Mai tineti minte ceva de dinainte de Decembrie ’89? Si nu ma refer aici la chestiile evidente, la frig, la foame, … ci la ‘subtilitatile’ care ne ajutau sa supravietuim si care, pentru un observator atent, pot constitui semnale interesante.

Eu, unul, tin minte bancurile.

Cand un lucru devine banc inseamna ca aproape toata lumea a aflat de el si oamenii si-au format o opinie despre chestia aia. Iar cand bancul incepe sa circule, adica sa fie spus din gura in gura, inceamna ca oamenii deja sunt dispusi sa faca ceva pe tema aia. Nu neaparat sa inceapa ei ceva dar exista asa, o asteptare… La primul prilej, la prima scanteie…

Cand eram mic parintii mei aveau incredere in mine si discutau relativ liber. Prietenii lor la fel. In felul asta am aflat, prin ’69-’70, un banc cu Ceasca.
Cica era pe un iaht impreuna cu Nixon si cu Brejnev. In jurul lor apa plina de rechini. La un moment dat au inceput sa se laude cu ce garzi de corp curajoase au fiecare dintre ei. Nereusind sa-i convinga din vorbe Nixon scoate ceasul de la mana, un Rolex, si il arunca in apa. Garda lui de corp plonjeaza si vine inapoi cu ceasul in mana stanga, dreapta fiindu-i mancata de rechini. Brejnev, ca sa nu ramana mai prejos, isi arunca si el Pobeda. Ivan, garda de corp, sare in apa si vine cu ceasul in dinti – maini nu mai avea. Toata lumea era extaziata cu privire la curajul celor doi si se uitau acum la Ceasca sa vada ce urmeaza. Scoate asta ceasul, il arunca in apa si se intoarce cu fata la Vasile, garda lui de corp. La care Vasile, calm: “Tovarase secretar general, eu sant aici sa va apar pe dumneavoastra de dusmanii de clasa, nu sa particip la competitii stupide de inot subacvatic.” La care toata lumea a cazut de acord ca Vasile a fost cel mai curajos, auzi sa le spuna el unor sefi de stat ca n-are chef sa se lase antrenat in ‘competitii stupide’ din cauza orgoliilor lor.

Prin ’79, am auzit alta varianta. Acelasi iaht, aceleasi ape infestate de rechini, Ceasca, Carter si Brejnev. Aceiasi discutie despre curaj, Carter arunca un ceas in apa. John, garda de corp, ii spune: ‘Du-te ba de-aici, ma asteapta familia acasa.’ Brejnev se uita cu mila la Carter si isi arunca si el ceasul in apa. Ivan se uita lung in valuri si zise: ‘Mi-a spus tovarasa Brejneva sa nu va scap nici un moment din ochi, nu pot sa plec de pe vas!’. Brejnev ridica din umeri: ‘Vedeti, si la noi familia e pe primul plan!’ Toti ochii se intorc Ceausescu. Arunca asta ceasul in apa, Vasile sare dupa el si vine cu ceasul in dinti inotand de zor cu piciorul stang, singurul care ii mai ramasese. Lumea extaziata, ‘Cit curaj, cata dedicatie pentru tara si pentru conducatorul ei!’ La mal, in timp ce era bagat in ambulanta , cineva il intreaba pe Vasile: ‘Esti nebun, ce dracu te-a apucat. N-ai si tu familie acasa?’ ‘Pai tocmai aia e problema, ca am!’ (Ascultatorii din vremea aia stiau ca orice act de disidenta era platit scump de intreaga familie a celui care ‘indraznise’!)

Cu alte cuvinte intre ’69 si ’79 perceptia populara cu privire la Ceausescu se schimbase cu 180 de grade. De unde la inceput eram mandri de indrazneala cu care refuzase sa se alature fortelor de ocupatie ruse care inabusisera ‘Primavara de la Praga’ pina in ’79 ne lamuriseram ce ii putea pielea. Iar bancurile pe care le spuneam despre el au reflectat foarte repede aceasta situatie.

Cu cativa ani inainte de ’89 incepuse sa umble un alt banc. Cica OD si SSS (Odiosul Dictator si Sinistra Sa Sotie, in termeni ‘post-revolutionari’ se duc intr-o croaziera prin Pacific (deja nu-i mai primea nimeni in vizite oficiale in afara de dictatori africani si asimilati). Vine o furtuna, voporul se scufunda (se apropia sfarsitul orinduirii) si cei doi, singurii supravietuitori, ajung pe o insula. Acolo era mare vanzoleala, mai erau cativa naufragiati si localnicii nu se purtau deloc frumos cu ei: cum ieseau din apa cum ii legau fedeles. Acelasi lucru li se intampla si lor, cu toate ca cereau de zor sa ‘fie tratati conform cu demnitatea lor de conducatori ai natiunii…’. Nu i-a bagat nimeni in seama. poate si pentru ca nu stiau sa vorbeasca nici o limba straina… Ii bagara intr-o groapa si ii lasara acolo cateva zile timp in care le-au dat din belsug de mancare si de baut. La un moment dat ii scot din groapa si ii duc in fata sefului de trib. ‘Buna ziua tov’ secretar!’ Lui Ceasca sa-i cada fata. ‘Bai eu am vost la vacultate, la Bucale, d-aia stiu limba voastra. Hai sa va explic. Noi suntem canibali. Singura voastra sansa este sa ne cereti ceva ce nu avem. Daca nu gasim ce ne cereti, scapati, daca nu… ceaunul va asteapta. Si nici nu prea aveti mari sanse. Uite scheletul ala de acolo e al unui rus care a cerut o racheta iar cel de dincolo al unui american care a vrut un satelit de spionaj.’ SSS incepe sa planga. El, ‘Stai draga linistita!’ si se intoarce catre seful de trib ‘Organizatie de baza aveti?’ (‘baza’ partidului, in fiecare intreprindere era cate cel putin o ‘celula’ din asta ‘de partid’). Seful de trib se innegreste la fata. ‘D-asta n-avem!’ ‘Nici de UTC?’ ‘Nu!’ ‘De sindicat, de pionieri, de FDUS (frontul democratiei si unitatii socialiste, ultima lui gaselnita politica)?’ ‘ (NU, n-auzi ca n-avem din astea?”Pai bine ma, partid nu, UTC nu, sindicat nu, atunci cine mama dracului v-a invatat sa va mancati intre voi?’

Cand a inceput chestia asta cu internetul si emailurile, acu vreo 10-12 ani, primeam tot felul de bancuri si pps-uri cu femei goale, masini de curse si excursii de vis. De cand a venit criza bancurile aproape au disparut iar pps-urile contineau invataturi filozofice sau sfaturi medicale. Abia de curand au inceput sa revina glumele bune si pps-rile ceva mai interesante.

Azi dimineata l-am primit pe asta: