Ascultand amintirile uneia dintre victimele lui Visinescu – Fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat între 1956 şi 1963 – am inteles, in sfarsit, cum a reusit Tutea ‘sa scape’.
Oameni fiind niciunul dintre noi nu poate face nimic singur ci doar impreuna sau impotriva celor din jur.
In puscarie fiind ai la dispozitie tot aceste doua variante. Poti scapa de acolo impreuna cu paznicii, intrind in jocul lor – devenind informator sau sfidandu-i pe fata, fortandu-i pana la urma sa te omoare – sau refuzandu-l.
Doar ca refuzul jocului te arunca in singuratate.
Poti alege sa ‘evadezi’ din locul in care te afli pretinzand ca ceea ce se intimpla in jurul tau nu este adevarat si ca atare nu te poate afecta cu adevarat. Numai ca abia asta este o iluzie. Ce ti se intimpla are efecte: de la cele fizice, care iti afecteaza corpul pana la cele psihice care, indiferent de cit de tare te crezi, iti mutileaza sufletul.
Sau poti alege sa evadezi ‘impreuna’ cu tortionarii tai, iertandu-i. Nu iertarea aia bleaga, produsa de frica si doar de suprafata, ci iertarea plina de compasiune care stie ca tortionarii sunt de fapt niste schilozi demni de mila si nu de ura.

Abia genul asta de iertare produce cu adevarat eliberarea. Atat cea interioara, care incepe inca din interiorul puscariei cit si cea ulterioara, de dupa eventuala ‘iesire’.
Pana la urma degeaba ‘poti merge unde vrei’ daca ce s-a intimplat in puscarie vine tot timpul cu tine si iti consuma pana si ultima picatura de energie.