Tocmai am descoperit că moașa satului e hoață.
Și bețivă, pe deasupra.

Ce facem?
O dăm afară? Și punem în locul ei o nebună mincinoasă și fără pic de experiență?

Sau stăm cu ochii pe cea despre care știm măcar ce-i poate pielea?
Stăm cu ochii pe ea! N-o mai lăsăm să fure! O ținem departe de băutură!

Și nu mai dăm vina pe moașă atunci când copiii făcuți la beție ies neputincioși…
Că nici noi n-am fost ușă de biserică!
Moașa asta ne-a fost colegă de bancă în școala generală.
Am tras-o de coadă. Și am făcut mișto de ea cînd n-a intrat la medicină.
După care i-am dus o șpagă când am avut nevoie de serviciile ei. Să ne ia pe noi înainte… Inaintea celor care nu știau ‘cum stă treaba’… Că de, noi ne știam de mici!
Și dacă am văzut că-i place șprițul, tot noi am început să-i cărăm băutură. Să ne lase în pace să ne facem și noi menderele…

Când vom învăța că fiecare sat are moașa pe care o merită, abia atunci se vor ridica dintre noi niște moașe care vor face treabă ca lumea.
Care vor ajuta viitorul să se nască în loc să ne tot răsucească ochii către ceafă!

‘Înainte’ nu era mai bine. ‘Înainte’-le ăla e mort.
Singura speranță e în față. Înainte!