Some of you will say that yes, it is real because ‘look around you, He made all this’ while others will wonder ‘what happened, I knew you were a cool-headed guy?’.

Well, first of all, I didn’t ask ‘Who created the world?’!
Just to set things straight, I don’t need a god to be at ease with how we came into existence.
On the other hand, I don’t know everything so I cannot rule out the possibility that somewhere, somehow, somebody started the whole process that had set the things in motion nor can I be absolutely certain that there is no ‘higher force/authority’ that operates the ‘control room’.  I do not see a plausible role for such a ‘higher instance’ but I cannot rule out its very existence.
(The main reason for why I don’t think it exists is that the moment I accept its existence a question pops up: “how did this ‘higher instance’ came into existence, what made it possible?” and this would bring me back to square one. But I repeat myself, I cannot rule out such a possibility, especially so if I consider the ‘chicken and egg’ conundrum: ‘What if the creator god and its very creation evolved simultaneously and symbiotically?’)

Enough with this metaphysical speculation and back to our more mundane question: ‘is God, as we know it, real or not?’

We kid ourselves for being rational beings. What would a rational person do when confronted with a problem? Try to ‘measure’ itself out of the whole situation, right? What else being rational means if not trying to discover the relations between things?
This way it would be relatively simple to determine if a particular thing exists or not: ‘Does it have any consequences?’.
If the answer is ‘yes’, then it is certain that that particular thing exists. If ‘not’ then we cannot give a definitive answer. (Please don’t fall for ‘if it doesn’t have any consequence it doesn’t exist’. This is a trap. Us not being aware of something doesn’t mean that that something doesn’t exist. ‘The absence of proof is not proof of absence!’)

So does God have any consequences?

‘This guy is nuts! First he tells us that he doesn’t believe God created us all and now he asks if God has any consequences. His discourse doesn’t have the least shred of consistency!’

Well… not so fast!

Why did the Ancient Egyptians build the pyramids?
Because the were convinced that that was the only way of preserving their pharaohs for the afterlife?
Why did the Ancient Greeks build and used their magnificent temples? Because they believed that was the proper thing to do?

Now can you tell me if AmonRa and Zeus existed or not? Only in the Ancient Egyptians’ and Ancient Greeks’ imaginations, respectively? Are you sure? The Pyramids and the Parthenon seem pretty real to me, even if I haven’t seen any of them ‘face to face’! So AmonRa and Zeus were, and in fact still are, real. At least in the sense that they both had, and still have, palpable consequences.

Same thing with ‘God’! Any of them. Monotheistic, polytheistic … it doesn’t matter. If somebody believes in any of them strongly enough to act upon that belief then each of those Gods suddenly springs into life. And sometimes there is belief even in absence of a God. What God do Buddhists believe in? Yet they are at least as steadfast in their beliefs as the rest of the religious people.

It seems that ‘belief’ is the actual connection between ‘God’ and reality. Human belief that is.

So please take care what you believe in and how you transpose your beliefs into the real world. The one in which we are going to spend the rest of our natural lives and the only one our children are going to inherit.

Reverse engineering e o chestie care poate fi facuta si in industria comunicarii, nu doar in manufacturing.

Acu’ vreo cateva zile nevasta-mea m-a intrebat:
‘Mai tii minte reclama aia de la FNI, ‘Dormi linistit’?’
‘Cea care m-a facut sa cred ca aia ne luau de prosti si care m-a convins sa scot banii de acolo? Da, o tin minte. Da’ ce ti-a venit?’
‘Pai tu n-ai vazut ce reclame se fac acum la Credit de nevoi personale? Sau alea in care e vorba despre Amanarea inevitabilului ? BNR-ul a redus dobanda la 4% pe an si astia vor sa vanda credite cu DAE de 14.9%? Adica cu un ‘spread’/’adaos comercial’ de 10.9 %? Ce parere au astia despre clientii lor? Sau se adreseaza doar ‘zapacitilor’?
‘Depinde cum vrei s-o iei…Creditul ala despre care vorbeai tu, cel cu DAE de 14.9% vad ca se adreseaza direct unora care au nevoie de refinantare.  Daca au folosit prea des cardul de credit … 14.9% e mult mai bine decat 22.8%, dobanda de pe un card de credit de la aceiasi banca…’
‘Bine, intr-un fel ai dreptate…Numai ca exista tot felul de carduri de cumparaturi cu 6 sau 12 rate fara dobanda… si atunci de ce sa te bagi la un credit, indiferent de dobanda?…0% e mult mai bine decat 14.9% care e intr-adevar mai bun decat 22.8% dar de ce sa platesti dobanda daca se poate si fara… Am revenit de unde am plecat, astia incearca sa momeasca fraierii…’
‘Poti sa o iei si asa… Pe de alta parte nu era regula aia ca inainte de a da un credit bancherul trebuie sa se asigure ca creditatul este in stare sa inapoieze banii? Pai daca te apuci sa cauti fraieri ca sa le dai cu tot-din-adinsul bani cu imprumut …si la o dobanda atat de mare incat pare de pe alta lume… pana la urma asta inseamna ca strategia ta de business este cel putin dubioasa…’

Din momentul acela al discutiei am inceput sa ma gandesc la reverse engineering.

Daca analizezi un mesaj poti afla multe lucruri.
Ce vrea celalalt sa comunice, la primul nivel.
Care este publicul tinta si cam care este parerea comunicatorului despre publicul sau tinta – din modul in care este formulat mesajul si din strategia de difuzare a acestuia. Asta ar fi al doilea nivel.
Care este parerea acelui public tinta despre el insusi! Sa nu uitam ca inainte de difuzare mesajele se verifica, in focus grupuri de pilda. Iar daca ajung sa fie difuzate inseamna ca respectivele mesaje au trecut de faza focus grupurilor. Mai mult, pe masura ce sunt difuzate li se masoara impactul si eficienta. Iar faptul ca unele sunt difuzate mai multa vreme inseamna ca acele mesajel e sunt receptate bine, cel putin de publicurile lor tinta. “Mici de la McDonald’s” e atat de popular incat face cariera pe internet. Nu ma credeti? Faceti o cautare pe Google si vedeti cata reclama este ‘vanduta’ cu ajutorul acestui clip publicitar postat pe o gramada de site-uri. Iar asta nu inseamna nimic altceva decat ca printre noi sunt suficient de multi oameni care se recunosc cu mandrie …”Ia da ma sa vedem exact…Zici ca sunt la varu-miu  in curte…Bine patrunsi, mustar cat trebuie… Fii atent, gustul il face pe mic ma!… Ce e bah, ne grabim?” Asta ar fi al treilea nivel.
Cat de disperat/nepasator este cel care comunica! La un moment dat ar trebui ca cel care initiaza o campanie de comunicare sa se intrebe cam ce efect are campania lui la un nivel mai general, nu doar la nivelul publicului tinta al acelei campanii. De exemplu McDonald, care la nivel mondial a inceput sa isi modifice usor usor imaginea, ar trebui sa se intrebe cam ce parere are intreg poporul roman despre faptul ca este personificat printr-un sofer obraznic care ii fura sandvisul ajutorului sau dar care nu e in stare sa-si friga proprii sai mici, ii evoca cu mare placere pe cei ai ‘varului’… UniCredit Tiriac ar trebui sa-si faca un serios examen de constiinta referitor la cum adica sa-i dai cuiva bani cu credit daca acea persoana se gandea serios sa amane nasterea sau bacalaureatul copilului sau… Oare cata vreme vor mai accepta clientii Bancii Transilvania sa fie leganati de ‘zanul din poveste’?… Sau poate ca aici vorbim deja despre deontologia caselor de publicitate care ar trebui sa atraga atentia clientilor lor asupra acestor ‘amanunte’? Or fi si ‘publicitarii’ atat de disperati dupa comenzi incat nu le mai pasa nici lor de nimic?

Sa fie oare o explicatie mult, mult mai simpla? ‘Ei’ ne iau pe noi de prosti iar noua nu ne pasa pentru ca si noi ii luam pe ‘ei’ tot de prosti? Iar acesti ‘ei’ suntem de fapt tot ‘noi’? In functie de partea oglinzii pe care ne aflam la un moment dat?

“capacitatea de intervenţie în economie, pe partea de investiţii a Guvernului României, dar şi stimularea absorbţiei fondurilor europene prin prefinanţări o să scadă faţă de acest an. Aceste efecte se vor vedea clar într-o contracţie în sectorul economic privat, din cauza lipsei de lucrări”, explică vicepreşedintele Cartel Alfa.”

In primul rand as vrea sa fac o precizare ‘metodologica’: nu exista ‘Guvernul Romaniei’ dupa cum nu exista nici ‘stat’. Acestea sunt niste fictiuni. In realitate exista oameni, mai mult sau mai putin priceputi, aflati temporar in pozitii de extrema responsabilitate – membrii guvernului – sau ocupand pozitii in structura administrativa numita ‘stat’.

60 de poporul asta a gemut sub oprimarea comunista. La un moment dat comunismul s-a prabusit. Nu l-am dat noi jos, s-a prabusit el singur.
Daca l-am fi dat noi jos ar fi insemnat ca am priceput ceva si atunci citatul de mai sus nu ar mai fi fost rostit de o persoana importanta si mai ales nu ar mai fi fost preluat de o semnificativa institutie media.

Sa ma explic. Caracteristica comunismului, ca si a tuturor celorlalte autoritarisme, este “centralismul”. Faptul ca toate deciziile importante sunt luate de catre un numar redus de persoane. Nu stiu daca mai tineti minte ca lumea spunea despre Ceasca ca el n-ar fi fost om rau dar ca era influentat de sinistra sa sotie. Sau ca ar fi fost mintit/prost informat de catre cei din jurul lui.
Genul asta de atitudine accepta in mod tacit ca ar putea exista o persoana/numar redus de persoane care, daca am avea noroc si ar fi bine intentionate iar cei din jurul lor si-ar indeplini destul de bine rolurile, ar putea fi in stare sa gestioneze un lucru atat de complicat  precum o tara.

Ori istoria ne invata ca acest lucru nu s-a intamplat niciodata. Toate imperiile s-au prabusit mai devreme sau mai tarziu, inclusiv cel condus de una dintre cele mai sclipitoare minti ale lumii: Napoleon Bonaparte. Statele si economiile care functioneaza cat de cat bine sunt fondate pe idea de libertate si de autonomie a actorilor politici si economici.

In sensul asta avem nenumarate invataturi de natura religioasa, pilde in literatura si lucrari stiintifice: Cel mai mare pacat din Biblie este aroganta, Goethe ne-a avertizat ce pateste ucenicul vrajitor, Herbert Simon, printre altii, a demonstrat stiintific limitele aparatului birocratic iar Daniel Kahneman, tot printre altii, a aratat care sunt limitele rationalitatii indivizilor umani.

Si cu toate astea noi inca ne mai uitam in sus, la ‘Guvernul Romaniei’, cu speranta ca acesta sa ne rezolve problemele. Prin intermediul bugetului!!!

Statele si Guvernele au rolurile lor, care nu trebuie minimalizate.
Numai ca treaba lor este sa arbitreze si nicidecum sa ne spuna ce sa facem.
Ori daca noi credem in continuare ca ‘sectorul privat se contracta pentru ca nu are lucrari de la stat’, daca ne intoarcem tot catre Guvern si ii cerem sa ‘creasca capacitatea statului de a interveni in economie’ inseamna ca inca nu am inteles nimic.

Am primit azi dimineata mesajul asta de la un prieten foarte bun.
Il primise si el de la altcineva si I s-a parut destul de interesant:

“Iti     doresc DESTUL !
Mi s-a intamplat sa aud un schimb de cuvinte intre un tata si fiica lui in ultimele momente ale despartirii pe aeroport.
Tocmai se anunta plecarea. Langa poarta de securitate,s-au  imbratisat si tatal i-a spus

“Te iubesc si iti doresc destul.”

Fata, zambind, i-a raspuns: “Taticule, viata noastra impreuna a fost mai mult decat destul. Dragostea ta a fost tot ce mi-am dorit vreodata. Iti doresc deasemenea destul, tata.”

S-au     sarutat si fiica a plecat. Tatal a facut cativa pasi inspre fereastra  langa care ma asezasem. Cum statea acolo in picioare, puteam sa vad ca il inecau lacrimile. As fi vrut  sa-l imbarbatez cumva, dar nu puteam intrude in intimitatea unui om strain. El insusi, insa, a deschis conversatia intrebandu-ma:

“Vi s-a intamplat vreodata, sa va luati ramas-bun de la cineva, stiind ca il vedeti pentru ultima data?”
“Da, mi s-a intimplat.” i-am raspuns. “Scuzati-ma ca va intreb, dar de ce credeti ca acesta a fost un ramas-bun pentru totdeauna?”
“Sunt batran, iar ea locuieste foarte departe. Ma asteapta momente grele inainte si realitatea este ca urmatoarea ei intoarcere aici va fi ca sa ma duca la groapa.” spuse el.

“Pe cand va luati ramas bun, v-am auzit spunand, “Iti doresc destul”. Pot sa va intreb ce inseamna asta?”

El incepu sa zambeasca. “Asta este o urare care ni s-a pastrat de la generatiile anterioare. Parintii mei obisnuiau sa le-o spuna la toti…”    

Omul facu o mica pauza si se uita in sus ca si cum ar fi incercat sa si-o aminteasca in detaliu, apoi zambi si mai mult.

“Cand spunem “Iti doresc destul,” vrem ca cealalta persoana sa aiba viata plina cu destule lucruri care s-o sustina.” Apoi, intorcandu-se spre mine imi recita din memorie urmatoarele:

“Iti doresc destul soare, care sa-ti lumineze comportamentul, indiferent de cat de mohorata ar fi ziua.
Iti doresc destula ploaie, pentru a aprecia soarele cu atat mai mult. Iti doresc destula fericire, ca sa-ti tina spiritul viu cat vei trai. Iti doresc destula durere, ca pana si cea mai mica bucurie a vietii sa ti se para mai mare. Iti doresc destul castig pentru a-ti satisface dorintele. Iti doresc sa pierzi destul, pentru a aprecia ceea ce ai. Iti doresc destule salutari pana a ajunge la finalul ramas-bun.”
 

 

La final prietenul meu a adaugat de la el: “Cu alte cuvinte Iti urez ‘destul’ dar nu atat de mult incat sa iti pierzi mintile!”

Cam precizau tipul, nu credeti?

Administratiile locale au nevoie de bani.

Pentru a acoperi creditele luate in trecut. Pentru panselute, pentru borduri, pentru locurile de joaca din comunele populate de pensionari, pentru parcuri intre lanurile de porumb…
Pentru noile responsabilitati pe care administratia centrala le trimite in carca celor locale – faimoasa descentalizare.Si, de ce nu, pentru urmatoarele panselute si borduri.

In mod normal in cadrul descentralizarii o data cu noile responsabilitati ar fi trebuit ca la nivel local sa fi fost repartizate si fondurile aferente. De exemplu prin oprirea la acel nivel a unui procentaj mai mare din TVA sau din impozitul pe profit. Da, dar asa ar fi scazut bugetul administratiei centrala. Nasol.

Asa ca a fost inventat ‘impozitul pe stalp’, impozit prin definitie ‘local’ – se refera la obiecte cu localizare geografica clara!

Dar se pare ca nu e suficient, mai ales ca nu da bine sa incepi cu sume mari atunci cand introduci taxe noi.

Rezolvarea? Primarii au primit aprobarea sa mareasca taxele locale peste pragul de 20% prevazut in Codul Fiscal, e adevarat ca doar pentru persoanele fizice.

Iar chestia asta mai are un avantaj. Fiecare primar n-are decat sa mareasca cu cat il taie pe el capul si sa se gestioneze cum poate. Administratia centrala nu mai are nici responsabilitati dar mai ales nu mai are costuri. Nu noi am marit taxele, primarii vostri, cei pe care i-ati ales voi acolo…

 

“Cu cifre se poate dovedi orice”, depinde pe care le alegi.

Cât economiseşte lunar un român?

Conform unui raport intocmit de Erste si mentionat de RFI 40 de Euro pe luna, extrem de putin fata de cei 181 economisiti de un austriac generic.

Or fi comparabile aceste doua cifre?

Pentru un bancher, da. Pana la urma pe acesta il intereseaza cati bani se economisesc intr-o economie si intensitatea cu care acest fenomen are loc, adica exact numarul de unitati monetare pe cap de locuitor. Pe el nu il intereseaza ca suma economisita reprezinta 5 sau 50% din venit, pe el il intereseaza doar suma absoluta – cea pe care o poate comisiona in fel si chip si pe care, o data ‘capturata’ sub forma de depozit, o poate de mai departe sub forma de credit. Sau invers, cam ce volum de credite poate absorbi o tara in functie de capacitatea locuitorilor ei de a economisi – adica de a rambursa credite.

Dar ce impact are stirea asta asupra unui cititor neavizat sau neinteresat de industria bancara? Sincer sa fiu nu stiu, nu am pretentii de Mafalda. Stiu doar ce impact a avut asupra mea: Cat neprofesionalism din partea jurnalistului care a preluat informatia de la Erste si gata. Nu a incercat sa inteleaga ce se ascunde in spatele stirii, nu a profitat de ocazie sa ‘sape’ mai departe!

Sa vedem ce putem afla daca raportam sumele economisite la doi parametri extrem de utilizati: PIB-ul pe cap de locuitor in cifre absolute si cel corelat cu puterea de cumparare.

Romania: 40 de Euro/luna economisiti, adica 54$, 7943 $/locuitor sau 16 518 $ PPP/locuitor.

Austria: 181 de Euro/luna economisiti, adica 244.5$, 47 226 $/locuitor sau 44 618 $ PPP/locuitor.

Trecerea de la dolari absoluti la dolari PPP (purchasing power parity) se face calculind suma necesara pentru a cumpara acelasi cos de produse si servicii in diverse tari. Din pacate aici iar avem de a face cu influenta metodologiei de calcul asupra rezultatului. Un roman care locuieste la oras si care are o masina (costa la fel in Austria si in Romania), cumpara combustibil (aproximativ acelasi pret in ambele tari) se imbraca la mall (preturile sunt iarasi comparabile) si  mananca de la Mega Image are o structura a cheltuielilor mult mai apropiata de cea a unui austriac decat un roman care locuieste la tara si se deplaseaza cu bicicleta. In schimb pentru austrieci aproape ca nu este nici o diferenta intre cele doua cazuri.

Sa impartim acum sumele economisite la venituri:

Romania: 54*12= 648 $/an adica 8.16 % din venitul absolute sau 3.9% din venitul ‘comparabil’.

Austria: 181*12= 2172 $/an adica 4.6 % din venitul absolut sau 4.9% din venitul comparabil.

Parca a inceput sa rezulte cu totul si cu totul altceva, nu? 

Dar n-am terminat inca. Economisirea poate incepe abia dupa ce individul si-a satisfacut necesitatile absolute. Adica abia dupa ce te-ai saturat, ti-ai platit chiria si detergentul te poti gandi daca sa te duci la film sau ce camasa sa iti cumperi: scumpa, ieftina, de loc…

Si dupa cum am mentionat mai devreme pentru romanii de la oras costurile sunt foarte comparabile cu cele din Austria doar ca veniturile, chiar daca sunt mai mari decat cele ‘de la tara’, ajung abia la jumatatea celor austriece.

Si atunci? Ce rost a avut articolul din RFI?

 

 

 

 

 

 

Se vorbeste mult în ultimul timp despre „extinderea bazei de impozitare”. În principiu chestia asta e buna, evident cu condiția să fie facuta cu cap.

In cazul ăsta „cu cap” înseamnă ca efortul bugetar să fie răspândit pe o suprafață cât mai mare astfel încât presiunea, neplăcerea, resimtiță de contribuabili să fie cât mai mică.

Execuția bugetară are mai multe faze: proiectarea bugetului, colectarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor, analiza celor întâmplate de-a lungul anului și de la capăt.

În faza de proiectare se prioritizează nevoile reale și promisiunile electorale iar apoi se încearcă acoperirea acestora cu venituri. Când se face estimarea veniturilor disponibile se calculeaza aritmetic cât ar trebui să se colecteze dacă toată lumea și-ar plăti corect impozitele și apoi se corelează cu ceea ce s-a întâmplat în anii trecuți.
Și exact ăsta este momentul în care începe circul.
Politicienii de stânga vor venituri cât mai mari pentru a putea să ducă la îndeplinire programele atât de dragi lor. Cei de dreapta vor scăderea impozitelor și automat a cheltuielilor. Birocrații atrag atenția asupra faptului ca anul trecut colectarea a fost deficitară.

Într-o țară normala se inregistrează și fiscalizează între 85 și 95 % din activitatea economică și se colectează mai mult de 95% din veniturile calculate. La noi cam o treime din economie este neagră sau gri iar colectarea bugetară adună doar trei sferturi din ce ar trebui sa intre la buget.
Ce e de făcut? Aducem inspectori fiscali din Germania? Instituim niste impozite care nu pot fi ocolite?

NB, teoretic TVA-ul este un impozit pe care se poate pune bază, care este – sau mai bine spus ar trebui sa fie – greu de ocolit. Numai că asta este valabil în țările civilizate. La noi se emit facturi false, se trimite marfă însoțită doar de avize de expediție și uite așa se ocolește chiar si TVA-ul. Care este foarte mare și atunci este rentabil să nu-l plătești. De unde și încercările, salutare, de a-l reduce la pâine și la carne.

Și uite așa, dacă TVA nu, impozit pe venit nu – dar asta nu e nimic original, peste tot în lume se practică ascunderea veniturilor – statul începe să se îndrepte asupra lucrurilor care nu pot fi ascunse: „STÂLPII”! Cu ăștia nu poti face scamatorii contabile și nici un funcționar de la ANAF, oricât de coruptibil ar fi el, nu cred ca este suficient de nebun încât să accepte să îi numere greșit pentru ca sunt înșirați la vedere, pe câmp.

Numai că impozitarea lor ascunde un pericol enorm dacă nu sunt scăzute, proporțional, celelalte taxe. Corporațiile, atât cele de stat cât și cele private, vor transmite, foarte rapid și câte o dată chiar cu asupra de măsură, costul noilor taxe către clientul final, omul de pe stradă! În condițiile în care vechile impozite nu vor fi scăzute apariția noilor taxe va duce la concentrarea și nu la lărgirea bazei de impozitare:

– Firmele corecte vor plati tot, atat impozitele vechi cât și pe cele noi, mărind la nevoie prețurile.

– Infractorii fiscali, cei care au gasit metode de a evita plata dărilor vechi, își vor mări preturile justificând acțiunea în fața clienților prin apariția noilor taxe, le vor vira catre stat – în măsura în care legea va fi atât de bine formulată încât acest lucru să fie inevitabil – și vor continua sa nu plătească impozitele vechi.

– Utilizatorii finali vor scoate, de nevoie, banii din buzunar.

În acest fel bugetul real, cel care se colecteaza și cheltuiește, va cădea în și mai mare măsură tot în cârca contribuabililor corecți: cei care plăteau vor plăti în continuare, cei care nu plateau taxele vechi vor continua sa nu le platească iar noile taxe vor fi doar date mai departe de către companiile deținătoare de „stâlpi” către utilizatorii finali, cei care acopereau și până acum marea majoritate a bugetului.

În felul acesta „mărirea bazei de impozitare” nu mai înseamna mărirea numărului de contribuabili ci doar mărirea de pretexte pentru colectarea de taxe. Halal.

Cred că ar fi cazul să luăm în considerare mai degrabă alte două resurse pentru creșterea banilor disponibili: îmbunătățirea gradului de colectare – inclusiv prin reduceri țintite, cum a fost la pâine și, să sperăm, va fi la produse din carne – și cheltuirea cu chibzuință a ceea ce am strâns deja  – poate facem și noi licitațiile alea pe bune.

Și încă ceva. Ar trebui să înțelegem o dată că cea mai eficientă metodă pentru a crește numărul de locuri de muncă bine plătite – nici o economie nu poate prospera fară existența unei cereri cu adevarat solvabile – nu este neapărat scăderea la extrem a impozitelor ci așezarea lor pe o bază solidă, stabilă și simplă – investitorii cu experiență știu că un nivel de taxare foarte mic ascunde de obicei o infrastructură debilă și o forță de muncă nu atât de bine calificată, atât infrastructura cât și învățământul au nevoie de bani serioși. Iar pentru a putea atinge aceste obiective este nevoie atât de rigoare în colectarea veniturilor bugetare cât și de onestitate în cheltuirea lor.
 Doar asa Romania va deveni atractivă pentru antreprenorii străini – predictibilitatea, simplitatea și onestitatea sunt foarte căutate de investorii serioși, mult mai mult decăt ratele scăzute de impozitare – iar cei autohtoni vor prinde curaj să înceapă.

Living in a communist society (Romania, 1961 to 1989) I was ‘educated’ – like everybody else, into becoming a ‘good member of the working class’.
The indoctrination process included becoming familiar with ‘the classics’ and this was how I ended up reading some of Lenin’s ‘works’.
One concept stuck to my mind. At some point he was explaining that ideas are like axes: very sharp, able to do a lot of things but powerless without a handle to leverage the force with which they are wielded. With axes it is simple, just attach them to a wooden handle and you’re in business.

With ideas things are a little trickier. If you want them to take hold among the targeted section of the population you need to ‘seduce’/convince credible but gullible members of that group that those ideas are “good”. For the society at large and for them in particular.
In theory this should be difficult since people are (supposedly) rational.
In practice it’s not that hard. Even ‘sophisticated’ intellectuals have allowed themselves to act as ‘ax handles’. And no, I’m not going to mention a long list of prestigious people who praised communism, fascism and other aberrations.

I’ll just make good use of my memories.
In 1983, while studying Mechanical Engineering at the Bucharest Polytechnic a Mathematics Professor tried to convince me that wearing a beard will be detrimental to my career. At least he was seemingly speaking in good faith and in the end he let me be.
I know that this idea is hard to understand nowadays. But in those days the communists were so intent in micromanaging every aspect of our lives that even our hair was the object of their ‘recommendations’. Men were supposed to be clean shaven and to have their hair cropped short. There was no formal law on this subject but the recommendation was followed by most people. Specially by those who needed to ‘blend in’.
Next year, 1984, I wasn’t so lucky. I had to shave, just for one day, because another Professor (?!?) stated, point blank, that he wasn’t going to allow me to take the exam if wearing a beard. I showed him my IDs. In all of them I was sporting a lot of ‘facial hair’, including in the one identifying me as a army reserve officer. Military service was compulsory at that time and was almost the norm for college educated people to rise to the rank of officers. He wasn’t the least impressed.

Now it doesn’t make the slightest difference that one of them was sincere in the conviction that his advice was sound while the other was a plain rascal (and a communist party mid level boss), both of them were efficient ‘ax handles’ who helped transforming young people into obedient sheep. One would have expected differently. They were “Professors”! 

Let me finish by mentioning the fact that at the beginning we were 6 students sporting more ‘facial hair’ than a simple mustache. At the end of our studies, the five years needed to get the equivalent of a Msc in Mechanical Engineering, I was the lonely bird still hanging on to my beard.

Fast forward to 2021.

I just came across this.

It made my blood boil.

It was not a single famine which had proved how evil communism was.
Every communist regime which had ever existed had imploded under its own weight. Exactly because the subjects were famished enough to get to the streets. And topple the regime.
Even execute the former dictator, as it had happened in Romania.

Capitalism only provided the resources for British, and others, imperialism. That the British had chosen to use those resources in that manner… is something else.

Yes, resources generated by the capitalist free market can be put to bad uses. But not necessarily! Check what’s going on in Scandinavia, for example.
Communism, in contrast, actually wastes the societies it controls.

The British Empire, like all others before, had crumbled because its imperialistic nature, not because it used to ‘sport’ capitalism.
Communism had also crumbled because its imperialistic, dictatorial, nature.
The difference between these two imperialisms being the fact that communism is mainly focused to its ‘inside’ while the ‘classic’ imperialism is focused on its ‘outside’.
The British (capitalist) imperialists have brought ‘in’ a lot of wealth – and civilized, to a degree, its colonies. The Bolshevik Communists have continued the Tsarist imperialistic tradition. In doing so they have wasted the resources of a huge continent and the talents of a marvelous people while keeping the rest of the communist lager decades behind their European neighbors!

While capitalism provides ample resources, and allows people to show whatever side of their souls they choose to bring forth, communism stifles everybody in its embrace.

Please be careful which ideas you choose to promote!

Sir Anthony Giddens, a left leaning sociologist turned philosopher and the man behind Tony Blair’s ‘Third Way’, is ‘responsible’, among other things, for re-stoking the ‘who came first, structure or agency’ debate.
And he issued a very powerful warning (my words): ‘No agent, no matter how wise or well intended, is able to foresee and control all the consequences of his actions and decisions’. He refers to this phenomenon as the ‘unintended consequences of modernity’.

About the same time as Giddens issued his warning in Britain across the ocean, in Chicago, Milton Friedman refocused the economic thinking: “companies should “make as much money as possible while conforming to the basic rules of the society, both those embodied in law and those embodied in ethical custom.” “

It seems that nowadays nobody heeds any attention to any of them.
On the left the progressives try to bring about ‘their’ progress through ever more byzantine rules and regulations imposed by the governments they control while on the right some people act as if money is the sole legitimate goal which may be pursued at all costs. Long forgotten are both Giddens’s warning against the arrogance of the decision makers and Friedman’s counsel: “while conforming to the basic rules of the society, both those embodied in law and those embodied in ethical custom”!
 
Is there anything to be done about this?
 
Forty years ago some Romanians were sent by a state owned company to Germany to do some lengthy repairs. Their car needed an oil change so they did exactly what they were accustomed to: puled over to a quiet spot near the apartment building were they lived  and performed the operation on the curb, collecting diligently all the used oil. In five minutes the police was there. The Romanians were flabbergasted: “OK, we understand that this is against the law in Germany. We didn’t know this but we are not going to contest it. But how did you find out? No living soul came near us since we started.” “Look over there!” the policeman pointed to a window. “Somebody called us!”
 
Maybe this is the explanation for Germany’s success. Everybody is free to do whatever he wants but simultaneously everybody else is watching AND not accepting any bullshit from anybody.

Mai tineti minte ceva de dinainte de Decembrie ’89? Si nu ma refer aici la chestiile evidente, la frig, la foame, … ci la ‘subtilitatile’ care ne ajutau sa supravietuim si care, pentru un observator atent, pot constitui semnale interesante.

Eu, unul, tin minte bancurile.

Cand un lucru devine banc inseamna ca aproape toata lumea a aflat de el si oamenii si-au format o opinie despre chestia aia. Iar cand bancul incepe sa circule, adica sa fie spus din gura in gura, inceamna ca oamenii deja sunt dispusi sa faca ceva pe tema aia. Nu neaparat sa inceapa ei ceva dar exista asa, o asteptare… La primul prilej, la prima scanteie…

Cand eram mic parintii mei aveau incredere in mine si discutau relativ liber. Prietenii lor la fel. In felul asta am aflat, prin ’69-’70, un banc cu Ceasca.
Cica era pe un iaht impreuna cu Nixon si cu Brejnev. In jurul lor apa plina de rechini. La un moment dat au inceput sa se laude cu ce garzi de corp curajoase au fiecare dintre ei. Nereusind sa-i convinga din vorbe Nixon scoate ceasul de la mana, un Rolex, si il arunca in apa. Garda lui de corp plonjeaza si vine inapoi cu ceasul in mana stanga, dreapta fiindu-i mancata de rechini. Brejnev, ca sa nu ramana mai prejos, isi arunca si el Pobeda. Ivan, garda de corp, sare in apa si vine cu ceasul in dinti – maini nu mai avea. Toata lumea era extaziata cu privire la curajul celor doi si se uitau acum la Ceasca sa vada ce urmeaza. Scoate asta ceasul, il arunca in apa si se intoarce cu fata la Vasile, garda lui de corp. La care Vasile, calm: “Tovarase secretar general, eu sant aici sa va apar pe dumneavoastra de dusmanii de clasa, nu sa particip la competitii stupide de inot subacvatic.” La care toata lumea a cazut de acord ca Vasile a fost cel mai curajos, auzi sa le spuna el unor sefi de stat ca n-are chef sa se lase antrenat in ‘competitii stupide’ din cauza orgoliilor lor.

Prin ’79, am auzit alta varianta. Acelasi iaht, aceleasi ape infestate de rechini, Ceasca, Carter si Brejnev. Aceiasi discutie despre curaj, Carter arunca un ceas in apa. John, garda de corp, ii spune: ‘Du-te ba de-aici, ma asteapta familia acasa.’ Brejnev se uita cu mila la Carter si isi arunca si el ceasul in apa. Ivan se uita lung in valuri si zise: ‘Mi-a spus tovarasa Brejneva sa nu va scap nici un moment din ochi, nu pot sa plec de pe vas!’. Brejnev ridica din umeri: ‘Vedeti, si la noi familia e pe primul plan!’ Toti ochii se intorc Ceausescu. Arunca asta ceasul in apa, Vasile sare dupa el si vine cu ceasul in dinti inotand de zor cu piciorul stang, singurul care ii mai ramasese. Lumea extaziata, ‘Cit curaj, cata dedicatie pentru tara si pentru conducatorul ei!’ La mal, in timp ce era bagat in ambulanta , cineva il intreaba pe Vasile: ‘Esti nebun, ce dracu te-a apucat. N-ai si tu familie acasa?’ ‘Pai tocmai aia e problema, ca am!’ (Ascultatorii din vremea aia stiau ca orice act de disidenta era platit scump de intreaga familie a celui care ‘indraznise’!)

Cu alte cuvinte intre ’69 si ’79 perceptia populara cu privire la Ceausescu se schimbase cu 180 de grade. De unde la inceput eram mandri de indrazneala cu care refuzase sa se alature fortelor de ocupatie ruse care inabusisera ‘Primavara de la Praga’ pina in ’79 ne lamuriseram ce ii putea pielea. Iar bancurile pe care le spuneam despre el au reflectat foarte repede aceasta situatie.

Cu cativa ani inainte de ’89 incepuse sa umble un alt banc. Cica OD si SSS (Odiosul Dictator si Sinistra Sa Sotie, in termeni ‘post-revolutionari’ se duc intr-o croaziera prin Pacific (deja nu-i mai primea nimeni in vizite oficiale in afara de dictatori africani si asimilati). Vine o furtuna, voporul se scufunda (se apropia sfarsitul orinduirii) si cei doi, singurii supravietuitori, ajung pe o insula. Acolo era mare vanzoleala, mai erau cativa naufragiati si localnicii nu se purtau deloc frumos cu ei: cum ieseau din apa cum ii legau fedeles. Acelasi lucru li se intampla si lor, cu toate ca cereau de zor sa ‘fie tratati conform cu demnitatea lor de conducatori ai natiunii…’. Nu i-a bagat nimeni in seama. poate si pentru ca nu stiau sa vorbeasca nici o limba straina… Ii bagara intr-o groapa si ii lasara acolo cateva zile timp in care le-au dat din belsug de mancare si de baut. La un moment dat ii scot din groapa si ii duc in fata sefului de trib. ‘Buna ziua tov’ secretar!’ Lui Ceasca sa-i cada fata. ‘Bai eu am vost la vacultate, la Bucale, d-aia stiu limba voastra. Hai sa va explic. Noi suntem canibali. Singura voastra sansa este sa ne cereti ceva ce nu avem. Daca nu gasim ce ne cereti, scapati, daca nu… ceaunul va asteapta. Si nici nu prea aveti mari sanse. Uite scheletul ala de acolo e al unui rus care a cerut o racheta iar cel de dincolo al unui american care a vrut un satelit de spionaj.’ SSS incepe sa planga. El, ‘Stai draga linistita!’ si se intoarce catre seful de trib ‘Organizatie de baza aveti?’ (‘baza’ partidului, in fiecare intreprindere era cate cel putin o ‘celula’ din asta ‘de partid’). Seful de trib se innegreste la fata. ‘D-asta n-avem!’ ‘Nici de UTC?’ ‘Nu!’ ‘De sindicat, de pionieri, de FDUS (frontul democratiei si unitatii socialiste, ultima lui gaselnita politica)?’ ‘ (NU, n-auzi ca n-avem din astea?”Pai bine ma, partid nu, UTC nu, sindicat nu, atunci cine mama dracului v-a invatat sa va mancati intre voi?’

Cand a inceput chestia asta cu internetul si emailurile, acu vreo 10-12 ani, primeam tot felul de bancuri si pps-uri cu femei goale, masini de curse si excursii de vis. De cand a venit criza bancurile aproape au disparut iar pps-urile contineau invataturi filozofice sau sfaturi medicale. Abia de curand au inceput sa revina glumele bune si pps-rile ceva mai interesante.

Azi dimineata l-am primit pe asta:

“Vine revolutia in Romania si, de bucurie, incepe vulturul sa
zboare, sa faca picaje, lupinguri… Il vede vulpea:
– Auzi vulture ai innebunit ? ce te rupi asa in figuri?
Vulturul raspunde:
– Sora mea, acum e democratie.
Cum aude vulpea prinde ideea si incepe si ea sa alerge prin padure in zigzag,
sa se dea peste cap…
O vede ursul:
– Ce-ai fa te-ai imbolnavit ?
Vulpea:
– Ursuleee, nu simti, e democratie !!!
Aude ursul si spune:
– Asa? atunci ia vino tu incoa’!…
O prinde si o f*** bine. Pleaca vulpea
amarata cu coada-ntre picioare, se intalneste cu
vulturul si-i spune ce-a patit din cauza democratiei.
La care vulturul:
– Sora mea, democratia e aici sus. Jos e futere !!!!!!”

Eu cred ca e de bine, nu? Ca au reaparut bancurile, nu ca democratia este interpretata gresit!