Cum dracu de mai functioneaza ceva in tara asta?
Daca asa e la privat la stat cum o fi oare?
Disclaimer: Am primit chestia asta prin mail si cica e o situatie generica, nu descrierea vreunei firme anume: “orice asemanare cu un caz real este o pura intamplare!”
Organigrama firmelor romanesti:
De obicei, un tip care a furat ceva de la stat.
A făcut chestia asta şi a avut noroc să fie printre primii.
Acum are succes şi bani şi angajeaza un director executiv să îi conducă businessul.
A fost ales pe baza unui criteriu sănătos: este ruda cuiva care poate ajuta afacerea.
Vărul lui lucrează la Ministerul X sau la Compania Y.
Prin conexiunea asta poate aduce comenzi pentru firmă.
Că nu are experienţă în management sau nu întelege businessul sunt detalii nesemnificative.
Toată lumea îl urăşte, pentru ca nu ştie să se comporte cu oamenii.
Angajează oameni la fel de nepricepuţi ca el.
Cumpără un server de 200 milioane, dar se zgârceşte să plătească 200 Euro pentru cineva care să îl pună pe picioare.
Îşi cumpără o maşină mare şi o zgârie în parcarea firmei, parcare trasată tot de el pe principiul “lasă bă că avem loc”.
Îşi ia rolul foarte în serios, modifică bugetele departamentelor şi mută oamenii de colo. .. Închide uşa biroului când urlă patronul la el.
Îşi cumpăra computer ultra-perfomant şi refuză cererile de achiziţii pentru harduri si tastaturi pentru computerele angajaţilor.
După doi ani, când a învăţat businessul bine, concediază angajaţii are au fost martori la chiflele sale şi angajează juniori uşor impresionabili.
Se cred cei mai mari şi mai tari din firmă şi la orice răspund cu “dacă nu aducem noi comenzi, firma moare”.
Cel puţin jumătate din ei se văd mai inteligenţi decât directorul şi ar vrea să îi ia locul, dar nu au curajul necesar să îl conteste pe faţă, aşa că se mulţumesc să îl sape pe la „bericile cu colegii” de suferinţă.
De multe ori nu ştiu ce vând, încurcă comenzile, trimit specificaţiile aiurea şi apoi dau vina pe muncitori că lucrează prost şi că ei nu pot face vânzări în condiţiile astea.
Consideră că e de datoria lor să plece din firmă cu toate informaţiile posibile, pentru că, şi aici citez, “sunt clienţii mei”.
Sunt nişte doamne nesatisfăcute de ani de zile.
Şi asta înseamnă că orice problema ai avea, ele sunt ocupate.
La ce îţi trebuie adeverinţa?
Ete na, trebuia să vii să mă deranjezi.
Chiar dacă au predat bilanţul de 2 zile, ele oricum au foarte mult de muncă, pentru că solitaire nu se joacă singur.
Odată trecute de 40, ori sunt foarte blazate şi nervoase, ori se distrează de rup barurile….
Orice ar face, trebuie să îţi dea de înţeles că eşti cel mai prost din firmă.
De aceea el are parola de administrator, pentru că tu eşti un netrebnic care nu ştie nimic şi nu merită să se afle în prezenţa lui.
Când nu rupe banda firmei cu „pornache”, joacă un joc online sau se plânge pe forumuri de geeks că este muncit ca un sclav.
Abia aşteaptă să îl întrebe directorul ce poate face să oprească scurgerea de informaţii din firmă ca să poată instala radmin şi să se distreze.
Este foarte plictisit şi enervat de fiecare dată când ai treaba cu el.
Dacă îndrăzneşti să îi sugerezi să se grăbeasca, îţi răbufneşte în nas că el e şef peste magazie şi îţi dă ce vrea şi dacă are el chef.
Tremură în faţa directorilor şi se dă cocoş în faţa şoferilor şi a femeii de serviciu.
Ei urăsc pe toata lumea, în mod egal şi din principiu.
Scopul lor în viaţă e să îşi ia telefoane şi să se plângă că trebuie să muncească în fiecare zi. Au mereu lucruri mai importante de făcut şi serviciul îi cam încurca.
Cel puţin unul visează să ajungă la vânzări sau să conducă o firmă, pentru că el ştie ce e în neregulă, şi le împărtăşeşte asta colegilor în timp ce stau la mici la munte pe benzina şi pe maşina firmei.
Ea e supărată că trebuie să facă curat şi cafele.
Nu înţelege de ce trebuie tocmai ea să dea cu mătura sau cu mopul sau de ce trebuie ea să ştie când nu mai e hârtie la baie.
Le urăşte pe curvele de la vânzări şi de la marketing, dar se dă bine pe lângă ele pentru că are o fata care are nevoie de serviciu.
Nu are chef să se ducă la director în birou, nu are chef să îi facă legătura cu furnizorul X. Visează să ajungă la vânzări sau la marketing, pe care le consideră joburi mai uşoare decât ceea ce face ea, şi, când ajunge, se poartă mizerabil cu secretara.
Ăştia sunt urâţi de toata lumea şi toate se sparg în capul lor. Jumătate nu au chef de muncă, restul o fac in dorul lelii, de teamă să nu fie concediaţi, pentru că au rate şi copii.
Urăsc şoferii pentru că stau toata ziua în maşină în timp ce ei muncesc, pe curvele de la vânzări, pentru că stau toată ziua pe scaun şi au salariu mai mare, pe director că nu angajează mai mulţi oameni, ca să poată dormi şi ei la serviciu câteva ore.
Nu pleacă din firmă decât daţi afară şi le e lene să gâdească un pic.
Sunt prezente peste tot, în funcţie de ale cui sunt.
Amanta magazionerului e femeie de serviciu, amanta şoferului e secretară, amanta şefului e la marketing…
Se ştiu care sunt în firmă şi sunt urâte de toată lumea, deşi toţi se poartă frumos cu ele… Visul lor e să se integreze cât mai bine în colectiv, să aibă impresia că şi ele contribuie cu ceva, în speranţa ca vor fi invitate la ieşiri în club de colegele de departament.
În momentele post-coitum varsă amantului tot ce ştiu şi sugerează cine ar trebui dat afară. E singura care zâmbeşte sau are o mină inocentă atunci când directorul ţipă la toată lumea.
nicichiarasa 