Poate nu mai inteleg eu…
Am ascultat versul din titlu pus pe note de Tudor Gheorghe. Cu ajutorul lui goagle am aflat ca ‘apartine’ lui Mircea Micu.
Urmeaza sa fie cantat in cadrul unui spectacol adresat tinerilor care stau tot timpul in fata calculatorului si care din cauza asta nu mai au timp sa citeasca poezie.
“A şti râzând, ca sânul tandru
Rotit în porţelan etern
Se surpă-n el pâna devine
Mormânt al laptelui matern.”
“Mormant al laptelui matern”.
All his life man, each of us that is, walks on a high wire trying to balance needs against wishes.
Neglecting the former gets him in conflict with his inner self while exaggerating with the later usually gets him in trouble with his fellow humans.
On the other hand over indulging one’s needs and giving up his wishes transforms an ordinary human being into another fat and lazy member of a herd destined to the slaughter-house.
Let me give you some examples.
Since no one is able to make it completely on his own everybody has the need to belong – to a family, a group of friends, a nation. Because everyone wants to be himself we all have the desire to be different.
We all need to eat but those who cannot control their desire for more and more ‘tasty’ food become fat.
Some of us buy cars in order to drive to work while others become bankrupt buying two-seater convertibles.
The easy way out of this is to consider needs as being ‘natural’, intrinsic to the human nature, and desires as being a product of one’s imagination. Abraham Maslow traveled this road and obtained some remarkable results, stacked into his famous pyramid. Only he failed to notice, or didn’t have time to elaborate on this – he died rather young – the social and cultural dimensions of what he called ‘needs’.
Society – and culture – largely determines what food is available, and the quality of the breathing air in the inner cities, but it’s each of us who says ‘I’ve had enough’ and stops eating or moves to the country-side.
Society sets the rules for gun ownership but it’s the individual who pulls, or not, the trigger.
Cultural norms have shifted a lot about what it means to belong and what kind of love is socially admissible but it’s the individual who falls in love or feels abandoned.
Now that we got this far I don’t think I need to explain that no one is able to build any kind of self esteem outside social intercourse nor the fact that each individual interprets in his own particular way the diverse reactions he elicits from those around him.
And, finally, the self actualization! No matter how prolific one’s imagination or plentiful one’s resources that person cannot diverge too much from the cultural or societal norms or else he’ll end up in the loony bin …
Take care and mind that balancing pole – common sense that is!
|
Am primit azi dimineata mesajul asta in mail.
Dupa parerea mea aici nu este vorba despre vreo ‘premonitie’ deosebita a lui Tanase ci despre faptul ca in astia 70 de ani NOI NU AM INTELES NIMIC! Iar daca acceptam ideea de “descurajanta” suntem pierduti. Nu trebuie sa ne descurajam ci sa ne mobilizam.
Cuplet al lui Tanase de acum peste 70 de ani, de o actualitate descurajanta !!!
Constantin Tănase, “Şi cu asta ce-am făcut?” …Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut: Sus Cutare! Jos Cutare!? Şi cu asta ce-am făcut? Am dorit, cu mic, cu mare, Ca mai bine să ne fie, Ia’ corupţia amploare, Pentru-a câştiga o pâine, Traversam ani grei cu crize, Totul este ca-nainte, Se urzesc pe-ascuns vendete, Pleacă-ai noştri, vin ai noştri! E inspaimantator ca e atat de valabil si azi, dupa 70 de ani !!!
Constantin Tănase, născut la 5 iulie, 1880, în Vaslui, a murit la Bucureşti, în 1945.Există zvonuri potrivit cărora ar fi fost ucis de Armata Roşie invadatoare, deşi surse mai credibile indică faptul că moartea sa s-a datorat unui blocaj renal.
Constantin Tănase încă mai juca în Bucureşti, la un an de la invazia sovietică, şi se spune că ar fi fost ucis din cauza satirei la adresa soldaţilor ruşi, care aveau obiceiul să rechiziţioneze mai ales ceasuri, folosind expresia: “Davai Ceas” (davai = dă-mi) După mai multe reprezentaţii a fost arestat, ameninţat cu moartea şi i s-a ordonat să nu mai joace piesa. În următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mânecile pardesiului căptuşite de sus până jos cu ceasuri de mână. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariţie, deşi actorul nu a scos niciun cuvânt. Apoi şi-a descheiat pardesiul, scoţând la iveală un ceas cu pendulă ! A spus doar: “El tic, eu tac, el tic, eu tac”. Două zile mai târziu marele actor era mort. Sa ne inclinam in fata geniului lui Constantin Tanase !!!
|
Presedintele Basescu a promulgat legea privind gestionarea cainilor fara stapan.
Pentru ca nu-mi era somn m-am apucat sa-o citesc.
Pe de o parte m-am bucurat pentru ca lucrurile incep sa intre pe un fagas cat de cat normal si pe alta parte am inceput sa ma intreb ‘oare cand vom incepe si noi sa facem lucrurile simplu si eficient?’
Sa ma explic.
Legea asta poarta titlul: “Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân”. Ma rog, probabil ca “a guvernului…” dar hai sa trecem peste asta. Problema mea e daca nu cumva ar fi fost mai simplu sa se abroge hotararea de guvern impreuna cu orice alta legislatie mai exista in aceasta materie si adoptata o lege noua. Asa, cu o ordonanta modificata care nici macar nu este reluata in corpul legii de cate ori ai nevoie sa consulti legislatia trebuie sa le citesti pe amandoua si sa vezi ce a ramas din ordonanta veche si ce se modifica prin noua lege.
Adica ‘de ce sa fie simplu cand poate sa fie complicat’?
Si mai am cateva nedumeriri.
La articolul 6 din lege aflam ca “Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Art. 5. – (1) Animalele bolnave incurabil, declarate ca atare, în urma unui examen medical, efectuat de medicul veterinar, examen la care pot asista reprezentanţi din partea organizaţiilor neguvernamentale pentru protecţia animalelor, în baza fişei de observaţie, vor putea fi eutanasiate de îndată. …”
Animalele bolnave incurabil vor “PUTEA” fi eutanasiate de indata?!? Doar “vor putea?” Adica vor putea fi si lasate sa se chinuie in continuare? Sunt bolnave incurabil sau nu?!?
Mai departe.
Prin articolele 7, 8 si 9 din lege se precizeaza ce inseamna eutanasie, in ce conditii vor fi eutanasiati cainii ce nu sunt adoptati si apoi ce conditii trebuiesc indeplinite inainte de adoptarea unui caine.
Apoi, la articolul 14 din lege aflam ca dupa articolul 13 din ordonanta se introduc 6 noi articole, 13-1 la 13-6, dintre care pe mine ma intereseaza 13-2: “Este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparţinând rasei comune, metişii acestora, excepţie făcând exemplarele cu regim special prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţei de urgenţă”. Cu alte cuvinte odata prins orice caine ‘comun’ (inclusiv cei bolnavi incurabili oare?, cei care doar POT fi eutanasiati?) vor fi sterilizati – obligatoriu de data asta – indiferent daca vor fi adoptati vreodata sau nu?!?
Are vreo logica chestia asta? Sa nu cumva sa se inmulteasca in adaposturi, in varianta in care autoritatea locala gaseste fonduri pentru pastrarea lor in viata pe termen lung? Trecand peste considerentele de ordin bugetar – eu unul as folosi banii aia pentru repararea scolilor, de exemplu – mie mi se pare ca a tine caini inghesuiti in 2 metri patrati pentru fiecare animal inseamna sa ii chinui nu sa ii adapostesti dar ca daca vrei sa nu se inmulteasca e simplu: ii separi pe sexe, nu este nevoie sa arunci o gramada de bani pe sterilizarea lor.
Dar mai e o problema. La articolul 13-3 aflam cum e cu identificarea (microciparea) cainilor cu stapan sau care sunt dati spre adoptie. Nu e foarte clar ce se intampla, din punctul asta de vedere cu cainii care raman in adaposturi – si, repet, care trebuie neaparat sterilizati. In schimb la articulul 13-4 aflam ca “Acţiunea de vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân şi a celor ce urmează să fie daţi spre adopţie se efectuează numai după identificarea acestora.” Despre cei care sunt pastrati in adaposturi nu se spune nimic. Sper doar ca exista alte reglementari care obliga la vaccinarea lor antirabica pentru ca altfel s-ar putea ca acestia sa ramana sterilizati dar nevaccinati…
Cam complicata exemplificarea mea dar sper ca e clar de ce sunt convins ca ar fi fost mult mai simplu ca ‘legiuitorul’ sa faca o lege noua in loc sa modifice o ordonanta de guvern…
Sa ne bucuram totusi pentru pasii facuti in directia cea buna, asa cum e legea permite acelor edili care vor sa-si faca datoria sa se apuce de treaba. Bineinteles, dupa ce vor aparea normele de aplicare a legii….
Mornings are a very special time for me and my wife.
I drive her to work and those 15 minutes are a very good opportunity for us to empty our souls to each other.
“I’m sad and disorientated” she said to me today. Yesterday she had found in her mail a newspaper article, in Romanian, about the 12 million Germans, 15% of the population, that are living at or under the poverty line and she had forwarded it to me. “Yeah, I know, who would have thought of this?”
“Well, I pity those people, of course, but I’m more concerned about what will happen here, in Romania!”
“?!?”
“You see, until I had read that article I nurtured the notion that if we clean up our act and start working really hard we may narrow, in time, the gap that separates us from the rest of Europe. But now, after finding out that even Germany is going southward… I don’t know anymore… I even started to wonder what kind of world is our son going to live in?!?”
I looked into this a little deeper and I became even more worried: “Life in Europe’s “squeezed middle” ” Please notice that this ‘news’ is already two and a half years old!
She is right, my wife. Where are we going to?
Nowadays there is a heated debate about how much damage to the nature is acceptable in order for us to have a ‘thriving’ economy.
This way of thinking is very well illustrated by the following picture:
The caption says: “If you really think that economy is more important than nature then try holding your breath while counting your money”.
If we look a little deeper into all this we find out that initially economy – or oikonomia in ancient Greek – was the art of managing the resources needed by a household. Since then these resources came directly from the surrounding nature it ‘naturally follows’ that in those times there was no conflict between economy and nature: people took what ever they needed from where it grew or grazed, threw the garbage wherever around the camps and whenever things became too messy or the pastures/hunting grounds were exhausted people moved a little further, giving the nature an opportunity to heal its otherwise superficial wounds.
Later, as people moved into cities, their relationship with the nature became a little more complicated. If nature had a way of renewing itself periodically all went well. Egypt survives since 5000 years ago mainly because the Nile periodically cleanses and fertilizes the country. If not, and people overuses local resources, the fate of that particular civilization is doomed – the Mayan empire, for example.
A sudden change happened around three hundred years ago: Europeans simultaneously learned advanced agricultural techniques enabling them to feed larger numbers of people, thus freeing a lot of ‘ work force’ that was swiftly employed by the industry, and invented fiat money – paper invested with value by the very entity that ‘printed’ it, the central banks.
‘Economy’ started to thrive only it no longer was about the old struggle for survival; it was gradually transformed into the modern economy: a playing ground where the ruthless fight for more and more money is constantly eating away both natural resources and the moral fiber of those implied in it.
Maybe it is high time for us to understand what is going on and to find a way to reintegrate nature into the economy as a resource that needs to last forever and not as an expendable one.
Harry Tavitian la Muzeul Satului 2013 09 21
European Championship, semi-finals, 2013 09 22
Beware! When shooting fast action use a camera with enough AF points and tune it properly or you’ll end up with some embarrassing photos: crystal sharp backdrops and out of focus points of interest…
Just like I did! 😦
Sambata 5000 de biciclisti au cerut demisia lui Sorin Oprescu.
Pentru ca inca nu sunt suficiente piste pentru biciclisti, lucru pe care l-a promis in campania electorala.
Sunt de acord cu biciclistii (si eu mai merg din cand in cand pe doua roti, poate nu chiar atat de mult pe cat ar trebui) in ceea ce priveste pistele dar ‘demiterea’ mi se pare usor exagerata.
Nu ca as avea vreo prietenie pentru Oprescu. Nu-l cunosc, nu mi se pare ca ar fi facut ceva deosebit.
In schimb mi se pare ca revendicarile exagerate blocheaza comunicarea. Una e sa-i spui cuiva: “tine-ti promisiunea si vezi ca suntem cu ochii pe tine” si alta sa ii ceri aceluiasi demisia din prima, si asta pentru niste lucruri destul de relative.
In primul caz individul vizat, daca e normal la cap, va incerca, macar de forma, sa se tina de promisiune. In cel de al doilea va spune, linistit, ‘niste exagerati’. Iar ‘spectatorii’, adica votantii care nu sunt direct interesati de problema respectiva, vor fi de acord: ‘ietete, doar n-o sa-si dea demisia ditamai primarul doar pentru ca nu au astia pe unde sa se plimbe cu bicicleta’.
E adevarat ca de cind l-am ‘demis’ pe Ceausescu am ramas cu un sentiment placut de ‘impreuna se poate’ dar nu trebuie sa uitam totusi ca ‘demisia’ este ‘ultimul remediu’, nu primul.
nicichiarasa 