Archives for category: 1989 and the Global Financial Crisises.

Image

 

Image

 

Pur si simplu ne impuscam singuri in picior cu chestia asta.
Avem nevoie de gaze si gata. Tehnologia asta, frackingul, ca toate tehnologiile din lume, e intr-adevar potential periculoasa.
Solutia este sa o aplicam corect, acolo unde se poate aplica cu costuri minime si sa ii despagubim pe cei care sufera efectele unor eventuale accidente.
Daca nu o aplicam de loc singurii castigatori vor fi rusii.
Pe de alta parte nu ne impiedica nimeni sa negociem conditii comerciale civilizate cu alde Chevron si altii ca ei.
Avem si politicieni corupti care ne-ar vinde pe la spate? Hai sa-i schimbam, asta nu e motiv sa nu exploatam gazele de sist. Daca astora le e a fura, o sa fure cu orice prilej, nu rezolvam nimic alungandu-i pe cei cu gazele de sist.

Treziti-va ba! 
Sa nu-mi veniti acuma cu argumentul ca melodia asta a fost folosita in campania electorala a lui Basescu. Asta nu schimba cu nimic faptul ca Morometii au pus degetul pe rana:

Se vede ca dormim cu totii si visam sperante
In vreme ce altii ne iau banii si ne dau chitante
Daca toate astea le vad eu le vedeti si voi
Deci ce mai asteptati acum, viata de apoi?”

Morometii ne-au spus doar sa ne trezim, ce-am facut noi dupa ce ne-am trezit e responsabilitatea noastra, nu a lor.

 

 

 

Image

 

“Numeroşi comentatori, scriitori, eseişti, intelectuali şi alte voci, în Europa dar şi pe teritoriul Hexagonului sunt tentaţi sǎ spunǎ cǎ scorul obţinut de Frontul Naţional (la Europarlamentarele din 2014) nu este compatibil cu o anumitǎ imagine a Franţei. Cum aşa, Franţa, ţarǎ care a fondat construcţia europeanǎ împreunǎ cu Germania, ţara care s-a dorit întotdeauna vizionarǎ, generoasǎ, deschisǎ, umanistǎ, un veritabil laborator de idei şi de iniţiativǎ, în aceastǎ ţarǎ deci 25 la sutǎ din electorat voteazǎ cu un partid xenofob, care doreşte ieşirea din zona euro şi dezmembrarea actualei Uniuni Europene?

Iatǎ sentimentul pe care îl provoacǎ rezultatul acestor alegeri, şi suscitǎ în consecinţǎ imediat întrebarea: oare cît mai “cîntǎreşte” astǎzi Franţa, în noile condiţii, în sfera deciziei europene? Cotidianul Le Monde nu ezitǎ sǎ afirme, într-un editorial apǎrut imediat dupǎ alegeri, cǎ Franţa, care era deja consideratǎ “o verigǎ slabǎ” a Europei, riscǎ sǎ devinǎ acum “oaia neagrǎ” a Uniunii Europene. Iar influenţa preşedintelui François Hollande riscǎ sǎ fie mai redusǎ, ceea ce editorialistului i se pare drept o “calamitate”.”

Am ajuns sa ma intreb din ce in ce mai des pe ce lume traim.
Oameni politici trecuti prin multe care nu stiu (sau nu le mai pasa?!?) ca vorbele care le ies pe gura ii caracterizeaza mai intai pe ei si abia apoi pe cei despre care vorbesc…
Comentatori si analisti politici interesati mai degraba de ‘deteriorarea imaginii’ decat de semnificatia reala a faptelor… Asta conteaza acum, ‘cat mai cantareste Franta’ sau ‘care sunt nemultumirile oamenilor, ce ii face sa se uite cu nemultumire/dezamagire catre Bruxelles’?!?

Sa fie toate astea un simptom ca prea multi dintre politicienii de astazi nu mai au ca scop rezolvarea problemelor cetatii ci acapararea puterii si apoi mentinerea ei cu orice pret?
Ca o prea mare parte a presei a renuntat la rolul de gardian al democratiei/oglinda a societatii si s-a transformat in aparat de propaganda?
Ca prea multi dintre cei descrisi mai sus sunt de fapt incapabili?

Are people ever going to learn?

 

 

Really?

ever learning

 

Have you ever heard of ‘be careful what you wish for, lest it come true’?

Besides this being apparently false and nothing but a piece of propaganda I have a huge problem with: “Russia does not need minorities!”

Really? At one time or another every mainstream idea of today has been promoted by a minority. What if people along the history would have agreed with the ‘Putins’ of this world? Would we still proudly inhabit our old caves and feed on raw meat hunted down with bare hands? Would the Sun be still circling around the the Earth?

I understand the urge to find and follow a fatherly figure every time we get into trouble but shouldn’t we remember what happened last time when things were run by people who had so much confidence in their judgement as to refuse any advice?

alde Ceasca

 

How many times must history replay itself before we finally understand ‘live and let live’ and ‘ultimately you are solely responsible for yourself’?

 

My son, three years away from voting age, is nevertheless aware of what’s going on.

Yesterday he recounted me an exchange he had witnessed on Ask.fm:

– Hey dude, are you going to vote? (“Dude” has just turned 18, the first in their gang to be able to vote)

– No! The way I see it nowadays going to vote is like being asked to choose what kind of shit you’ll be served for dinner. Why bother?

– I think understand what you mean. You compare a country with a bunch of guys having to eat at the same cafeteria who finally have an opportunity to choose between chefs/menus but only to  discover that the available candidates are unpalatable. Rather pertinent comparison, specially after finally understanding that ‘negative voting’ (voting for the challenger only as a punishment for the incumbent, knowing from the beginning that both are equivalent) is not really a punishment for the incumbent but a carte blanche for the next incumbent and a shot in his own foot for the voter.

– That’s exactly what I feel. Finally someone who understands me…

– Well, I might understand you but I’d still go to the polling station. Mainly because I don’t agree with you about all candidates being worthless – even if you don’t get to vote for the winner nor for the second best by choosing someone in earnest your vote conveys a clear message, ‘this is exactly what I  want’.
Even if I didn’t like anyone I’d still go there and strike out everybody on the ballot box, just to send everyone of them a stiff warning: ‘I don’t trust anyone of you but since I care strongly about my fate I’m going to watch closely whatever you’ll do from now on!’
Going back to your example with the cafeteria forfeiting the chance to express your opinion is beyond letting others to decide what kind of shit you’re going to enjoy.
After all not voting is a cross between a ‘blanket approval’ for what ever is going to happen and admitting that ‘I don’t care enough to move my butt to the polling station’. And in this case you shouldn’t be asking yourself anymore ‘what happened to these politicians that made them so callous?’

Excellent analysis.
One two pronged mistake though.
Putin was raised in a completely different environment than Nixon and the Russian Silent Majority is rather different than the American one. Not that different as some might think but nevertheless different enough as to accept a lot more authoritarianism from Putin than their American counterpart accepted from Nixon. And Putin is only happy to deliver.
So no, I don’t think leaving him alone may accomplish much. If anything, this would reinforce Putin’s conviction that the West is nothing but a bunch of degenerated pussies. He is wrong, of course, but the fact that he makes again the same mistake Hitler did 70 years ago doesn’t bode well for anybody. East or West of the Urals.
And yes, it is extremely unfortunate that “intelligentsia liberals and Moscow yuppies are elitist snobs on a scale that would turn anyone into a Bolshevik. They even named their go-to glossy “Snob”— and they meant it. It’s not just the new rich who are elitist snobs — liberal journalist-dissident Elena Tregubova’s memoir on press censorship interweaves her contempt for Putin with her Muscovite contempt for what she called “aborigines,” those provincial Russian multitudes who occupy the rest of Russia’s eleven time zones. Tregubova flaunted her contempt for Russia’s “aborigines,” whom she mocked for being too poor and uncivilized to tell the difference between processed orange juice and her beloved fresh-squeezed orange juice. I’m not making that up either.”

You see, this is the real problem that needs fixing, And not only in Russia.

I just received this in my mail:

He who doesn’t know he doesn’t know is stupid. 
          Avoid him.
He who doesn’t know he knows is asleep.
          Wake him.
He who knows he doesn’t know is untrained.
          Train him.
He who knows he knows is wise.
          Follow him.

 

Really? 
I prefer a different approach…

 

He who doesn’t know he doesn’t know is innocent.
          Leave him be.
He who doesn’t know what he knows is unsure.
          Comfort him.
He who knows he doesn’t know is wise.
          Help him and both of you will learn something.
He who is convinced he knows anything is conceited.
          He is the one you need to avoid.
          Widely. 

Image     Image

 

“Fleming moved to Federal parliament in 1913 as the member for the Division of Robertson, initially as a representative of the Commonwealth Liberal Party, then the Nationalist Party and later the Country Party.

While a member of Federal parliament, Fleming joined the Australian Infantry Forces on 6 October 1916 and served as a Driver in the Army Service Corps until his discharge in England on 27 December 1918. He returned to parliament and served until his retirement from politics in 1922. Fleming became an orchardist in Terrigal, New South Wales, where he died in 1961.”

So 100 years ago at least one member of a Parliament volunteered for active duty then retired from politics and took up a real job.

Nowadays we tend to equate involvement in politics with being a member of organised crime…

Don’t tell me the politicians should bear all the blame. After all this is our world too!

Avantajul fundamental al democratiei fata de celelalte metode de gestionare a spatiului public este caracterul ei participativ.

Prin exercitarea votului cetateanul isi exprima mult mai mult decat opinia cu privire la problemele aflate in discutie – si legitimeaza astfel una sau alta dintre optiunile supuse aprobarii populare. El isi probeaza astfel, direct si de netagaduit, interesul fata de viata cetatii si fata de viitorul sau. In plus, chiar daca varianta aleasa de el nu s-a bucurat de increderea a suficient de multi dintre ceilalti, simplul fapt ca toate variantele au fost examinate denota ca mecanismul democratic din societatea respectiva este in stare de functionare si ca suficient de multi dintre cetatenii acesteia se simt confortabil in interiorul ‘cetatii’, reprezentati legitim de catre conducatorii sai vremelnici si, daca nu chiar multumiti cu directia generala in care se indreapta societatea respectiva, atunci macar nu sunt disperati cu privire la acea directie.

Dar toate astea sunt valabile doar daca votul este exprimat. Indiferent cum.

In momentul in care votul nu este exprimat de loc, adica cetateanul prefera sa stea acasa in loc sa isi exprime parerea, repet INDIFERENT CUM DAR IN INTERIORUL CABINEI DE VOT, gestul sau devine extrem de ambiguu si deschis oricarei interpretari.

– Cei multumiti cu directia in care se indreapta societatea vor spune: ‘uite, daca nu a venit la vot inseamna ca si el este multumit cu ce se intampla, altfel ar fi facut ceva, NU?!?’
– Cei nemultumiti cu privire la rezultatul votului vor spune: ‘uite, daca lor nu le era lene poate ca reuseam sa schimbam ceva!’

In momentul in care absenteismul la vot capata dimensiuni de masa lucrurile se complica si mai tare:
– Cei care incearca sa manipuleaze rezultatul alegerilor, prin orice metoda, devin din ce in ce mai eficienti. In principiu ‘costul’ unui vot ‘a la carte’ este constant, nu depinde de prezenta la vot. In conditiile unei prezente slabe la vot s-ar putea sa fie suficient sa ‘controlezi’ 4-5 % pentru a obtine rezultatul dorit. In cazul unei prezente masive s-ar putea sa nu se mai stie…
– Cei care sunt multumiti cu situatia se simt incurajati sa continue – ‘astora’ nu le pasa – in timp ce aceia care doresc o schimbare devin din ce in ce mai defetisti – cu ‘astia’ nu se poate face nimic.
– De la un moment dat incolo ‘interesele straine’ incep si ele sa ‘adulmece’: ‘astia’ sunt atat de blegi/se cearta atat de tare intre ei incat in tara aia putem sa facem aproape tot ce ne trece prin cap.

Da, stiu ca foarte multi dintre voi sunt extrem de dezamagiti de ce s-a intamplat pana acum.
Din prea multa ‘nebagare de seama si iuteala de mana’  l-am lasat pe Iliescu sa se cocoate in fruntea bucatelor dupa ce se bagase singur, dar cu ‘voia dumneavoastra’, pe lista FSN-ului.
Dupa ce ne-am lamurit, in incercarea de a scapa de Ilici, l-am luat in brate pe Constantinescu dar am uitat ca nu ajunge sa il votezi, orice om politic are nevoie de sprijinul constant al alegatorilor sai pentru a face cu adevarat ceva.
Apoi am inceput sa votam la misto si uite asa a ajuns Vadim in turul doi, tot cu Iliescu. Si mare desteptaciune mare, iar l-am pus pe Iliescu ‘sef al statului’. Si tot nu ne-am invatat minte ca votul negativ nu rezolva nimic ci functioneaza ca o imputernicire in alb pentru cel care a fost ales ca fiind raul cel mai mic. Dar tot rau.
Si, ca sa nu iasa Nastase, l-am ales pe Basescu.

Stiu, e frustrant sa nu ai pe cine alege. Dar pentru cei capabili e si mai frustrant sa vada cum alegatorii dorm in cizme si voteaza ‘negativ’ sau de loc.
Iar celor care sunt alesi, asa cum sunt alesi, li se pare ca l-au prins pe dumnezeu de un picior. Simt ca nu le va cere nimeni socoteala niciodata si au impresia ca daca se vor certa suficient de convingator intre ei vor face rocada la putere pana la sfarsitul veacurilor.

Ce-ar fi sa iesim la vot si sa le transmitem: ‘aveti grija ce faceti, de-acum incolo suntem cu ochii pe voi!!!’? 
Cum? 
Foarte simplu. Pentru cei care nu au incredere in nici un partid sau candidat independent exista varianta anularii votului. Mai multe stampile si gata. Gata cu votul negativ. E suficient gestul de a merge pana acolo si de a anula votul. “Imi pasa de ce se intampla in tara asta, nici unul dintre voi nu mi se pare demn de incredere dar asta nu inseamna ca am de gand sa va las sa faceti ce vreti voi!”

Acum cei mai pesimisti dintre voi imi vor aduce aminte de vorbele lui Stalin: “nu conteaza cine voteaza, conteaza doar cine numara voturile!” Nu e chiar asa. Nu suntem in aceiasi situatie. Cei din comisiile electorale de circumscriptie si cei din ‘activul local de partid’ sunt si ei oameni. Una e sa modifici rezultatul unui vot cu cateva procente incolo-incoace sau sa mai umbli un pic la prezenta si alta e sa te confrunti cu 20% voturi anulate in semn de protest. Cam cat al doilea partid din sondaje.

Cum ar fi sa faca chestia asta vreo doua treimi dintre cei care nu vin de obicei la vot?

Freud sustine pe undeva ca abia atunci cand te ia gura pe dinainte spui cu adevarat ce ganduri iti trec prin cap si apoi propune o metoda de analiza a cuvintelor scapate fara voie din ‘gurile pacatosilor’.

Ia sa vedem ce iese daca aplicam principiul asta asupra sloganurilor electorale.

– “Trimitem la Bruxelles oameni Mandri ca sunt Romani, care vor apara Romania.”

Cam toti Romanii sunt mandri de apartenenta lor etnica asa ca partea asta este oarecum neutra, nici nu spune mare lucru si nici nu individualizeaza prea tare pe cei care folosesc sloganul. Exista totusi un mic semn de intrebare, mandria asta e doar asa, in general, sau se refera, direct sau indirect, la starea actuala a Romaniei si, mai ales, la directia in care se indreapta aceasta? Ma refer aici, bineinteles, la clasica intrebare din toate chestionarele de sondare a opiniei publice.
‘Oameni care vor apara Romania, la Bruxelles’.
‘Vor apara Romania…’ in principiu iarasi e OK …dar care Romania? Status quo-ul actual? Poporul in intregimea lui? Traditiile, granitele…? ‘Directia in care se indreapta tara’?
‘Vor apara Romania la Bruxelles’?!? De cine? Parca cei de la Bruxelles ne erau prieteni si urma sa ne aparam impreuna cu ei, nu? Vor apara Romania de imixtiunile birocratilor de la Bruxelles? De care dintre ele? De cele care ne deranjeaza pe toti, cum ar fi aiureala aia cu micii sau tot felul de alte sicane birocratice sau de insistentele lor sa ne facem o data ordine in batatura? (NB, nu ca ‘la ei’ ar fi totul in regula dar noi avem vorba aia foarte inteleapta cu ‘fa ce spune popa, nu ce face popa’ asa ca…)

Eurocampionii. Puterea de a schimba. 

Mobilizator si continand promisiunea implicita a unei schimbari, ceea ce ar trebui sa-i atraga pe cei nemultumiti de situatia actuala. Pe de alta parte, promisiunea este destul de vaga, de generala. In spirit liberal, intr-adevar, promisiunea se margineste sa ne ofere un spatiu de libertate pe care urmeaza sa il modelam noi insine, liberalii propunandu-si doar sa ne ofere conditiile, energia necesara schimbarii. Pe de alta parte e atat de imprecisa incat multa lume se intreaba nedumerita: ‘schimbare, schimbare, dar incotro vreti sa ne duceti?!?’
Pai exact aici e clou-ul. Nu vor sa ne duca nicaieri ci vor doar sa ne creeze conditiile necesare ca sa putem reinvata sa ne purtam singuri de grija.
Sau cel putin asa ar trebui sa faca un partid cu adevarat liberal si cam asa s-ar traduce, cu bunavointa, sloganul lor electoral.
Pana la urma dupa fiecare runda de alegeri, in afara de un numar de alesi, ramanem si cu cate o masuratoare extrem de precisa asupra ethosului popular de la un moment dat. In cazul asta sloganul pare a fi fost selectionat mai degraba ca o intrebare de pe un chestionar de sondaj decat ca un indemn mobilizator adresat nehotaratilor. Totusi, poate e mai bine asa. Nu promite nimic ce n-ar putea fi facut, bineinteles cu conditia ca populatia sa dea aceasta putere de a schimba unora care sa nu abuzeze de ea. Si dupa aceea tot populatia sa pazeasca acea putere cu foarte multa gelozie.

Europa in fiecare casa.

Principala calitate a acestui slogan este ca se pozitioneaza la antipodul celui care promite sa apere Romania la Bruxelles. Si totusi… chiar in fiecare casa? Tocmai acum cand restul Europei a inceput sa-i faca scandal Unchiului Sam ca inregistreaza prea multe convorbiri telefonice? Abia ce-am scapat de ‘Stalin si poporul rus libertate ne-au adus’ si acum ne punem singuri ‘fir scurt’ cu Bruxelles-ul, in fiecare casa? Parca depasisem faza “1984”! Sau poate ca nu?!?

Noi ridicam Romania.

Pana unde? Si mai ales de ce? Ca sa vedem si noi cum e sa sarim cu parasuta? De nevoie, ca de placere…

Schimba-i cu forta

Nu, multumesc. Am mai incercat o data in ’89 si tot cine a trebuit a iesit la suprafata. De data asta as prefera sa o luam mai pe-indelete si mai ales institutional. Ca da-ia ne socotim a fi stat de drept.

Furatul ucide.

Asta e o constatare cumva? Daca e asa atunci e perfect. Iata pe unii care si-au dat seama ca orice organism social care permite membrilor sai sa fure se indreapta negresit spre pieire. Dar parca sloganurile astea se refera la viitor, sunt un fel de promisiuni, nu?
Pana la urma ce isi propun sa faca? Sa-i omoare pe hoti? Pe toti sau doar pe unii dintre ei? Cum o sa-i aleaga? Sa fure ei tot ca sa se termine o data cu balciul asta?

 

 

 

Scriind comentariul precedent despre evolutia de la stadiul de tara ‘bananiera’, care se bazeaza in principal pe exploatarea resurselor naturale,  la cel de economie industrializata care isi valorifica cat mai bine potentialul uman, mi-am adus aminte de ‘nu ne vindem tara’.

Lasa ca in loc sa o vindem am lasat sa fie pradata…din pacate semnificatia ‘strigaturii’ e chiar mai adanca!
Poate ca initiatorii ei, ‘raspandaci’ care aveau ca misiune crearea unui etos care sa permita ramanerea la putere a ‘esalonului 2’, erau ‘sinceri’ in sensul ca le era intr-adevar frica ca daca ar fi venit niste investitori seriosi ar fi cerut instaurarea unei ordini firesti…cam asa cum cere acum Dacia sa fie construita autostrada Pitesti-Sibiu…

Problema este insa ca zicala a prins la public ori asta inseamna ca publicul respectiv nu trecuse inca de etapa de dezvoltare a organismului social in care identitatea proprietarului este mai importanta decat efectul folosirii proprietatii. Bineinteles ca acestea doua sunt strans legate numai ca orice exagerare, in oricare dintre directii, duce la izbirea oistei de gard sau chiar mai rau.

Pai daca societatea romaneasca, populatie + guvernanti, ar fi reusit sa gaseasca o cale de a conduce eficient economia pe vremea cand toate erau ‘proprietatea intregului popor’ s-ar mai fi prabusit vreodata comunismul? Si atunci de ce am insistat sa lasam friele in mana acelorasi oameni care le tinusera si pana atunci? De ce ne-a fost frica de venirea unora care sa ne invete un nou model?

Bine, asta nu inseamna adoptarea necritica de comportamente doar pentru ca acestea provin ‘din afara’, acest lucru ar fi cel putin la fel de daunator ca refuzul aprioric de a intra macar in contact cu ele, din simpla frica de contaminare. Intotdeauna oamenii sunt cei chemati sa fie masura tuturor lucrurilor precum si motorul evolutiilor sociale.

Atunci nu ne-am ridicat la inaltimea provocarilor. Acum insa se pare ca avem parte de un nou start.