Pe timp si pe experienta lucrului facut asa cum trebuie:
Archives for category: Economy
Se spune ca ‘banii rai ii gonesc de pe piata pe cei buni’.
Expresia e mai veche (de pe vremea cand monezile de aur nu aveau zimti si fiecare pilea din ele dupa voia inimii) si semnifica faptul ca daca cineva pune pe piata marfa ‘proasta’ si ieftina toti ceilalti comercianti sunt nevoiti sa faca si ei acelasi lucru, ATATA TIMP CAT CONSUMATORII ACCEPTA ACEST LUCRU. (Daca nu ar fi suficient de multi cei care sa accepte varianta mai putin performanta a marfii respective, adica daca nu ar fi existat piata pentru ea, acea marfa nu ar mai fi fost propusa deloc, nu?)
Aici este intr-adevar o problema. Consumatorii, cel putin la inceput, s-ar putea sa nu aibe cum sa isi dea seama ca marfa e ‘proasta’. In cazul ‘galbenilor’, de exemplu, aveai nevoie de o balanta pentru a-ti da seama daca au fost piliti sau nu, nimeni nu era atat de nebun incat sa-i pileasca astfel incat sa lase urme vizibile cu ochiul liber…
Dar piata reactioneaza pana la urma.
Fie marea majoritate a comerciantilor se aliniaza si se aprovizioneaza si cu marfa mai ieftina fie marfa respectiva este atat de proasta incat cumparatorii isi dau seama ca in realitate e prea scumpa si incep sa o refuze.
Sa vedem acum ce se intampla pe piata asigurarilor din Romania.
“Încrederea în companiile de asigurări este la un nivel minim, recunosc managerii din domeniu. Ca să facă uitate scandalurile, reprezentanţii companiilor s-au plimbat joi cu bicicletele împodobite cu baloane, prin centrul Bucureştiului. Brokerii şi asiguratorii au ieşit printre şoferi pentru a mai spăla puţin din imaginea stricată de unele companii de asigurări certate cu legea.Încrederea în companiile de asigurări este la un nivel minim, recunosc managerii din domeniu. Ca să facă uitate scandalurile, reprezentanţii companiilor s-au plimbat joi cu bicicletele împodobite cu baloane, prin centrul Bucureştiului. Brokerii şi asiguratorii au ieşit printre şoferi pentru a mai spăla puţin din imaginea stricată de unele companii de asigurări certate cu legea.”
Cu alte cuvinte comerciantii au inteles in sfarsit ca macar o parte dintre clienti au inteles ca li se vindeau, cam de multisor, galbeni piliti atat de tare incat nu prea mai valorau mare lucru.
Si cam ce urmeaza sa se intample?
Ce spune omul asta aici poate fi interpretat in doua feluri.
Fie ca Astra ar putea sa majoreze preturile sale cu 10-20% si respectiv cu 50%, bineinteles daca campania sa de rebranduire, ar avea succes fie ca primele de asigurare ar putea creste pe intreaga piata cu aceste procente tocmai pentru ca Astra, si alte companii, nu vor mai propune polite ‘ieftine’ (si proaste).
Aceasta a doua varianta ridica o problema.
De ce ar majora celelalte companii primele atat de mult?
Doar pentru ca pot? Asta inseamna comportament monopolist si exact genul asta de atitudine a marilor jucatori permite aparitia pe piata a unora care promit marea cu sarea fara sa fie in stare sa isi acopere promisiunile.
Sau nici macar ele, ‘companiile serioase’ nu faceau o calculatie corecta de pret, adica isi asumau si ele riscuri prea mari?!? Si de ce ar fi facut asta? Doar pentru a ramane pe piata?
Ambele variante ridica o problema majora.
De ce firmele serioase si asociatia patronala in domeniu nu si-au avertizat mai devreme clientii?
Si daca au facut-o atunci noi, consumatorii, de ce am dormit in cizme?
Sau poate ca piata asta nu este cu adevarat libera?
Adica una in care informatia sa circule liber, pentru ca pana la urma asta este definitia unei piete libere, nu?
Lupta dintre etatismul centralist si initiativa privata a ajuns sa se poarte si in jurul pubelei de gunoi.
La nivel declarativ: “Esenţa acestei legi nu a fost de a scoate pe cineva de pe piaţă, ci de a armoniza legislaţia şi partea de selectare a gunoaielor menajere cu normele europene. Era vorba despre o privire de ansamblu, comună, asupra a ce însemană strângerea, selectarea şi depozitarea gunoaielor, în spiritul normelor europene. Operaţiunile de selectare şi de transport se pot face împreună de un singur operator, sau separat, de mai mulţi. Administraţia poate decide cum să gestioneze acest serviciu de salubrizare”, explică senatorul Petru Filip, pentru gândul.”
La nivel practic: “în expunerea de motive a actului normativ se arată că una dintre intenţiile legii este şi îmbogăţirea bugetelor locale de pe urma valorificării deşeurilor, lucru care implică faptul că aceste deşeuri nu mai sunt valorificate de firme, ci de municipalităţi: “Colectate selectiv la sursa de producere, într-un mod eficient şi ulterior valorificate, deşeurile reciclabile pot deveni la rândul lor o resursă financiară pentru bugetele locale”.”
Cum spuneam mai devreme totul sa se stranga la centru. Ce conteaza ca exista deja 2000 de firme care se ocupa cu chestia asta…
Pot sa ii inteleg si pe cei de la salubritate. Ei planteaza borcanele alea mari de plastic pe strada si nu se aleg cu nimic pentru ca vin unii si intr-adevar fura hartia si plasticul din ele iar apoi le vand la firmele de colectare. Ba mai trebuie sa care si molozul pe care unii cetateni inventivi il arunca in containerele pentru deseuri reciclabile…
Ce nu inteleg eu e de ce nu putem face, macar o data, o treaba ca lumea, de la un cap la altul.
Pe vremuri exista un sistem care functiona foarte bine. Sticlele si borcanele se colectau la alimentara, adica exact asa cum se intampla acum in toata America, inclusiv PET-urile si dozele de bere. Hartia se aduna in centre de colectare, ‘fiarele vechi’ tot acolo…
Ce ne impiedica sa revenim la sistemul asta?
Mai departe. Pentru fiecare locuinta se platesc impozite locale. De ce nu se includ serviciile de salubritate curenta in aceste impozite? Ca mai apoi, din cand in cand, municipalitatea angajeze, prin licitatie, un prestator de servicii care sa faca curat? Sa stranga gunoiul, sa mature, sa deszapezeasca…Cetatenii sa fie obligati sa sorteze ei deseurile, inainte ca acestea sa fie ridicate: Umed, Hartie, Metal/Sticla/Plastic. Cine vrea n-are decat sa duca la centrele de reciclare ceea ce poate fi valorificat, cine nu le face cadou firmei de salubritate. Iar prestatorul sa aiba posibilitatea de a refuza colectarea gunoiului nesortat.
Firmele mari, care au nevoie de servicii speciale, sa poata sa faca contracte separate. Cu prestatorul angajat de primarie sau cu altul.
Tot prestatorul care a castigat licitatia organizata de primarie sa fie obligat sa ridice si cantitatile (mici) de moloz rezultat din lucrari de amenajari interioare, precum si mobila veche sau electrocasnicele mari; evident in urma unor programari care sa nu dureze mai mult de cateva zile.
Parca mai suna a economie de piata, nu?
Stirea zilei din domeniul economic in Romania este ca platim cele mai mari contributii sociale din aceasta parte a Europei si ca rata mare a taxelor are un efect negativ asupra veniturilor colectate.
Aha, a descoperit si Banca Mondiala ca pe lumea asta exista apa calda. Mai are un pic si observa ca unii practica mersul pe jos…
Dar hai sa vedem partea plina a paharului. Daca ii incurajam poate inteleg si ce se intampla in jumatatea cealalta … care e adevarata problema a taxelor mari.
Cu cat acestea sunt mai mari SI consensul social cu privire la plata lor este mai slab cu atat existenta acestor taxe distorsioneaza extrem de grav intreaga viata sociala a unei tari.
Da, ati citit bine. Intreaga viata sociala este afectata, nu doar cea economica. Totul. Economia, politica, viata de zi cu zi a fiecaruia dintre cei care traiesc in acea societate.
E adevarat ca exista tari in care taxele sunt mari si unde oamenii sunt in general multumiti. Scandinavia, Germania, chiar si Franta pana nu de mult…
Chestia e ca in tarile alea cetateanul contribuie foarte mult la ‘bugetul tarii’ numai ca acolo primeste inapoi sub forma de servicii sociale aproape tot ce a platit ca taxe. Drumurile sunt ca in palma, politia functioneaza, invatamantul si sanatatea ofera servicii de calitate iar politicienii nu (prea) fura si in orice caz atunci cand sunt prinsi o incurca rau de tot. In conditiile astea cei mai multi dintre contribuabili isi platesc taxele relativ de buna voie iar cei care incearca sa insele sunt prinsi destul de repede. Aproape nimeni nu este avantajat in mod nejustificat.
In tarile in care serviciile sociale nu sunt de calitate dar unde taxele sunt mari – la noi de pilda – apare un cerc vicios. Contribuabilul de rand, care nu se simte aparat/ajutat de stat, are un dispret suveran fata de ideea de a plati ceva catre stat: ‘de ce, sa se ingrase aia?’. In conditiile astea fentarea fiscului devine un sport national si nimeni nu mai sesizeaza adevaratul pericol: cei care reusesc sa nu plateasca taxele si sa nu fie prinsi au un mare avantaj competitiv fata de ceilalti. Daca TVA-ul este de 24% si reusesti sa nu-l platesti atunci tu poti sa mergi cu o marja negativa de 14% si la sfarsitul anului sa ramai totusi cu un profit de 10% din cifra de afaceri…(bine, calculul nu este foarte exact dar ati priceput ce vreau sa spun) Nu e rau de loc, nu?
Si daca tot nu platesc TVA-ul ce rost mai are sa angajez muncitorii ‘cu carte de munca’? Ar insemna ca sunt tampit, nu? Daca n-am TVA de platit inseamna ca n-am produs nimic si atunci de ce as avea nevoie de muncitori?
In conditiile astea cum sa concureze cu mine cei care isi platesc toate taxele? Poate doar daca or fi de doua-trei ori mai eficienti decat mine… precum si un pic naivi… Iar eu o sa ma descurc daca vin niste controale… ca am de unde…iar angajatii de la stat au niste salarii de mizerie… de unde bani la buget pentru lefuri daca nu-si plateste nimeni taxele?
Aveti impresia ca asta mai este economie de piata libera?
Ce nu inteleg eu e cat mai dureaza pana intelegem ca in conditiile astea absolut toti avem numai de pierdut. Inclusiv cei care, doar aparent, profita acum si isi umplu buzunarele de bani. Copii lor tot in scolile astea proaste invata, isi rup masinile in aceleasi gropi ca si ‘fraierii’ iar daca au nevoie de o operatie ceva trebuie sa se duca tocmai pana la Viena…
Please read first Mr. Binswanger’s article by clicking on the picture and only then proceed to my humble comments.
Even though I’ve been disappointed by Obama I don’t think yours is the right way out the current mess.
While you are right when claiming that the regulatory/welfare state is part of the problem I strongly oppose your solution: wholesale dismantlement.
The point of contention between us is the Sherman Antitrust Act of 1890.
You are right when you say that ultimately the free market will take care of everything – eventually even the ‘too big to fail’ will ‘eat the dust’, no matter what – my only problem is why allow them to grow so big as to put all of us in jeopardy when they fail/fall?
So how about putting the Sherman Antitrust Law to its intended use, to protect the freedom of the market from any entity, public or private, gaining any degree of control over the economic agents? (Here is a lot to be discussed, what I mean is that the state should only be able to restrict economic agents from acts that would harm the others – including from getting control over a market – and not to tell any of them what to do)
How about putting the entire state back to its intended use, a regulatory tool for making sure that the table stays level?
Right now it is anything but that but, I repeat, dismantling it altogether would not bring in freedom. It will bring very shortly a long period of dictatorship punctured by brief but very intense episodes of anarchy. Some like to call them revolutions …
In fact there is no difference between a state run monopoly and a private one, both fail eventually. And this is what Sherman had in mind, back in 1890.
Robert Prechter, a market analyst who has correctly called all the ‘hiccups’ in the financial market, has crossed economy with sociology and came up with the concept of socionomics.
The idea is that behind all that is happening in the human realm lies something he calls ‘the social mood’ and if we want to understand what lies in store for us we’d be better off trying to figure out the changes in this mood rather than doing complicated econometric calculations or social forecasting.
Maybe not very scientific but he was spot on in his predictions – up to now, anyway.
According to his method this piece if news is akin to a new dawn: “The minibar may soon be extinct in most hotel rooms as guests spend more time in the lobby than in their rooms” (The most attentive among you will notice that I left out ‘experts say’ – because I feel that over reliance on ‘expertise’ is one of the explanation for what has happened – but this is another, even if closely related, topic)
Why?
First of all because ‘hotel dwellers’ are very good predictors of socio-economic trends, they tend to have more resources and be more involved in significant decision making processes than the regular Joe.
Secondly because the main thing that let the last crises happen was a strange disconnection between those who made the most significant economic and political decisions and those who had to suffer them. Things happened as if those at the driving wheel were convinced that they could pursue their individual goals (getting rich and powerful) regardless of the consequences their behavior inflicted on the rest of the people.
Even stranger is the fact that too many of the rest of us validated that attitude by copying it. Remember that the financial meltdown started when people in the US could no longer service the huge debts they (irrationally we consider now) piled upon their most prized possessions, their own houses? And people did that exactly because they foolishly tried to mimic ‘the life style of the rich and wealthy’!
Thirdly, by being a ‘divergence’ this is a very powerful signal.
Let me be a little more specific. In ‘technical market analysis’ a divergence happens when the price of something trends in one direction while one or more ‘indicators’ trend in the opposite one. Usually a divergence is a reliable signal that the price will soon change its trend also.
In this case the ‘price’ is the general attitude of the people towards everything. Before 2007 carelessness was the norm, ‘live today as if it were your last’. Prices were paid, no questions asked and everybody retreated to their gilded dens to savor they prey. People left the city centers where individuals of different extractions lived intermingled and together with small businesses and shops and congregated in walled in communities in the suburbia where the population is self segregated according to various criteria – money first and ethnicity, ‘alternative life styles’, etc. on a second level. Strangely enough social life in quite a large number of these communities is almost inexistent, the inhabitants coming and going without noticing their neighbors. Meanwhile the size of the housing units grew without any real reason since the number of the family members living together has shrunk. The size of the cars used for commuting also grew because ‘bigger cars are safer’ – another strange development since while indeed bigger cars are somewhat safer there are some more efficient ways of increasing overall safety: public transport, rail, defensive driving…
The indicator is the attitude of the ‘hotel-dwellers’ – who, as I mentioned before, are a very interesting cross section of the society. During the bubble years we have witnessed the apparition of the room service – the mighty didn’t want to mingle with the less fortunate, he wanted his whims to be privately catered for – and the mini-bar – the ‘less fortunate’ wanted to enjoy the same perks, couldn’t afford the price so had to settle for less variety.
‘Conventional wisdom’ has it that the advent of technology would have enforced that trend, with wireless connectivity at his disposal why would a hotel guest already hooked up to FB, Netflix and the Cloud ever come out of his room except maybe to go to his business meetings, the beach or the gym?
And here we have a ‘divergence’ gaping at us: while the society at large is trying desperately to resume ‘business as usual’ “People are migrating out of their rooms rather than being in the rooms,” !
Several things might have contributed to this. Some of the hoteliers reduced the area covered by free wireless to the lobby area to lure their guests out in the open where they could be enticed to buy other services, the ‘technology’ became so affordable as to become accessible to the cost conscious, etc., etc., but the essential thing is that public attitude is changing.
Now we’ll have to wait and see where this incipient change in ‘the social mood’ will take us to.
PS. By clicking his picture you’ll get to a very interesting interview of Bob Prechter. The most interesting part starts at 15:00 where he discuses how people look up to the government for a solution.
Yesterday I shared this picture on FB.
One of my friends asked me:
“How do you define “greed”. In the movie “Wall Street” Michael Douglas has this great speech saying that “greed is good” meaning that passion for things in life is good. Where is the line between greed and passion? Does that line look differently depending on where you are in the deal chain?”
This was my answer:
“This one is simple.
If you are willing to do your best in order to get something then you’re passionate ABOUT that something.
If you are ready to ‘step on corpses’ to reach your goal then you are ‘greedy’ FOR that something.”
Another friend commented:
“Well I have a problem with this; the Catholic church is one of, if not the richest organization in the world, how does the pope plan on distributing the assets? The church generally asks for 10% of your income to be ‘donated’; not mandatory but one of the heftiest taxes around. Practice what you preach.”
Me again:
“It seems that Romanians have already solved this conundrum.
We have a saying that goes like this: “Do what the priest says, not what he does!” ”
Thank you guys!
De prin anii 90 ai secolului trecut am inceput sa am impresia ca ‘bancurile’ sunt in realitate mult mai mult decat niste simple glume si ca reusesc foarte bine sa infatiseze perceptia publicului cu privire la ce se intampla in spatiul cultural in care circula.
Si nu-i asa ca pusa sub forma asta idea mea pare aproape banala?
Mi-am adus aminte de chestia asta citind:
“Sa presupunem că… Guvernul acordă fiecăruia dintre noi cam 100.000 de lei.
Dacă cheltuim aceşti bani prin hypermarketuri, ei vor ajunge în China.
Dacă cumpărăm benzină, vor ajunge la arabi.
Dacă cumpărăm calculatoare, vor ajunge în India şi Hong Kong.
Dacă cumpărăm fructe şi legume, vor ajunge în Turcia, Spania, Italia, Egipt.
Dacă cumpărăm autoturisme mici şi economice, vor ajunge în Japonia sau Germania.
Dacă cumpărăm unul din multele gadgeturi electronice, vor ajunge în Taiwan.
Şi nu vor ajuta cu NIMIC economia românească.
Singura posibilitate de a păstra aceşti bani acasă, în România, este de a-i cheltui pe curve, pe gustosul vin românesc sau pe ţuică, deoarece acestea sunt garantat produse autohtone!
Eu aşa încerc să fac!
Dar e cam greu să-mi conving nevasta că fac aceste lucruri numai din patriotism.”
O dovada extrem de convingatoare ca ipoteza formulata de mine mai sus este corecta.
‘Intelepciunea populara’, cea care face ca bancurile sa circule, a sesizat cercul vicios in care ne aflam.
Daca procuparile noastre majore sunt betivaneala si curvasaritul intr-o atmosfera de inselatorie generalizata cum sa mai fim in stare sa ‘producem’ ceva de calitate?
nicichiarasa 