Archives for posts with tag: bani

Administratiile locale au nevoie de bani.

Pentru a acoperi creditele luate in trecut. Pentru panselute, pentru borduri, pentru locurile de joaca din comunele populate de pensionari, pentru parcuri intre lanurile de porumb…
Pentru noile responsabilitati pe care administratia centrala le trimite in carca celor locale – faimoasa descentalizare.Si, de ce nu, pentru urmatoarele panselute si borduri.

In mod normal in cadrul descentralizarii o data cu noile responsabilitati ar fi trebuit ca la nivel local sa fi fost repartizate si fondurile aferente. De exemplu prin oprirea la acel nivel a unui procentaj mai mare din TVA sau din impozitul pe profit. Da, dar asa ar fi scazut bugetul administratiei centrala. Nasol.

Asa ca a fost inventat ‘impozitul pe stalp’, impozit prin definitie ‘local’ – se refera la obiecte cu localizare geografica clara!

Dar se pare ca nu e suficient, mai ales ca nu da bine sa incepi cu sume mari atunci cand introduci taxe noi.

Rezolvarea? Primarii au primit aprobarea sa mareasca taxele locale peste pragul de 20% prevazut in Codul Fiscal, e adevarat ca doar pentru persoanele fizice.

Iar chestia asta mai are un avantaj. Fiecare primar n-are decat sa mareasca cu cat il taie pe el capul si sa se gestioneze cum poate. Administratia centrala nu mai are nici responsabilitati dar mai ales nu mai are costuri. Nu noi am marit taxele, primarii vostri, cei pe care i-ati ales voi acolo…

 

“Cu cifre se poate dovedi orice”, depinde pe care le alegi.

Cât economiseşte lunar un român?

Conform unui raport intocmit de Erste si mentionat de RFI 40 de Euro pe luna, extrem de putin fata de cei 181 economisiti de un austriac generic.

Or fi comparabile aceste doua cifre?

Pentru un bancher, da. Pana la urma pe acesta il intereseaza cati bani se economisesc intr-o economie si intensitatea cu care acest fenomen are loc, adica exact numarul de unitati monetare pe cap de locuitor. Pe el nu il intereseaza ca suma economisita reprezinta 5 sau 50% din venit, pe el il intereseaza doar suma absoluta – cea pe care o poate comisiona in fel si chip si pe care, o data ‘capturata’ sub forma de depozit, o poate de mai departe sub forma de credit. Sau invers, cam ce volum de credite poate absorbi o tara in functie de capacitatea locuitorilor ei de a economisi – adica de a rambursa credite.

Dar ce impact are stirea asta asupra unui cititor neavizat sau neinteresat de industria bancara? Sincer sa fiu nu stiu, nu am pretentii de Mafalda. Stiu doar ce impact a avut asupra mea: Cat neprofesionalism din partea jurnalistului care a preluat informatia de la Erste si gata. Nu a incercat sa inteleaga ce se ascunde in spatele stirii, nu a profitat de ocazie sa ‘sape’ mai departe!

Sa vedem ce putem afla daca raportam sumele economisite la doi parametri extrem de utilizati: PIB-ul pe cap de locuitor in cifre absolute si cel corelat cu puterea de cumparare.

Romania: 40 de Euro/luna economisiti, adica 54$, 7943 $/locuitor sau 16 518 $ PPP/locuitor.

Austria: 181 de Euro/luna economisiti, adica 244.5$, 47 226 $/locuitor sau 44 618 $ PPP/locuitor.

Trecerea de la dolari absoluti la dolari PPP (purchasing power parity) se face calculind suma necesara pentru a cumpara acelasi cos de produse si servicii in diverse tari. Din pacate aici iar avem de a face cu influenta metodologiei de calcul asupra rezultatului. Un roman care locuieste la oras si care are o masina (costa la fel in Austria si in Romania), cumpara combustibil (aproximativ acelasi pret in ambele tari) se imbraca la mall (preturile sunt iarasi comparabile) si  mananca de la Mega Image are o structura a cheltuielilor mult mai apropiata de cea a unui austriac decat un roman care locuieste la tara si se deplaseaza cu bicicleta. In schimb pentru austrieci aproape ca nu este nici o diferenta intre cele doua cazuri.

Sa impartim acum sumele economisite la venituri:

Romania: 54*12= 648 $/an adica 8.16 % din venitul absolute sau 3.9% din venitul ‘comparabil’.

Austria: 181*12= 2172 $/an adica 4.6 % din venitul absolut sau 4.9% din venitul comparabil.

Parca a inceput sa rezulte cu totul si cu totul altceva, nu? 

Dar n-am terminat inca. Economisirea poate incepe abia dupa ce individul si-a satisfacut necesitatile absolute. Adica abia dupa ce te-ai saturat, ti-ai platit chiria si detergentul te poti gandi daca sa te duci la film sau ce camasa sa iti cumperi: scumpa, ieftina, de loc…

Si dupa cum am mentionat mai devreme pentru romanii de la oras costurile sunt foarte comparabile cu cele din Austria doar ca veniturile, chiar daca sunt mai mari decat cele ‘de la tara’, ajung abia la jumatatea celor austriece.

Si atunci? Ce rost a avut articolul din RFI?

 

 

 

 

 

 

Se vorbeste mult în ultimul timp despre „extinderea bazei de impozitare”. În principiu chestia asta e buna, evident cu condiția să fie facuta cu cap.

In cazul ăsta „cu cap” înseamnă ca efortul bugetar să fie răspândit pe o suprafață cât mai mare astfel încât presiunea, neplăcerea, resimtiță de contribuabili să fie cât mai mică.

Execuția bugetară are mai multe faze: proiectarea bugetului, colectarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor, analiza celor întâmplate de-a lungul anului și de la capăt.

În faza de proiectare se prioritizează nevoile reale și promisiunile electorale iar apoi se încearcă acoperirea acestora cu venituri. Când se face estimarea veniturilor disponibile se calculeaza aritmetic cât ar trebui să se colecteze dacă toată lumea și-ar plăti corect impozitele și apoi se corelează cu ceea ce s-a întâmplat în anii trecuți.
Și exact ăsta este momentul în care începe circul.
Politicienii de stânga vor venituri cât mai mari pentru a putea să ducă la îndeplinire programele atât de dragi lor. Cei de dreapta vor scăderea impozitelor și automat a cheltuielilor. Birocrații atrag atenția asupra faptului ca anul trecut colectarea a fost deficitară.

Într-o țară normala se inregistrează și fiscalizează între 85 și 95 % din activitatea economică și se colectează mai mult de 95% din veniturile calculate. La noi cam o treime din economie este neagră sau gri iar colectarea bugetară adună doar trei sferturi din ce ar trebui sa intre la buget.
Ce e de făcut? Aducem inspectori fiscali din Germania? Instituim niste impozite care nu pot fi ocolite?

NB, teoretic TVA-ul este un impozit pe care se poate pune bază, care este – sau mai bine spus ar trebui sa fie – greu de ocolit. Numai că asta este valabil în țările civilizate. La noi se emit facturi false, se trimite marfă însoțită doar de avize de expediție și uite așa se ocolește chiar si TVA-ul. Care este foarte mare și atunci este rentabil să nu-l plătești. De unde și încercările, salutare, de a-l reduce la pâine și la carne.

Și uite așa, dacă TVA nu, impozit pe venit nu – dar asta nu e nimic original, peste tot în lume se practică ascunderea veniturilor – statul începe să se îndrepte asupra lucrurilor care nu pot fi ascunse: „STÂLPII”! Cu ăștia nu poti face scamatorii contabile și nici un funcționar de la ANAF, oricât de coruptibil ar fi el, nu cred ca este suficient de nebun încât să accepte să îi numere greșit pentru ca sunt înșirați la vedere, pe câmp.

Numai că impozitarea lor ascunde un pericol enorm dacă nu sunt scăzute, proporțional, celelalte taxe. Corporațiile, atât cele de stat cât și cele private, vor transmite, foarte rapid și câte o dată chiar cu asupra de măsură, costul noilor taxe către clientul final, omul de pe stradă! În condițiile în care vechile impozite nu vor fi scăzute apariția noilor taxe va duce la concentrarea și nu la lărgirea bazei de impozitare:

– Firmele corecte vor plati tot, atat impozitele vechi cât și pe cele noi, mărind la nevoie prețurile.

– Infractorii fiscali, cei care au gasit metode de a evita plata dărilor vechi, își vor mări preturile justificând acțiunea în fața clienților prin apariția noilor taxe, le vor vira catre stat – în măsura în care legea va fi atât de bine formulată încât acest lucru să fie inevitabil – și vor continua sa nu plătească impozitele vechi.

– Utilizatorii finali vor scoate, de nevoie, banii din buzunar.

În acest fel bugetul real, cel care se colecteaza și cheltuiește, va cădea în și mai mare măsură tot în cârca contribuabililor corecți: cei care plăteau vor plăti în continuare, cei care nu plateau taxele vechi vor continua sa nu le platească iar noile taxe vor fi doar date mai departe de către companiile deținătoare de „stâlpi” către utilizatorii finali, cei care acopereau și până acum marea majoritate a bugetului.

În felul acesta „mărirea bazei de impozitare” nu mai înseamna mărirea numărului de contribuabili ci doar mărirea de pretexte pentru colectarea de taxe. Halal.

Cred că ar fi cazul să luăm în considerare mai degrabă alte două resurse pentru creșterea banilor disponibili: îmbunătățirea gradului de colectare – inclusiv prin reduceri țintite, cum a fost la pâine și, să sperăm, va fi la produse din carne – și cheltuirea cu chibzuință a ceea ce am strâns deja  – poate facem și noi licitațiile alea pe bune.

Și încă ceva. Ar trebui să înțelegem o dată că cea mai eficientă metodă pentru a crește numărul de locuri de muncă bine plătite – nici o economie nu poate prospera fară existența unei cereri cu adevarat solvabile – nu este neapărat scăderea la extrem a impozitelor ci așezarea lor pe o bază solidă, stabilă și simplă – investitorii cu experiență știu că un nivel de taxare foarte mic ascunde de obicei o infrastructură debilă și o forță de muncă nu atât de bine calificată, atât infrastructura cât și învățământul au nevoie de bani serioși. Iar pentru a putea atinge aceste obiective este nevoie atât de rigoare în colectarea veniturilor bugetare cât și de onestitate în cheltuirea lor.
 Doar asa Romania va deveni atractivă pentru antreprenorii străini – predictibilitatea, simplitatea și onestitatea sunt foarte căutate de investorii serioși, mult mai mult decăt ratele scăzute de impozitare – iar cei autohtoni vor prinde curaj să înceapă.

Cica puscariile romanesti sunt pline de telefoane mobile.
Detinutii posteaza filmulete pe Youtube sau fac tot felul de excrocherii, fiecare dupa cum il duce mintea. Si nu, chestia cu excrocheriile nu e un caz izolat, nu doar la Colibasi se intampla asta ci si la Giurgiu sau la Bacau.

Cum ajung telefoanele mobile in puscarii sau in aresturile politiei? Simplu. Duse de oameni, contracost bineinteles. De politisti, de preoti … Si se pare ca cel putin o parte din aceasta activitate este ‘centralizata’…
Bineinteles ca situatia trebuia sa primeasca si o reactie. Mai intai una de natura ‘statistica’: fenomenul a fost studiat ca amploare si ca dinamica, 10 000 de telefoane confiscate in puscarii tot anul trecut si 8500 pana la 1octombrie anul acesta.

Si atunci ce facem? Recalificam personalul din puscarii? Ii invatam cum sa reziste tentatiilor atunci cand sunt abordati de ‘apartinatorii’ care ofera cate 250 de euro pentru fiecare telefon transportat ‘inauntru’? Cam complicat… Nu mai bine rezolvam problema cu o masinarie? Nu? Totul a inceput de la niste ‘dispozitive’ – telefoanele mobile, rezolvam problema tot cu un dispozitiv – de bruiaj de data asta!

Si uite asa viata noastra este controlata din ce in ce mai mult cu ajutorul aparatelor: ajungem la puscarie nu pentru ce facem ci pentru ca vorbim ce nu trebuie la telefon, o data acolo in loc sa ne potolim continuam activitatea infractionala cu ajutorul acelorasi aparate si nici macar statul nu e in stare sa isi controleze angajatii asa ca pentru a rezolva situatia face apel la alte aparate, la cele de bruiaj de data asta.
Asistam deja la un salt calitativ, daca pana la nivelul asta aparatele erau folosite pentru comunicare – individual, iar fiecare individ avea ocazia sa isi exercite liberul arbitru si sa folosesca comunicarea dupa propriile sale norme etice – de data asta aparatele, cele de bruiaj, vor fi folosite in masa si ‘distructiv’ – nu mai comunica mimeni, nu se mai tine cont de bine si de rau.

Si noi, spectatorii intregului fenomen, dam vina pe ‘aparate’ in loc sa intelegem ca este exclusiv responsabilitatea noastra, a celor care le folosim, sa dam sens moral actiunilor noastre.
Iar unii dintre cei care mai inteleg cate ceva dau vina pe ‘ochiul dracului’: ‘Deh maica, daca a vrut sa faca si el un ban…?!?” De parca banul n-ar fi si el tot un fel de ‘aparat’, tot o ‘unealta’ menita pentru a fi folosita de catre om si nu de a il impinge, unealta pe om, in ispita…

 

S-au vandut pana si sfintele moaste…