La mai puțin de 6 luni de la schimbarea de regim,
România a reconfirmat un fost membru al CC. CC al PCR.
După încă 35 de ani, unii dintre noi se gândesc să re-aducă la putere Garda de Fier!

Tot tămbălăul asta m-a făcut să mă aplec puțin asupra ideii de cauzalitate.

Logica ne învață că orice lucru are nevoie de o cauză.
Tot logica ne învață că nu prea are logică să preferi o babă care descântă de deochi în loc să te duci la medicul din sat. Chiar dacă tipul nu prea știe meserie, e șpăgar și singurul lucru la care se pricepe e să-ți dea o trimitere. Așa prost și șpăgar cum e doctorul ăsta, prin intermediul lui ai posibilitatea să fii ajutat. La un spital ca lumea. Dacă chiar te duci la baba aia… o să mori cu zile!

Cauza este un concept.
Azi dimineață am ascultat mierlele cântând. Cu nevasta în brațe, sub pătură și cu geamul deschis.
Mierlele nu au nevoie de o cauză! Ele cântă firesc.
Noi încercăm să determinăm, în mod științific, motivul pentru care cântă mierlele. Pentru că vrem să înțelegem. De ce cântă mierlele și orice alt lucru care se întâmplă în prezența noastră!

Tot încercând să înțelegem, am început să aflăm că sunt mai multe. Mai multe niveluri de cauzalitate.

Un nivel de suport. Fără de care nu se poate.
Nivelul la care se întâmplă lucrurile.
Factorul declanșator.

O plantă crește în pământ.
Dintr-o sămânță. Pusă acolo de cineva sau pur și simplu adusă de vânt.
Care sămânță a răsărit după ce suficient de multă apă a ajuns să o ude. Din ploaie, din irigație…

Din ce cauză crește planta?

Din ce cauză au ajuns atât de mulți dintre noi să regrete comunismul? Să fie dispuși să voteze un admirator al lui Putin?
Ce logică are să te declari admirator al lui Putin și în același timp să spui ca „legionarii au făcut și lucruri bune”?

Revenim la metafora cu planta care crește din sol.

Marea majoritate a oamenilor sunt nemulțumiți. De diverse lucruri.
Aproape toți cetățenii acestei țări și-au pierdut încrederea în clasa politică. Și în mare parte dintre instituțiile statului.
Această nemulțumire/neîncredere a fost identificată ca oportunitate de către diverși oportuniști.
Transformată în frustrare cu ajutorul social-media. Și exploatată în scop de divide et impera!

Cum a fost posibil? Ce au făcut organele statului? De ce au dormit intelectualii noștri?

Nici măcar eu nu le știu pe toate…
În orice caz, nu suntem singurii care pățim același lucru! Fenomenul are dimensiunea unei pandemii.
Cert este că la noi avem de a face cu a treia iterație.

Unirea cea Mică, de pe vremea lui Cuza, a produs un mic salt înainte. România s-a conectat într-o oarecare măsură la circuitele economice europene. Războiul de Independență. Începutul industrializării, câteva căi ferate. Câteva scandaluri de corupție, Răscoala de la 1907…
Unirea cea Mare, de pe vremea Bratienilor, a coincis cu al doilea salt înainte. Industrializare serioasă, agricultură, relevanță diplomatică – vezi Titulescu. Noi scandaluri de corupție, detronarea și revenirea lui Carol al II-lea. Garda de Fier și Antonescu urmate de 45 ani infernali sub dominație comunistă.
Revenirea la normalitate a fost începutul celui de al treilea salt înainte. Racordarea la Europa și la restul lumii. Ne-am apropiat semnificativ de nivelul mediu din Europa și suntem mult deasupra nivelului mediu dacă luăm în considerare restul planetei. Și iar încercăm să ne dăm singuri foc la valiză… spre bucuria celor care abia așteaptă să ne fure cu totul!

Spuneam mai devreme că doar noi, oamenii, avem nevoie de cauze.
Că am inventat conceptul de cauză în drumul nostru către înțelegere.
Că lucrurile decurg firesc, atâta vreme cât nu ne băgăm noi coada! Atâta vreme cât nu inventăm noi tot felul de giumbușlucuri cu care ne rupem singuri picioarele.

Înțelegem odată chestia asta?
Că noi suntem cauzele?

Că noi suntem cei care facem și dregem?
După care tot noi suntem cei care tragem consecințele?