, Pastorel Teodoreanu si Lucretiu Patrascanu au fost omorati fara ca aceste lucruri sa starneasca vreo reactie din partea oamenilor…

Iar defetismul asta este si motivul pentru care alde Carol II, Ceausescu, Iliescu si Basescu si-au putut face mendrele…”

Dupa care m-am gandit sa verific daca nu cumva poezia o fi apocrifa. Cica nu, chiar Vlahuta a scris-o.

Acum am alta problema.
E clar ca interesul starnit de aceasta poezie regasita (dati o data un click pe link-ul asta) inseamna ceva. Macar pentru cei de-acum.
L-am acuzat degeaba pe Vlahuta? El vroia sa isi traga contemporanii de maneca iar ei au ales sa doarma in continuare?

PS. “Straini calici” poate parea, cel putin la o analiza superficiala, un indemn la xenofobie.
Nu cred ca la asta se referea Vlahuta dupa cum nici aparentul dispret la adresa ‘bulgaroilor cu ceafa groasa’ nu este o dovada convingatoare ca Eminescu ar fi fost sovin.

In situatia asta ‘Strain’ inseamna mai degraba persoana aflata in afara circuitului economic firesc, individ care incearca sa profite de o anumita situatie fara ca el sa contribuie cu ceva. Adica vrea sa ia parte la ‘imparteala’ fara ca inainte sa fi pus osul la treaba!

Trăind în România.

Pavel Stratan filozofind despre autonomia individului:

Eu beu!

Eu beu puţin câte puţin
Pân’ capu’ meu,
Pe umeri nu mai pot să-l ţin
i am să beu
Atâta pân’ când am să aflu cine
Poate să-mi spuie
Cât să beau să-mi fie numai bine.
Atâta pân’ când am să aflu cine
Poate să-mi spuie
Cât să beau să-mi fie numai bine.

Când dau încet să mă îndrept,
Genunchii cad pe lângă piept.
Eu n-am ştiut că dacă eşti beat
Te faci deodată acrobat.
Să şadă toţi cum eu am şăz’t,
Să vadă toţi şi eu am văz’t,
Să-şi ungă toţi cum eu mi-am uns
Cu grijă gâtu’ îndeajuns.
Mă ţin de tot ce stă în bar,
Da’ cel mai tare de pahar.
Eu încă nimeresc să torn,
Cu toate că aproape dorm;
Da’ dacă nu dorm înseamnă
Că îs treaz şi-afară încă-i azi.
Eu pot să mă ţin şi-ntr-un picior
Cu-o mână, dacă-s pe ulcior.

Da’ eu mai beu,
Beu puţin câte puţin
Pân’ capu’ meu,
Pe umeri nu mai pot să-l ţin
i am să beu
Atâta pân’ când am să aflu cine,
Poate să-mi spuie
Cât să beau să-mi fie numai bine.

Ce interesant se uită toţi
La mine cum eu mă învaţ
Cu mâna dreaptă să mă-ndrept
Spre buzunaru’ de la piept.
Îi drept că dacă beu,
Mai des mă trage să fumez,
Fumez şi iară, după ce fumez,
Încep să beau mai des.
Eu nu ştiu unde mai încape
Atâta votcă şi lichior
Şi nu ştiu toţi de ce se uită
De parc-aş be’ de banii lor?
Da’ eu mă fac că nu fac ‘nica
Şi nici nu ştiu că ei mă ştiu,
Da’ eu când am să fiu ca dânşii
Eu tot ca dânşii am să fiu.

Da’ amu’ mai beu…
Beu beu puţin câte puţin
Pân’ capu’ meu,
Pe umeri nu mai pot să-l ţin
i am să beu
Atâta pân’ când am să aflu cine
Poate să-mi spuie
Cât să beau să-mi fie numai bine.

Eu nu ştiu bine pentru alţii
Ce înseamnă, da’ eu ştiu,
Când beau ce vreau, mănânc ce vreau,
Mă culc cu cine vreau şi-s viu.
Şi dacă îmi spune cineva,
Cum ar putea să-mi fie mai bine
Mă las de toate, mă duc acolo,
Mă-ntorc înapoi, mă iau şi pe mine.
Da’ eu mai stau, acolo
Unde unde-mi chică ca sa săd,
Unde mă uit i nu văd ni’că,
Da’ pe mine toţi mă văd,
Cum beau puţin, da’ des şi mai ales
Di ‘cela care-am vrut.
Şi dacă am uitat să mă uit
Ce beau încep de la-nceput.

Da’ eu maï beu…

Versuri de la: http://www.versuri.ro/ 

Mai ramane de stabilit de ce avem nevoie de alcool pentru a scapa de inhibitiile care ne trag inapoi in turma dar asta e deja alta problema.

 

Cica puscariile romanesti sunt pline de telefoane mobile.
Detinutii posteaza filmulete pe Youtube sau fac tot felul de excrocherii, fiecare dupa cum il duce mintea. Si nu, chestia cu excrocheriile nu e un caz izolat, nu doar la Colibasi se intampla asta ci si la Giurgiu sau la Bacau.

Cum ajung telefoanele mobile in puscarii sau in aresturile politiei? Simplu. Duse de oameni, contracost bineinteles. De politisti, de preoti … Si se pare ca cel putin o parte din aceasta activitate este ‘centralizata’…
Bineinteles ca situatia trebuia sa primeasca si o reactie. Mai intai una de natura ‘statistica’: fenomenul a fost studiat ca amploare si ca dinamica, 10 000 de telefoane confiscate in puscarii tot anul trecut si 8500 pana la 1octombrie anul acesta.

Si atunci ce facem? Recalificam personalul din puscarii? Ii invatam cum sa reziste tentatiilor atunci cand sunt abordati de ‘apartinatorii’ care ofera cate 250 de euro pentru fiecare telefon transportat ‘inauntru’? Cam complicat… Nu mai bine rezolvam problema cu o masinarie? Nu? Totul a inceput de la niste ‘dispozitive’ – telefoanele mobile, rezolvam problema tot cu un dispozitiv – de bruiaj de data asta!

Si uite asa viata noastra este controlata din ce in ce mai mult cu ajutorul aparatelor: ajungem la puscarie nu pentru ce facem ci pentru ca vorbim ce nu trebuie la telefon, o data acolo in loc sa ne potolim continuam activitatea infractionala cu ajutorul acelorasi aparate si nici macar statul nu e in stare sa isi controleze angajatii asa ca pentru a rezolva situatia face apel la alte aparate, la cele de bruiaj de data asta.
Asistam deja la un salt calitativ, daca pana la nivelul asta aparatele erau folosite pentru comunicare – individual, iar fiecare individ avea ocazia sa isi exercite liberul arbitru si sa folosesca comunicarea dupa propriile sale norme etice – de data asta aparatele, cele de bruiaj, vor fi folosite in masa si ‘distructiv’ – nu mai comunica mimeni, nu se mai tine cont de bine si de rau.

Si noi, spectatorii intregului fenomen, dam vina pe ‘aparate’ in loc sa intelegem ca este exclusiv responsabilitatea noastra, a celor care le folosim, sa dam sens moral actiunilor noastre.
Iar unii dintre cei care mai inteleg cate ceva dau vina pe ‘ochiul dracului’: ‘Deh maica, daca a vrut sa faca si el un ban…?!?” De parca banul n-ar fi si el tot un fel de ‘aparat’, tot o ‘unealta’ menita pentru a fi folosita de catre om si nu de a il impinge, unealta pe om, in ispita…

Definitia clasica a statului, cel putin cea europeana, face apel la notiunea de ‘contract’ – explicit sau implicit – intre cetatenii care il populeaza si despre care se presupune ca ‘impartasesc’ dorinta/nevoia de a supravietui in comun. De unde si ideea de natiune ca o comunitate care are suficient de multe in comun astfel incat sa se poata autoguverna, sa poata genera suficient de multa democratie astfel incat guvernarea sa fie incluziva si nu centripeta.
In principiu statul este reprezentat de institutii iar acestea sunt populate de oameni, care au liber arbitru. Iar acestia pot alege sa trateze statul ca pe o resursa si nu doar ca pe un mecanism de cooperare.
Sa ma explic. In definita de mai sus statul este in realitate instrumentul politic prin care comunitatea nationala isi indeplineste, constient sau nu, scopul minimal de a-si asigura supravietuirea. In anumite conditii unii operatori politici, lipsiti atat de scrupule cat si de o viziune mai lunga decat propriul nas, pot ajunge sa priveasca statul ca pe un instrument de imbogatire sau de autopromovare, ca si cum locul pe care ei il ocupa in interiorul institutiilor ar fi o resursa si nu o responsabilitate. Astfel statul (impreuna cu institutiile sale) devine instrumentul prin care acesti indivizi isi impun dominatia lor, sau a ideilor lor, asupra celorlalti – de la autoritaristi de tip religios la ‘social progresives’, de la mullahii Iranieni la comunistii de tip sovietic – sau prin care sa acumuleze resurse materiale – coruptii de pretutindeni. Din nefericire practica ne arata ca ‘instrumentul’ este polivalent, poate fi folosit in ambele scopuri simultan.
Iar ‘problema’ apare in momentul in care ‘parazitii’ ajung sa consume suficient de multe resurse incat ‘activitatea’ lor sa puna in pericol supravietuirea celorlalti. Acela este momentul in care reincepe razboiul descris de Pareto, cel dintre lei si vulpi…

Traia intr-o padure de liliac si era singura.
Era foarte batrina, cu toate ca nu stia asta, si nu mai avea culoarea aceea lipsita de griji a spumei marii ci se apropia mai mult de nuanta zapezii cazind intr-o noapte luminata de luna.
Dar ochii ei erau inca clari si neobositi iar ea se misca ca o umbra pe fata marii.

1991

Azi dimineata am gasit textul asta in e-mail:

Cum îi cunoşti pe oamenii fericiţi
 
1 Oamenii fericiti nu barfesc
 
Singurii oameni care nu barfesc sunt aceia care in adancul lor simt ca viata lor este destul de implinita. Daca esti fericit si implinit cu viata ta, de ce ti-ar mai pasa ce se intampla in viata altcuiva? Nu e nevoie sa ne ocupam vietile cu un astfel de comportament, caci acesta nu face decat sa ne portretizeze intr-un mod patatetic, ne face sa parem gelosi…
 
2. Oamenii fericiti nu isi bat capul cu problemele altora
 
Oamenii care nu reusesc sa isi vada de treburile lor, se simt, cel mai probabil, „mizerabil”. Cauta greselile altora doar ca sa se simta intr-un fel, mai bine. Acesti oameni nu prea stiu sa isi pigmenteze viata cu activitati interesante si atunci isi consuma timpul „preocupandu-se” de cele care li se intampla celorlalti.
 
3. Oamenii fericiti nu gandesc negativ
 
Exista oameni care, simtindu-se mereu neimpliniti, se plang mereu de orice, iar de cealalta parte ii avem pe oamenii fericiti care vad mereu, mai degraba jumatatea plina a paharului si cauta in mod constant lucruri din ce in ce mai interesante in viata lor. Sa gandesti pozitiv este o conditie esentiala in economia unei vieti fericite. Concentreaza-te pe aspectele pozitive din viata ta si nu asupra celor negative!
 
4. Oamenii fericiti nu sunt invidiosi
 
Pentru ca un om fericit nu are absolut nici un motiv sa fie invidios pe alti oameni. Ei recunosc aspectele pozitive din viata lor, care nu trebuie sa fie identice cu ale celorlalti si le pretuiesc.Ei nu se compara cu ceilalti, pentru ca sunt multumiti cu propriul drum in viata, cu ceea ce au. In loc sa se poarte cu invidie, ei se bucura sincer pentru succesul celor din jur si celebreaza reusitele alaturi de ei.
 
5. Oamenii fericiti nu au nevoie de confirmarile altora
 
Oamenii fericiti nu isi doresc cu ardoare aprecierea si confirmarile celorlalti. Ei isi recunosc propria valoare, au un auto-respect bine definit, valori bine fundamentate si nu traiesc in functie de asteptarile celorlalti. Ei stiu ca trebuie sa faca lucruri pentru ei insisi, lucruri care sa ii ajute sa evolueze in viata iar, faptul ca nu sunt preocupati de parerile celorlalti ii ajuta sa isi traseze un drum al evolutiei personale.
 
6. Oamenii fericiti nu cauta razbunare
 
Asta o fac pentru ca nu exista nici un motiv pentru care ne-am dori sa ne razbunam pe o alta persoana. E mai bine sa lasam lucrurile asa cum sunt, in voia legilor universale, iar noi sa ne continuam viata, fara a ne lasa coplesiti de ganduri negative si dorinta de razbunare. Singura metoda prin care poti sa te desprinzi de dorinta de razbunare este a renunta si a accepta o persoana sau o situatie, exact asa cum este.
 
7. Oamenii fericiti nu au resentimente
 
Oamenii fericiti nu au resentimente… Daca te tot gandesti la ceva care te-a marcat intr-un fel, nu faci decat sa iti amplifici suferinta interioara, iar oamenii pozitivi stiu acest lucru si in consecinta prefera sa nu se mai gandeasca la ceea ce le-ar putea face rau. Invata sa renunti! Sentimentul de a renunta la furie este unul cu adevarat eliberator…
 
8. Oamenii fericiti nu tin neaparat sa aiba ei dreptate
 
Foarte multi oameni au tendinta de a tine cu dintii de convingerile lor, pentru ca nu isi doresc decat sa aiba doar ei dreptate. Multi nu renunta la ceea ce cred nici macar atunci cand le sunt prezentate argumente solide, astfel incat in fata unor astfel de oameni este mai bine sa nu deschizi subiecte asupra carora stii ca nu vor deloc sa reflecteze, pentru ca discutiile cu ei nu sunt decat o risipa de energie. A nu accepta si alte perspective tradeaza un ego puternic, infatuare. Este mai bine sa ne mentinem opiniile cu mult calm stiind sa ascultam argumentele celorlalti. In final, ambele parti pot fi de acord ca pot fi de acord. 
 
9. Oamenii fericiti nu au asteptari
 
Una dintre cele mai mari provocari ale vietii este aceea de a-i accepta pe oameni exact asa cum sunt. Odata ce inveti ca asteptarile pe care le ai tu nu ii vor schimba pe ceilalti, viata ta va fi din ce in ce mai buna. Problemele apar atunci cand asteptarile nu se materializeaza. Asteptarile nearealiste duc de cele mai multe ori catre mari dezamgiri in legatura cu ceilalti. A nu avea asteptari te ajuta sa traiesti liber, fara presiunea imensa a preconceptiilor despre ce ar trebui sa fie o situatie, sau cum ar trebui sa fie ceilalti.
 
10. Oamenii fericiti nu evita problemele pe care le au
 
Atunci cand se ivesc probleme, cum este de altfel normal, in viata fiecaruia, unii oameni au tendinta de „a le ascunde sub pres”, in loc sa gaseassca metode pentru a le solutiona. A ignora problemele inseamna sa te ingropi si mai tare in sentimente de anxietate si stres.
 
11. Oamenii fericiti cauta fericirea in adancul lor si nu in exterior
 
Astfel, pentru acesti oameni, fericirea nu depinde de felul cum arata, de masina pe care o detin, sau geanta de firma pe care si-au achizitionat-o. Pentru acesti oameni, fericirea este in interior. Avem puterea de a da noi o conotatie lumii inconjuratoare, ceea ce este crucial pentru a ramane pozitivi. Cauta in interiorul tau pentru a gasi fericirea. Ea nu depinde de nimeni altcineva, nici de partener/a, de nimeni, nici macar de posesiunile materiale, ea depinde doar de tine! Sa isi caute fericirea in exterior este o greseala pe care o fac atat de multi oameni in viata lor!
 
12. Oamenii fericiti nu se gandesc atat de mult la probleme
 
Sa te gandesti necontenit la ceva care iti cauzeaza un incovenient nu este cea mai buna solutie. De multe ori, modul in care supra-exageram o problema cauzeaza si dispute, certuri intre oameni. Nu prea avem beneficii din acest obicei al exagerarii unei situatii. Cu cat analizam mai tare, cu atat avem tendinta de a deveni mai negativi, mai anxiosi, iar solutia va intarzia sa apara. Este mai bine sa tratam totul cu mai multa detasare si incredere in viata, ca totul este si va fi bine.
 
13. Oamenii fericiti nu traiesc in trecut
 
Trecutul este trecut dintr-un bun motiv. Chiar nu avem de ce sa ramanem acolo, agatati mintal, de vreme ce el nu poate fi schimbat. Persoanele fericite au facut pace cu trecutul lor, sau se afla pe acest drum, traind cu intensitate tot ceea ce le ofera prezentul si creaindu-si un viitor asa cum si-l doresc. In mod activ ei incearca sa obtina tot ce este mai frumos in vietile lor.
 
14. Oamenii fericiti nu urmeaza turma
 
Increderea in ei insisi, in tot ceea ce isi doresc este esentiala pentru acesti oameni. Ei sunt atat de increzatori in valorile pe care le au incat nimic nu pare sa ii zdruncine. Au inclinatia de a deveni lideri pentru cei din jurul lor.
 
15. Oamenii fericiti nu iau totul personal
 
Si, in final… dar nu lipsit de importanta, este faptul ca oamenii fericiti nu iau ceea ce li se spune, personal. Nu exagereaza o situatie sau un comentariu la adresa lor. Asculta cu atentie ce au ceilalti sa le transmita, fie ca este „de bine”, fie ca este o critica. Unii oameni traiesc chiar mici drame neintelegand un mesaj exact asa cum a fost transmis, ceea ce nu este tocmai bine pentru starea lor emotionala. De fapt, noi avem controlul asupra modului cum interpretam lucrurile. Gandeste-te cat de mult ai de castigat atunci cand privesti o perspectiva noua asupra unei situatii, decat daca ai fi privit doar prin propriii ochi.
 
DAR cum definesti fericirea ????”

Intrebarea de la final nu apartine autorului initial ci imi este adresata mie de cel care mi-a ‘forward-at’ mesajul.

 
Sper ca nu se supara ca voi face public raspunsul meu:
Fericirea nu este menita definirii ci trairii.
Cel mai incrincenat dintre noi tot are niste momente in care este fericit, in care traieste macar o parte dintre senzatiile descrise atat de generos in randurile de mai sus. Problema este incrincenarea. Prea multi dintre noi suntem atat de convinsi de importanta noastra si a lucrurilor pe care le facem incat nu ne mai suntem sensibili la ce se intampla cu adevarat in jurul nostru, citeodata nici macar la ce ni se intampla noua.
Daca am reusi sa facem asta, sa fim un pic mai atenti – cu noi si cu cei din jurul nostru – am simti acele clipe de fericire. Iar acele amintiri s-ar putea sa ne schimbe viata.