Nu-i frumos dar simt nevoia să raportez chestia asta.

Am găsit o plajă mișto lângă Fanari/Grecia.
Un ‘The Beach Bar, West Side’. Chestie în care nu prea mă duc.
Dar aveau umbrele, la ora 11 esențiale pe plajă în Iunie.

Parcarea era gratis. OK, e cam pustiu în jur. Fanari seamană puțin cu Tuzla. Cu Tuzla de acum 20 de ani, dacă ar fi avut ieșire directă la mare… iar Fanari e la marea Egee… complicat!

Intrăm și suntem lăsați să ocupăm singura umbrelă liberă de la marginea mării. Avea un fel de ‘rezervat’ pe ea dar cel care ne-a condus acolo a luat-o repede. Am comandat un cafe frappe și ne-am așteptat ca la notă să fie adăugat tariful pentru șezlonguri. 2 la număr, umbrelă, măsuță și un fotoliu bonus. Toate în stare perfectă de funcționare.
Nu! Șezlongurile erau ‘în preț’. Nu comandai nimic, deveneau ‘gratis’.

Intrăm în mare.
Plaja cu nisip, apa cu bolovani. Un fel de bucățoaie de gresie pe care era bine să le ocolești. Pe mal, nu foarte aproape de noi, era o grămadă de bolovani scoși din apă.
Doi tipi, evident bine făcuți, scoteau ‘bucățoaie de gresie’ din apă.

De plictiseală, ne apucăm să-i ajutăm.
Eu mai serios, soția mai cu grijă.
Evident – pentru că nu sunt în stare să stau cu ochii deschiși în apă și pentru că nu mai pot să ridic/car ca la 25 de ani – bolovanii pe care îi scoteam eu erau mai mici decât cei pe care îi scoteau ei. Mult mai mici și mai puțini.

Peste vreo două ore ni se face foame.
Mă duc la bar și aleg două chestii. Una să-i placă soției, a doua să se potrivească cu intoleranțele mele. Una peste alta, 10 euro.
Mi se spune că vor fi aduse la umbrelă.

Mă întorc, mă așez și peste 3 minute vine unul dintre ei care știa destul de bine engleză să ne spună că ce am comandat și două sticle de bere sunt din partea lor. Pentru că i-am ajutat la pietre.

ȘI NE ÎNTREABĂ DACĂ E OK?!?

Îi explic că eu nu pot bea bere și că una singură e mai mult decât destul.

Vine mâncarea.
Eu comandasem de 10 euro, ei au adus de 16. Două porții din ce aveau ei mai bun. Că s-ar putea să am eu ceva probleme mai încolo… N-am să mor din chestia asta! Plus berea…

Și uite-așa ne-am câștigat noi prânzul cărând pietre.

Love Greece!

PS.
Mini hamburgherii aia – patru la număr – au fost cei mai buni hamburgheri pe care i-am mâncat vreodată.
La-s că genul ăsta de chiftele sunt mult mai bune în Grecia decât la McDonald’s, astea erau mai bune decât cele obișnuite. Obișnuite în Grecia…
Să nu uit.
Locul părea o afacere de familie.
Profesioniști – toți sub 30 de ani – se mișcau foarte repede, dar reușeau cumva să nu fie obositori. Tot timpul cu zâmbetul pe buze – un zâmbet autentic – și cât se poate de respectuoși.
De respectuoși între ei! Cei care luau comanda vorbeau foarte frumos cu cei care cărau comenzile. Cei care cărau pietrele, mai puțin noi, râdeau cu ‘șeful de sală’.

PS II

Doi copii, de vreo 10 ani, bulgari după vorbă, s-au apucat și ei să scoată pietre din apă.
Cât puteau și ei.