„Pe cine nu lași să moară,
nu te lasă să trăiești”

Aflăm de la Laurențiu Ungureanu/Hotnews despre Alexandru Iliescu, tatăl ultimului dictator comunist din Europa, Ion Iliescu.

Băejnebun?!?
Păi Iliescu a băgat România în NATO și în UE. A readus democrația în țară și a părăsit puterea atunci când a pierdut alegerile! Cum poți să spui că a fost un dictator comunist?!?

Am spus că a fost un dictator comunist, n-am spus că ar fi fost tâmpit!

Dacă te uiți cu un pic de atenție, vei observa că a fost singurul dictator comunist care a murit în patul lui. Și singurul care și-a mâncat liniștit pensia… Chiar dacă a fost anchetat, până în ultima clipă a vieții sale, pentru tot felul de chestii. Care mai de care mai nasoale…
Faptul că este înmormântat, chiar acum când scriu cuvintele astea, cu onoruri militare… este doar cireașa de pe tort!

‘Și ce legătura are taică-su cu toată treaba asta?!?’

Păi Alexandru, tatăl lui Ion, a fost primul comunist din familie și primul care a fost școlit în URSS.
Dar hai să luăm de la început.

Născut în 1901, în Oltenița.
Chiar dacă a făcut doar câteva clase a reușit să fie angajat, ca mecanic, la fabrica de Avioane Brașov. Să nu uităm că pe vremea aia mecanicii, în general, erau la mare preț. Mai căutați decât sunt inginerii în ziua de astăzi… Ce să mai vorbim despre mecanicii capabili să lucreze în aviație. Dacă nu vă vine a crede, uitați-va la cum putea să arate. La ce față ‘comercială’ avea…

În ianuarie 1927, la doar 26 de ani, este condamnat pentru fals în acte publice. Trei luni cu exacutare, la Văcărești, unde erau duși cei despre care se considera că erau o amenințare la adresa statului…
În noiembrie 1928 a fost concediat de la Avioane Brașov. Pentru propagandă comunistă…

Am să fac o paranteză și am să observ că Siguranța – Securitatea de pe vremea aia – a cam dormit în cizme. Duci un tip pentru trei luni într-o pușcărie destinată infractorilor periculoși pentru țară după care îl lași să mai lucreze un an și jumătate în fabrica în care erau construite avioanele militare ale epocii… OK.

N-am să vă plictisesc cu tot felul de amănunte din viața lui Alexandru Iliescu.
Trimis la școala de partid in URSS se întoarce în țară în timpul terorii declanșate la Moscova de către Stalin. El, împreună cu Lucrețiu Pătrășcanu, scapă cu viață. Marcel Pauker, și alții, nu. Nu scapă de furia lui Stalin.
Întors în țară, Alexandru Iliescu își continuă activitatea. Atât ca meseriaș cât și ca membru de partid.
Joacă diverse roluri și îndeplinește diverse misiuni. Intră și iese din pușcării, sfârșind prin a ajunge în lagărul de la Târgu-Jiu. Unde, în primăvara lui 1944, la cererea lui Gheorghiu Dej, este exclus din partid. Pentru asocierea cu Lucrețiu Pătrășcanu… care va fi, și el, epurat – cu glonț – câțiva ani mai târziu. Tot la cererea lui Dej.
Ieșit din pușcărie, cu sănătatea făcută țăndări, Alexandru Iliescu moare în august 1945. De inimă, în timpul unui discurs mobilizator…

‘Repet întrebarea. Ce ne interesează pe noi toată polologhia asta?!?’

Ion Iliescu avea 15 ani când tatăl lui a ieșit din pușcărie. Știa prin ce trecuse. Dacă nu de la el, atunci de la cei din jurul lui. Și, nefiind tâmpit, sigur și-a făcut o imagine clară a lucrurilor.
Și cu toate astea, a ales să meargă pe același drum.

A mers și el în URSS. La școală.
A ajuns și el în apropierea șefilor comuniști. În intimitatea cuplului Ceaușescu.
După care a intrat într-un con de umbră. Bine, spre deosebire de tatăl său, Ion a avut parte de un tratament mai blând. Nu a fost dat afară din partid…
La final, Ion a reușit ce n-a reușit Alexandru. A făcut parte din răzmerița care a dat jos conducerea de partid și de stat. După care s-a cocoțat în scaunul cel mai de sus…

La început, ai fi fost tentat să te întrebi ‘ce tânăr cu mintea-ntregă ar porni pe drumul ăsta, știind ce a pătimit tatăl său. Pe același drum…’
Pe de altă parte, și privind în urma carului mortuar… răspunsul devine simplu.
Un ‘astfel’ de om! De om?!?

Care a organizat procesul lui Ceaușescu.
Preluarea puterii în ianuarie 1990.
Transformarea FSN în partid politic.
A reprimat Piața Universității… după care le-a mulțumit minerilor pentru atrocitățile comise… Sau, în versiunea lui, pentru „spiritul lor civic”…

Și mai spun unii că Ion Iliescu nu ar fi fost dictator comunist…
Păi el însuși se revendica a fi fost comunist!
Iar calitatea de dictator îi este certificată de consecințele acțiunilor sale. A făcut ce a vrut și nu a tras nici un fel de consecință. Adică toate consecințele alegerilor sale au fost suportate de ceilalți.
De către cei care s-au întâmplat să fi fost în jurul lui. Și niciodată de către el…