Matei Visniec, unul dintre rarii jurnalisti care stiu care este diferenta intre ‘a reflecta realitatea’ si ‘a reflecta pe marginea realitatii’ intoarce pe dos intrebarea lui Caragiale si ne atrage atentia ca astazi lucrurile nu mai sunt nici macar atat de clare pe cat erau pe vremea lui Conu’ Iancu.
Cam asta ma roade si pe mine. Ce au incercat sa ne spuna, de fapt, aceia dintre concetatenii nostri cu drept de vot care au considerat necesar sa isi manifeste, in clar, optiunea?
Stiu, exista o multime de sondaje de opinie, ‘electorale’ sau nu, care incearca sa masoare starea de spirit a populatiei. Cred ca fiecare dintre noi a fost intrebat macar o data daca ‘este multumit cu directia in care se indreapta tara’.
Partea proasta cu sondajele astea este ca au o problema fundamentala, sufera din cauza unei erori ‘sistemice’. Sunt ‘proiectate’ de oameni, puse in practica de oameni iar datele cu care lucreaza provin tot de la oameni. Cam prea multa variabilitate pentru gustul meu.
Sunt la curent cu teoria din spatele acestor sondaje si sunt de acord ca daca sunt facute cu onestitate rezultatele obtinute pot fi remarcabil de corecte numai ca nu despre asta e vorba.
Cei care le proiecteaza sunt constienti de faptul ca cei care raspund sunt in mod inevitabil subiectivi: ‘de unde sa stiu eu daca m-oi duce la vot, daca ramane Mirela la mine in noaptea aia cine dracu’ se scoala inainte de 2, 3 dupa-amiaza …. si cine sunt astia…PMP… cred ca totusi ar trebui sa-i spun astuia ceva ca altfel ma ia de prost…”, ca si cei care le efectueaza sunt tot oameni – la fel de plini de slabiciuni ca noi toti – si atunci folosesc tot felul de mecanisme de natura stochastica si psihologica de a tine fenomenele sub control: esantionare, chei de control, telefoane de verificare etc. Numai ca toate astea creaza o atmosfera destul de artificiala in jurul intregii intreprinderi, atmosfera care se aseaza ca o ceata peste nedeterminarea primordiala.
Cristian Parvulescu spunea in noaptea alegerilor la Digi24 ca ‘sondajele de opinie masoara mai degraba obsesiile sondorilor decat realitatea’. Eu n-as merge atat de departe insa e cert ca fiecare sondor masoara ce vrea el, ce i se pare lui a fi interesant. Ori pe linga faptul ca el se poate insela cu privire la importanta reala a vre-unui aspect s-ar putea ca sondorul respectiv sa nu aiba suficient de multi bani la dispozitie incat sa-si permita sa masoare tot ce i se pare interesant sau chiar ca el sa nu observe anumite lucruri care se vor dovedi in viitor a fi fost foarte interesante/importante.
Din toate aceste motive eu unul ma simt mult mai confortabil atunci cand analizez seturi de date obtinute pe cai ‘naturale’. Poate si pentru ca educatia mea ‘primara’ a fost de sorginte ‘politehnica’. (Nu ‘va radeti’, am auzit expresia asta la televizor, rostita de un politician convins ca isi depasise conditia de membru al ‘intelectualitatii tehnice’ si care acum incerca sa joace la ‘liga mare’: tocmai iesise de la o sedinta a comisiei de cultura, din Camera parca, si discuta ceva in contradictoriu cu niste ziaristi. Nu ma intrebati cine era, radeam prea tare ca sa mai fiu atent la chestii din astea vulgare.)
In orice caz, atunci cand oamenii se duc la vot (Mirela n-o fi ramas peste noapte sau s-or fi dus amandoi, de mana?) atunci nu se mai gandesc la ce ar putea spune ceilalti despre ei. Daca li se pare important se duc si gata. Nimic interpretabil in toata chestia asta. Tot asa, fiecare ‘intrebare’ de pe buletinul de vot este acolo pentru ca asa trebuia sa fie, formulata exact asa cum il cheama pe candidat/partid si nu pentru ca cel care a proiectat cercetarea a considerat ca subiectul e suficient de important iar intrebarea trebuie formulata intr-un anume fel si nu in altul.
Esantionarea nu se mai face nici ea in functie de inspiratia proiectantului, diligenta operatorului si hazard. Votantul voteaza doar in functie de convingerea lui. Chiar si cei care o fac pentru bani sau alte favoruri o fac tot din convingere, n-am vazut inca pe nimeni dus la vot cu pistolul la ceafa. Bineinteles ca ar fi interesant de stiut cati voteaza in conditiile astea numai ca neavand date certe si nici scandaluri majore vom considera ca cei care voteaza ‘pe bani’ sunt o minoritate neglijabila.
Tot asa subiectele de campanie, adica ideile supuse aprobarii cetatenilor, nu sunt ‘scoase din palarie’ de vre-un (singur) deus ex-machina (sociolog/politolog) ci sunt rezultatul inspiratiei/transpiratiei mai multor echipe care, sau cel putin asa ar trebui sa fie, sunt foarte sensibile la nevoile reale ale societatii.
Acum ca am trecut cu bine – chiar nu v-ati plictisit inca? – de precizarile metodologice hai sa trecem la ‘fapte’. Sau mai bine spus la cifre. Datele sunt cele oferite de Biroul Electoral Central.
Interesul populatiei/prezenta la vot. 32%.
Cica slaba, sau in orice caz mai mica decat media europeana de 43%. Si totusi.
Prezenta la vot a fost calculata plecand de la niste liste electorale in care sunt ‘prezenti’ 18 219 749 de alegatori, adica cam tot atatia cati erau pe vremea cand USL-ul incerca, inca unit, sa-l debarce pe fostul ‘carmaci’ al Independentei. Unul din motivele nereusitei a fost si faptul ca nu s-au gandit sa perie listele inainte de a convoca referendumul. De ce n-or fi facut-o imediat dupa aia, si nici dupa ‘divort’… Dumnezeu cu mila. Le-o fi fost frica ca ar fi devenit evident ca s-au lasat dusi de manuta de tanti Europa atunci cand au facut pasul inapoi… Oricum, cifra vehiculata atunci, de vreo 16 milioane, pare mult mai aproape de un firesc al zilelor noastre. Iar in cazul asta ajungem la aproape 37% prezenta la vot. Inca departe de 42% dar nu chiar atat de departe ca 32%. Iar daca ne aducem aminte ca in restul Europei intre 5 si 25% la suta dintre voturi au fost indreptate catre eurosceptici, varianta indisponibila pentru alegatorul roman, diferenta devine aproape nesemnificativa.
Ar mai fi de discutat aici problema ‘boicotului electoral in semn de protest’ sugerat de ‘uniti-salvam’. N-am cum sa cuantific, cu nici un fel de aproximatie, influenta acestui apel asa ca ma voi abtine de la avansa vreo cifra dar oricum fiecare absenta ‘intentionata’ (in sensul participarii la boicot) este tot o dovada a interesului pentru actul electoral in general, chiar daca boicotul in sine nu are legatura cu ‘Europa’ ci cu dezgustul fata de modul in care se desfasoara viata politica de la noi. (Nu este momentul aici dar nu sunt de acord cu modul acesta de manifestare a dezacordului fata de ‘directia in care se indreapta lucrurile’)
Voturile nule. 5.83%! Nu-s cam multe? Hai sa spunem ca 1% dintre cei care s-au ostenit sa mearga la vot or fi fost destul de ‘nepriceputi’, dar nu mai multi. In general ‘nepriceputii’ nu prea au apasari ‘civice’ si oricum nici nu sunt chiar atat de multi pe cat vor unii sa ne faca sa credem. Si atunci? N-o fi cumva un semnal de tipul ‘Nici unul de pe lista asta nu prezinta suficienta incredere incat sa-l votez asa ca imi anulez votul. Dar aveti grija, suntem cu ochii pe voi!’?
Bine, mai e o varianta. S-ar putea ca unii primari, mai zelosi din fire, sa fi incolonat o parte dintre cei pe care ‘ii pastoresc’ si sa-i fi dus ‘de buna voie’ la vot iar unii dintre acestia sa-si fi anulat votul in semn de protest…
S-ar mai putea sa se mai fi intamplat inca ceva. Lumea o fi inceput sa inteleaga ca votul negativ, acela in urma caruia este ales ‘raul cel mai mic’ este de fapt o prostie. ‘Alesul’ interpreteaza voturile primite ca pe o ‘imputernicire in alb’, nimeni nu se gandeste ‘bai, m-au ales pe mine pentru ca au crezut ca eu sunt un pic mai putin prost/urat/hot decat contracandidatul meu’.
Voturi acordate partidelor minuscule/independentilor fara sanse. 4.88%!
Aici nu se poate spune daca sunt multe sau putine. In schimb aceste voturi pot fi interpretate ca avand doua ‘intelesuri’.
In primul rand ca cei care le-au dat n-au avut incredere in nici unul dintre partidele ‘mari’, iar in al doilea rand ca respectivul votant a ‘vazut ceva’ in acel candidat sau acea lista de candidati. Poate o idee din platforma ideologica sau exprimata de cineva de pe lista, poate o persoana anume. Ar fi pacat ca aceste informatii, pana la urma oferite cu generozitate de alegatori, sa ramana nebagate in seama.
Trebuie notat aici ca aproape toti dintre noi avem un fel de bucurie copilareasca atunci cand castiga cei cu care am votat fiecare dintre noi. Nu ma refer aici la bucuria ‘intelectuala’ ca a invins ideologia pe care o consideram noi cea mai potrivita sau la bucuria ‘etica’, cea care tanjeste dupa victoria canditatului cel mai bun ci pur si simplu la bucuria, copilareasca pana urma, a celui care a nimerit calul invingator. Tocmai din aceasta cauza a vota de la inceput cu cineva care nu are nici o sansa implica un anumit cost iar disponibilitatea de a plati acel cost plus efortul fizic de a se deplasa pana la sectia de votare da acestui gen de vot o greutate anume.
Voturi redistribuite. 15%! Daca le scadem pe cele acordate ‘minionilor’ (sub 1%) raman cam 10%
Astea sunt poate cele mai interesante, cel putin din punctul meu de vedere. Deci cam 10% dintre electoratul care a decis sa voteze valabil a incredintat votul sau unor liste care nu ofera vreo certitudine clara ca vor trece de pragul electoral dar care au o personalitate politica conturata suficient de clar incat sa aibe o notorietate suficienta incat alegatorii sa le tina minte si sa le recunoasca/aleaga. Asta ne spune ca acest gen de electorat este cam cel mai independent: voteaza de capul lui, nefiind conditionat nici macar de ‘nevoia de a face parte dintre invingatori’. Poate ca ar fi interesant de analizat ofertele politice, daca exista, propuse de fiecare dintre aceste partide.
In sfarsit am ajuns si la ‘cifrele mari’.
Rezultatul efectiv al votului a fost decis de 79.2% dintre cei care s-au ‘ostenit’ sa voteze. Am ajuns la cifra asta raportand voturile exprimate pentru partidele care au trecut de pragul electoral si intregul numar de voturi exprimate, inclusiv cele anulate.
Primul lucru care sare in ochi este ca Mircea Diaconu a fost mai ‘tare’ decat cea mai mare si disciplinata minoritate nationala din Romania si decat partidul sustinut la limita constitutiei de catre insusi presedintele tarii. (Va las pe voi sa decideti daca acea limita a fost incalcata sau nu). Nu prea e satisfacuta lumea, mai ales cei independenti in gandire, cu actualul establishment politic…
Si cu asta am ajuns la ceea ce numesc eu partide ‘centraliste’ si partide ‘difuze’.
Dupa cum le arata si numele partidele ‘centraliste’ au atat o organizare bine pusa la punct (primari, organizatii locale, etc.) dar si un mod de functionare conform caruia deciziile sunt luate mai degraba de activul central decat in urma consultarii ‘soldatilor’ de rand. In completare electoratul acestor partide tinde sa fie un electorat mai degraba ‘dependent’, nu atat material cat mai ales psihologic, de partidul respectiv. Iar pentru ca un partid sa devina ‘centralist’ este nevoie mai ales ca electoratul sau sa devina dependent de el decat ca partidul respectiv sa aiba o retea solida de primari si organizatii.
In mod evident paridele ‘difuze’ sunt cele ale caror electorat voteaza cu ele mai degraba dintr-o convingere atinsa pe cale rationala decat pentru motive de natura sentimentala sau ‘umorala’. Aceste partide nu sunt dependente de o retea de primari/organizatii dar nici nu beneficiaza de vre-un electorat stabil si cu atat mai putin de un asa numit ‘nucleu dur’. Evident ca asta nu inseamna ca nu exista si alegatori care voteaza rational cu partidele centraliste, consideratiile mele sunt de ordin statistic si oricum o convingere la care s-a ajuns pe cale rationala nu este neaparat mai buna decat una ‘umorala’. De exemplu alegerea raului cel mai mic se pretinde intotdeauna a fi rationala. Si chiar este rationala numai ca nu ia in considerare toate aspectele pertinente inainte de a incepe ca ‘cantareasca’ variantele supuse evaluarii.
Singura chestie cu adevarat importanta aici este faptul ca voturile ‘rationale’ sunt mult mai volatile decat cele ‘umorale’. Sa revenim.
Partide centraliste sunt PSD-UNPR-PC, PDL, UDMR si PRM iar PNL, PMP, FC, PER si Noua Republica sunt mai degraba partide difuze.
La PSD, UDMR si PRM lucrurile sunt evidente, nu cred ca mai este nevoie sa insist. Convingerile sunt clare, electorat captiv din belsug, organizare aproape militareasca.
PDL-ul este un caz foarte interesant care merita o analiza mai atenta. Desprins la inceput din FSN-ul originar (de fapt PDSR-ul lui Iliescu s-a desprins din FSN/PD-ul ramas cu Petre Roman) din cauza luptei pentru putere a continuat o vreme sa mearga paralel cu PDSR.
Amandoua partide ‘de lider’, amandoua de stanga, amandoua beneficiind de cate o buna organizare in teritoriu.
Totusi PD, devenit PDL, a dat o vreme impresia de a fi o varianta mult mai democratica a PDSR-ului. Lideri mai tineri, fara evidente conexiuni cu fostul PCR, o atmosfera mai degajata.
Iar cel mai remarcabil fapt a fost modul in care Basescu a reusit sa il duca din stanga in dreapta, din Internationala Socialista in care se afla inainte de alegerile din 2004 pana hat in PPE-ul in care s-a inscris in 2006, fara ca aceasta intoarcere a armelor sa provoace vre-un cutremur in partid. Inca nu mi-a atras nimani atentia ca pe vremea aia PDL-ul era condus de Boc, Basescu fiind deja presedinte?
Aceasta soliditate monolitica poate fi atribuita doar caracterului sau ‘centralist’, acesta fiind si singura explicatie posibila pentru cele 10% voturi pe care le-a obtinut acum in conditiile in care voturile anti-PSD-istilor convinsi, cei deranjati de alianta temporara dintre PNL si PSD, se puteau duce linistie la PMP, la FC sau chiar la Noua Republica, toate trei ‘sanctionate pozitiv’ de Basescu.
De ce e PNL partid difuz cu toate ca are o organizatie destul de puternica? Pentru ca cei care voteaza cu el o fac doar dupa o ‘matura’ chibzuinta, ‘chibzuinta’ care ii mai face cateodata sa stea comozi acasa sau chiar sa voteze umoral ‘anticomunist’ adica sa pedepseasca PNL-ul pentru alianta temporara cu PSD-ul…
De ce ar fi PMP, FC si Noua Republica partide difuze? In principal pentru ca nu prea au vreo organizare semnificativa in teren si nici vreo istorie care sa ne permita sa vorbim despre vre-un electorat captiv sau macar fidel. Toate trei fiind la prima evaluare electorala au luat doar atitea voturi cati oameni au reusit sa convinga cu argumente de ordin intelectual/rational.
Situatia PER-ului e clara, sper. Cei care voteaza acolo sunt fie rude ale membrilor de partid fie chiar au convingeri atat de ecologiste incat nu ii deranjeaza faptul ca voteaza degeaba din punctul de vedere al bucuriei ‘copilaresti’ despre care vorbeam mai devreme.
Unde vreau sa ajung cu polologhia asta?
La concluzii, unde altceva? De fapt chiar am ajuns.
Ideea e ca PSD-ul va avea mult de munca sa scoata mai multi oameni la vot decat a scos acum. Cam asta e, asta au putut, asta au scos. De unde si invitatia facuta PNL-ului de a reveni in USL. Si sa nu uitam ca erodarea partidului aflat la guvernare’ va produce in continuare efecte. Asta inseamna ca PSD-ul nu-si va putea permite inventarea vre-unui nou impozit sau altceva de genul asta, cel putin pana dupa prezidentiale.
Pe dreapta situatia e si mai incurcata. Aici se poate conta cu adevarat doar pe cele 10% ale PDL-ului. Problema care se pune e ‘vor putea anticomunistii furiosi sa treaca peste alianta pe care a facut-o PNL-ul cu PSD-ul pentru a-l debarca pe Basescu?’ Altfel o dreapta ‘scarbita’ nu va avea nici o sansa in fata nucleului dur al PSD-ului care va iesi disciplinat la vot.
Miscarea inspirata a lui Antonescu de a se muta la PPE va lua probabil apa ‘germana’ de la moara lui Basescu ceea ce ar trebui sa atenueze semnificativ lupta fratricida din aceasta zona a esichierului politic.
Chiar, voua nu vi s-a parut ciudat ca Basescu si Ponta au avut totusi trei lucruri in comun:
– Pactul de coabitare?!?
– Intensitatea cu care s-au certat intre ei, atat de convingator si de spectaculos incat n-a mai avut nimeni loc de ei ‘pe sticla’ iar dezbaterea electorala ce ar fi trebuit sa aiba loc pe teme europene s-a transformat in balacareala balcanica ad-hominem?
– Modul ingenios in care amandoi i-au dat la ‘gioale’ lui Antonescu, unul din stanga si altul din dreapta?
Pe de alta parte electoratul fidel PDL-ului a reusit sa treaca peste dezamagirea produsa de epoca Basescu. Acum daca suficient de multi simpatizanti ai dreaptei vor intelege ca USL –ul, cel votat de oameni la alegerile din 2012, a fost mai degraba o constructie impotriva ‘baronilor locali’ decat orice altceva si ca asta a fost chiar motivul pentru care si destramat atat de repede: ‘baronii rosii’ impotriva carora este atat de pornit Antonescu n-au avut suficienta rabdare si s-au ‘dat in fapt’ atunci cand li s-a parut ca au agonisit suficienta putere.
Nota Bene. Fac vorbire aici despre ‘USL-ul votat de oameni la alegerile din 2012’ in sensul ca orice lucru, si cu atat mai mult o constructie sociala, facuta de oameni, are cel putin doua fete, doua laturi care nu sunt intotdeauna identice. Cateodata aproape ca nu seamana de loc intre ele.
Pe de o parte este fata reala, in cazul nostru intentiile reale ale fiecaruia dintre cei care au alcatuit USL-ul, iar cealalta fata este reprezentarea care apare in mintea celor din jurul acelei constructii. In cazul nostru imaginea pe care si-au facut-o despre USL cei care au votat pentru ca acesta sa ajunga la putere, cei care si-au pus sperantele in el. Sperante care au fost pana la urma inselate.
Lucrul extrem de interesant este ca USL-ul real si cel votat s-au identificat doar in momentul in care constructia sociala si politica s-a prabusit, atunci cand atat cei care au constituit USL-ul cat si cei care l-au votat au realizat ca acesta nu mai poate functiona in forma in care se afla la momentul respectiv.
